3
Autor: Dan Lungu
Editura Polirom
Anul apariției: 2009
Locul apariției: Bucureşti
Număr pagini: 386
ISBN: 973-46-1328-1
Pace și bine!
Un titul supercomercial
Parcă ar urma să deschid o carte de self management de genul cum să devin bogat, milionar sau șofer de formula 1. E adevărat, există în titlul lui Dan Lungu și o nuanță negativă abia vizibilă, de fapt ar fi un îndrumar despre cum să faci să nu mai ai un anume sentiment. Pare să fie un fel de îndreptar de curățire interioară, miroase a medicină, a psihiatrie, a expurgație și tratament.
Titlul este pe de altă parte rizibil
Femeile care cumpără cartea se pot întreba cum anume pot fi uitate, bărbații pe de altă parte, fiecare cu bubele sale antifeminine, dau banii în speranța că iar vor încerca un paliativ ce le-o face viața mai comodă. Nimeni nu speră să uite nimic, dar cum titlul este la persoana a III-a, seamănă cu un îndrumar de lucrări agricole, te pomenești că…! Evident că este un truc auctorial, experiența naratorului este singura în care se încearcă o tentativă de ștergere cu buretele, dar este aparent impersonalizată, este adoptată tehnica aceea din politică în care deși îmi reprezint propriul interes, dau senzația oamenilor că uit de mine și vorbesc doar în numele lor. Acel noi cu dublu înțeles se păstrează în pseudoimperativul să uiți!
De fapt o uită?
Am putea pleca liniștiți fără să cumpărăm cartea cu acest răspuns liniștitor: bineînțeles că nu, din moment ce îi dedică o carte. Despărțirile au diferite consecințe neașteptate. Unii se sinucid, se aruncă în mijlocul broaștelor sau al leilor, unii folosesc diverse trupuri feminine pentru uitare, devin perverși sau apostoli, călugări, explorează Chomolugme și peșteri fără fund, se baricadează în întuneric sau se expun în public cu râsete ciudate, cu indecențe, cu șiraguri de înjurături. O despărțire majoră relevă iadul din fiece persoană, într-un spectacol uman care cuprinde toată gama sufletească de la neagra resemnare până la crimele împotriva umanității.
Cei mai mulți strigă și până la urmă parțial această carte este un strigăt de neputință după o despărțire brutală. Un personaj filosof spune în carte că despărțirile nu pot fi decât așa, inexplicabile, torturante, în afara sensului. Că vin neașteptat și schimbă viața spre o direcție imprevizibilă.
Totuși…
În materie de întâlniri și despărțiri lucrurile sunt însoțite de atâtea forme și nuanțe încât părerile totalitare sunt suspecte și de neluat în seamă. Există tot felul de despărțiri, unele prin acord tacit, altele ca într-o pantă lină, doar divorțurile nu sunt cazuri trase la indigo. Dan Lungu își introduce cu abilitate personaje care caută să rezolve nodul gordian în maniera lui Alexandru cel Mare, dar prin discursul său romanesc arată că, de fapt, lucrurile sunt complicate de maniera ireductibilă, putere la putere.
Ce vreau să spun prin asta?
Foarte pe scurt, o ziaristă de scandal Marga se desparte de amorezul său ziarist de la anchete sociale, Andi. Asta e tot pe 350 de pagini. De fapt, intenția mea a fost doar să dau numele protagoniștilor pe care îi vizează titlul. Marga este o femeie frumoasă. Origini incerte, probabil din țara Basa. Intră în noua relație ca să-i facă în ciudă unui fost amant. Iese din relație inexplicabil, doar cu un bilețel fanny, la fel de stupid ca și cele ale sinucigașilor: ”Te rog să mă ierți. Cândva o să înțelegi”. Atât. Nu complicații, nu explicații, nimic în –ații. Cocoana și-a luat bagajele și s-a dus pe apa sâmbetii încă de la începutul romanului. A devenit un fel de Nechifor Lipan, adică deja este moartă textual. Personaj absent. Prin urmare vom auzi doar vocea El. Punctul lui de vedere, suferința lui, reconstituirea Margăi dinspre forma sa de înțelegere. Evident că muta Marga ne avertizează. Nu, Andi deocamdată nu înțelege nimic, dar în viitor, probabil când o să scrie o carte sau, cine știe, când se va bucura după procesul uitării de nurii altei consoarte, o să-l lumineze deodată o înțelegere terifiantă. În privința asta, fantezia naratorului este excelentă. Și-o imaginează pe Marga devenind extraterestră, făcând acrobații narcotice, împlinindu-se apoteotic sau metamorfozându-se oniric.
Acum vine partea care dezminte titlul
Nu este vorba exclusiv de relația de iubire, ea este doar un pretext, ci mai degrabă de conturarea unei perioade din viața personajului Andi. Un fel de Gelu Ruscanu din anii 2000 visează la dreptate într-o lume a rechinilor ziariști dedicați doar șantajului … Este un personaj care merge până la capăt, într-o relație anterioară se îmbată non-stop, apoi caută să-și impună criteriile sale de dreptate prin discursul diaristic, se lasă atras în experiențe mistice și se definește contrar, exploatează până la epuizare momentul despărțirii și-l maschează după cețuri tot mai îndepărtate.
Dar îi atribui prea multe acestui nod textual numit Andi
Așa numea un critic personajele de roman, doar noduri textuale, chestii vorbite care au aparență de sentimente, idei, trăiri. Culegi un nume de ici, o față de colo, o poveste de dincolo și faci un Frankenstein textual așa cum a fost transformat Ion al lui Rebreanu în manualele școlare. Andi devine prin urmare instanță narativă, vocea dominantă, masculul textual alfa, personajul principal și alte asemenea farafastâcuri centraliste. Poate de aceea este bine să uiți conceptele critice, altfel nu am mai putea citit o pagină. Și acest roman are o curgere a poveștii admirabilă. Așa că să uităm poanta cu nodul textual și să revin la conceperea lui Andi ca o persoană care merită stima și considerațiile noastre. Altfel, ajung să mă laud că am mai citit o carte cu câteva noduri textuale, unele s-au încâlcit și altele s-au destrămat. Discurs ridicol.
Andi ne arată toate punctele sale cardinale
Povestea de iubire cu Marga
Un număr consistent de pagini. Nu e cine știe ce, un bairam, amor din prima noapte, lipsa de condiții pentru o relație de durată. Iubirea din garsonieră lângă alte garsoniere ocupate de pensionari și chiriași pârliți. Iubita ff. prețioasă care nu face amor până nu se machiază, frăgezește, umezește complet. Doar după ce ea devine din perspectiva proprie frumoasă, are dreptul domnul Andi s-o atingă așa… așa. Apoi vine despărțirea, ahurile și ofurile de rigoare, dar nimic în manieră balcanică, nu are o suferință de tip țambal, ci mai degrabă sună a glas subțiratec de vioară, a Rapsodia lui Ciprian Porumbescu.
Aventurile sale la ziar
Aici aflăm de forma de manifestare a rechinilor din presă. S-o dezvăluim și noi pentru buna informare a cetățenilor creduli. – Am întâlnit unul chiar ieri care era să mă bată pe baza informațiilor aflate exclusiv din gura curcubeică a tv. – La redacții vin tot felul de informații despre comportamentul sălbatic comercial al vreunui pungaș directorial din provincie. Reporterii privilegiați sunt trimiși la săpături asupra afacerii. Afacerea împricinaților este studiată metodic, cu tehnici similare celor polițienești și, în scurt timp, li se întocmește un așa-zis dosar de presă de mai mare frumusețea. Dezvăluirile ar urma să fie evident incendiare. Numai că, aici este chichița, înainte se dă o notiță asupra unui posibil caz de… Dacă mahărul vizat are urechi de auzit și știe să se miște financiar din vreme, bine, dacă nu, apare o primă dezvăluire. Deja lucrurile încep să coste tot mai mult și, cu cât sunt publicate mai multe lucruri, cu atât mușamalizarea este mai costisitoare. O părticică din sumă merge și la reporter, dar grosul evident că-l ia patronul, redactorul-șef, mă rog, cine a finanțat expediția de culegere de informații. Mafia din domeniu dă drumul doar la informațiile despre cei care n-au cotizat. În rest, acari Păuni, accidente, statistici, bla-bla-bla-uri de umplut pagina.
Experiența religioasă
Apare datorită unei întâmplări nedorite legate de mutarea continuă pe care este nevoit să o îndure azi un chiriaș în București. Prețuri mari, salarii mici. Puțini oameni înțelegători. Printre ei un neoprotestant care are grijă într-o formă indirectă să-l atragă spre credința sa. Andi se împotrivește și i se par copilării scenele devoționale la care asistă. I se furnizează tot felul de asemănări cu care ar fi de dorit să se identifice. Și ceilalți membri ai comunității au fost nefericiți, doresc să participe la viața publică, au de luptat pentru răspândirea adevărului, se confruntă cu rechini de diferite grade. Deosebirile Andi le găsește de unul singur. Are însă neașteptate cedări, merge de câteva ori cu neoprotestanții aceia la întruniri nonformale. Finalul este din această perspectivă incert. Fie va deveni religios, fie se va întoarce Marga, fie își va găsi pe alta. Naratorul încheie cu puncte, puncte, imaginați-vă în continuare ce vreți.
Câteva adnotări finale
Este un roman de experiență care are un ton sacadat, mecanic în relatare. Ideile nu sunt remarcabile, dar bine legate epic și pot provoca dezbateri ulterioare spre consistent.
Personajele tind spre tipologie, dar au ceva incomplet care poate da sau nu senzația de complexitate. Există de altfel conturarea unor opoziții tipologice: ateul – pocăitul, însetatul de dreptate – ziaristul cinic, amorezul ecologist – amorezul artist.
Tehnica narativă a presupus relatarea a două voci distincte ale aceluiași personaj în momente temporale diferite – pasiunea și socializarea prin ziaristică, integrate într-o colecție consistentă din punct de vedere anecdotic.
Povestea se desfășoară pe un zgomot de fond generat de două personaje de deasupra textului, mă rog, deasupra garsonierei iubirii se află doi vecini care se ceartă și se înjură toată ziua pentru nimicuri. Plouă peste teritoriul lui Andi cu clișee agresive.
Ceva de genu’
Gabriel Mirea
