Trăim într-o lume cu toate reperele inversate
Pe punga de făină “Fabulo” scrie Mălai superior
Albă superioară scrie şi pe punga cu făină de grâu
“Băneasa”
Superioară pe naiba, când toţi bolnavii planetei
Aleargă după tărâţele cu fibre şi enzime
Care se vând la magazinele bio
Mai scump decât deşeul alimentar
Din care au fost exilate prin triplă cernere
Ulei rafinat de floarea-soarelui, zice eticheta “Filia”
Cel mai ieftin sortiment de la angroul “Plus” din Crângaşi
Dar al naibii rafinament când uleiul “Zeus” din Grecia
Stors din măsline la rece “prin proceduri exclusiv
mecanice”
Se vinde de cinci ori mai scump
şi e recomandat în toate dietele ca produs sută la sută
natural
Când vei vedea că scrie pe un ambalaj
Marcă superioară sau produs rafinat
Să fii sigur că lucrurile stau în realitate exact invers
şi că întocmai stă treaba şi cu arta noastră, băieţi
Rafinamentele astea textuale au pervertit gustul public
Cancerizând sufletul omului cu produsele lor greu
digerabile
Saturate de e-uri, conservanţi, coloranţi, aditivi
rafinaţi
Care nu fermentează ci putrezesc în colon
Măncăm roşii ardei castraveţi sau carne de pui
şi toate au acelaşi gust. Mai exact: nici un gust!
Mâncăm să mâncăm şi scriem să scriem. Doar atât!
Fără nici o plăcere, fără căldură umană, fără emoţii şi
sentimente
Fără gustul meselor noastre de sărbătoare
Fără sufletul meselor noastre de familie
Numai nutreţuri mcdonaldizate numai OMG-uri textualiste
În curând ni se vor atrofia glandele salivare şi
papilele gustative
Tocmai de aceea lumea aleargă acum înnebunită
După făină integrală cu tărâţe
După produse din secară orz şi hrişcă aproape dispărute
de la ţară
Dar cu desfacere de succes în magazinele bio
Ca hrană strict organică ecologică
Din reţetele naturiste care fac ca Formula AS
Să se vândă ca pâinea caldă
Ca pâinea neagră şi caldă, am zis, integrală şi caldă,
am zis
Care asigură un trafic intestinal normal
Prin fibrele naturale eliminate din produsele lor snoabe
şi cancerigene
“Rafinate” pe naiba! “Superioare” pe naiba!
De aia 30% dintre americani
Se pocăiesc când beau fortrans şi bariu pentru colonoscopie
şi mărturisesc anual ca la spovedanie:
“Moartea noastră vine din colon!”

Text preluat din revista România Literară la data de 5 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Cum citeşte un sfânt?
Întâi
de la privirea lui
se aprinde primul cuvânt
care
cu flăcăruia sa
luminează următorul cuvânt
ce se aprinde şi el
în continuare de rând
luminând
şi aprinzând
al treilea cuvânt
ce-l luminează
şi-l incendiază pe următorul…

Anume aşa citeşte un sfânt
cuvânt cu cuvânt
ce se aprind
pe următorul cuvânt luminând
aprinzând…

Anume aşa – luminează
aprinde
arde
cuvânt după cuvânt
fără a lăsa urme
scrum de sens
mai rarefiat
mai dens
încât
nimeni nu ştie ce a citit
totuşi
un sfânt…

Text preluat din revista România Literară la data de 4 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

C-un crin în mînă, cu o spadă-n alta, Îngerul meu trecea,-nţeles cu soarta, Prin aburii verzui ai dimineţii, Spre partea morţii din acea a vieţii. N-avea nici spaime, nici mirări, nici

grije,

Lin cumpănit între corola tijei Şi-otelul orbitor, doar ochii, parcă, Simţeam cum de plăcere i se-ncarcă. Mergeam asemeni lui, păşind pe-o

urmă

Lăsată-n iarbă, ne-nsoţea în turmă Şi cerbi şi nevăstuici cu botul umed, Şi încercam voios să mă încumet Să nu-l mai părăsesc deloc de-acuma, Cînd pipăiam chiar eu cu pieptul

bruma,

Şi să ajung, mereu prieten cu dînsul, Acolo unde-s una râsul, plânsul, Ca să mă tupilez cuminte-n casa Lui Dumnezeu cel moale ca mătasa. Şi curcubeie se roteau deasupra În timp ce beam, pe rînd, rouă cu

cupa…

Text preluat din revista România Literară la data de 3 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Cel alb, cel fără mâini, cel fără sunete
râde
cel fără ochi, cel fără gene, cel fără faţă

stau între ierburi şi ierburile mă mănâncă
beau apă şi apa încă
stă stearpă ca o iarbă verde
ca un ochi de cal ce nu mai vede

lume adâncă, lume stai

gura lemnului închisă, gura lemnului deschisă
gura lemnului arsă
gura lemnului întoarsă

cel fără ochi, cel fără gene, cel fără faţă
plânge.

Text preluat din revista România Literară la data de 2 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

nu eu spun aceste cuvinte
poate le-ai spus chiar tu
s-au rotit în gura ta închisă şi au călătorit
ca unde luminoase

ori poate altcineva le-a rostit, acela care
a pus chemarea sălbăticiei în noi
cineva care vorbeşte în locul nostru
pe limba noastră pe care
credem a o şti

ori poate noi rostim cuvintele
zeilor necunoscuţi
care au nevoie de noi să-i oglindim

oricât aş desface silabă cu silabă
oricât încerc să ating acest sentiment
sub multele învelişuri
sub mantia de unde

cuvintele nu sunt ale mele
inaudibil
pare că tu le-ai rostit

Text preluat din revista România Literară la data de 1 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Iarăşi au fost despărţite jumătăţile nopţii
s-a sfârtecat întunericul
şi-a tremurat luna
ca o aripă de înger tăiată
trec prin decembrie
ca printr-un sat părăsit
vârsta mi-o spun doar în gând
nu îndrăznesc s-o arăt la lumină.
nu îmi mai trebuie paşi
drum nu-mi mai trebuie-n faţă
m-am resemnat să trăiesc fără orizont sub privire
astăzi în braţe mi-a fost falsa momeală şireată
crezi că nu ştiu cum slujea şarpele mărului morţii
crezi că nu ştiu cum musteau grele de lăptoasele-nfrângeri
cele pe care le strâng la căpătâiu-mi de piatră.

M-am resemnat să culeg
doar frunze de gând îngheţate
şi să amân cât mai mult ora în care voi pierde
până şi gramul de vis
c-aş mai ajunge vreodată
să răsădesc amăgiri şi aşteptări şi speranţe…

Text publicat cu acordul autorului la data de 31 ianuarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Eroare mi-ai spus
ce poem
ce autor
este doar un car tras de doi boi
trecând
prin lanul de porumb. Frunzele porumbilor
foşnesc, crapă de ziuă, se aud stelele care pocnesc
în cer şi femeia asta tânără şi frumoasă
îşi scoate sânul alb şi rotund
ca o doniţă în care aroma laptelui
străbate cărările prin toate satele pe unde duce drumul nostru
spre târg.
Copilul strânge din dinţi de sfârcul ţâţei
el doarme şi aburul laptelui bate la porţile zilei
bună dimineaţa bună dimineaţa ce vindeţi oameni buni
bună dimineaţa noi nu vindem noi cumpărăm
din târg
ziua asta de toamnă în care să rămânem
şi să ne mirăm
cum cad nucile din nuc parcă ar cădea stelele din cer
nici nu vindem noi cumpărăm femeia asta tânără
şi frumoasă
care alăptează pruncul în carul tras de boi şi în ţâţa ei doarme
şi ziua de azi şi cea de mâine
şi toată împărăţia viitorului în care chiar împăratul
se odihneşte sub un nuc cu pălăria de o parte a sa
şi mâinile sub cap.
Eroare eroare
mi-ai spus tu nu eşti decât un profet mincinos
nu este nici o femeie şi nici un copil
eşti doar tu mergând într-un car cu boi
la târgul unde ai vândut o haină peticită,
un amnar şi o brichetă pe care ai furat-o
de la Grigore Dragavei era o brichetă
făcută dintr-un glonţ galben din care
scosese bietul Grigore moartea ce dormea în pulberea din glonte
îi pusese o rotiţă, un fitil, în burta
glontelui nu era decât vată înmuiată în benzină
şi gata flacăra.
Toate astea le-ai dat mai mult degeaba
şi acum ne spui
că eternitatea alăptează cu sânii ei umflaţi de lapte
primul dinte al zilei,
când noi dormim în car de aseară
şi n-am văzut altceva decât ca pe mână ştiuleţii de porumb
plesnind în bătaia lunii de lapte boabele lor
ca nişte dinţi de prunc strivind sfârcul ţâţei, ce noapte
vine culesul frate toată toamna dovlecii
ne vor ocărî lenevind pe şoproane întinzându-se la lumina zilei,
ce împărat dormind sub nuc, ce spui tu
acolo?
Atunci am spus şi eu eroare
bricheta nu era a lui Grigore Dragavei,
Grigore Dragavei nu avea decât un glonte mai mic
în umăr de la o tragere a militarilor el
era cu muierea în pădure la tăiat de lemne
şi aşa i-a intrat un glonţ în umăr dar acolo a rămas
era cel mai mic glonţ şi
Grigore ne minţea că fusese rănit pe front
bricheta era de la Gheorghe Rusu glontele ăsta
era aşa cât coada de lăstun ceva mai scurtă
şi groasă cât un vârf de săgeată
dar despre ce vorbim noi când venim de la târg
cu carele încărcate cu dropii hai la dropii
dar nu sunt dropii omule sunt toate după amiezile noastre
pe care vrem să le trăim şi nu ştim
ce să facem ce să facem
că toamna trece repede ca noaptea în care mergi la târg
şi iarna trece şi ea.

Text preluat din revista Ramuri la data de 15 ianuarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

gând de alt gând
osebind
bob de bob
prefirând
mâzgă şi mătase
despărţind
dacă ar fi
să te rezidesc, suflete,
cu ce aş începe ?
desigur, cu capătul.
cu Ana, eterna Ană.
cu nodul de aur al morţii.

Text preluat din revista Ramuri la data de 13 ianuarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Asociația traducătorilor de literatură română din Paris vă invită să citiți primul număr al revistei Seine et Danube consacrate promovării literaturii române în Franța.

http://www.seineetdanube-atlr.fr/

]]> http://www.carteadeschisa.ro/poezii/?feed=rss2&p=2913 0