carteadeschisa.ro Rss

Spinoza 1

Posted on : 08-08-2009 | By : admin | In : Uncategorized

Tags: ,

0

Pace şi bine!

Începutul cărţii

Spinoza, un filosof de acum 3 secole vine cu o problemă aparent nesemnificativă pentru un om de acţiune. Cum trebuie să ne comportăm în faţa iubirii? Folosindu-ne de dorinţă sau de raţiune? Care ar fi diferenţa? Prima oferă iubirii obiecte multiple – ea vorbeşte de iubirea de patrie, de familie, de prieteni, de obiecte, etc., în timp ce raţiunea spune că nu există decât o singură formă de iubire, indiferent de obiectul asupra căreia se aplică.

Am avut revelaţia că acest Spinoza ne vorbeşte de două posibilităţi  ale fiinţei destinate fiecare altei funcţii – una care conferă multiplicitate lumii, cealaltă unicitate. Fiinţa noastră devenea prin asta scindată şi cumva trebuia găsită o rezolvare a acestui conflict intern. Trebuia găsită forma de iubire care să fie în acelaşi timp multiplă, dar şi unică şi atotcuprinzătoare pentru celelalte forme. El spune că numai iubirea lui Dumnezeu poate oferi această cale de împăcare şi că este singurul loc în care raţiunea devine dorinţă sau dorinţa raţiune. Cum anume a demonstrat aceasta promit să revin în următoarele episoade.

Primele reflecţii

Un oarece folos al filosofiei

Mă gândeam că filosofia nu este un lucru de folos imediat, ci unul care e necesar celui care vrea să-şi găsească un rost al vieţii, celui care caută – cum este cazul lui Spinoza – o explicaţie pentru diferenţa dintre multiplicitate şi unicitate. Celui care militează pentru raţiune într-o lume guvernată de instincte – de altfel economia de piaţă este un termen care trimite explicit la burtă şi la lăcomie.

Şi dacă filosofia ajută mai puţin de a alege o opţiune dintre numeroasele căi oferite de viaţă, ea ajută să dai temei acelei opţiuni, să explici de ce nu poţi decât în această îndeletnicire şi nu într-alta. Este un examen de sine şi un tovarăş care ar trebui să stea să zicem lângă adolescenţii cei supuşi tuturor influenţelor şi poate victimele cele sigure ale dorinţei.

Labirintul exemplelor

Am vrut iniţial să dau un exemplu pentru cele două forme de acţiune umană -  capriciul şi cunoaşterea. Să arăt cum uneori confuzia între cele două poate avea consecinţe grave. Apoi am realizat că exemplele nu fac altceva decât să deruteze raţiunea, nevoită să treacă din nou la îndepărtarea tuturor lucrurilor inutile din exemplu şi să găsească iarăşi cristalul pur al unicatului. Operaţie de decantare care nu se face cu uşurinţă de fiecare dată. Până la urmă ce se cere de la un judecător de pildă dacă nu să recunoască în cearta împricinaţilor legea încălcată, ideea care oferă reperul stabilirii gradului de vinovăţie. Legea este până la urmă o normă de comportament uman, ea stabileşte ce trebuie făcut şi eventuala pedeapsă, dar dacă intrăm mai adânc în sensul ei, constatăm că are la rândul ei nevoie de un temei moral şi acesta poate fi văzut mai totdeauna ca arbitrar. Judecata – o operaţie de transformare a multiplului într-unul. Arta – procesul invers.

Ce rol are intuiţia? Vede legi acolo unde alţii nu au simţit decât multiplicităţi indiferente! Vede
un exemplu miraculos pentru legile cele reci! Multiplicitatea ţine de fenomenologie. Ne folosim însă de raţiune pentru a ordona şi da un înţeles fenomenelor fiinţei. Suntem ca şi râul. Mereu într-alte ape, dar cu aceeaşi albie. Sau păcăleala vizuală din magazine. Acele obiecte care închipuie fântâni curgătoare, dar care sunt de fapt un truc de imagine. Cumva suntem un truc permanent în raport cu una din perspective. Oamenilor căutători de fenomene le lipseşte profunzimea. Oamenii cu cugetări adânci au o viaţă lipsită de spectaculos. Trucul constă în faptul că fiecare caută să se dea drept ceea ce nu este. Călătorul drept înţelept, iar înţeleptul drept om încercat.

Va urma

Ceva de genu’

Gabriel Adrian Mirea

Write a comment

"));