carteadeschisa.ro Rss

Despre diferenţe, alteritate şi dialog intercultural – pildă chinezească

Posted on : 24-11-2009 | By : admin | In : Filosofie

Tags:

0

11TonoiuAutor: Vasile Tonoiu
Editura Academiei Române
Anul apariției: 2005
Locul apariției: Bucureşti
Număr pagini: 225
ISBN: 973-27-1217-1

Pace și bine!

Am să deschid de azi un jurnal de lectură. Observ că nu sunt un tip harnic la citit, de când nu mai trăiesc sub presiunea termenelor unui angajator, mă răsfăț cu zile multe de leneveală când privesc din păcate nu pe pereți – mari învățători de altfel -, ci la chestia aia contagioasă care tinde să substituie peretele și se termină în sufixul –embelizor.

Vasile Tonoiu, unul dintre filosofii interesanți de azi și care caută o formă de evadare din prizonieratul limbajului de specialitate a scris  o trilogie dialogală (1. Despre diferenţe, alteritate şi dialog  intercultural, 2. Obstacolul limbii şi 3. Înţelepciune versus filosofie)care vizează – cel puțin așa cum ne spune autorul – relația identitate – alteritate. Mai pe înțeles, relația dintre Occident și Orient, cu trimiteri speciale spre cultura chinezească ce are un reprezentant sinolog, participant la pseudodialogul cărții.

Azi voi puncta o pildă chinezească aflată undeva chiar la începutul opului dlui Tonoiu. Se spune că un prinț era foarte mândru de citirea unor cărți de înțelepciune foarte dificile. Alături de el un tâmplar în vârstă tot persevera la cioplituri,deși se vedea clar că abia îl mai duceau puterile. Prințul s-a oprit din lecturile sale bineînțeles desfăşurate într-un confort fără cusur atunci când a fost  întrebat de tâmplar ce citește. Ducele i-a răspuns cu mândrie că are în față o învățătură a înțelepților din vechime. Atunci tâmplarul i-a spus că de fapt citește lucruri pe care alții le-au aruncat la gunoi ca nefolositoare. Ducele s-a mâniat și a ameninţat  că dacă nu își justifică răspunsul, îl va omorî pentru defăimarea înțelepților. Iată cum s-a justificat tâmplarul: meseria lui cerea de a tăia în lemn cu o finețe care presupune un instinct desăvârșit. Dacă dă cu dalta prea ușor nu ajunge să taie cum vrea, dacă dă prea tare, sparge dincolo de conturul trasat și strică lucrarea. Trebuia să știe cum să moduleze mâna pentru a face o lucrare de calitate. Când a încercat să-l învețe pe fiul său cum să procedeze,  a constatat că în ciuda tuturor explicațiilor, marea taină a unui meșter bun nu se putea transmite, trebuia să te naști cu acel har, să vină de la sine. De aceea învățăturile înțelepților i se par gunoaie fiindcă nu comunică exact cum să ai har într-un anumit domeniu și mai ales cum să-ți găsești harul potrivit.

Ideea este că uneori și neînvățatul are dreptate. Aici mă gândesc care carte mi-a schimbat mie viața? Sau este o anumită atmosferă în jurul cărții pe care n-o înțelegea tâmplarul? Un anumit instinct față de acest domeniu. Poate că fiecare este atras instinctiv de o anume îndeletnicire, dar familia este oarbă dacă nu se potrivește înclinația noastră naturală cu orizontul lor de așteptări. Aici tâmplarul a sesizat corect – la ce folos cărțile dacă nu-ți dau și focul pasiunii?

Ce nu a luat în considerare a fost partea cealaltă. De aceea privesc suspicios poziția neînvățatului. Dacă totuși cel care citește are harul necesar și nu găsește destul de mulți meșteri să-l învețe trucurile firești ale preocupării sale obstinate? Dacă un talent în tâmplărie se naște într-o familie de plugari. Cum va învăța el în afară de imitație și de creații limitate la artă naivă dacă nu va avea modele? Cartea aici poate ține cu succes loc unui educator. Şi apoi să ne gândim pe noi cine ne-a învățat să ne descurcăm în hățișul calculatorului? Oare nu tatonările personale, dar și mulțimea de învățători de pe forumuri de pildă?

Poate o carte să conțină focul acela căutat de tâmplar să nu existe, dar o bibliotecă prin pluralitatea ei nu poate să nu aibă ferestre deschise spre ceea ce căutăm. Ar putea fi un răspuns aproximativ pentru  tâmplarul cel necăjit de eșecul cu propriul fiu.

Ceva de genu`

Gabriel Mirea

Write a comment

"));