carteadeschisa.ro Rss

Trandafirul de mare preț vol. 4

Posted on : 02-09-2009 | By : admin | In : Religie

Tags:

0

ferrero trandafirul de mare prețAutor: Bruno Ferrero
Editura Galaxia Gutenberg
Anul apariției: 2007
Locul apariției: Târgu-Lăpuş
Traducere: Simona Ştefana Zetea
Ilustraţii: Bogdan Suciu
Număr pagini: 87
ISBN: 978-973-7688-89-7

”Trandafirul de mare preț” de Bruno Ferrero se constituie într-o carte de suflet, lectura ei fiind un exercițiu spiritual adresat oricăruia dintre noi, de orice vârstă și pregătire.

Alcătuită din mici narațiuni, cele mai multe categorii, cartea cicatrizează răni, pe care le avem poate din copilărie (vezi Tata de sub pat, Ceva ce nu este de vânzare, Ce mi s-a spus și ce-aș fi vrut să mi se spună în copilărie, Schimbul), ne vindecă de orgoliu (Maimuțele și licuriciul), de singurătate și mirajele lumii moderne (Mirajul).

Dar mai presus de asta, se poate constitui într-un breviar care celebrează valorile cardinale fundamentale  (Firul de nisip, Masa de duminică, Trandafirul) care, dacă ați deschide cartea, v-ar deschide și sufletul.

Cel mai mult m-a impresionat istorioara ”Scaunul gol”, metaforă – simbol cu încărcătură dramatică, care reanalizează raportul omului cu Dumnezeu pe care ni-l închipuim stând pe un scaun și ascultându-ne rugile.

Titlul care dă și numele primei povestiri semnifică iubirea care deschide căi de comunicare cu lumea, cu sinele și cu Dumnezeu.

O ușoară nostalgie străbate cartea, care nu este deloc lipsită de elemente dramatice sau de meditație (A ne juca cu Dumnezeu, Magazinul, Înțelepciunea vulpii).

Acțiunea este lineară, urmărind un singur fir epic în care naratorul se situează într-o perspectivă dindărăt, știind ce se întâmplă cu personajele sale, pe care le lasă să evolueze și să ne ajungă la inimă.

Trandafirul de mare preț” este un exercițiu de lectură pentru cei neinițiați în a-și descoperi ”golurile interioare” pe care le poartă cu sine.

Nadia Gabriela

Write a comment

"));