Archive for the ‘IUBIREA si uraganele sale poetice’ Category

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Poezii și povești populare din Țara Lăpușului

Saturday, October 3rd, 2009

poezii și povești poluare din țara lăpușuluiAntologie de Pamfil Bilțiu
Editura: Minerva
Locul: București
Anul apariţiei: 1990
Număr de pagini: 541
ISBN: 973-21-0151-2

Miniantologie lirică

68 Vânătorul și personajul metamorfozat

Mândru-și cântă-on cerb în codru,
Dimineața lui Crăciun.
Nime-n lume nu-l aude,
Num-o dalbă-mpărăteasă,
De pe-o dalbă de fereastră.
La-mpărat o alergat,
-Da`nălțate împărate,
De doi ai și jumătate,
Mândru-și cântă-on cerb în codru.
Împăratu s-o sculat,
Pușca-n mână și-o luat,
Jos la codru-o alergat.
Află cerbu hodinin`,
Su` tufă de rojmalin.
`Tinsă pușca să-l împuște:
-Ho, ho, ho nu mă-mpușca,
Că io nu-s cine gân`ești,
Că nu-s fiară codrioară,
Dar m-o blăstămat maica,
Nouă ai și nouă luni,
Eu aii plini-mi-oi,
Jos la țară traje-m-oi,
Mesă mândre-ntinde-voi
Și seracii strânje-voi.

135 Incestul dintre frate și soră

La poartă la Țiligrad,
Șăde-on fecior de-mpărat.
Tăt în arme îmbrăcat
Și roagă pă maică-sa
Să-i deie pe soru-sa:
-Tu sorucă, Asimie,
Hai cu mine-n cununie.
-Eu atunci, frate-oi vini,
Când tu mie că mi-i face:
Pod de-arjint, păste pământ,
Pod de-aramă, păste vamă.
Io, frate, atunci oi vini,
Când tu mie chema-mi-i:
Sfântu soare nănaș mare
Și lumița nănășița,
Găinușa sococița
Și fușteii fecioreii
Și stelile fetile.
El atâta și-o umblat
Până ale le-o aflat.
-Tu sorucă Asimie,
Blem cu mine-n cununie.
În biserică o intrat,
Icoanile-o lăcrimat,
Și icoana Precistii
Din fundu besericii.
-Părinte, cum faci păcate,
Că cununi soră cu frate!
-Cunună, popă, și taci,
Că noi nu ne suntem frați,
Numa oamini buni și draji.

131 Nevasta fugită

Câte neveste-s fujite,
Tăte la Gherla-s oprite.
Mâncă pită, beu rachie,
C-o scăpat di la robie;
Mâncă pită, beu vinars,
C-o scăpat di la năcăz.
Pă su` poală de pădure,
Fuje-o nevăstucă-n lume;
C-on prunc mic nebotezat,
Fujită di la bărbat.
Fujè  la podu de-aramă,
Doar-or trece fără vamă;
Fujè  la podu de-argint,
Doar-or trece mai curând.
-Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Cu săcuri și cu pistoale,
Pă mine să mă omoare.
-Noi atunci podu te-om trece,
Când tu nouă ni-i plăti:
De tri pași, tri sărutate
Și să dormi cu noi o noapte.
-”Voi podu de nu mi-ți trece,
Rochie albă-oi sufulca,
Cizme negre-oi descălța,
Pân Dunăre m-oi băga,
Sufletu vost` samă-a da.
Pruncu de mi s-a-neca.
Samă-a da, samă să deie,
Că lăsaț` prunc mic să pieie.
Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Face-vă-ți milă de mine,
Și de cel care rămâne.

Texte preluate din volumul „Poezii și povești populare din Țara Lăpușului” la data de 3 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Mi amor

Thursday, September 3rd, 2009

Autor:  Costin Tănăsescu
Editura: Carminis
Locul: Pitești
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 61
ISBN: 973-7826-54-x

Miniantologie lirică

Iris

Cele mai frumoase coline
sunt sânii tăi, iubito,
cu miros de trandafiri bătuți.
Cele mai fierbinți mângâieri
sunt mâinile tale adiindu-mi obrajii dimineața.
Cele mai gustoase felii de portocală
sunt buzele tale.
Cele mai nevindecabile răni
sunt iertările.
Cele mai nestatornice gânduri
sunt plecările și venirile noastre-n tăcere.
Cele mai învolburate ape –
frunțile noastre lipite una de alta.
Cele mai frumoase nopți –
trupurile noastre.

Homework

Fidelitatea nu s-a inventat pentru tine, baby,
cum nici pentru mine luciditatea.

Am scrijelit de-atâtea ori
numele iubitelor prin closete de bordel,
am fluierat după fesele portocalii ale Cristinei.
Am profitat de nenumărate ori de aglomerația din autobuz,
am făcut dragoste cu toate femeile goale
din revistele Playboy, și nu o dată
am sunat și-am fugit de la ușa frumoasei preotese.
Câte femei mă doreau și m-am trezit atât de singur!
Ca un lighean de tablă într-o cameră neîncălzită.

Fidelitatea nu s-a inventat pentru tine, baby,
cum nici pentru mine luciditatea.

Dintr-un vis

Se făcea că mă iubeai.
Ne țineam de mână pe o șosea îngustă,
noi doi și-un Colt 48.

Se făcea că nu ești obișnuită cu fericirea.
Trăgeai în cer,
trăgeai în borne,
trăgeai în mine.
Dar moartea se sfia să apară,
umbla prin alte corturi.

Se făcea că mă iubeai.
Ne țineam de mână cu un Colt 48…

Texte preluate din volumul „Mi amor” la data de 3 septembrie 2009

Selectarea versurilor

Gabriel Mirea

Versuri

Friday, January 23rd, 2009

Autor: Emil Isac
Editura: Tineretului
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1964
Număr de pagini: 214
Prefaţă: Ion Brad

Miniantologie lirică

Maria mea

Maria mea frumoasă, Maria mea păgână,
În ochii tăi e noapte şi aur ai în mână.

Ieri, dragă, n-aveai aur. Şi astăzi eşti bogată.
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Ai fost… Parfum revarsă veşmântul tău de floare,
Tu vii de la iubire, căci faţa-i ta cu zare…

Şi tremuri de ruşine, Maria mea păgână…
Aduci… atâta… jele în aurul din mână.

Pe-un aur tu vândut-ai iubirea ta de fată,
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Aşteptare

În bordei s-a stins lumina,
S-a sfârşit pâinea pe masă –
Şi flămânzi bocesc copiii.
Tatăl nu vine acasă!

Viscol geme la fereastră…
Şi e frig. Şi rece-i soba…
……………………………………

Sună-n curtea puşcăriei,
Sub spânzurătoare, toba…

Noaptea fantastică

Dorm burghezii şi-şi strâng în braţe comorile.
Pe mine mă neliniştesc, căci se ofilesc florile.

Vardistul fluieră şi beţivul întârziat răspunde.
Unde-i gura căreia să-i răspund: unde?

Casele parcă ar fi cavouri sure şi mari.
Concertul meu îl fac deasupra paharelor ţânţari.

Din rame se uită râzând bătrâni şi bătrâne
Se vaită singur, ca mine, la lună un câne.

Aceasta e viaţa: nopţi nedormite şi grele.
Mă mir că de pe cer, de plictiseală, nu cad stele.

Mi-a trebuit logodnă cu cele şapte muze.
O, cât de fericit aş fi să mă sărute o mamă pe buze.

Texte preluate din volumul „Versuri” la data de 22 ianuarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

În căutarea unui topos liric

Tuesday, January 13th, 2009

Antologie de poezie a Societăţii Scriitorilor târgovişteni
Editura: Bibliotheca
Locul: Târgovişte
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 181
ISBN: 973-712-165-1
Postfaţă: Mihai Stan – de la grupul “Litere” la Societatea Scriitorilor Târgovişteni

Miniantologie lirică

Tudor Cristea

Ce-ţi trebuie

Ce-ţi trebuie toată această
tevatură, citeşti
pe pielea femeii propriul tău poem,
luminezi cu sângele tău părul ei
seara la marginea mării privind inutil
radiografiezi cu privirea fosforescentă conturul
norilor, descifrezi
structura de rezistenţă a oboselii,
cuvintele înserării pe spatele ei: mă ucizi,
dar ucide-mă fără nicio ortografie, scrie-mi pe piele
nebunia acestui poem: o femeie, o rodie
deschisă a dimineţii sau
o fructă sălbatică în pădurea
de simboluri
cutremurată de vânt…

Daniel Drăgan

Ea

Norii se desfăceau lunecând
Fiecare părea liber să plece
Alte desene   şi zarea era
Întunecată şi rece.

Ea trecea strada ca o siluetă de nor
Pulberi de apă stelară
Cerul ofta străbătut
De o deznădejde amară.

Andrei Gheorghe

Catifea albastră

Era în oraş o fată
cu nume frumos, cu piele albastră,
Era în oraş o fată de scoică
cu nume închis pe buze albastre,
Era în oraş o fată mov
Cu nume straniu…
Era un timp înainte
când lumea vorbea altceva,
când norii treceau altcumva…
oraşul n-avea nume şi fata cânta,
nimic de altfel nu mai conta.
Era acasă o perdea udă de catifea,
fâşie albastră dintr-o femeie prea veche:
se prăfuia şi se decolora,
şi norii treceau altcumva şi lumea vorbea,
era în oraş o altă fată frumoasă,
se plimba câte-o noapte pe străzi
în rochie mov de mireasă.

Texte preluate din volumul „În căutarea unui topos liric” la data de 13 ianuarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poema & addenda

Thursday, January 1st, 2009

Autor: Barbu Berceanu
Editura: Cavallioti
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 271
ISBN: 973-9463-90-8

Miniantologie lirică

Frig

E-atât de frig, bărbatule,
că nici prin minte nu mi-ar trece
să iau apropierea ta drept semn de dragoste;
să socotesc că mâinile, ochii, gândul
-tot frigul tău –
ar încerca să-mi bănuiască frumuseţea.

Vise

Visam
participam la sfatul de regi
semnând o pace planetară;
pilotam astronave spre cer,
sculptam femei, redactam poeme
ori compoziţii melodioase;
alăturea mi se-aşezase
iubita cea neiubitoare;
şi mai câte altele…

-Ci hai, trezeşte-te tataie,
termină-ţi ciorba – îi mai spuse
ospătara – localul s-a închis.

Iubita mea

Cum ar putea oare iubita mea
să facă parte dintre femeile
neatinse de urma lumii?

Cum ar putea oare iubita mea
să fie trecută în rândul frumoaselor
din tratatele de estetică?

Şi cum ar putea oare iubita mea
să fie străină de Moarte?

Texte preluate din volumul „Poema &  addenda” la data de 1 ianuarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Trophonius şi alte poezii

Tuesday, December 30th, 2008

Autor: Dumitru Bălăeţ
Editura: Rottarymond
Locul: Râmnicu-Vâlcea
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 160
ISBN: 10973-877-03-1-9
O mărturie: blogul tânărul scriitor

Miniantologie lirică

Cascadă în soare

Femeie frumoasă ca apa unei cascade
în soare
şuvoaiele trupului tău
îmi ridică întunericul
de pe ochi…

Unde dormeam cai nupţiali
au păscut sărătura
sângelui meu
şi setea lor creşte
privindu-te…

Iată-i cum aleargă acum,
cu frâiele rupte
şi roţile carălor hurducând
pe un camp fără margini
spre tine.

Primeşte-i, alină-le setea,
mângâie-i, cu răcoarea
trupului tău coborâtor în abisuri…

Femeie frumoasă ca apa unei cascade
în soare.

Ce rămâne

Ce rămâne din vultur?…

Nici penele, nici ghearele,
ci numai privirea aceea înaltă
deasupra munţilor,
nemărginita privirea deasupra munţilor…

Deasupra munţilor

Asupra munţilor.

Roi de fluturi, ideile

Şi au venit din mari depărtări şi l-au petrecut
ca un roi de fluturi, ideile.
El era cu faţa întoarsă spre nevăzutele stele
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Peste coline trecea dus de aripi fără de număr,
albele, de-o parte şi de cealaltă, zbătându-se.
Lacrimile cerului în ierburi sclipeau
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Şi nimeni nu ştia de unde-i venise pedeapsa,
poate doar în vis se petrecuse aceea…
El trecea cu faţa întoarsă către cerul nemaivăzut
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Si peste colinele mari era atâta lumină,
pe unde zburau în jurul lui, ca un roi de fluturi, ideile…
In florile câmpului bătea un vânt de aripi fără de număr
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Texte preluate din volumul „ Trophonius şi alte poezii” la data de 30 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Aproape negru

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Niculina Oprea
Editura: Muzeul Literaturii Române
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 86
ISBN: 973-7751-15-9
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

înaintea stingerii

ea nu te aşteaptă îndrăgostită
ca orice femeie

ea îţi taie calea
ca apa

ca focul

nevăzută deschide uşa sufletului

se aşează între amintirile tale

tăcută şi tristă cum doar
înaintea stingerii se poate afla

o fiinţă omenească

sunetul flautului

aminteşte-ţi sunetul flautului şi refugiul
dimineţilor noastre

tata asuda pe schelele timpului

mama ne aducea într-o cupă viaţa ei
pe sfârşite: luaţi-o, aşezaţi-o pe tabla
de şah! –

limba i s-a uscat rostind aceste cuvinte

regină cu trupul însângerat

poartă sunetul flautului printre morminte

acest fulg de zăpadă

despre dragoste nu se vorbeşte

despre dragoste se scrie zile întregi

nopţi întregi

poeţii scriu despre ceva pe
care n-au pus degetul

simt fluidul cum îi traversează

eu numesc dragoste acest fulg de zăpadă
care mi se topeşte pe buze

care-mi aminteşte în fiecare iarnă
că sunt o altă femeie

Texte preluate din volumul „Aproape negru” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Pe muche de şuriu

Wednesday, December 17th, 2008

Cânturi de ocnă

Autor: George Astaloş
Editura: Tritonic
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2001
Număr de pagini: 308
ISBN: 973-8051-00-2
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Balada mincinosului zelos

La geamul din sufragerie
Sta cearceaful atârnat
Şi microbii de ftizie
Se tot scurgeau treptat
Pe lângă drum pe lângă gard

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea..

Dac-oi mai minţi minciuni să-mi îngheţe ţuica-n pruni î
Şi s-atâme-n creanga seacă ţurţurii cât o cinzeacă
Să-mi îngheţe şpriţu-n viţă iarna la bătut halviţă
Când arde plachiu-n flec de prea mult lăsat de sec

Dac-oi mai minţi minciuni să-mi cadă sticla din mâini
Când oi vrea s-o dau turnată cu gagicării de toartă
Şi să mi se-nfigă-n miale cioburile date-n boale
Boale de căzut la pat cu maţu din maţ uscat

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint şi nu mint bine să dea salvarsanu-n mine
Salvarsanu cu cinci cruci şi cu ace groase-n buci
Care-ţi seacă vinele şi-ţi seceră binele
Din creştet până-n călcâie cu doctori la căpătâie

Dacă mint şi nu mint bine să cadă casa pe mine
Şi să-mi taie maioneza tocmai când mi-oi face freza
Cu cărare la mijloc să mă ţină boloboc
Cu zmacuri şi briantine ca să dau luciri din mine

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint cu mincinoase să-mi intre trăscău-n oase
În oase şi-n carnea moale bâţâită de damblale
Cu tremur de văduvă trasă până-n măduvă
Făcută capră la zid din focosu de carbid

Dacă mint cu mincinoase să dau strâmbe-n babaroase
Trase ştaif de sus în jos cu gânduri de dus şi-ntors
Şi puse-n picior de drac potcovit în parpalac
Ca plăcile de patefon Olimpia şi Odeon

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint şi zic minciuni să mă treacă prin tăciuni
Şi să mă deoache-n soare pân-o da bălosu-n floare
Floare dalbă cu ajur de prin brânza dinprejur
Răscoaptă în mămăligă de bravul soldat Bulică

Dacă mint şi zic minciuni să mă ia piranda-n pumni
Şi-n şuturi de dat afară pe viscol la drum de seară
Ea să se-ntindă cu alţii eu să-mi zgudui singur lapţii
Ea să zbenguie taraba eu să bat pe tuşe laba

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

De-oi minţi minciuni zvântate să-mi intre cartea pe date
Şi oasele pe plătoiu până un-se bagă roiu
Când dă ziua-n crăpătură şi pasu pe scurtătură
Fără sfanţ în caraiman cum ţi-e dat când n-ai bulan

De-oi minţi minciuni zvântate să-mi cadă urâţii-n spate
Tocmai când m-oi dădea călare pe mânzat de fată mare
Fată mare perpelită ca guvidele pe plită
Perpelită şi lăsată cu zgaiba nescărpinată

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Din minciuni şi minciunele m-am trezit la Măgurele
C-o zeghe crescută-n spate pe vreo câteva karate
Fără apă nici săpun cum e dreptu mai comun
Când dă grande procuroru şi-ţi taie din mers cotoru

Din minciuni şi minciunele mi-a dat bişniţa-n belele
Belele cu lipsuri mari de fineţuri pe dolari
Cu arsuri şi praf de puşcă scăpărat la ceas de duşcă
Nu tu paşti nu tu crăciune doar pachet cu lanţuri bune

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

De-atâtea minciuni minţite scoase pe nemiluite
Cade omu-n obiceiuri de vorbe şi de condeiuri
Vorbele ca să le spună condeiu să cânte-n strună
Ba pe faţă ba pe dos pentru un ciolan de ros

De-atâtea minciuni minţite când pe blat când pe-auzite
Când servite pe tipsii când puse-n caligrafii
Ca pe vremea lui Pandele care mă făcu surcele
In rahat să-i bată nasu cum băteam cartea cu asu

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Cine-o minte ca să mintă să se cureţe-n oglindă
De lindini şi filipeşti pe la uşi pe la fereşti â
Şi să-i cadă-n pleoape soiu când i s-o trezi şiştoiu
Din blestemu de mezat pus pe ras tuns şi frezat

Cine-o minte ca să mintă să-i cadă duşmani în ghindă
În cărţi în cafea şi-n bobi şi în hoitu dat la corbi
Să-i curgă trâncii pe nas când o vrea să spună pas
Şi să-l şteargă de pe rol când o spune pas-parol

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Că cine-a minţit mai minte şi cine s-a prins se prinde
Şi-ţi pune păcate-n cârcă să le duci şi s-o dai zbârcă
S-o dai zbârcă flutureşte că n-oi fi neamu lui Peşte
Să pui în carabă lozu şi să-ţi plimbi cum vrei găozu

Mincinosu-i mincinos le scoate din maţu gros
Şi le trage şlefuite când la rând când pe sărite
Când le trage când le zice ace brice şi carice
Ba e hopa ba-i Mitică ba e-n cur ba se ridică

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Minciuna-i ruptă din rai dacă n-ai minciună n-ai
Nici tu spusă nici nespusă nici firfirici pe parnusă
Că nu ţi-e nici cald nici bine dacă n-ai minciuni pe tine
Cu care să ieşi în lume şi să te strecori pe bune

Că dacă-s minţite greu te-apasă la portmoneu
Iar dacă-s minţite lung câte-ţi dă tot nu-ţi ajung
Că aşa te pui pe rele şi te-nveţi să bagi în ele
Minciună după minciună zece strâmbe una bună

Că şi eu câte-am păţit în viaţa!

Doamne dacă mă iubeşti loveşte-mă să loveşti
Cu bancnote de hârtie una ţie una mie
Bancnote ţesute-afară şi-aduse biteş în ţară
Din americi depărtate că suntem făcuţi pe luate

Cu minciuni fierbinţi să se-aleagă preşedinţi
Preşedinţi şi şefi de state să le mintă ei pe toate
Pe toate şi-ncă ceva că aşa-i politica
Una zice ş-alta face când vorbeşte parcă tace

Las-o-aşa cum a căzut şi umblă!

Balada încornoratului pirpiriu

Inel inel de aur
Cu piatră scumpă la miljoc
Eu te-am iubit copilă dragă
Da tu n-ai avut noroc

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea…

Omu bun e păgubos şi pe faţă şi pe dos
Şi pe dunga banului şi-n gura băcanului
Cum o dă şi cum o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe nasoale cu flitu din sarsanale

C-aşa se-ntâmplă cu mine tocmai când dădui de bine
Şi când făcui şi eu cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari cu languste şi homari
Şi Şampanii cu fâs-fâs din spume de jos în sus

Hopa hopa Europa-i naşu!

Asta la prima vedere că langusta mea-i muiere
Şi homarii-s turnători când îţi bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian când luate din caraiman

C-a rămas şampania paştii şi grijania
Lu Pândele lui acolo care m-a dublat în solo
Ca să mi-o soarbă-nspumată când o scarpină la noadă
Pe remorcă şi s-a dus c-o dă cu roţile-n sus

Hopa hopa Europa vine!

Şi mă scoate din noroace ba cu strâmbe ba cu cioace
Pus pe rele cum era duce-l-ar d-aicişa
Că aveam viaţă frumoasă când mi-a pus zbanghii-n casă
Să mă ia şi să mă ducă unde-i pedeapsa mai lungă

Abia m-am dat jos din pat că m-au şi îmbulinat
Să nu văd timpu cum trece cu şampania la rece
Şi cu glojdu în belele ca să se-nfrupte Pandele
Care mi-a luat de la gură şi potol şi băutură

Hopa hopa Europa trece.

Mă vându gagica mea dar-ar filoxera-n ea
Mama ei de pocnitoare vedea-o-aş cu burta mare
In Herăstrău pe-nmuiate făcând ca pluta pe spate
Cu nuferi pe abdomeni din Pipera şi Fundeni

pe Pândele şucăreţu da-i-aş cu roşcove creţu
Că şi-l pune-n găurici şi îl stoarce de lipici
Că eu când n-am avut zmac mi-a pus ţuiu pe batac
Şi cum n-a mai vrut de mine mi-a dat schimschi din bobine

Hopa hopa Europa creşte!

Eu ieşeam să dau cu zoru ea-şi regla carburatoru
Eu la strâns daruri babane ea la bubuit banane
Eu dam la ciuperci ca prostu ea îşi chivernisea rostu
Eu cu pălicarii-n spate ea cu zbengu-n paturi late

C-aşa i-e omului dat să se topească pe blat
Cu bezne adânci în becuri si cu tălpăsita-n flecuri
Abia de ieşeam pe uşă că i-o da altu-n căpuşă
Ce nu ştie bărbatu află cu toptanu satu

Hopa hopa Europa-i mică!

Bărbatu-i deştept cu caru şi-o are-n crăcan cât păru
Şi mai creşte când se pune să o dea pe fapte bune
Adică s-o pună-nfiptă când biboanţă e zbârlită
Cu sămânţă la năduf jos sub Arcu de Triumf

Unde s-a deschis capcana şi-ţi dă ia tăbăcit blana
Cu jocuri şi ţipete între buze vinete
Date cu sugiuc de seară s-alunece ca să pară
Prinse cu ocaua mică şi sughiţu-n gingirică

Hopa hopa Europa zburdă!

C-aşa o ţineam pe-a mea din măsline la cafea
Când o luam şi-o ghiftuiam cu caimace pe divan
Din tălpi până-n creştete să-i sară lacătele
Şi să mi le dea ţâşnite cu iz de mehlem fierbinte

Până când secat din foaie o lăsă Gogu mai moale
Mai moale şi mai mocnit tocmai bun de soilit
În vise cu sforăieli nu tu dop nu tu scrobeli
Nici pompier nici instinctor să-i dea găoace-n fior

Hopa hopa Europa rabdă

Ferească-te Dumnezeu să vadă că te dai zmeu
Dar c-o pui doar pe jumate acolo unde se zbate
Pescăria pe uscat cu pofte de scărpinat
Până-n fundu adâncimii unde-i jarul mâncărimii

Dumnezeu să te fereastră să ai birlicu de iască
Şi când vrei să-l pui pe tare să se-ndoaie din intrare
Răstignit cu capu-n jos ca popicu-ntors pe dos
Şi să-ţi ia Pândele locu c-aşa-mi fu mie norocu

Hopa hopa Europa noastră!

Mi-a luat locu la biboanţă ca să-mping la tărăboanţă
După judecăţi în curs şi procese cu recurs
Pârlit şi cu banii luaţi mama lor de avocaţi
Se dau lei şi paralei şi n-au cuvinte pe ei

Ş’-uite-mă în pensioane să-mi pună gaştoana coarne
Ca să-mi curgă balele când şi-o pune gioalele
Pe umerii lui Pândele să-i facă scoica surcele
Şi ţâţele-acordeon ca la Falk şi Aftalion

Hopa hopa Europa trage!

Că parc-o şi văd în şa cu raşpa trasă-n chisea
Călărie cu frecuş pân’ s-o face derdeluş
Din şolduri şi din buric fiindcă tot nu sunt nimic
Cu brânzeturi de trapist fiindcă tot nu mai exist

Hopa hopa Europa uite popa nu e popa
L-a urcat în sus pe gambă cu mătănii la carambă
Şi focuri de-a buşilea să-i belească pielita
Şi să i-o dea peste cap cu guler şi cu hap-hap

Hopa hopa Europa-aşteaptă!

Tu comanzi sticle de bere eu cu lanţuri la picere
Tu sorbi spuma lui Pandele eu mă frâng în lanţuri grele
Eu fac harta României pe cerceafu puşcăriei
Frecos-frecos rade-i pluşu şi bate-i tihnit albuşu

Tu pui sticlele la gheaţă eu sunt condamnat pe viaţă
Tu destupi sticle-nfundate eu sunt condamnat la moarte
Eu îmi dau calu la apă tu te tragi vârtos în ţeapă
Eu îmi dau duhu din mine tu dai cu Pandele-n tine

Hopa hopa Europa e-n călduri!

Balada gagicăresii păguboase

Dar-ar Dumnezeu să dea
Să ardă baraca mea
Şi să rămână numai parii
Să se-nţepe comisarii

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea…

Cât a dat-o huţa-huţa şi i-a şi săltat maimuţa
Maimuţa cu acareturi în care ţinea băneturi
Ca să-şi cumpere ciorapi să facă fâs şi să crapi
Ciorapi de bulane lungi cu mătăsuri trase-n dungi

In dungile dinapoi împletite-n ochiuri moi
Ca să mi te bage-n boale când te uiţi să ţi se scoale
Ca Foişoru de Foc din Pache până-n Cocioc
Căruia-i ţâşneşte duhu că aşa i s-a dus buhu

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Adezgo mânca-ţi-aş gura cum n-a văzut fundătura
Fundătura Făurari unde-s Dudeştii mai mari
Şi-ntunericu mai des când se iese la cules
Cu musca pusă pe rele şi tocurile spre stele

Mai moale cu pasajul că-şi găsi gagica naşu
Tocma când din nebunii trecuse pe melodii
La flautu fermecat morfolit în lung şi-n lat
Morfolit şi făcut os cu gingia-n sus şi-n jos

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Uite geanta nu e geanta ca-n piaţă la Banu Manta
Şi bănet şi ciorăpei îi pierdu c-un şo pe ei
Cum se spune pe la noi loveaua din doi în doi
Cum se spune la Galaţi ruptă şi cu banii luaţi

Sus în buza lui Vitan unde nen’tu Plută-i han
Cu haremuri drăgăstoase şi gagici gagicăroase
Cărora le ia caimacu şi le pune-n scoică zmacu
Cu strigăt de nuntă mare şi clăbuci la îmbucare

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Plută fiul lui Mardare care uite-atât o are
Si ti-o-nfige-n măruntaie curcubeu ca după ploaie
Cometă pe firmament cu coadă şi supliment
Că te stoarce până crapi şi te scoate din ciorapi

Că la ce-o mai servi luxu dacă nu zbârnâie fluxu
In reflux de ţeava plină pusă-n pielea de găină
Creşte creşte dinăuntru când îţi bate Plută untu
Mai bine te laşi umplută decât să te dai stătută

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Plută din Crucea de Piatră care dacă ţi-o arată
Vânătă şi jucăuşe îţi taie sughiţu-n guşe
Şi glasu cu vino-ncoace călare şi dări şi stoarce
Ca să-ţi iei din drâmbă leac şi caise coapte-n fleac

Mai bine cu banii luaţi şi cu zbenguială-n lapţi
Decât cu ciorapi pe tine şi cu blana-n naftaline
Decât cu rostu uitat şi ochiu neremaiat
De cornul descântecului în fântâna pântecului

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Mai bine sări din lovea da să-ţi stea Plută proptea
Acolo jos la găoace unde fofoloanca toarce
Şi se vede airoplan cu picioarele-n tavan
Gata de aterizare când se lasă Plută mare

Mai bine să zaci întinsă şi de mădulare prinsă
Ca nodurile-n butuc arzoaică trasă pe rug
Când pe burtă când pe spate când mai jos pe săturate
Cu jaru aprins în zmârcuri şi lapte bătut în sfârcuri

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

C-aşa-i carnea de muiere multă-i dai mai multă cere
C-aşa-i carnea ei făcută se dă mică şi vrea multă
C-aşa-i carnea fără os te seacă cu dus şi-ntors
C-aşa-i carnea fragedă te trage la pagubă

Came din carne făcută cusută şi descusută
Care-ţi ia somnu din gene când scânceşte sau când geme
Ca ventuzele din spate trase-n zeamă pe mutate
Ca ventuzele pe piept eu sunt strâmb tu fă-mă drept

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

C-aşa-i viaţa când trăieşti faci ce faci s-o-nveseleşti
Cu măduva din ciolan în făclia de ciocan
Ca să vadă că ţi-e dragă ca o lujeră de fragă
O fragă de fată mare cu gânduri de răsturnare

Răsturnare-n tumbe moi făcute uşor în doi
Până când alunecă şi vine de spumegă
Fragă dulce la chindii cu reflexe rozalii
Şi cu tremurarea toată că se duce doar o dată

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Am luat-o că mi-a venit şi c-aveam chef de iubit
Chit că mi-au sărit ciorapii duşi pe sâmbetele apii
Cu Plută sorbi-i-aş zeama că scarmănă bine blana
Cu Plută mânca-i-aş mielu că ştie să facă felu

Cu pufuri şi mângâieri să te-aducă la plăceri
Ca să-ţi vină când îţi vine nu ca să-i fie lui bine
Că nu ştii cum te-mpresoară când te ia pe dinafară
Şi îţi pune cu descânt bucurii în locul sfânt

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Şi ce-am tras-o pe luate între ţâţele-adunate
Că-mi urcase spuza-n floare cu furnici în amigdale
Ca să-l fac de sârguinţă să-şi dea duhu din fiinţă
Cu ţâşnit de fagure izbucnit din prapure

Decât să-mi adoarmă crinul mai bine trec şi-mi fac plinu
Din gherţoiu lui nea Plută cu care mă dau umplută
Ca să nu mă fac stropită cu degetu la omidă
Frecos frecos pe uscat cu târtiţa la miezat

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Cine-o vrea ciorapi de damă să-şi strângă lipiciu-n palmă
Cine-o vrea ciorapi cu dungă patu să nu-i mai ajungă
Să-i cadă la aşternut vise rele de zăcut
Să-i cadă la drum de seară singurări de foc şi pară

Unde-i lege nu-i tocmeală când ridic capu din poală
Ţin cărarea străbătută ca să-i dau ţâţă lui Plută
Ţâţa mea cu lăptărie mulsă din anatomie
Ca să te pună la supt şi să mi te lase rupt

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Texte preluate din volumul „Pe muche de şuriu” la data de 17 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri

Saturday, December 6th, 2008

Autor: Elena Văcărescu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1971
Număr de pagini: 223
Prefaţă: Zoe Dumitrescu-Buşulenga
Alte poezii: agonia.ro
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Vocea ta

Ca-n serile de vară, pe asiatici fluvii,
În vocea-ţi vastă, moale, dorm magice efluvii;

Ea  inima-mi   revarsă, asemeni unui vin,
E-aidoma-n culoare cu-apusul purpurin.

E-asemeni dimineţii  pe  bolta-nsângerată,
Cântarea-i   e   de   aur,   de  vocea-ţi   de-i cântată.

Când în a vocii tale fierbinte izbucnire
Aud tumultul mării şi-a codrilor vuire.

Când vocea  ta se scurge în legănări  încete,
Şi-n risipite-acorduri ca desfăcute plete,

Grădini  văd, suspendate, cu arbori nalţi, crescuţi,
Pe oceane blonde, cu marinari pierduţi.

Lădiţe parcă scutur, de cedru, cum e-aceea
Dospind otrăvuri puse de Fedra sau Medea.

Legănător de valuri şi insuli, ce istm oare,
Ce balsamuri, ce umbre şi ce  măslini în floare,

Ce ritm şi ce parfumuri, puterea şi-au unit,
Să-ţi  poată  face glasul atât  de molcomit?

De n-ar mai fi pe lume, mâini, glasuri de izvoare.
Şi-n spaţiu respiraţii plutind rătăcitoare,

De-ar  fi  ca  omul, fruntea pe sânul lui plecând,
Să nu audă-n trupu-i, lin sângele bătând,

Ea, vocea ta, o dulce şi caldă floare vie,
Ea, vocea-ţi, cu-al ei tremur de viaţă care-adie,

Ar dărui pădurii al apelor murmur
Iar  spaţiului   suflarea. Şi, peste tot, în jur,

Un sunet nou de viaţă ar prinde-al vremii caier,
Căci vocea  ta-i văpaie şi val, şi dans, şi aer…

Molcoma filozofie

Ţii minte?-n seara-aceea vorbeam filozofie  —
Subiect fatal de care eu mă  feresc, se ştie.
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.
Cât tu vorbeai de aprigi dureri, de şovăirea
Ce  copleşeşte  omul  când  cercetează  firea,
Cât timp vorbeai de soartă, de lumea noastră şi
De fericirea care o bănui, dar nu ştii
De nu-i înşelătoare şi-ntr-adevăr există:
În mine o idee dospea, mai puţin tristă,
Gândeam că fericirea s-o aflu dac-ar fi,
Departe, prea departe să merg n-ar trebui.
Ar fi destul ca mâna-mi în mâna-ţi să se-aşeze
N-ar trebui ca mintea-mi alt vis să  mai viseze,
Alt vis ce-aicea poate nicicând s-ar împlini.
Pentru-a  iubi viaţa aşa cum vreau, n-aş şti
Mai dulce mângâiere în dorurile-mi crunte,
Ca degetele tale să-mi pui, când plâng, pe frunte,
Şi să cufunzi, lin, ochii-ţi în ochii-mi ce zâmbesc.
N-am înţeles vreodată, şi vezi, nici nu doresc
Decât o fericire: să te aud pe tine
Vorbind şi depănându-ţi cuvintele  senine.
E tot ce-ar cere vieţii, vezi tu, inima mea.
De altceva nu-mi pasă; chiar moartea, ce-ar fi ea?
Cu-nceata-i muşcătură, uitarea însăşi poate
De tine să mă rupă. O, dac-aş şti că poate
O lacrimă pe groapa-mi, milos, mi-ai dărui,
De aur viitorul mi l-aş închipui !

Să nu aducem vorba despre filozofie –
E-un  subiect de care eu mă  feresc, se  ştie!
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.

Mona
(după un sonet breton)

Sub un mesteacăn, unde râul sapă,
O fată-a pus picioarele în apă.

Şi lacrima-i, prin flori, imaculată,
Sporeşte roua-n jur împrăştiată.

O pasăre îi spuse într-un tril:
„Ce tulburi apa, jucăuş copil?

De-o tulburi cu desculţele picioare.
N-oi mai vedea nici stele lucitoare,

Nici cuib şi nici aripile-mi cum sunt,
Nici raze gingaşe de soare sfânt.

N-o tulbura, fecioară preacurată!
Sub pasăre sta creanga-ncovoiată.”

Atunci fecioara ce plângea i-a spus
Acelei păsări dintre ramuri, sus:

„Când voi pleca pe-aleea-ndepărtată,
O să te vezi în unda tulburată,

Când nu-mi voi mai scălda piciorul gol,
Vedea-vei, pasăre cu zbor domol,

Şi cuibul tău, şi-al stelei juvaer,
Şi muşchiul verde, şi albastrul cer.

Ce n-ai cântat când am venit eu, oare,
Cu dragul meu pe-aceste lungi ponoare?

Când noi striveam ferigile în drum,
Ce nu-mi spuneai cu vocea de acum:

«O pleacă, tânăr cu priviri de ghiaţă,
Nu-i tulbura şi inimă şi viaţă.

Hai, pleacă, cu privirea ta şireată;
Nu tulbura o inimă de fată,

Ce nu mai vede-acum în depărtare
Lucind văzduhul şi voiosul soare.

Şi nu mai ştie-n vălurile-i grele
Seninul cer şi aurul din stele.»”

Texte preluate din volumul „Versuri” la data de 6 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Cântece de ţară

Thursday, November 13th, 2008

Culegător: Tudor Pamfile
Editura: Tineretului
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1960
Număr de pagini: 301

Miniantologie lirică

Doină de dragoste din Negrileşti

1

De s-ar face dealul şes
Şi pădurea drum de mers,
Să văd de unde-am purces !
Zis-am leana alior,
Am purces depărtişor,
Că m-aşteaptă un puişor,
Ca un crin, ca un bujor,
Cu gura friptă de dor;
Şi m-aşteaptă o puiculiţă,
Ca un crin, ca o crăiţă,
Cu gura de lămâiţă !

Lumea-ndrugă că-s calic,
Mândra strigă că-s voinic;
Lumea-mi zice puchinos,
Mândra-mi zice că-s  frumos;
Lumea-mi strigă-n gura mare
Că sunt om de lepădare,
Dar nici mândra nu se lasă:
Că sunt om de ţinut casă !

Ce mi-i oare dragostea?
O belea şi-o boală grea,
Dacă-ţi prinde inima,
Că te bat gândurile,
Ca vântul pădurile
Şi te mâna-n voia lor
Şi te fierbe în chin şi-n dor !

De-a vrea puica, de n-a vrea,
Deseară mă duc la ea,
Ostenit cum oi putea;
Ostenit şi plin de frig,
Cum e omul de la plug;
Ostenit şi plin de apă,
Cum e omul de la sapă!

Frunză verde de urzică,
Cine-a zice, las’ să zică,
Că dragostea nu-i nimica,
La inimă nu te strică !
Zis-am altă foaie verde,
Numai cine ştie, crede!

Mustrări şi blesteme – Muşeteşti Argeş

Frunză-n dungă-ngălbenită,
Fire-ai, mândr,-afurisită,
Cu cine te-ai tăinuit,
Şi cu cin-te-ai sfătuit.
Să-mi pui, mândro, în năcaz,
Mărăcine în pârlaz,
La pârlazul dinspre râu,
Pe unde ştiai că viu.

Frunzuliţă lemn uscat,
Mândro, ţi-ai făcut păcat,
Pârlazul de-ai astupat,
Şi păcatul din iubit,
Mult îi greu de ispăşit,
Că mi-i mândr,-afurisit,
Şi de lume şi de sfinţi,
Păcate de la părinţi.

Floricică,-n foi albastre,
Pricina dragostei noastre
Nu ne-o ştie nimenea,
Numai umbra din vâlcea,
Mierla şi cu presura.
Şi-o mai ştie nişte cuci,
Ce-au cântat o vară-n nuci,
Şi-o mai ştiau pe zăvoi,
Maldărele de trifoi,
Strânse mândro, de-amândoi,
La cositul finului,
La capul zăgazului.

De dor şi jale – comunicat de V. Ungurean

Foaie verde trei ciuperce
Cum n-am ştiut ce-oi alege
Trei ciuperci şi-un lemn dubit,
Am ales, dar am greşit;
Lemn dubit şi iarbă grasă,
Mi-am băgat nădufu-n casă;
L-am băgat cu lăutari,
Şi nu-l scot nici cu jândari;
Mănânc fără plac la masă,
Nu mai prind carne pe oasă.
De-ar da Dumnezeu şi-ar da,
Pământul dac-ar crăpa.
Urâtul s-ar scufunda,
Şi de urât oi scăpa !

Frunză verde poamă mare,
Toată lumea de sub soare
Are-o zi de sărbătoare,
Numai eu n-am nici o tihnă,
Nici o zi pentru odihnă,
Că muncesc şi munca-i grea,
Şi bărbatu-n crâşmă bea.
Bea-l-ar şerpii şi veninul,
Cum în crâşmă bea tot vinul;
Bea-l-ar otrava şi focul,
Cum mi-a mâncat el norocul!

Cucule de la pădure,
Dă-mi un cal şi arme bune
Să mă duc pe ceea lume.
Mămuca când m-a vedea,
De departe m-a-ntreba :
-  Copilită, ce-ai păţit,
De şi-n pământ m-ai găsit ?
- Stai, mamă, să-ţi povestesc,
De traiul meu ce-l trăiesc ;
De jalea traiului meu,
Plâng şi pietrele-n pârău;
De dorul mândruţei mele,
Plâng pietrele-n fântânele!

Texte preluate din volumul „Cântece de ţară” la data de 13 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea