carteadeschisa.ro Rss

Secretul peștilor roșii volumul 7

Posted on : 04-09-2009 | By : admin | In : Religie

Tags:

0

ferrero secretul peștilor roșiiAutor: Bruno Ferrero
Editura Galaxia Gutenberg
Anul apariției: 2007
Locul apariției: Târgu-Lăpuş
Traducere: Domnica Goția
Ilustraţii: Bogdan Suciu
Număr pagini: 89
ISBN: 978-973-7688-92-7

Pace și bine!

La acest volum 7 sunt decis să nu mai spun câte povestiri mi-au plăcut. Oricum am făcut o selecţie mentală de la prima lectură, asta da, trei nu, asta ar merge, cealaltă e inutilă. Dar acum stau să mă gândesc la ce ar fi utile povestirile selectate? Fie să mă înveţe pe mine, fie pe alţii. Cum m-ar putea învăţa pe mine? Doar am citit povestirea, am luat act de cursul narativ, ce aş putea învăţa în plus dincolo de eventuala morală finală! Cred că sunt un bun exerciţiu de a privi dincolo de aparenţele acţiunii şi adesea o formă de mângâiere pentru situaţiile de restrişte pe care ni le aduce uneori o anumită zi.

Cum a fost de pildă ieri când în ciuda unor umilinţe realizate voit pentru a-mi ajuta familia financiar, am fost refuzat pe tăcute într-un mod care m-a făcut să nu-mi mai găsesc loc în casă şi să caut urgent altceva de făcut. Sufletul meu se umpluse de supărare şi am găsit această povestire în Bruno Ferrero.

Un om se plângea unui preot în povestirea Alegerea că are o viaţă plină de supărări şi că nu mai ştie cum să le facă faţă. Atunci preotul a luat un pahar, l-a umplut cu apă limpede şi apoi a pus acolo un pumn de cenuşă. Evident apa s-a făcut neagră. S-a dus din nou la sobă, a luat un alt pumn de cenuşă şi deschizând fereastra, l-a aruncat în mare. Evident casa se afla pe ţărm. Marea a rămas la fel de neschimbată. Şi preotul i-a zis – poţi lua necazul în două feluri – fie te tulburi ca apa din acest pahar, fie rămâi neschimbat ca marea din faţă.

Era un sfat de alinare cum nu se poate mai binevenit. Ce contează! Valul acesta e murdar, celelalte vor fi însă imaculate. Şi sufletul meu trebuie să fie ca marea, nu ca picătura. Şi apoi a fost şi o pildă a unui înţelept care a vindecat o prinţesă foarte bolnăvicioasă. I-a dat să îngrijească un bebeluş şi mai bolnav decât ea, astfel încât atunci când acesta din urmă a reuşit să biruie boala după mai mulţi ani, prinţesa s-a vindecat şi ea. E aici învăţătura cui pe cui se scoate, dacă am fost refuzat, să refuz şi eu să-mi mai doresc acel lucru.

Am mari dureri sufletești, dar oare localizez bine unde mă doare. Să nu mi se întâmple ca pacientului unui medic din anexa de la povestirea Marea căpetenie: Se plângea că îl doare în tot trupul, când îşi apăsa capul, avea dureri, când îşi freca mâinile, apăreau din nou, şalele îl dureau teribil, când îşi masa tălpile din nou dureri. Ce mai, corpul i se încovriga aproape tot timpul de durere. La care medicul i-a dat un răspuns neaşteptat – Nu corpul te doare, ci degetul cu care apeşi. Acolo era adevărata durere. Prin urmare,o localizez eu oare în mod corect sau am nevoie de vocea unui om priceput!

Cum i-aş putea învăţa pe alţii cu povestirile lui Ferrero? Sunt mai multe căi pe care le întrevăd. În primul rând prin acest blog pentru cei care citesc recenziile ferreriene. Apoi, în discuţiile private folosind ca exemplu când una, când alta dintre povestiri. Apoi într-o discuţie cu un profesor de religie i-am sugerat să le clasifice în funcţie de lecţiile pe care le are de predat, deoarece o povestire atrage mult mai mult sufletele copiilor decât teancuri de morală şi rugăciuni mormăite. Spunea autorul într-una din povestiri că un pustnic avea o nelămurire cu privire la un pasaj din biblie şi a postit preţ de 7 săptămâni în speranţa că va primi un semn de cum să descifreze acele text. După ce ajunsese groaznic de slab şi a constatat că nu venise nimic de la cer, şi-a zis în sinea sa: dacă Dumnezeu nu-mi răspunde, barem să-mi întreb un confrate de credinţă. În acel moment, i-a apărut un înger care i-a zis că Domnului nu-i spusese nimic actul de postire, dar înfrăţirea cu altul l-a făcut să-i îndeplinească cererea.

A comunica învăţătura printr-o povestire, iată ce îmi pare util pentru un profesor de orice specialitate. De ce asta? Fiindcă ştiinţa tot vrea să uite de faptul că noi suntem fiinţe jucăuşe, nu ne place să fim tot timpul serioşi, scrobiţi, sărind dintr-o cracă logică într-alta. Nestatornici, ne zboară gândul la vreo delicatesă, la pauza apropiată, la o cafeluţă bună, un sărut care ne va aştepta în viitor, la frumuseţea unui peisaj pe care-l vom vedea sâmbătă.

Povestea leagă efortul de reverie, pauza de ora de lucru, diminuează diferenţele de vârstă, de rang, de avere. Argumentaţia deseori nu foloseşte la nimic. Iată un preot, în povestirea Ceea ce se vede întreabă un prieten drag, foarte profund de ce nu se converteşte. Atunci acesta îi răspunde că nu are putere să urmeze tăria învăţăturilor creştine, şi nici nu e viclean să facă precum creştinii prefăcuţi care nu se iubesc unii pe alţii. În schimb, poate un copil de primară l-ar fi convins pe acel prieten indecis cum am văzut în anexa la povestirea Cutia. Stătea tot timpul cu pumnul stâng strâns şi când răspundea la ore şi când ieşea la tablă şi când mergea la joacă. Întrebat de învăţătoare acesta a spus că în fiecare zi mama lui îi săruta palma şi-l punea să-i închidă sărutul în pumn. Copilul era aşa fericit încât ţinea sărutul închipuit toată ziua acolo. Acel prieten ar fi putut fi Robert Schumann din anexa la povestirea Sfatul, un ministru francez care nu s-a căsătorit niciodată pentru că a văzut o femeie la o masă vorbindu-i foarte urât soţului ei, dar devenind lapte şi miere în prezenţa altui bărbat.

Şi poate chiar preotul respectiv şi-ar fi putut convinge prietenul amintind de povestirea  Soţia perfectă. Un anume Mulla Nasrudin a fost întrebat de ce nu s-a căsătorit niciodată. El a mărturisit că a mers într-o cetate şi acolo a găsit o femeie frumoasă, dar nesociabilă, într-alta una veselă, dar cam risipitoare, într-a treia, una populară, dar urâţică, în sfârşit într-a patra era una care întrunea toate criteriile. Numai că şi ea căuta bărbatul perfect şi ei bine…

Ceva de genu

Gabriel Adrian Mirea

Write a comment

"));