Ca să zic așa, nimeni din jur nu mă încurajează spre asemenea acțiune. N-am avut ce face și m-am apucat să consemnez câteva din vocile anti.

O voce de felcer - Chiar așa. N-ai nimic mai bun de făcut. Sunt atâtea excursii , atracții, chestii fun… Ce să te omori cu stătuta carte. De altfel, cine citește are așa un aer lânced, fața i se pergamentează, mișcările sale degajă praf și un foarte fin voal de mucegai. Mă rog, povestea cu finul poate fi contestabilă.

O voce de Kunta Kinte de cartier – Băi, de la lectură îți strici bunătate de ochi care ar fi putut fi desfătați de pildă cu jocul de călușei, de counter strike, de forme ale vreunei domnișoare. Devii gras, nu faci mișcare, capul ți se umflă având tot mai accentuate tendințe pătrățoase, ajungi să ai tabieturi și să ții la ele de parcă ar fi cine știe ce mare ritual.

O voce de fițe – E în conflict clar cu înfățișarea. Cum este să fii armonizat de la sprâncene până la călcâie și să te ții poftim ca un lălâu oarecare de bara de la metrou pentru a citi chestia aia mică și scârbos de groasă. În loc să stai țeapăn, ca un manechin, cu pieptul dezinvolt, gata de acțiune ca un leopard pregătit de alergătură.

Cusurgiul își desface palma pregătit să numere – o carte are prin definiție următoarele defecte: E totdeauna prea groasă pentru a putea fi citită.  Conține multă pisălogeală. Autorul vorbește, vorbește și vorbește. Nu se poate reține nimic din ea, doar acolo niște frânturi și vreo câteva cuvinte  cică memorabile. În privința asta, memorabilele acestea au dat bătaie de cap și au dus la ospiciu o mulțime de oameni care nu aveau nicio intenție să țină minte ceva din cartea deschisă.

Vocea familistă. Ea coafeză, el bețiv  – Să nu uităm că prin definiție cartea este un adevărat aspirator de praf. O casă fără cărți este egal cu o casă igienică. Ce frumos arată o bibliotecă de băuturi! Citesc pe Kant țuică și Sadoveanu șpriț.  Sau o bibliotecă de sprayuri, parfumuri și alte farafastâcuri feminine. În fond de ce biblioteca ar fi o chestie ce trebuie să conțină doar obiecte ce se adresează simțului vizual. Doar beutura trimite la satisfacții gustative. Iar Coco Chanell încântă năsucul și poate provoca în anumite condiții atracțiile iubirii de magnet.

Vocea eficientă, băgăreață - Să nu mai zicem de timpul pierdut. De câte informații inutile găsești acolo. De chestiile pe care le știai dinainte. De cât o lălăie autorul până să aflăm dacă se hotărășt epersonajul său să se ducă de aici acolo. Păi, ia să mă fi pus pe mine. Una, două, mă și înfigeam.

Vocea șmenară – Și ia uite câte cărți în jur. Nu se vinde cartea ușor. Nu apar prea mulți fraieri care s-o deschidă. A dacă ar fi o piatră ponce acolo, un cartuș netimbrat, o hârtie igienică, o ceva acolo trei la zece lei, ar fi de înțeles. Da carte! N-ai să prinzi afacerist pe de-astea.

Mă uit la carte. Stă într-o parte cu paginile întredeschise și fără să zică nimic. Nici nu cheamă, nici nu-și pregătește un cocteil de praf. Era mai frumoasă când am cumpărat-o. N-a avut însă și șansa de a-i găsi timpul ei. Este ca un brad cumpărat în mijlocul anului. Așteaptă împodobirea și atenția familiei. Dar cât mai e până la Crăciun! Probabil va fi aruncat fără să fie măcar desfăcut din legături ca și ceilalți dinaintea sa. Așa și cu cartea. Stă acolo apăsată de galbenul tăcerii.

Ceva de genu

Gabriel Adrian Mirea