Poemele de lângă noi

Autor: Victoria Raicev
Editura pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 196
Număr de pagini: 102

Miniantologie lirică

Alt om

Pământ de flori,
pământ
foarte negru şi foarte cald
ca sângele ce curge
dintr-o căprioară.

Femeile de la oraş
cum stau la rând
şi moşul cu tăiş în sprânceană,
cum îl vinde grăbit
s-ajungă din timp la pădure
şi să smulgă din rădăcini
un brăduţ
pentru groapa făcută
într-o noapte
sub coastă.

Cămăşile

Schimbăm cămăşile,
una după alta
cămăşi de lumină,
cămăşi de pământ,
cămăşi de piatră
dar pe sub fiecare, una
mai călduroasă ca toate
ne intră cu timpul
sub bronzul de piele.

Şi nopţile,
numai spumă de mare,
numai spumă de foc,
umblăm din lună-n lună,
din flori de măr în flori de măr
până când într-un loc
sfâşiem cămăşile de deasupra
şi rămânem în cămaşa nălbită de in
să gătim pământul de nuntă.

Ca la un semn

Barza din pictura chinezească
sus pe casă se opreşte
şi măsoară
în lungime şi-n lăţime
locul până unde ziua se măreşte,
dă cu pliscu-n ape
în pământ şi-n oameni
face ouă, le cloceşte
mult deasupra capului
vara între timp sporeşte,
puii se fac berze…
Şi conducem pân’ la mare
un popor de călătoare,
unele se urcă pe vapoare
altele în sân la căpitan
altele pe avioane
altele cu ochii după peşte
şi intrăm şi noi pe fugă-n stol
numai că ne rătăcim
şi venim pe jos acasă
pe cărarea fulgilor de barză
toţi la număr, grei la vorbă
marinari bătrâni pe mal
cu călcâiele oblojite-n valuri.

Versuri preluate din volumul ”A treia şi a zecea natură” la data de 18 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor: Grigore Scarlat
Editura: Timpul
Locul: Iași
Anul apariţiei: 1999
Număr de pagini: 75
ISBN: 973-9210-86-4

Miniantologie lirică

Supremație

Sufletul pădurii –
Nu va pieri,
Chiar dacă securi și ploi
Acide și grosolana poftă
De a prelungi betonul,
Vor împuțina arborii.

Rădăcinile s-au ascuns,
Și nu vor fi de găsit
Un an, un veac,
Timp în care adâncul
Își va aduna forțele,
Pentru a-și redobândi
Pierduta supremație.

De acum

Prunii aflați,
Ca niște catarge – în Țara Oașului.
Poți crede că apare
O corabie prea plină,
Care s-a rătăcit
Sub steaua Echinoxului
De toamnă.

Și va mai pluti, în derivă,
Până ce zeci de mâini,
Vor culege fructele coapte,
Rupând crengi și vânturând frunze,
De acum, miracolul,
Iată, se sfârșește.

Venise iarna

Cum am uitat
Fata care s-a prăpădit
La zece ani, neîmpliniți,
Răpusă de banalul pojar,
Ce făcuse ravagii, în acel an?

Văzuse marea,
Se plimbase cu vaporul,
Din privirile ei
Mai zburau pescăruși.

Venise iarna,
Și fata făcuse boala copilăriei,
Numai că pojarul
Se transformase într-o corabie
Care nu a mai adus-o la mal.

Texte preluate din volumul ”A doua paranteză” la data de 15 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor: Leonid Dimov
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1973
Număr de pagini: 285

Miniantologie lirică

Ospeție

Fetele veneau dinspre sud, din Corint.
Trecuseră Dunărea pe biciclete de argint.
Mai aveau în irisuri negrul dricului trimotor:
bântuiseră molime-n țara lor.
Era toamnă și tremurau tufișurile învelite-n ceață.
la spatele alb al orașelor, de dimineață.

Ținea ochii strâns închiși, închipuindu-și chipuri de cenușă,
când îi bătură, grăbite, la ușă,
fetele sulugece de pașale și mameluci,
în acea dimineață cu ceai și papuci,
în acea dimineață de acvarelă căzută,
vorbindu-i o limbă necunoscută.
Au început să diretice, să gătească, să spele,
erau atât de rădăcinoase, de femele,
și niciodată nu-l priveau în ochi, fetele.
Numai în serile când îi lustruiau ghetele,
îi țineau haina de zile mari,
îi potriveau cravata cu șopârle zornăind printre icusari,
-în serile când lua tramvaiul spre Lânărie,
când pleca la amanta aceea tânără cu busuioace și Panaghie,
îl petreceau până în prag, vărsând uriașe lacrimi triste
șterse de el cu fel de fel de batiste.
Le vedea acolo stând așa, ca-ntr-o prostrație,
până ce dădea colțul aproape-alergând spre atție.

*

Trecuseră anii din dimineața aceea. Îmbătrânise.
Cea din Lânărie își făcuse un rost, apoi murise…
Numai fetele, fecioare și iubețe,
rămâneau la fel. Pârâiau de tinerețe.
Ba chiar, în ochii lor cu așteptări de baluri
se iveau târguri albe pe dealuri.
Era atâta nostalgie în ochii lor ca boarea
că-ntr-o seară își pierdu răbdarea
și, când îi făceau patul, pe neașteptate,
intră în odaia unde erau toate adunate,
le privi fix și le spuse: ”Na-vă,
pentru cât vă urăsc, o canistră de otravă,
căci vă voi ucide pe toate!”
Ele stăteau cu capetele plecate.
Miroseau a mirt. Lumina feștila.
Le privi fix și-l apucă mila.
Le pipăi viața rotundă și frumos mirositoare,
le-nveli în mantile să nu le fie răcoare,
simți că le-a fost atât de drag
încât le duse până-n prag.
Furișate-n curte, fetele din Corint
încălecară pe bicicletele de argint
fulgerând din pulpele o clipă dezgolite.
Le urmări până dădură colțul. Se-nchină la Trisfetite,
stinse candelele. Aprinse opaițele cu iască.
A doua zi începu să spoiască.

Cumpărături

Se făcea, îmi amintesc atât de clar,
Că eram într-un mare magazin alimentar
Saturat de miresme bizantine
Vanilie, scorțişoară, măsline.
Un magazin cât o cetate
Dar pierdut în semiobscuritate.
Pâlpâiau din când în când nişte lumini
Din rafturile cu produşi levantini
Către raioanele suplimentare
Cu textile şi lampadare
Când, dincolo de geamul unsuros,
Te-am zărit mestecând într-un fel de sos,
Menit a păstra heringi ori scrumbii
Şi m-am îndrăgostit de tine cât ai clipi.

Atunci ai zâmbit din pleoape,
Ai apăsat pe nişte supape,
Ai aranjat cutiile cu conserve de ghiborț,
Ţi-ai scuturat pletele, ţi-ai şters mâinile de şorţ
Şi ai venit în faţa mea.

Erai mică, aveai privirea grea,
Stăteai, desculţă şi trandafirie,
Ca-ntr-o poză din copilărie
Şi mi-ai spus că deşi trăieşti pentru mine
Prin odăi, tramvaie, prin magazine,
Nu va mai fi ce-a fost niciodată
Căci toată făptura mea e schimbată
Şi poate că nici nu mai ţii minte
Vremile fericite de la Aşezăminte
Cum râdeam amândoi deodată
La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.

Atunci m-am îndreptat spre manufacturi
Şi-am început să fac tot felul de cumpărături
Fără alegere, fără rost,
Pentru anotimpurile care-au fost.

Rondelul jucătorului pierit

Era grădina ca un labirint
Și, chiar la mijloc o popicărie
Și se vedea un jucător venind
Și-n palma lui o barcă de hârtie.

Doar râsete și forme de argint
Mai rămâneau în seara zmeurie.
Era grădina ca un labirint
Și, chiar la mijloc o popicărie.

Popicele-au căzut, alcătuind
Din clinchete și râs o melodie,
Iar jucătorul, când am vrut să-l prind,
Ca la un semn pierise, căci pustie
Era grădina ca un labirint.

Texte preluate din volumul ”ABC” la data de 11 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor: Dan Laurenţiu
Editura: Viitorul românesc
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1993
Număr de pagini: 130
ISBN: 973-95960-7-x

Miniantologie lirică

Să-ţi aduci aminte

Să stai singur părăsit de zei şi de oameni
inima ta să asculte bocetul
indiferent al vântului care îngroapă
sărbătoarea verii într-un cimitir al nimănui

să-ţi aduci aminte că mama
ta cândva a avut un copil graţios
că azi e bătrân şi umblă pe căi uitate
să-ţi aduci aminte de lacrimile ei

să te mai întrebi o dată
ce sens au toate acestea

dacă fulgerul de aur al iubitei
a căzut într-o ţară pustie

On revient  toujours

Totdeauna m-am temut de femeie
ascunde-mă mamă primeşte-mă
înapoi în pântecul tău
voi sta acolo ghemuit

ca un diamant
strălucind
într-un cuib
de mătase nocturn

voi fi ocrotit
de primejdii
nimeni nu va bănui
că m-am ascuns chiar acolo

la adăpost de privirile dogorâte de febră
ale acestor tinere preotese
care mă opresc în drum mă conduc
în faţa altarului şi-mi susură-n ureche

liturghia cea neagră  răstignit pe crucea de foc
parfumuri violete penumbra iatacurilor
cu muzica anotimpurilor
Vivaldi la căpătâi şi Elvis la călcâie

ce ospăţ senzual ce sudoare de cal
mamă ia-mă înapoi ascunde-mă în pântecul tău
voi sta acolo pitit adormit ca un diamant strălucind
într-o cutie de catifea într-un cuib de mătase neagră

Ave Eva!

În pântecul femeii cum doarme dus Cuvântul!
el a căzut acolo de unde? drept din cer?
dar nimeni nu răspunde; afară bate vântul
şi-un diavol şchiop alături de calul lui de fier

şontâc-şontâc aleargă alba odaliscă
surâzătoare, goală, lungită într-un cot;
vai! cât de inocentă-i! nu ştie ea ce riscă!
amuşinându-i coapsa cu măgărescul bot,

el scoate fum şi flăcări pe nările păroase;
miroase a pucioasă în răcoros eden
şi aerul se-ncinge; pleoape de mătase
clipesc, încep să vadă; ci demonul obscen,

cu cal cu tot şi coarne, stridentă fierărie,
ce-au tulburat şi râul şi verdele copac
cu păsări cântătoare, minune! – nu se ştie
pe unde o fi şters-o; în jur nu-i niciun drac!

şi deschizând albaştri ca două lacuri ochii
de-a binelea trezită din cel mai dulce somn
îşi pune trupul pudic sub paza unei rochii
căci vede cum alături de ea un tânăr domn

cu păr de aur moale adoarme-încet, când vântul
un marş funebru cântă la nunta cea de lut
din pântecul femeii eliberând cuvântul
care s-a-ntors la ceruri mâhnit de ce-a văzut

de-atunci poeţi cu lira şi îngeri cred că de va
mai reveni silaba divină printre noi,
la pântecul tău iarăşi va atrage! ave eva!
osana! slavă ţie! doar tu, din bieţi strigoi,

din şerpi şi duhuri rele, din monştri, lighioane,
orbecăind prin smârcuri, căzuţi din paradis,
ne  vindeci aste trupuri ingrate şi sărmane
şi zei atotputernici ne faci din noi.
FINIS.

Texte preluate din volumul ”101 poezii” la data de 7 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor: Emil Isac
Editura: Dacia
Locul: Cluj Napoca
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 187
Antologie şi prefaţă: Ioan Oarcăşu

Miniantologie lirică

Aşterne-mi

Aşterne-mi patul, mamă,
Să dorm pe albe perne.
Eu am păcate negre,
Şi lacrăme eterne.

Zadarnic vreau lumină,
Tot numai ceaţă-mi vine.
Eu am murit în alţii,
Ori ea muri în mine…

Maria mea

Maria mea frumoasă, Maria mea păgână,
În ochii tăi e noapte şi aur ai în mână.

Ieri, dragă, n-aveai aur. Şi astăzi eşti bogată.
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Ai fost… Parfum revarsă veşmântul tău de floare,
Tu vii de la iubire, căci faţa ta-i cu zare…

Şi tremuri de ruşine, Maria mea păgână…
Aduci atâta jele în aurul din mână.

Pe-un aur tu vândut-ai iubirea ta de fată,
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Copilul lui Ştefan

Copilul lui Ştefan a murit azi noapte,
Un câne negru sufletul i-a dus…
Codrul de-atunci şopteşte şoapte,
Şi tremură-n aur stelele de sus.

Împrejurul mortului se-adună vecinii
Şi-şi fac cruce şi îngroziţi plâng –
Nimănuia nu-i e foame, şi-i vremea cinii;
O stafie albă s-a strecurat în crâng.

Copilul lui Ştefan a murit azi noapte,
Căci l-a chemat frăţiorul din pământ.
-Şapte ani oile nu vor da lapte
Şi miros de sânge va pluti în vânt…

”Vom lega blestemul cu un băţ de ţernă”
Spune fruntaşul şi oamenii cucernic se închină.
- Copilul lui Ştefan doarme frumos pe pernă,
Şi simte că nu el este de vină.

Texte preluate din volumul ”110 poezii” la data de 6 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor:  Adrian Păunescu
Editura: Eminescu
Locul: București
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 350

Miniantologie lirică

Mere și rouă

Carnea ta miroase-a mere și a rouă-nsângerată,
Carnea ta miroase-a mere, gura ta ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sânii luminați de-o rea plăcere.

Te cunosc de-atâta vreme, dulcea mea virgină sfântă,
Te cunosc de o secundă, straniul meu neant de mere,
Pe pereții finței mele aud gura ta cum cântă
Aud gura ta cum plânge, cum refuză și cum cere.

De iubire și de patimi nu ne-a mai ajuns pământul
Și acum plutim pe pietre, câte sunt aici pe lume,
Carnea ta miroase-a mere pe care le coace vântul,
Gura ta miroase-a flăcări peste brumele postume.

Cine ești, iubită tristă, cine ești de-ți dă putere
Îngerul de măr albastru ce păzește-această pace?
Culcă-ți capul pe o creangă, capul tău cu gust de mere,
Carnea ta miroase-a mere, ce se coc venind încoace.

Măicuță bătrână

Astăzi după asfințit,
Când e singur fiecare,
Anesteziați de soare,
Simțind blând ce e cumplit,

Am văzut și-am auzit,
Vestea cea îngrozitoare:
Mamă, știu cu disperare,
Mamă, c-ai îmbătrânit.

Cică niște croitori
Care de săraci se-ndură,
Bat la porți și iau măsură
La țăranii sărăciori.

Mamă, vezi-i cine sunt,
Că fac haine de pământ.

Fața de dincolo

Am să te invit odată
într-un colț de lume, hăt,
să-ndrăznesc și să-ți arăt,
fața mea adevărată.

Fața mea de mânz bolnav,
fața mea de lacrimi treze,
fața mea de metereze,
față de fricos și brav.

Dar când vei veni, iubito,
unde eu te voi chema,
să-ți arăt cum aș visa,
fața mea ce n-am pocit-o.

Tu să vii cu cineva,
că eu unde merg cu tine,
de atâta dulce bine
acolo voi rămânea.

Și să ai cu cin-pleca.

Texte preluate din volumul „Iubiți-vă pe tunuri” la data de 2 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor:  Adrian Păunescu
Editura: Albatros
Locul: București
Anul apariţiei: 1988
Număr de pagini: 494

Miniantologie lirică

Mâini

I-a strâns mâna
atât de tare
încât a plecat
cu trei mâini.

Cleveteli de cartier

Și pe lângă tot ce mai reiese,
Kamadeva, Plopii fără soț,
Eminescu a avut procese,
Și a fost borfaș de cărți și hoț.

Lângă Doina și lângă Luceafăr,
Mai aflăm de la băieții buni:
Eminescu n-a fost tocmai teafăr
Și-a murit la casa de nebuni.

Ia mai adu chelner două sticle,
Ce să-ți spun, cocoane, dumneata,
O iubea pe Veronica Micle,
Dar, cu Mite Kremnitz, ce făcea?

N-a fost un model de dat la tineri,
Să-l păzim, că e contagios,
Ăștia micii, fără de rețineri,
Pot să-l tragă de pe soclu jos.

Ce ne facem noi, cu el de față?
Dacă nu mai iese din popor?
Dacă printre oameni se învață
Și devine bunul tuturor?

Bârfele acestea nici nu-s bârfe
Ci un adevăr adevărat,
Îi plăcea, se complăcea cu târfe,
Nici nu știu dacă era bărbat.

Da, a scris scrisori, dar netimbrate,
Care nu se iau în seamă, deci,
Făr-Frumos din lacrimă nu poate
Să-l mai scoată din biblioteci.

Niciun fel de pricopseală nu e,
Un poet trăind e un blestem,
Mai degrabă să-l păstrăm statuie,
Și citim din dumnealui ce vrem.

Vânătoarea din urmă

Sfârșit de vânătoare de giganți!
E-o seară roșie ca remușcarea
De dinainte de-a ne prinde marea,
La berării e muzică de danț.

Ce amintiri aduce înserarea
Parcă-i suflarea triștilor amanți,
În Atlantida nu mai sunt atlanți,
Doar sculptori, negustori și disperarea.

Ultima noapte. Parcă-i foc în ierbi;
Cei care azi se mai împerechează
Mai bine-ar fi până la capăt sterpi.

Dinspre fântâni e-un sâsâit de șerpi,
Iar dinspre larg, zăduf ca de amiază.
Deodată cade sângele din cerbi.

Texte preluate din volumul „Într-adevăr” la data de 1 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor: Carmen Firan
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1983
Număr de pagini: 106

Miniantologie lirică

Tu tandru promiţându-mi

Tu povestindu-mi
inevitabila instalare a circului
în parcul cu gust de cenuşă şi boală
doar gândul la tristeţea cailor
la ochii orbiţi ai oraşului
doar praf şi obloane

tu povestindu-mi pe furiş
cum viaţa are gust de carne sleită
cum plouă amorf peste existenţe amorfe
iluzii banale ce se îngrămădesc în prima maşină
visuri ce atârnă cuminţi
în cutii stas pe bara comună

tu tandru promiţându-mi
vacanţe în locuri sălbatice
la mare poate chiar la Varna
doar ca să ne aglomerăm memoria
să mai avem ceva de povestit copiilor.

Improvizaţie

În catedrală s-a mutat
o moară cu mecanisme complicate
dar doamnele cu coliere grele
tot mai vin la concertul de orgă
ţinând de zgardă câte un splendid
exemplar de prepelicar înfometat
interesat să ocupe locul
cel mai din faţă

femeile asmut splendidele exemplare
cu piele lucioasă
scuturându-se de plăcere
şi părăsesc apoi catedrala în ordine
dintr-o dată tăcute
agăţându-şi voaletele
în mecanismele morii
ca şi cum totul ar fi o simplă
improvizaţie.

Trecuţi cu vederea

Peste măr peste somn
prin grădină
circulă zvonul că aş fi osândit
de soldatul pleşuv
ascuns de moarte în humă
prin cameră peste gard
prin cafenele
trece un zvon adormit
cum că mâine viaţa
ne va primi la cină

să închiriem deci fracuri
şi să ne dăm obrajii cu pomezi
poate aşa cu lacrima
cât un vultur
vom fi
trecuţi cu vederea.

Texte preluate din volumul ”Paradis pentru ziua de luni” la data de 30 septembrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Autor:  Felician Pop
Editura: Citadela
Locul: Satu Mare
Anul apariţiei: 2009
Număr de pagini: 185
ISBN: 978-973-88823-6-2

.

Miniantologie lirică

Poezie

Poezia nu iese din țarc!
Poți să-i deschizi ieșindul
Intrândul,
Stă acolo cu ploaia pe țeastă
Precum un pepene veșted
În iarba ucisă de brumă

Dans

Un vals,
Eficient,
Cu pași economici,
Un pas viață,
Altul, invers
Și tot așa,
Până ce,
Până ce!

În pădure

Vânătorul fu mâncat
Până la urmă
De hăitași.
Prea se aținuse în calea
Vânatului
Prea n-a observat gonacii
Amușinându-i în coastă

Texte preluate din volumul „Infernet” la data de 29 septembrie 2009

Selectarea versurilor

Gabriel Mirea

Autor: Ioan Vieru
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1991
Număr de pagini: 69
ISBN: 973-22-0320-X

Miniantologie lirică

Pastel abstract

Ascultă vântul prin încăperile
Unui muzeu de artă  modernă

Cu ispita ai totuşi o înţelegere
Suprapusă unor mari pete de culoare
Când turma nu mai amână
Propria pedeapsă

Şirul de arbori
Festiv vânează pădurea
Ziua revine în vis
Munţii se sparg omeneşte
În apele cerului.

Corida semnată

Ştiau ora
Timpul era o cămaşă de forţă
Pentru păsări

Nimeni n-o ducea mai bine
Plajele înghiţeau zilnic oceanul

Eroii o luaseră înaintea istoriei
În orfelinate se auzeau coruri
Se vedeau pădurile după fiecare colţ

Nu-ţi rămânea decât abandonul
În celula aproapelui
Refuzul de-a şti
Posibil joc
Al coridei totdeauna semnată.

Ţara păcatului

Am fost şi am rămas
În ţara păcatului

Cavalerii ordinului de aur
Au râs

Inima nu-i decât sămânţa pinului
În palma unui copil
Când florile presate grăbesc iarna

În imperiul semnelor
Rog nisipul să vadă.

Texte preluate din volumul ”Cearcăn” la data de 24 septembrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea