carteadeschisa.ro Rss

Posted on : 05-11-2015 | By : admin | In : Uncategorized

0

 

 

Dicţionarul scrierii concise a lui Robert Hartwell Fiske[1]

 

Alegerea unui titlu aduce cu sine o anume responsabilitate în faţa cititorilor. Ei se aşteaptă să găsească înăuntru ceea ce promite titlul. Nu mai mult, nu mai puţin. Până la urmă, nu funcţionează nicio justificare (existentă, eventual, în prefaţă) în situaţia când titlul e contradictoriu faţă de conţinut. În fond, titlul este cel care atrage primul pe cititori, este singur în câmpul nostru vizual, aduce cu sine promisiuni şi reverii. De aceea unii scriitori evită titlul pentru că probabil au constatat greutatea de a acorda titlul cu conţinutul. Aşa că mai bine nu-l folosesc.  Dar un asemenea procedeu nu poate funcţiona şi în domeniul lexicografiei, deoarece când faci un dicţionar nu îl poţi intitula simplu dicţionar ori, şi mai general, carte. Trebuie să spui ce anume vizează. Aici e cazul unei lucrări ştiinţifice, întreprinse cu metodă, care trebuie să genereze siguranţă şi, mai ales, corectitudine.

Robert Hartwell Fiske propune un titlu care derutează uşor: „To the point – A dictionary of concise writing”. Aşteptările sunt însă mai mari decât oferta. O sintagmă precum scrierea concisă, m-a făcut să mă gândesc la exprimarea spartană, la abilitatea de a formula în câteva cuvinte adevăruri puternice, la proverbele şi vorbele de spirit existente în atâtea cărţi ori circulând prin limba vorbită. Poate, exagerând un pic fantezia, la acele texte laconice (haiku, tanka) lăsate în urmă de samurai atunci când îşi făceau seppuku. De fapt, dicţionarul propune doar modul de a ajunge la scrierea concisă, de a elimina diferitele forme de prolixitate din frază. Cum am văzut şi într-un alt dicţionar al său[2], Harwell Fiske îşi îndreaptă interesul spre inventarierea greşelilor de limbă (aici exprimările prea lungi) şi spre propunerea unei forme mai scurte şi, cel mai adesea, mai pertinente.

Acum îi vom vedea argumentele, ne vom plimba printre exemplele sale şi vom cerceta valorile dicţionarului. Într-o prefaţă foarte scurtă, dl. Richard Lederer[3] observă apariţia fenomenului prolixităţii, al verbiajului în general, la vârsta adultă. Când suntem copii, ne exprimăm sumar şi arătăm în chip direct ceea ce dorim. Odată cu maturizarea însă, discursul se diversifică şi, mai ales, se încâlceşte. Ajungem să umflăm fraza până la ininteligibil. Notez aici că fraza ajunge să aibă tot felul de elemente toxice ori să devină un labirint în care sensul intenţionat de emiţător să fie doar unul printre altele. (Teoria pare, de altfel, atrăgătoare la prima vedere. Copilul – discurs concis, adultul – discurs confuz. În realitate, lucrurile sunt mai complicate şi, până la urmă, cine învaţă pe cine?)

De ce nu scriem simplu? Pentru că ne este frică să nu fim rău înţeleşi. Ori vrem să impresionăm pe alţii. Ori adevărul pe care-l spunem deranjează şi ne poate aduce prejudicii grave. Şi notez aici că, de fapt, prin limbă, adulţii se luptă între ei toată viaţa. Supravieţuiteşte în zonele de sus ale ierarhiei cine stăpâneşte bine arta războiului verbal. Dar autorul nu are astfel de ambiţii tactice. Doar vrea să dea oarece sfaturi despre cum să scrii bine. Şi, în această privinţă, îl invocă pe  William Zinsser (3) care afirma că  „nu poţi să scrii bine până ce nu te antrenezi tu însuţi să scrii cu puţine cuvinte[4].

În acest dicţionar al scrierii concise, găsim 3 secţiuni distincte: prima inventariază şi explică diferitele categorii de greşeli, o a doua detaliază formele de verbozitate aşa cum apar în texte şi propune alte forme reduse, iar o a treia parte – este un fel de dicţionar de sinonime în care intrării lingvistice concise i se oferă adesea numeroase sinonime prolixe.

În prima secţiune, în prefaţă este furnizată o interesantă definiţie a cuvintelor: „Cuvintele există pentru a fi gândite şi a fi aşadar formate, pentru a fi  scrise şi a fi revizuite şi chiar pentru a fi spuse şi apoi interzise[5]. Cum vedem, în limbă este o permanentă mişcare de du-te-vino, cuvintele aduc de fiecare dată o anume deschidere, dar aceasta trebuie abordată cu precauţii, în orice caz cu anume revizuiri şi, eventual, cu anume retractări. Iată stindardul spre care ne îndreaptă acest dicţionar. Deoarece „puţini dintre noi scriem fără efort”[6], trebuie să găsim diferite forme de a ne atenua verbozitatea, exprimarea încâlcită, lipsită de mesaj. Întâi ne este oferită o cale în patru paşi[7]: 1. Reducerea numărului de cuvinte în frază 2. Substituirea eventuală a unei fraze ori propoziţii cu un singur cuvânt; 3. Ştergerea cuvintelor ori a propoziţiilor inutile, lipsite de semnificaţie ori redundante; 4. recitirea şi rescrierea materialului pentru identificarea cuvintelor superflue.

Şi iată un sfat care nu ar trebui omis niciodată: „Întreabă-te dacă fiecare cuvânt din fiecare propoziţie a scrierii tale este necesar. Mai mult de atât, dacă este vital?”[8] Ideea este că noi înşine ar trebui să stăm cu un foarfece imaginar  atunci când formulăm ori ne recitim textul pentru a îndepărta excesele lingvistice, straturile nedorite ori nesemnificative. Notez faptul că exemplele pe care le voi oferi în continuare conţin în prima coloană formele prolixe, iar în cealaltă coloană propunerea concisă. Iată câteva criterii de eliminare a verbozităţii desprinse din corpul dicţionarului:

 

  1. Îndepărtarea elementelor superflue
Forma prolixă Forma concisă
ecranul arată listarea joburilor ecranul listează joburile
sistem GPS GPS
ultimul dintre toţi ultimul
a face conversaţie a conversa

 

  1. Evitarea eufemismelor
Forma prolixă Forma concisă
daune colaterale uciderea civililor
a avea abilitatea să a putea
         a păstra în minte a-şi aminti
         poziţie în schemă job

 

  1. Evitarea perifrazelor verbioase
Forma prolixă Forma concisă
             un număr limitat de obiecte un obiect disponibil
             o semnificativă proporţie câteva
    în viitorul apropiat curând
    a permite să a lăsa
    timpul iernii iarnă,
   grădină zoologică zoo
   scurt şi la obiect concis
   în cantitate suficientă de ajuns

 

  1. Evitarea clişeelor
Forma prolixă Forma concisă
   cu viteza luminii repede
   o fereastră de oportunitate o oportunitate
   falsă iluzie iluzie
   vechiul proverb proverbul

 

  1. Evitarea cuvintelor cu silabe multiple
Forma prolixă Forma concisă
   metodologie metodă
   remuneraţie plată
   substanţialitate substanţă
   notaţie notă
   notificare notiţă
   uzaj uz

 

  1. Evitarea cuplurilor
Forma prolixă Forma concisă
   nou şi inovativ fie nou, fie inovativ
   între mine şi tine între noi
   a combina împreună fie a combina, fie a uni
   diferit şi distinct fie diferit, fie distinct
   scump şi costisitor fie scump, fie costisitor
   lucruri esenţiale importante ori lucruri esenţiale ori importante
   oaspete invitat ori oaspete, ori invitat
   relicvă a trecutului relicvă
   separat şi autonom fie separat, fie autonom
   gândeam eu însumi gândeam
   necesitate vitală ori necesitate, ori vital
   prieten personal prieten

 

  1. Ştergerea unor cuvinte care duc la încurcături şi care de fapt nu spun nimic în plus
Forma prolixă Forma concisă
   şi un lucru ca acesta de şters
   în orice caz de şters
   orice ar fi de şters
   tipul acesta de lucruri de şters
   prin definiţie de şters

 

Într-o scurtă secţiune de la sfârşitul primei părţi se realizează un inventar al câtorva tipuri de jargon profesional. Astfel arată că sună neplăcut în jargonul de business cuvinte precum „a prioritiza” ori „parte componentă”. În jargonul juridic cuvinte precum „compensaţie”, ori „în concordanţă cu”. Iată rapid şi cuvinte din alte tipuri de jargon – folosirea unui limbaj evaziv ori pompos în politică: Exemplu – „eu confirm ceea ce spun, dar eu nici nu confirm, nici nu infirm ceea ce înseamnă asta[9]. „Atenţie focusată” (în jargonul jurnalistic), etc.

Prin urmare, verbozitatea constă în folosirea tautologiilor, a multiplicării inutile a silabelor, a cuvintelor, în apariţia clişeelor, a eufemismelor inutile care, de fapt, nu protejează de nimic în afara îngreunării mesajului. Evident că este discutabilă clasificarea propusă de dicţionar, se îndepărtează de propunerile lexicografice clasice, în domeniul greşelilor limbii lucrurile nu sunt la fel de bine fixate ca în porţiunile corecte. De obicei, dicţionarele vorbesc despre normă, nu despre abaterea de la normă. În dicţionarul lui Robert Hartwell Fiske AŞA NU este la început, urmând îndreptarea. În dicţionarele obişnuite, AŞA NU fie nu există, fie cel mult este plasat la sfârşitul intrării lexicografice.

 

 

 

[1] Robert Hartwell Fiske, To the point: A dictionary of concise writing, editura W. W. Norton & Company, New York, 2014

[2] Idem, The Dimwit’s dictionary, editura Marion Street Press, Portland, Oregon, 2012

[3] Idem, To the point…, 2014, pp. 6-7

[4] Idem, p.8 apud William K. Zinsser, On writting well, The classic guide to writing nonfiction, Ed. Harper Collins Publishers, New York, 2001

[5] Idem, p. 10

[6] Idem, p. 11

[7] Idem, p. 12-14

[8] Idem, p. 14

[9] Idem, p. 28.

Write a comment

"));