Archive for the ‘DISTRACTIA… in stihuri’ Category

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Aleea cu ghimpi

Sunday, June 14th, 2009

Autor: Ioan Ruș
Editura: Lider
Locul: București
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 71
ISBN: 973-629-099-9

Miniantologie lirică

Unei pudice

S-a scandalizat deodată,
Iar din ochi vărsa scântei;
„Gluma asta-i decoltată”!
(Nu ca decolteul ei!)

Fiului meu

— Iubite fiu, când mergi la tuns?
Iar el pe loc mi-a şi răspuns
C-un glas ce denota plăcere;
- Când părul meu va face pere!

Mitocanului

Oftează insul din rărunchi
Săpându-şi numele pe trunchi.
A izbutit, n-a fost uşor,
În fine, e nemuritor!

Apreciere

Văzând o Evă libertină
Un ins a spus: „Ce piele fină!”
Se referea, om cu umor,
La pielea ei… de la taior.

Inginerului inventator Iustin Capră

Dacă mă gândesc mai bine
Fac această constatare;
Dumnealui e prima „Capră”
Pricepută la motoare.

Texte preluate din volumul „Aleea cu ghimpi” la data de  14 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Scrieri

Tuesday, March 3rd, 2009

Volumul I

Autor: Mihai Codreanu
Editura: pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1968
Număr de pagini: 451
Studiu introductiv: Constantin Ciopraga
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii –
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii…
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare…

Şi-mi fură somnul spaima de pământ…
Şi mor mereu cu clipa care moare…
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt…

Cerşetoarea

O biată drojdie umană
Umbla pe stradă şchiopătând
Şi gheara mânii întinzând
Cerea la lume de pomană.

Obrazul ei ca o smochină
Era de cute-adânci crestat:
Iar trupul ei, încovoiat
Sub greaua anilor patină.

Când i-am întins şi eu obolul,
Din mână parcă mi l-a smult,
Şi mulţumindu-mi cu tumult,
Îşi molfăia în gură golul.

Îmi era milă de bătrână,
Dar când obolul l-am întins
Un şarpe parcă m-a atins
Cu noduroasa babei mână…

Şi-n minte mi-a venit deodată
Că poate mâna rece-sloi,
Era cu anii înapoi
O caldă mână parfumată…

Atunci, topindu-se mătuşa
În zvelta-i umbră din trecut,
Ca mâna goală să-i sărut,
Îşi scoase graţios mănuşa.

Viermele

Un vierme din gunoi
Cu ifos de ciocoi
Se lăuda: eu sunt de rasă;
Am rude care fac mătasă
Şi tot din neamul meu cel drag
E marele antropofag,
Care domneşte sub pământ.
Dar n-a mai crâcnit un cuvânt.
Podarul cu gunoiul l-a luat
Şi-n canal l-a dat.

Tâlcul:

Laudă-te cât pofteşti,
Tot nu poţi fi decât ce eşti!

Texte preluate din volumul „Scrieri” la data de 3 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri

Saturday, February 28th, 2009

Autor: Otilia Cazimir
Editura: Tineretului
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1965
Număr de pagini: 186

Miniantologie lirică

Ploaie de primăvară

O vorbă rea îşi toarnă-n noi veninul greu
Şi nu mai ştiu: ai spus-o tu, am spus-o eu…

Ne-am aşezat pe-aceeaşi bancă,
Tu într-un capăt, eu în celălalt,
Tu scrii cu-o creangă pe asfalt;
Eu stau cu păru-n ochi, ca o ţigancă,
Şi strâng din dinţi, şi din pleoape strâng –
De frică să nu plâng.

Mă uit în altă parte…
De lângă noi şi până-n câmp, departe,
Ogrăzi pustii, cu iarbă crudă.
Pe stradă nu e nimeni, şi e cald…

Mi s-a făcut pe rochie un fald;
Îl netezesc, cu ciudă.

Am scos oglinda mică să mă uit; mă-arată
Destul de supărată?

Ce lung o să fie drumul înapoi
Prin colb şi soare…
Si mâna mea de ce nu poate, oare,
Să umple golul duşman dintre noi
Cu gestul bun şi simplu, de-mpăcare ?

Deasupra unui zid
A pâlpâit un flutur cu aripi de fum…
Şi tu – ce faci şi ce gândeşti acum?…
Trimit spre tine – mesager timid –
Privirea iute pe sub pălărie.

Pe-asfaltul neted, cu crenguţa vie
Tu scrii mereu.
M-aplec să văd ce scrii anume:
In colbul străzii-nsemni acelaşi nume –
Al meu…

Şi nu ştiu bine care dintre noi
Si-a stins întâi în ochi tăişul rău,
Dar mâna mea s-a sprijinit de braţul tău
Si ne-am zâmbit, deodată, amândoi.

Confesiune

Mi-e versul şchiop – a spus un critic.
Un critic slut şi mizantrop.
Mi-e versul şchiop? O fi el şchiop,
Dar nu-i rahitic!

Eu ştiu că arta e aridă…
Dar, oricum, asta nu-i o scuză
Să-mi sperii astfel biata muză
Timidă.

Am stat la foc şi-am chibzuit:
Ce pot să fac dacă mă las
De escapadele-n Parnas?
Să mă mărit?

Dar încotro mă-ntorc, pribeagă,
Eu mă lovesc de-acelaşi prag:
Cui îi sunt dragă nu mi-e drag,
Şi cui mi-e drag eu nu-i sunt dragă…

Întreabă-te şi dumneata,
Păstrând măsura:
Ce perspective-mi poate da
Literatura?

Deşi-i atât de pesimistă
Ameninţarea dumitale,
Eu pot, urmând această cale,
S-ajung… redactor de revistă!

Să fac şi critică-aş putea,
Să strâmb din nas
La orice vers,
Să nu-mi mai placă-n univers
Decât ce scriu cu mâna mea…

Pe urmă, – câte ipoteze!
Când mi-oi sfârşi ucenicia,
Se poate să mă premieze
Academia

(Că anul ăsta-mbelşugat
Parc-ar fi fost un semn al vremii:
În loc de ploaie, a plouat
Cu premii…)

Degeaba dar îmi stai în cale,
Posac,
Jonglând cu ironia dumitale
Ca Cyrano de Bergerac.

Eu şi pe viitor voi scrie –
Îmi risc norocu-ntr-un noroc.
Atâta am, atâta joc:
Ce-o fi să fie.

Primăvara urbană

Paltonul demodat şi-n coate ros
L-am pus de-o săptămână-n naftalină
Şi-am scos la vânt, în soare şi-n lumină,
Tailleur-ul nou, întors pe dos.

Cu zâmbet de zambile, prin vitrine
De florării, surâde Primăvara.
Azi am văzut o muscă-n geam la mine
Şi-un bărbier şi-a scos în prag ghitara.

Deasupra, cerul proaspăt şi înalt
În aburi transparenţi albastru-şi pierde
Şi, dintr-o crăpătură de asfalt,
Se uită-n sus întâiul fir de iarbă verde.

Am stat nedumerită-n drum, la soare,
Şi-am întrebat frumos pe trecători:
-Mă rog… văd gâze, iarbă, flori, -
Nu ştiţi pe unde-i Primăvara, oare?

Trecea atunci pe lângă mine-o doamnă,
Cu bluză demodată de tricou,
Şi mi-a răspuns: – Probabil, la Copou.
Eu am văzut-o, însă astă-toamnă…

O fată c-un buchet de ghiocei
Şi pălărie roşie ca para
Mi-a spus, zâmbind aiurea: – Primăvara?…
Iubitul zice că-i în ochii mei…

Un domn bătrân, dar încă foarte “bine”,
Ce-şi descuia tocmai atunci odaia,
S-a-ntors şi s-a uitat urât la mine:
-Mă-ntrebi de Primăvară? Ce e aia?

Iar un actor, s-a-nfipt teatral, în drum
Şi-a tras adânc din pipă: – Ştiu şi eu?!
(Învăluindu-se în nori de fum:)
N-o fi cumva plecată în turneu?

Am întrebat atunci un liliac,
Crezând c-o fi mai bine informat.
El mi-a întins o creangă cam buimac,
Şi mi-a răspuns, golaş şi supărat:

-De unde vrei să ştie liliacu?
Aştept şi eu din zori şi până sara,
Si nu pricep de loc pe unde dracu
S-ascunde-n târgul vostru Primăvara…

Texte preluate din volumul „Versuri” la data de 28 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri. Epigrame. Amintiri. Corespondenţă

Friday, December 5th, 2008

Autor: Cincinat Pavelescu
Editura: Minerva
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1972
Număr de pagini: 549
Prefaţă: Victor Crăciun
Alte poezii: wikisource.org

Miniantologie lirică

În tren, spre Sinaia

Take Ionescu mă întreba dacă i-am
scris ceva domnişoarei care-l însoţea.
Răspunzându-i negativ, m-a îndemnat
să-i improvizez patru versuri imediat. Iată-le:
Dacă ţi-aş face-o epigramă
Tu ai citi-o orişicui…
De ce nu pot să-ţi fac, duduie,
Ceva, să nu spui nimănui?

Unui adversar anost

Cu epigramele-ţi meschine
A căror ace nu mă dor
Ai vrut să mă loveşti pe mine
Si-ai omorât… pe cititor.

Cum doctorul…

Cum doctorul clienţii flegmatic şi-i omoară,
Pe-o canapea, nevasta-i, alături d-un amant,
Repopulează solul, şi astfel mai repară
Dezastrele comise de soţul ei savant!

Lui Al. Davilla

Împerecheaşi rima rahat,
Ca să-l jigneşti pe Cincinat,
Dar el, milos, îţi iartă crima
Şi-ţi dă ca să-i mănânci tu… rima.

Unei feministe la un banchet

Doamna Adina se-ntreabă
C-o îndrăzneală uimitoare
Într-un articol indecent:
Suntem sau nu inferioare?
Depinde, dragă, de moment!

Texte preluate din volumul „Versuri. Epigrame. Amintiri. Corespondenţă” la data de 5 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri inedite

Tuesday, November 18th, 2008

Autor: Marin Sorescu
Editura: Alma
Locul: Craiova
Anul apariţiei:2002
Număr de pagini: 200
ISBN: 973-99263-7-1
Postfaţă: George Sorescu – Marin Sorescu şi fabulosul folcloric. Alte dimensiuni lirice

Miniantologie lirică

Rondel bahic

Vin! Să văd paharul plin!
Lasă-mă melancolie…
Fugi departe sărăcie…
Fericirea mea e-n vin!

Pentru cine să închin?
- Pentru cel care-a pus vie!
Vin! Să văd paharul plin!
Lasă-mă melancolie…

Sânge, aur şi rubin
În culoarea-ţi purpurie
Se îmbină vin divin,
Apă vie, poezie…

Vin! Să văd paharul plin!

Beţivul

Eu la crâşma cu subsol
Mă simt bine, ca acasă;
De pe scaun nu mă scol
Până când nu cad sub masă.

Beau tot vinul ca rubinul
Şi-mi alung cu el amarul;
Beau tot vinul ca rubinul
Şi apoi mănânc paharul,

Şapte zile-apoi aşa
Beat, plângând ca o mireasă,
Rătăcesc pe strada mea
Cătând… numărul la casă.

(1955, Iaşi)

E timpul broaştelor

E timpul broaştelor să-nceapă
Concertul de orăcăială,
Căznindu-se ca să priceapă
Ce-am scris pe fiecare coală.

Cu toate vor ieşi din apă
Să dea prostia-mi la iveală.
E timpul broaştelor să-nceapă
Concertul de orăcăială.

Privindu-mă cu ochi de ceapă,
Ele-mi vor cere socoteală:
De ce am scris de mântuială ?
Vor zice să fiu tras în ţeapă…

E timpul broaştelor — să-nceapă !

(Aprilie 1955, Sibiu)

Texte preluate din volumul „Versuri inedite” la 18 noiembrie data de 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Geneză

Monday, October 27th, 2008

Autor: Valeriu Cercel
Sursa: mail
Data: 3 octombrie 2008

De ar putea bărbaţii, printre rânduri,
Să recitească ce demult s-a scris,
Nu-şi vor mai face ei atâtea gânduri
Despre ce-a fost, cândva, în Paradis :

Era o zi la fel ca orişicare
De mii de ani, dar câţi, nu pot a şti,
Nimic interesant, nici nou sub Soare,
Doar Eva începuse a vorbi

Puţin, fi’ncă la şcoală n-a prea fost,
Şi dulce, şi suav, să te încălzească,
Nici pomeneală,-aiurea, fără rost (!)
Dând semne că putea să şi gândească,

Însă de ani, prin Eden, cum am spus,
De păsări, flori şi animale plin,
Create pentru ea de Cel de sus,
Mai trist se contura chipu-i divin,

Că Domnul, iubitor, pe înserat
N-a mai putut, din bolta infinită
Cu-n tunet a-ntrebat-o răspicat :
- De ce eşti, fata mea, nefericită ?

-Părinte, Ţi-o declar, fără sfială,
De mere până-n gât  mi s-a acrit,
Sunt singură şi mor de plictiseală,
Iar şarpele, şi el, s-a ramolit,

Grădina înflorită,-nmiresmată,
Ce mi-ai făcut-o-arată de minune,
Mă-ntreb, însă, ce rost am eu ca fată
Aicea făr’ un pic de acţiune (?!)

-Ei bine, draga mea, te voi servi.
Un „om” am să îţi fac. Mi-este uşor,
Dar pentru asta îmi va trebui
De la călcâiul tău un osişor…

-Dar ce e aia „om”, vreo dobitoacă
Păroasă şi cu coarne ? Mi-ai făcut…
Mai bine fă-mi ceva ca să îmi placă,
Supus, şi-oricând să-mi ţină de urât…

-Îţi fac o creatură ce iubeşte
Cu foc! deja gândind să-i pun şi ouă,
Ce vrei, copila mea, mă depăşeşte….
E necesară-o coastă, poate două

Şi n-aş dori să zici că Dumnezeu,
Cu-n rid te-ar fi lăsat, din eroare,
Căci te-am creat perfectă, cum sunt Eu,
Dup-al Meu chip şi-a Mea înfăţişare,

Aşa c-am să ţi-l fac cu mici defecte,
Economia, azi fi’nd  la pământ.
Pe lângă-acele două obiecte,
Am să îi pun şi-un altul, să te-ncânt,

Motiv că îţi va face zile-amare,
Te va minţi, de-i soare sau e ploaie,
Te va-nşela, căci nu are pudoare,
Bun de scandal şi gata la războaie,

Isteţ, el nu va fi, şi nu-i durere (!)
Chiar de s-ar crede el mai sus ca tine,
Că-ntotdeauna, infantil, va cere
Părerea ta, ca să gândească bine,

Însă un lucru-i foarte important
De care cred că vei fi mulţumită,
Va fi chiar şi drăguţ, mai rar galant,
Da-n pat el te va face fericită….

-Păi de-i aşa, mă-ncântă-această treabă
Chiar de aş pierde raiul pământesc,
Dacă mi-l faci acum, Te rog, pe grabă,
Cu ce-aş putea eu să Te răsplătesc (?!)

-Atâta-ţi cer, ca omul, anonimul,
Ce va gândi că-i zmeul între zmei,
Să-l laşi pe el să creadă c-a fost primul,
Şi-acest secret să-l ţii…ca-ntre femei!

text preluat cu acordul autorului la data de  3 octombrie 2008

Apelul de seară

Friday, August 22nd, 2008

( o panaramă a poeziei româneşti de la origini până în prezent)

Autor: Lucian Perţa
Editura: Grinta
Locul: Cluj-Napoca
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 384
ISBN:973-7651-47-2
Despre volum: Ioan Groşan (ziarul Ziua)

Miniantologie lirică

Gheorghe Istrate (1940)

Sceptrele copilăriei

eu sunt poetul ce şi-n somn
îşi poartă masca lui de domn

metafora pân’ mi-a fost coaptă
rosteam poemele în şoaptă

dar zeii-n numele dreptăţii
mi-au smuls sceptrul singurătăţii

şi dintr-o gară ireală
m-au transferat în capital

în zodia şarpelui născut
la trei reviste-am încăput

şi-am dat drum liber poeziei
de la Tribuna României

da-n somn mai am câte-un coşmar
pe roşu-mi intră un marfar.

Constantin Abăluţă (1938)

Omul

un om a venit la mine
şi eu nu eram acasă
şi m-a aşteptat doi ani
a fumat în lungul zilei
mele de naştere a zvârlit scrumul
în depărtarea care ne ţinea aşa

pe scara de lemn
omul s-a oprit
ascultă şi păru-i albeşte
luminând deodată casa-ntreagă
tâmplar să fi fost
el netezeşte o masă şi lasă
talaşul
să se-mprăşie prin curţi
şi doi geamgii
îi potrivesc o lumină străină în ochi
şi fug fără să-i vadă nimeni

eu l-am văzut
după doi ani
prin zidurile caselor eu l-am văzut
şi am fugit departe
pe câmpuri prin grădini
din calea lacrimilor lui
o doamne
cât am fugit.

Emil Brumaru (1939)

Elegie

O, vechi şi dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Şi în tristeţea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează.
Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte,
Curcani păstraţi în zeama lor o noapte
Spre o delicateţe infinită.
Ciuperci cât canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască,
Aluaturi tapisate crescând grele
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe
Când sufletu-n muştar vrea să se culce,
Si-n ceainice vădindu-şi eminenţa
Prin fast de irizări şi toarte fine
Ceaiuri scăzute până la esenţa
Trandafirie-a lucrului în sine!

Texte preluate din volumul „Apelul de seară” la data de 19 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Sonet

Tuesday, March 18th, 2008

Autor: Constantin Acosmei
Sursa: revista Tiuk
Data: Tiuk nr. 3

În gang mă întâlnesc cu Domnul X.
E asudat, cu burdihanul lax.
Notez adresa: str. bl. ap. tel. fax.
Mă uit la ceas – e unsprezece fix.

Pe pod îmi taie calea un limax.
Mă-ntorc şi mă aplec – culeg un pix.
Mai merg. Ajung la magazinul mixt.
Îmi sar în ochi cutiile cu vacs

Din raft. Şi lada cu bricheţi de cocs
Din colţ. Mă sprijin pe tejghea în plex,
Privind tăcâmurile de inox

Împachetate-n foi rupte din DEX.
Îmi cumpăr un pahar de matrafox.
Ieşind, mă scarpin liniştit la sex.
text preluat cu acordul revistei Tiuk la data de 30 ianuarie 2008

Cercul cu zimţi de argint – Autoparodie

Friday, February 22nd, 2008

Autor: Ştefan Augustin Doinaş
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 87 / 16-30 aprilie 2006

Un Bard din Levant, îndrăgind pricopseala,
prin parcuri şi-alese locante trecea.
Sugându-şi cu sârg din pocale cerneala,
trântea parodii de sezon şi zicea:
Veniţi să vânăm prăfuite hârţoage
şi Cercul cu zimţi de argint, fioros,
ce zilnic, cu schimbul, mă scoate din doage,
rotind prin reviste profilu-i sticlos…
Maestre, ziceau corifeii, ştii oare
că Cercul îşi are fasoanele lui?
Mai bine să-mpungem pătratele care
cu mers hurducat nu slujesc nimănui…
Dar Bardul trecea durduind înainte,
pândea printre rânduri, atent la confraţi,
lăsând să dospească-n culcuş de cuvinte
pe toţi cei născuţi mai la sud de Carpaţi.
La Capşa îi pică şalăul din gură:
-Priviţi cum înfulecă Cercul zbanghiu,
sonete, eseuri, creveţi şi friptură.
Veniţi să-l lovim cu-n viclean interviu!
Maestre,-i Doinaş- un elin printre traci,
zicea un discipol, şăgalnic zâmbind.
Dar el răspundea întorcându-se : – Taci!…
şi Şt. Aug. tăcea ca un cerc de argint.
În parc, el îşi cheamă confraţii- balauri:
Priviţi cum se scrie pe soclu, fălos,
obraznicul Cerc, cu ghirlandă de lauri.
Trimiteţi să-l tragă oniricii jos!…
Maestre, e Nego, pictând sub copaci,
zicea un discipol, extatic privind.

Dar el răspundea întorcându-se: – Taci!…
şi Nego tăcea ca un cerc de argint.
La Candrea, el strigă de sparge taifasul:
Priviţi blestematul de Cerc, unison,
cum râde şi îşi bagă în cronice nasul.
Veniţi, geanabeţi, să-l turtim cu-n sifon!…
Maestre, e Regman stârnind vărcolaci,
Zicea un discipol mai tânăr, pălind.
Dar el răspundea întorcându-se : Taci!…
şi Regman tăcea ca un cerc de argint.
Dar vai! cum cerca să sustragă din lacăt
o rimă cu care să-mpungă din nou,
un cerc de copil îl atinse în treacăt
lăsându-l foflenchi chiar la el în birou.
Ce formă-nvechită mă umple de sânge
curmând sfânta pândă a Cercului meu?
Ce premiu rămâne în urmă şi plânge?
Ce om cu compasul mă înţeapă mereu?…
Maestre, chiar cercul cu zimţi, argintiul,
te-a-ncins şi te gâdilă. Ce vrei să faci?
În turma lui Bucur berbec e Sibiul…
Dar Bardul răspunse-ntorcându-se : – Taci.
Mai bine dă-mi cercul- să-mi fie măsură:
să crape în zece pe pântecu-mi plin…
Atunci îi intră o baladă în gură
şi Cercul crăpă, însă foarte puţin.
(în România literară, an III, nr. 6, 1970, p. 31)

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Poeme aforistice şi ironii

Friday, October 19th, 2007


Autor: Stelian Filip
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 186

Miniantologie

Motiv de mulţumire

Am descoperit,
În casa
Unui amic,
Una din
Cărţile mele
(Cu autograf!),
Pusă pe
Oala
Cu lapte,
Şi i-am mulţumit,
Din suflet,
Că n-a pus-o
Pe oala
De noapte!

Handicap maxim

Sunt mulţi
Handicapaţi
Pe lumea asta:
Unul. N-aude,
Altul nu vorbeşte,
Unul nu vede,
Altuia
Nu-i merge ţeasta,
Altul n-are
O mână,
Altul
Un picior,
Dar cel mai
De plâns
Este omul
Care
Nu are
Umor!

Teama

Nu de veninul
Albinelor,
Viespilor,
Ţânţarilor,
Viperelor
Mă tem că
Pot să mor,
Ci de
Unii oameni
Care au
În vârful limbii
Mult mai mult
Venin
Decât
Greutatea lor!

Texte preluate cu acordul editurii Eminescu la data de 27 august 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea