Archive for the ‘Antologii si volume colective’ Category

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

30 de poeţi români

Thursday, October 8th, 2009

30 de poeţi româniAntologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: Cartea românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1978
Număr de pagini: 257
Prefaţă: Laurenţiu Ulici – Specificul naţional al poeziei

Miniantologie lirică

Vasile Nicolescu

Coasta de azur

Deschizând cartea cu poze colorate
şi lipind-o de fereastra expresului
copilul striga fericit:
”Priviţi şi voi lumea, dragii mei, minunaţi-vă!”
Şi fluturii, iepurii, pisica şi câinele,
mingea şi scara, găletuşa, penele colorate
porniră în zbor peste lămâişul în floare,
peste mimozele aurind cerul, peste priveliştea
cu stânci de porfir,
peste stânci de porfir,
peste azuriile trepte ale mării.
Şi toţi călătorii,
uitându-ne unii la alţii,
făcurăm,
mai mult, sau mai puţin,
acelaşi lucru.

Gheorghe Tomozei

Bătrânul şi cărţile

Bătrânul scriitor era bolnav.
La librar, cineva răsfoia ultima lui carte
şi mi se părea că asist la o licitare de obiecte.
Mă aşteptam să văd pe coperţi
nasturii ori monogramele curioase ale cămăşilor lui,
ochelarii şi ţigaretul ieftin.

Ieri a murit.
Cărţile din biblioteca lui,
in-folii lucioase, bine hrănite,
pergamentele cojite şi albumele decolorate
vor fi trimise la anticariat, prin frig.
Bătrânul nu suporta să le fie frig,
ori să fie singure. În ele a rămas, poate,
cerneala sângelui lui.

Acum cărţile se vor risipi,
pielea lor se strânge de teamă,
oglinzile se descarcă de el.

Mircea Dinescu

Conversaţia

Aflând că scriu poezii,
un pictor – în care bătrâneţea îşi clăteşte cu sfială picioarele
ca-ntr-un lighean cu apă fierbinte
(sfântă simplitate: bătea, aşadar, în 50 de ani) –
e gata să-mi dea de pomană un trenci
(demodat, fireşte, dar cumpărat la Paris);
e dispus să-mi plătească berea şi impertinenţa
de-a-mi trâmbiţa genialitatea,
totuşi, înjurându-mă protector
(cu o pereche de schiuri în trei culori,
escaladase înalta societate şi n-a mai avut curajul să coboare);
totuşi, tuşindu-mi în obraz cu o anumită căldură
de clasic în viaţă
(ehei, vremea când era cel mai cub dintre cuburi)…
totuşi şi totuşi,
ce puteam până la urmă să fac,
decât să-i confund numărul de telefon cu nota de plată;
totuşi şi totuşi,
ce puteam până la urmă să-i strig,
decât:
”algebră sentimentală,
gol constructiv,
auroră zaharisită,
bate de trei ori cu degetul în pântecul maică-tii
şi intră
fără să aştepţi vreun răspuns”.

Texte preluate din volumul ” 30 de poeţi români” la data de 8 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poezii și povești populare din Țara Lăpușului

Saturday, October 3rd, 2009

poezii și povești poluare din țara lăpușuluiAntologie de Pamfil Bilțiu
Editura: Minerva
Locul: București
Anul apariţiei: 1990
Număr de pagini: 541
ISBN: 973-21-0151-2

Miniantologie lirică

68 Vânătorul și personajul metamorfozat

Mândru-și cântă-on cerb în codru,
Dimineața lui Crăciun.
Nime-n lume nu-l aude,
Num-o dalbă-mpărăteasă,
De pe-o dalbă de fereastră.
La-mpărat o alergat,
-Da`nălțate împărate,
De doi ai și jumătate,
Mândru-și cântă-on cerb în codru.
Împăratu s-o sculat,
Pușca-n mână și-o luat,
Jos la codru-o alergat.
Află cerbu hodinin`,
Su` tufă de rojmalin.
`Tinsă pușca să-l împuște:
-Ho, ho, ho nu mă-mpușca,
Că io nu-s cine gân`ești,
Că nu-s fiară codrioară,
Dar m-o blăstămat maica,
Nouă ai și nouă luni,
Eu aii plini-mi-oi,
Jos la țară traje-m-oi,
Mesă mândre-ntinde-voi
Și seracii strânje-voi.

135 Incestul dintre frate și soră

La poartă la Țiligrad,
Șăde-on fecior de-mpărat.
Tăt în arme îmbrăcat
Și roagă pă maică-sa
Să-i deie pe soru-sa:
-Tu sorucă, Asimie,
Hai cu mine-n cununie.
-Eu atunci, frate-oi vini,
Când tu mie că mi-i face:
Pod de-arjint, păste pământ,
Pod de-aramă, păste vamă.
Io, frate, atunci oi vini,
Când tu mie chema-mi-i:
Sfântu soare nănaș mare
Și lumița nănășița,
Găinușa sococița
Și fușteii fecioreii
Și stelile fetile.
El atâta și-o umblat
Până ale le-o aflat.
-Tu sorucă Asimie,
Blem cu mine-n cununie.
În biserică o intrat,
Icoanile-o lăcrimat,
Și icoana Precistii
Din fundu besericii.
-Părinte, cum faci păcate,
Că cununi soră cu frate!
-Cunună, popă, și taci,
Că noi nu ne suntem frați,
Numa oamini buni și draji.

131 Nevasta fugită

Câte neveste-s fujite,
Tăte la Gherla-s oprite.
Mâncă pită, beu rachie,
C-o scăpat di la robie;
Mâncă pită, beu vinars,
C-o scăpat di la năcăz.
Pă su` poală de pădure,
Fuje-o nevăstucă-n lume;
C-on prunc mic nebotezat,
Fujită di la bărbat.
Fujè  la podu de-aramă,
Doar-or trece fără vamă;
Fujè  la podu de-argint,
Doar-or trece mai curând.
-Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Cu săcuri și cu pistoale,
Pă mine să mă omoare.
-Noi atunci podu te-om trece,
Când tu nouă ni-i plăti:
De tri pași, tri sărutate
Și să dormi cu noi o noapte.
-”Voi podu de nu mi-ți trece,
Rochie albă-oi sufulca,
Cizme negre-oi descălța,
Pân Dunăre m-oi băga,
Sufletu vost` samă-a da.
Pruncu de mi s-a-neca.
Samă-a da, samă să deie,
Că lăsaț` prunc mic să pieie.
Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Face-vă-ți milă de mine,
Și de cel care rămâne.

Texte preluate din volumul „Poezii și povești populare din Țara Lăpușului” la data de 3 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Umor pe ogor

Sunday, September 27th, 2009

Umor pe ogor DC MAZILUAutor:  D.C. Mazilu. Gheorghe Zarafu
Editura: Ceres
Locul: București
Anul apariţiei: 1986
Număr de pagini: 131

Miniantologie lirică

Unui pompier îndrăgostit

Pompierul – cam naiv din fire –
Și prudent în viață cât cuprinde,
Vine cu-o găleată la-ntâlnire…
Să se stingă, dacă se aprinde!

Unui obez

Zi de zi i-am zis:
-Fii atent, vecine!
Kilograme-n plus…
Zile mai puține!

Condiție

Când consultă-un fumător,
Orice medic e dator
Să cunoască exemplar
Meseria… de coșar!

Unui pădurar fricos

Când lupu-n cale i-a ieșit,
De frică părul i-a albit,
Deci, să refacem adevărul:
Nu numai lupu-și schimbă părul!

Interviu cu un plug

Mi-a vorbit privind cu drag
La al brazdelor șirag:
Eu ar drept, dar tractoristul
Mă conduce în zigzag!

Leac băbesc

La dureri de șale,
Nădușeli în foale,
Ai vătămătură
Sau n-ai dinți în gură,
Te tămăduiesc
Cu un leac băbesc:

Iei cărbuni de iască,
Părul de pe broască,
Le frămânți de-a valma
În căuș cât palma,
Pui și-un vrej de izmă,
Praful de pe cizmă,
Lacrimă de bou
Și frămânți din nou.

Mai adaugi încă
Trei furnici de stâncă,
Lapte de țânțar,
Apă, un pahar
Și din nou pisezi
Până realizezi
Un produs vâscos
Tare la miros
Cu care te ungi
Până unde-ajungi:

O iei mai întâi
Chiar de la călcâi.
Treci și de picioare,
Treci de subțioare
Pân-ajungi la gură
Dai și pe dantură
(Care-a mai rămas!)
Restul dai pe nas…

De mai simți durere
Te ungi și cu miere
Și te duci mai bine
Pe lângă… albine!

Dacă leacul nu se leagă
Și n-ai sănătatea-ntreagă,
Mergi… la doctor să te dreagă!

Texte preluate din volumul „Umor pe ogor” la data de 27 septembrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Mândră floare-i norocu

Friday, September 25th, 2009

mândră floare-i norocuAntologie:  I.Filipciuc
Editura: Minerva
Locul: București
Anul apariţiei: 1980
Număr de pagini: 90

Miniantologie lirică

6
Când era să intru-n joc,
Mi-am pus strat de busuioc,
Să fiu și eu cu noroc.
Dar bruma mi l-a bătut;
Busuiocul a-nflorit,
Dar  bruma mi l-a topit.
Busuioc bătut de brumă,
Eu n-am avut soartă bună;

Busuioc bătut de gheață,
N-am avut noroc în viață.
Și cine a fost de vină,
Busuiocul din grădină,
Ori sărmana mea inimă?
Nici busuiocul, nici eu:
A pierit norocul meu!

64
-Sucește, țigane, cuiele,
Să se-ntindă coardele,
Prinde lauta de gât,
Trage-mi una de urât!
-Foiliță trei migdale,
De la Severin la vale,
Câte care cu povară,
Se tot urcă și coboară!
Numai carul Radului
Șade-n vârful dealului.
Bate boii de-i omoară,
Cu bice de tămâioară;
Bate boii de-i usucă,
Cu bice de solzi de știucă;
Bate boii de-i zmeiește,
Cu bice de solzi de pește;
Bate boi, se-ntoarce-n loc,
Cu bice de busuioc.
Geaba strigă, geaba bate,
Dacă nu-i noroc și parte.

93

Frunză verde de măr acru,
Să știi, bade, te ia dracu.
M-ai sărutat numa-o dată
Și-ți fu gura fermecată:
Cu frunză de busuioc
După tine să mă coc,
Să rămân fără noroc!

Texte preluate din volumul „Mândră floare-i norocu” la data de 27 septembrie 2009

Selectarea versurilor

Gabriel Mirea

Treptele visului – tineri poeți dâmbovițeni

Friday, September 4th, 2009

Coordonator:  Tudor Cristea
Editura: Bibliotheca
Locul: Târgoviște
Anul apariţiei: 2008
Număr de pagini: 87
ISBN: 978-973-712-362-6

Miniantologie lirică

Manina-Angheloiu Leaşu

Involuţie sentimentală

Amintirile mele:
ediţie de buzunar.
Le-am făcut ghemotoc în palmă
şi le-am aruncat pe spate
doar le-o prinde
vreo fată mare
ca semn al norocului ce va să vină.
Între timp,
Amintirile mele – ediţie de buzunar
în care m-am trezit
lipită, ştampilată, ferecată
ca semn al unei eterne involuţii sentimentale.

Cristina Matache

Ninsoare

Când ninge cad de sus
şi oameni?
Se scurg atunci şi pahare de cer
şi litre de Rai.
Ne cucereşte iarna sufletele
idee cu idee
şi ni le îngheaţă. Degeaba încerci
să mai sădeşti
ghiocei pe solul îngheţat
al sufletului cuiva…
- Puţină sare, domnule?
Când ninge, cad de sus
şi oameni? Oameni noi
Cu suflete vechi? Oameni vechi
cu suflete noi?
-Spune adio şi aşteaptă
prima zăpadă!

Andreea Oprea

Bugs

sub canapeaua mea adoarme mereu
un gândac uriaş cu ochii deschişi
într-o zi s-a ridicat pe picioruşe
şi mi-a cerut o ţigară
mi-a zis că
trebuie să ne obişnuim cu mizeria
aşa cum ne obişnuim în cele din urmă
cu oamenii urâţi
nu i-am răspuns
m-am învelit în plapumă
am plâns până m-a luat iar somnul
de atunci
aici
de frică
toate obiectele îşi ţin respiraţia

Texte preluate din volumul „Treptele visului – tineri poeți dâmbovițeni” la data de 4 septembrie 2009

Selectarea versurilor

Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti V

Wednesday, April 1st, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Ştefan Baciu

Treceam prin vii

Azi nu mai stau la pândă balaurii în vie,
Putem să mergem singuri şi struguri să culegem.
O să privim cum seara pe câmpuri întârzie
Şi prea marea tăcere noi n-o s-o înţelegem.

Noi amândoi vom trece, strivind pe sub călcâie
Pământul care-o plânge cu primii pitpalaci,
Când unii dintre struguri au miros de tămâie
Ne-om agăţa bereta de fragezii haraci.

Pe ariile arate un bou răneşte seara
Şi nucile, de-acuma, uşor vor da în pârg
Şi sufletul ne doare că se sfârşeşte vara,
Vom merge noi cu ele, curând de tot, la târg.

Tu plângi, zărind o frunză murind sub filoxeră
Şi plânsul tău îmi pare un cântec de demult,
Îţi prind o floare mică, în piept, la butonieră
Şi inima îţi bate, tristeţea ţi-o ascult.

Un cântec, ca o apă, din vale ne inundă.
Putem să-ntoarcem calea şi să pornim spre sat;
Răcoarea peste frunte, se lasă ca o undă
Sau ca o mână bună. Acum s-a înnoptat.

Pe drumul către casă, mai bine să tăcem
Şi pentru rodul viei să ne rugăm în gând
Şi vinul vechi din sticle să mergem şi să-1 bem,
Ca toată amintirea s-o auzim plângând.

Mihu Dragomir

Acum

Acum e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus demult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine, – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem preaplini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

Andrei Ciurunga

Sentiment

Treceam cu puşca-n berna prin pădure
bolnavi de moartea cerbilor ucişi.
Punea amurgul începuturi sure
pe ochii încă luminând deschişi.

Un freamăt ca o spaimă-ntrevăzută
ne-ameninţă sonor, de peste tot. –
Veni şi noaptea-n salturi, ca o ciută,
să lingă cerbii dureros, pe bot.

Chirciţi pe lângă ruguri, vânătorii
se dezmorţeau de gândurile reci.
Simţeam de jos cum ne-nconjoară zorii
cu frigul scos, metalic, de prin teci.

Şi-ncerc zadarnic să-mi aduc aminte
de sentimentul împărţit cu-ai mei:
se scuturau copacii de cuvinte,
sau noi, de frunza timpului,  sub ei?

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti V” la data de 1 aprilie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti VI

Tuesday, March 31st, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Aureliu Busuioc

Vecinii

Am încercat să cânt în casa mea:
Vecinii adormiseră abia.

Atunci mă tolănii şi eu în pat:
Îşi amintiră ei că n-au cântat

Mă pregătii înfrigurat să beau
Era târziu, vecinii se-nchinau.

Pornii atunci să plâng ce-aveam de plâns :
Vecinii mei râdeau voioşi la prânz.

Cercai să spun soţiei că-s haini:
Soţia mea plecase la vecini.

Strigai atunci degrabă la copii:
Copiii mei săpau la ei în vii.

Vroiam să-i cert. Dar nu se mai putea:
Vecinii chefuiau în casa mea.

Darie Magheru

Balada împuşcatului

cum stinsă-îi demult cea din urmă ţigară
şi vinul de-aramă cocleşte-în pahar
ciocni-vom prieteni ultima oară
pentru omul prea blond împuşcat pe trotuar

poate-o femeie cu părul de lună
şi umeri fierbinţi îl aşteaptă-n zadar
nu-îi nimeni s-o ştie nu-îi nimeni să-îi spună
că omul pera blond fu-mpuşcat pe trotuar

poate-un copil avea drag şi cuminte
că mâinile-în moarte-a deschis parcă l-ar
fi căutat şi atunci să-îl alinte
omul prea blond împuşcat pe trotuar

dar soarele-în cale-i nu va-înceta
nici curgerea vremii cu dulce şi-amar
femeia în braţe străine-a uita
de omul prea blond împuşcat pe trotuar

copilul va creşte cuminte şi-înalt
de tată-întrebând doar uneori rar
el ochi va avea tot albaştri de smalţ
ca omul prea blond împuşcat pe trotuar

şi zile-or descreşte şi zile-or să crească
aramă e toamna şi iernile-îs var
dar nimeni din drumu-i n-o sta să gândească
la omul ce-a fost împuşcat pe trotuar…

în tâmplele noastre îngheţ pune luna
când vinul din sânge coclit e şi-amar
ci blond va rămâne prin vreme întruna
doar omul acesta-împuşcat pe trotuar !

Lucian Valea

Ora de închidere

În fiecare seară ca-ntr-un bar
din care uiţi să te mai duci acasă,
eu mă afund în carte solitar
şi de ce spun cuvintele nu-mi pasă.

E-o hărmălaie pe la mese, dar
în mine cade-o burniţă geroasă,
care-mi înghiaţă vinul în pahar
de nu mai vrea nici îngheţat să iasă.

Din când în când mă face să tresar
vreo umbră prelingându-se mâloasă
ci coborând ciudat prin galantar,
să mă insulte ori să mă descoasă.

Mi-e bucuria însă în zadar –
barmanul e plecat de mult de-acasă
şi şase-şase nu mai dau la zar
şi nici nu se mai poate şase-şase.

Aşa petrec în carte ca-ntr-un bar,
din care uită omul să mai iasă
şi-n care nu-i măcar un ospătar
să-mi facă plata, să m-alunge-acasă,

cu glas distins, cu gest superior
„E ora de închidere, señor!…”

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VI” la data de 31 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti VIII

Monday, March 30th, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Mihai Cantuniari


Lecţia întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară  cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge,în care  înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi .

Dorin Tudoran

Străinul

Trecea pe sub geamul meu
cărând un sac în spinare,
am deschis fereastra să-l văd
şi mi s-a părut, sacul, plin cu ninsoare.

N-am apucat să-1 strig,
s-a întors spre mine fără mirare
şi mi-a spus: „Domnule, vă-nşelaţi;
eu mă ocup cu spuma de mare”.

Răspunsul meu a întârziat
şi omul şi-a aprins, liniştit, o ţigare,
a tras primul fum, a tuşit uşor,
apoi: „Da, cu spuma de mare”.

Nu ştiam ce să zic, era ca şi cum
aşteptându-mă la nişte sărbători
cineva întorsese calendarul pe dos
şi-n casa mea pătrunseseră alte culori.

Vrând, nevrând, întâlnirea se prelungea,
omul fuma lângă sacul său peticit,
întrebările mele se-nnodau în gât
iar el îmi spunea: „Sunteţi, oarecum, răcit?”

„Nu! Nu, domnule; Nu!
vroiam doar să vă întreb, dacă se poate:
Cine sunteţi? De ce treceţi pe-aici?
Şi ce Dumnezeu căraţi în spate?”

Omul şi-a aruncat chiştocul,
l-a strivit cu tocul pantofului,
a ridicat sacul pe umeri
şi mi-a spus: „Fiu al Norocului,

cum ai deschis tu fereastra
tocmai când drumul meu era pe sfârşite?
Cum de nu ţi-ai văzut de-ale tale,
de treburile tale obişnuite?”

„Domnule, încep să cred şi eu
că n-a fost o simplă întâmplare
şi că deschizând fereastra
lucrul acesta nu va rămâne fără urmare.”

„Fireşte, fireşte, Fiu al Norocului,
chipul tău e al unui om care nu minte,
dar, ascultă-mă, lasă-mă să-mi văd
de drum înainte,

nu te gândi că n-ai aflat
nimic despre omul ce-a trecut
pe sub fereastra dumitale” -
apoi, a tăcut.

Nici eu n-am mai zis nimic
numai că privind mai atent,
mi-am dat seama că nu mai eram
în cameră, ci pe aleea de ciment,

care duce spre poarta curţii mele
şi-atunci l-am întrebat pe trecător:
„Este adevărat?”, „Adevărat,
iubite al meu cetitor!”

„Cum «iubite al meu cetitor»?
doar suntem doi oameni care
stau de vorbă pe o alee
faţă în faţă, pe câte două picioare!?’

„Fiu al Norocului, de ce nu mă laşi
să-mi văd de drum, iar matale
să-ţi vezi de treburi, omule,
de grădină, de casă, de hangarale?”

„Dar, bine, dumneata intri
în curtea omului, nechemat,
apoi mai şi zici: «lasă-mă!»,
«mă duc», «am plecat»?”

„Fiule, Fiu al Norocului,
dar asta ai înţeles abia
când te-ai trezit în curte.
De la geam credeai, nu-i aşa?

că treceam pe sub geamul tău
ducând în spate un sac cu ninsoare;
du-te în casă, închide fereastra -
eu mă ocup cu spuma de mare.”

„Am să plec, nu-i nici o îndoială,
dar nu pricep nimic, şi-ncepe
să-mi fie, parcă, rău, să ameţesc,
să mi se pară că visez. Pricepe

însă că doresc să-mi spui
numai atât: Cine eşti.
Apoi, ne-om vedea fiecare de-ale noastre;
Dumnezeule, cum mă priveşti!”

„Fiu al Norocului, domnul meu, cetăţene!
intră odată în casă, curmă-ţi chinul;
nu ai nimic de aflat, linişteşte-te:
Eu sunt Străinul.”

Nicolae Dabija

Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

…Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi l
egat ca un lanţ de podea.

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VIII” la data de 30 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti VII

Friday, March 27th, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Nicolae Turtureanu

Fereastră

Ceva, să intre prin fereastra albă
o pasăre fără de cuib sau doar
o pasăre cu aripa rănită
sau nici atât: o pasăre măcar.

Sau altă vietate, spre exemplu
o pasăre. Ceva rotund în orice caz
şi dacă are aripi va şti să-şi zugrăvească
cântecul verde-n lemnul din pervaz.

Desigur, este liberă să fie
orice – un strigăt sau o piatră, sau nimic –
Totu-i să intre prin fereastra albă
să intre prin fereastra închisă, vreau să zic.

Şi dacă are aripi va şti să taie sticla.
Oricum, să fie ceea ce numim
pasăre-diamant, pasăre-somn, pasăre-basm
crescând din pana bunilor fraţi Grimm.

Dar nu-i obligatoriu, o, nu-i obligatoriu
să poarte-ntr-însa viaţă sau neviaţă
şi nici să aibă chip, ci numai un contur
al lucrurilor ce mor spre dimineaţă.

Poate să fie plânsul sau cântecul tău trist
sau ochii tăi lovindu-se de geam,
Totu-i să intre pe fereastra albă,
să intre prin fereastra închisă, cum spuneam…

Mircea Ciobanu

Vântul Ahab

Am fost poet în vremea lui Ahab.
Vântul trecea pe deasupra,
îmbătrânind tot mai puţine cuvinte spuneam.
Stam între dune, scriam pe nisip
doar pentru vânt, pentru limba şi rariţa lui
neştiutoare de semne.

Vântul Ahab se numea.
Stam între dune, la poarta cetăţii.
Ziua-n amiaza cea mare
pe ziduri dansa o femeie –
eşarfa-ntre pulpele ei
flutura, flutura ca un şarpe plăpând.
Ce s-a-ntâmplat mai apoi,
domnule, nu mai ţin minte.
Somnul m-a-nvins chiar acolo sub ziduri,
nu mai ţin minte nimic.

Ştiu că e frig şi c-am fost
sub Ahab, vinovat de trufie.
De mâna lui, ah, n-am cântat,
De tristeţea lui n-am scris o vorbă.

Domnule, cum se numea
dansatoarea cu pulpe de-aramă
dacă vântul Ahab se numea ?
dacă pe ziduri femeia-nteţea răsuflarea
mulţimii? Ce scrie în cărţile vechi?

Mircea Micu

Îmi scrie mama

Îmi scrie mama : ţi-am făcut mormânt
că nu se ştie ce şi cum şi când…
Tu chiar dacă te ţii în Bucureşti
ştiu eu cât de străin şi singur eşti.
Are gărduţ de fier ce ne desparte
dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat,
dar toţi vecinii s-au asigurat.
Ţi-am pus compot de vişini şi gutui,
şi dacă vrei să ţi-l trimit, să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
şi poate n-ai să poţio veni pe-acasă.
Să nu te culci târziu. Ştiu eu cum eşti
şi să te-mbraci mai gros, să nu răceşti.
Noroc şi sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu…

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VII” la data de 27 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Manualul de literatură

Friday, February 13th, 2009

Realizat de Daniel Bănulescu
Editura: Vinea
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 679
ISBN: 973-698-822-7
Prefaţă: Alex Ştefănescu – Cei 7 magnifici
Postfaţă: Horia Gârbea – Şi viaţă fără de moarte…

Miniantologie lirică

Mihail Gălăţanu

Globul de cristal

Porcul de Gălăţanu !
Libidinosu’ !
Să-l dăm afară din Uniunea Scriitorilor, să-i tăiem telefonu’ şi gazele,
să-i furăm abonamentu de metrou !
Numai lucruri strigătoare la cer. E o colecţie de grosolănii.
Să-l împuşcăm într-un ou. Să
i-o tăiem.
Scurt.
Să facem din el un cetăţean.

Ştim noi, el astea nu de la el le scrie,
cineva i le şopteşte în ureche.
Să-i facem cadou o discretă lobotomie,
să-i aplicăm nişte şocuri electrice.
Să-l desfigurăm,
să-i pocim mutra.

El e răspunzător de toate porcăriile ce se-ntâmplă,
pen’ că el le vede dinainte
în globu’ lui de cristal,
care nu e glob de vrăjitoare
luat de la ţigani,
ci un cercel de magraoancă unsă cu toate alifiile,
una care l-a iubit.
Globul ăsta de cristal
e mama tuturor răutăţilor care se-ntâmplă pe lume.

El priveşte la el fix,
până îl abureşte,
până în el încep să fiarbă imagini şi întâmplări.
Viitorul.
Dar ce ne prezice el deja ni s-a întâmplat, urlăm noi,
ăsta a inversat polurile, a intrat
pe o dementă bandă a lui moebius.

Măcar de-ar sufla în globu’ lui de cristal,
să se tulbure un pic viitorul nostru trecut,
care ni se repetă cu exactitate,
pe care-am tot obosit să tot îl ştim dinainte.

La globu’ lui aburit am îngenunchea noi
şi i-am cere o muiere mică, da’ ştii cît de mică, numai atâtica,
doar cât s-aibă o inimă
ca să ne iubească, să-I spunem noi Degeţica.

Degeţica să fie zâna noastră bună,
să schimbe cearceafurile,
să facă pantofii noştri prăfuiţi cu o cremă nouă,
ca să se vadă ea peste tot reflectată în oglinzi,
să dobândească o ubicuitate a razelor.

Sânii ei ar fi ca două căpşuni
şi io le-aş alinta dezmăţat ţâţe.
Ia ţâţe, neamule, aş striga-n piaţa Matache, cea mai scumpă din Bucureşti,
lângă ţăranii care vând brânză şi înşeală la cântar,
ţâţe de dulceaţă, neamule.

Fundu’ ei ar fi cât solniţa,
ar mai da puţin gust vieţii noastre de burlac.

În el ar sta înfipte multe scobitori,
ca nişte steguleţe fâlfâind la o mare întrunire internaţională
la Geneva.

Ar fi fundu’ ei un Summit diplomatic,
adică un loc unde multe chelneriţe pun cartonaşe cu numere
lângă furculiţe.

Unde vin mulţi bărbaţi în vârstă, plictisiţi, care suferă cu fierea,
au varice şi nu mai pot. Nu mai pot să poată. Ei doar cu ulceru’
mai iubesc pe cineva. Spun: am făcut ulcer
de la ultima bucătăreasă.

Mulţi bărbaţi care n-au voie
-cola
-cafea
-condimentat că strică tenu’, carne de porc, carne de vită, carne de trufanda.
Negociază. Cu vârsta a treia, o mângâie uşor pe fese, o ciupesc de fund,
îi ling bătăturile, libidinoşii.
Împreună cu noi aşteaptă şi ei
decizia,
summit-ul final.

Ioan Es. Pop

12 octombrie 1992

mă întorc acasă după ani şi ani de
umblat prin bucureşti
şi mă întorc cu o plasă goală în mână
şi iese ea la poartă şi îmi zice păi,
dragul nostru, parcă ai zis că mergi la câştig
parcă ziceai că tu, în doi ani, o să câştigi cât alţii în 4
şi uite că acum n-aduci nimic.

ba, uite, dragilor, chiar nimic am câştigat
şi aduc atâta nimic acasă cât n-a putut aduna
nimeni în ăştia doi ani,
nici n-am putut căra de unul singur atâta
nimic cât am câştigat.

în urma mea vin carele-ncărcate cu nimic,
gata să se rupă sub greutate
când or să se deşerte toate-n curtea noastră
nimeni nu o să aibă atâta nimic ca şi noi.

într-un an, doi, o să fie mai căutat decât aurul
o să vindem din el numai când va fi la mare preţ
fiţi sigur, dragilor, atâta nimic n-are nimeni
doi ani am tot adunat numai cu gandul la voi

Lucian Vasilescu

Spirt. Zile rămase, clei de oase

Veştile, astăzi, sunt bune. Oamenii dorm, iarba creşte.
De jur-mprejur, cercuri. Curând, de pe pământ
va fi jupuită harta de geografie fizică. Apoi, de pe cer va fi
jupuită harta stelară. Lecţia s-a sfârşit şi începe recapitularea
generală. Cine ce-a învăţat, cine ce ştie,
cine ce-şi mai aduce aminte. Lumea-i un morman
de cuvinte. Prin care scormonim cu degete nervoase.
Carne, singe, virgule şi oase. Eşti încă lîngă mine,
dar nu te pot vedea. Caut prin gunoaie colţul de la stea.

Mă grăbesc. Împachetez nopţile. Timpul trece pe-aici
încuind porţile. Împachetez ochii. Impachetez mâinile.
Zilele, săptămânile. Împachetez amintirile. Vine ploaie
mare, vin despărţirile. Împachetez umbrele, paşii, trotuarul.
La sfârşit, împachetez felinarul. Bâjbâi prin întuneric
şi privesc înapoi, la pustiul unde-a împărăţit cifra doi.

Texte preluate din volumul „Manualul de literatură” la data de 13 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea