carteadeschisa.ro Rss

Sânziana și Pepelea

Posted on : 04-10-2009 | By : admin | In : Cronici teatrale

Tags:

0

O să încerc să inaugurez de azi câte o mică cronică de spectacol la piesele de teatru rare pe care apuc de le văd.

Voi începe azi cu Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, în regia lui Dan Tudor de la Teatrul Național. Este un spectacol creat ca un music-hall, un fel de operetă dar venind dinspre zona vorbită, nu cea cântată.
30sanziana
M-au mulțumit câteva soluții regizorale, intrarea celor doi domnitori fanfaroni dinspre public a fost amuzantă, picăturile de ploaie realizate sub forma unui montaj de lumini albastre, jocul ingenios de lumini și umbre. Actorii aveau poftă de spectacol, săreau fără nicio grijă pe scenă, a fost cât pe-aci să și râd odată, vai, n-am reușit, dar măcar sunt consolat că fiul meu a fost captivat – tot e ceva la tânărul  meu îmbâcsit de jocuri și SF-uri.

Un spectacol agreabil, ar putea fi un bun prilej pentru a duce începătorii la teatru, o îmbinare între un fantezy și ceva aluzii politice, mă rog, mie mi s-au părut cele mai acre acele momente, dar sala râdea, ceea ce poate să fie un semn pozitiv. De altfel, este așa o viziune funny, de Broadway și cu ceva aluzii sexi, cu o actriță nebunatecă în rol de Sânziana și c-un actor de prestanță în rolul tatălui rege, mă rog, maestrul Mircea Albulescu. L-am mai remarcat ca intenție interpretativă și ca soluție scenică pe actorul care juca rolul Lăcustă – Vodă, are un chip de a juca natural, de a intra în rol cum n-am simțit la nimeni de pe scenă. Din păcate nu l-am putut deosebi în căruța de nume de pe afiș cine ar fi. Ar putea fi Marius Bodochi!

Defecte ale spectacolului – repetiții nepermise, glumițe pentru un public infantilizat, pauze narative cam mari, nu a existat decât pe alocuri un crescendo narativ care să compenseze lălăiala în care se legau firele poveștii. Anumite personaje episodice care fac și desfac destinele, sunt mai mult decât nemotivate, trebuie să le presupui ca emanații ale spațiului silvic, ale adâncimii, ale fabulosului din care provin și numele personajelor. Apoi un spectacol de music-hall conferă întotdeauna o senzație de agreabil, dar nu una de profunzime. Da, m-am simțit bine dar dincolo de asta, îmi zumzăie ceva frânturi melodice prin cap, fericirea de a fi participat la o poveste fericită și cam asta-i tot. Este aceeași senzație care mă urmărește după o comedie spumoasă, ușoară și uitabilă. Nu cred că este cea mai mare realizare a acestui regizor. Mai are de muncit.

Am impresia că Sânziana și Pepelea e un moment prin care trebuie să treci ca actor. Dar este tipică vârstei julesverniene. Odată și odată aceste lucruri devin fumate. Răpitorii adulți de azi sunt extratereștri, pretendenții sunt din alte galaxii, mesajul despre frumusețea duduii este trimis cu lasere, alături de fată este dăruită jumătate dintr-o Galaxie. Mă rog, fără aceste cuvinte cu mult nonsens în ele, aceeași pălărie. Nu știu, idila amoroasă nu a fost destul de convingătoare pentru a uita de imperfecțiunile celorlalte persoanje și de altfel soluția fericită este una de tip clasic. Pretendentul cel mai defavorizat câștigă fiindcă primește alianța unui ajutor din umbră foarte puternic. Și mă urmărește impresia că Sânziana s-a măritat cu Pepelea mai mult din recunoștință. Cel puțin cam așa am înțeles din modul cum a fost interpretată piesa.

Ceva de genu

Gabriel Mirea

"));