carteadeschisa.ro Rss

Cuvântul propăşire

Posted on : 18-11-2015 | By : admin | In : MInutul de gramatică

0

Azi în cancelarie o colegă mai tânără mi-a atras atenţia asupra unei probleme de limbă. Este vorba de cuvântul propăşire. A spus că s-a uitat foarte atentă la jurământul depus aseară de  miniştrii noului cabinet Cioloş şi a văzut că toţi spuneau „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român…”.

Problema dumneaei era că majoritatea elevilor din anii de liceu, nici nu mai vorbim de cei de la gimnaziu habar n-aveau ce înseamnă cuvântul. Îşi dăduse seama de asta în momentul în care vorbise la clasa a XI-a de revistele paşoptiste şi una dintre cele întemeiate de M. Kogălniceanu se numea Propăşirea din anul 1844. Mi-a spus că a găsit doar un singur elev din 60 care ştia răspunsul corect. Amuzat, m-am apucat pe loc să fac familia de cuvinte într-o manieră fantezistă, cum credeam atunci. Cum s-ar numi cel care duce spre progres? Propăşitor. Dar adjectivul cum o suna: propăşit. Şi atunci mi-a sunat clopoţelul. Dar cum ar suna adjectivul pentru cel care  nu ştie sau nu a învăţat: nepropăşit. Probabil că atunci când îi vom reproşa cuiva că este nepropăşit, se va simţi mult mai puţin jignit (pentru că, evident, nu ştie cuvântul!) decât dacă îi vom spune analfabet sau semi alfabetizat. Totuşi, e periculos cu aluziile! Evident că un om care nu ştie ce înseamnă cuvântul propăşire, nu va sesiza ironia (uneori cu intenţii corectoare).

Ideea este că am încercat la propriile clase să văd dacă acea colegă a avut dreptate. Şi, din păcate, a început între elevi o „părerologie” de m-a durut capul. Unul a spus că ar fi ceva despre o ceartă. Alta  a zis că ar fi o chestie cu mers înainte. Unul a sesizat că ar putea fi ceva care ţine de avans. Altul a zis că e desigur un dans. Fără acel joc de marcat zonele calde şi reci probabil că toată oră mi-aş fi pierdut-o cu toată erorile posibile. Până la urmă, am găsit de fiecare dată un isteţ să sesizeze sensul corect, acela de progres.

Un alt coleg a admirat acest cuvânt şi a spus: „Uite, Domnule, ce ingeniozitate şi intuiţie aveau paşoptiştii odinioară!” Cum pornise pe o pantă a laudelor, am făcut o conexiune cumva nepotrivită. Mi s-a părut că este o creaţie internă un astfel de cuvânt venind din tendinţa paşoptistă de a refuza neologismele prin propunerea unor cuvinte de sorginte românească de tipul: gâtlegău (pentru cravată), nasştergău (pentru batistă), cuncorn (pentru inorog). Ideea este că anumite cuvinte permit astfel de creaţii interne, în timp ce altele sunt rizibile, deşi am aflat cu stupoare că sunt considerate de unii adevăratele cuvinte româneşti (http://raluxa.com/de-ce-scurtati-cuvintele/) , iar în altă parte că astfel de cuvinte au intrat în acel buclucaş dicţionar al lui V. Stati Dicţionar moldovenesc-românesc (http://ziarullumina.ro/cuvant-inainte-despre-o-escrocherie-lingvistica-64329.html) .

O simplă consultare a DEX-ului din 2012 lămureşte însă lucrurile astfel. Propăşire înseamnă „acţiunea de a propăşi şi rezultatul ei”. A propăşi înseamnă „a progresa. a prospera, a se dezvolta”. Cuvântul vine din latinescul progredior şi este un compus din pro + păşi (aşa cum intuiau elevii). Mai mult, există şi substantivul propăşitor, însă întâlnit azi rar (cât de?) şi înseamnă „care face să progreseze, să se dezvolte; înaintat, avansat, progresist”.

Mic Dicţionar Academic din 2010 este mai detaliat şi propune patru sensuri pentru propăşire, nu mai acceptă doar o trimitere la verbul de bază. Astfel sensul prim, „expansiune în spaţiu” e considerat o formă învechită. Sensul doi – „mişcare înainte, evolutivă”. Hm, ce ciudat ar suna teoria propăşirii a lui Darwin! Sensul 3 – „Dezvoltare în linie ascendentă”, iar ultimul sens – „progres obţinut de cineva sau de ceva”. Pentru propăşitor sunt propuse sensurile văzute anterior, dar ca sens prim este adăugat unul neaşteptat: „termen care precede un alt termen”. Şi verbul a propăşi are sensuri noi. Astfel se spune despre incendii cu sensul de a lua proporţii sau de a se întinde. (nm. Probabil un incendiator ar putea fi denumit şi un propăşitor de foc). Are şi sensul de a evolua „a trece de la o stare sau o formă inferioară de dezvoltare la una superioară”, pe care deja l-am văzut anterior.

În concluzie, bine că elevii nu au pus mâna prima oară pe acest Mic dicţionar enciclopedic (care totuşi are 2 volume foarte groase!) fiindcă altfel m-ar fi certat că nu le-am acceptat o parte dintre sensuri. Evident că azi sensul denotativ este acela de a progresa (multe alte dicţionare îl acceptă astfel – DLRC, Dicţionarul de sinonime din 2002, Dicţionarul lui L. Şăineanu din 1929), de aceea iată că trebuie să fim în dezacord cu cel din urmă dicţionar menţionat care propunea ca sens prim, „a precede”. De altfel, ce sens ar avea jurâmântul miniştrilor dacă am traduce a propăşi prin a precede?

Şi o reflecţie finală: sunt cuvinte compuse acceptate firesc, probabil lansate de figuri publice îndrăgite şi altele care fie nu au nicio şansă, cum a fost cazul cu acele cuvinte rizibile, fie trăiesc câteva luni, apoi se ofilesc la marginea vocabularului la capitolul curiozităţi.

Write a comment

"));