Archive for July, 2007

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Durere românească – satire şi nu prea

Tuesday, July 31st, 2007


Autor: Valeriu Cercel
Editura: Anamarol
Locul: Bucureşti
Anul: 2006
Despre Valeriu Cercel: aici
Victor Corbuţ
Alte poeme: la revista Agero Stutgartt sau aici

Miniantologie lirică:

Ultima ştire

În fiecare zi apare,
În ziar, o ştire uimitoare,
Cu titlu’ mare-atrăgător,
Ce sare’n ochi la cititor:
Un nou război. Căldură mare,
Cutremure distrugătoare,
Potop, acoperind o ţară,
Antarctica o să dispară,
Un virus nou, necunoscut,
Un avion pe cer pierdut,
Vulcan ce a erupt aseară,
O nouă armă nucleară,
Un prim-ministru-asasinat,
Barilu’n preţ a mai urcat,
Păduri în flăcări (seculare),
Un uragan vine pe mare,
Alunecare de teren!
A deraiat încă un tren,
Copii orfani, abandonaţi,
Dolari pe arme aruncaţi
Un feribot s-a scufundat,
Un traficant moare’mpuşcat,
Ninsori şi avalanşe’n munţi,
Guvernu’ cere bani mai mulţi,
Gigant-tsunami pe ocean,
Inflaţia e la tavan,
Atmosfera-i poluată,
Banca Centrală atacată,
Înc’un viol! Ce tragedie!
Nu mai e loc la puşcărie,
Un accident pe-autostradă,
Rapidu’ a’nceput să piardă….
Şi astfel sântem bombardaţi,
Adicătelea informaţi,
Că până să ne revenim,
Sântem din nou, loviţi în plin,
Cu bombe tari, senzaţionale,
De-avem coşmaruri matinale.
…Dar printre pagini,răsfoind,
O ştire mică, doar pe-un rând,
Scrisă mărunt şi cu cinism:
La noi, nu este, terorism.

Chiloţii din Paşcani

(dupâ o glumâ şi mi-o zâs-o Mioara Vielicu)

Iera parcî-o zî di sărbătoari,
Că-n şientru la Paşcani or apărut,
Prin prăvălii şî pi Uliţa mari,
Chiloţi atât di mulţi şi n-am văzut,

Şî ni miram cu toţi privind la iei,
Fi’ndcî la noi, pi străzi, nu vezi chiloţi,
Ierau şî mari şî mişii şî mititiei
Iar di frumoşi, pot zâşi, ierau toţi,

Că n-am găsât, vă zâc, doi că-s urâţi
Şi nişi suşiţi, cum poati sî mai hii,
Or sî hi fost olec-aşa boţîţi
Da’ şi vorghieşti!… ierau şcoşi din cutii,

Iar fietili, cum s-ieli ruşânoasi,
Au cam roşât, vorghind tot cu păcat,
Ş-or înghiţât în săc, fiind sfioasi,
Că dintr-aşei chiloţi nişi n-or probat,

C-a doua zî, or dispărut cu toţi,
(Că dupî confierinţî or plecat)
C-un avion plin tot doar cu chiloţi,
Da’ numa’ doi chiloţi or chilota

Morala… viciilor

tuturor umoristilor si…ne

Un cerşetor, la colţ de stradǎ,
Cu-o faţǎ-amarǎ şi zbârcitǎ,
Tot aştepta un ban sǎ cadǎ
În pǎlǎria-i terfelitǎ ;

Dar trecǎtorii, cam grǎbiţi,
Mânaţi de treburile lor,
Se arǎtau a fi zgârciţi
Cu amǎrâtul cerşetor,

Cǎci dup’ un timp, n-a mai rǎbdat,
Şi a oprit un cetǎţean,
(Pe-un ins la ţol, cu diplomat)
Cerând şi el un ban,

Dar individual, tulburat,
Tot scotocind prin buzunare,
Pe cerşetor l-a suspectat
Venind cu-o întrebare :

-Ce faci cu banii ? Poţi sǎ-mi spui ?
Îi dai cumva pe bǎuturǎ ?
-Nu domnule ! Cǎ eu nu pui
Alcool de loc în gurǎ…

-Îţi iei ţigǎri sǎ le fumezi ?
(Din nou omul preseazǎ)
-Nu domnule ! Poate nu crezi,
Tutunul dǎuneazǎ…

-Şi nici la cǎrţi nu-i pui la joc
Disearǎ cu amicii?
-Nu domnule ! Eu cǎrţi nu joc…
Nu am aceste vicii…

-Atunci, eu îţi propun ceva
Şi-ţi dau o sutǎ, nu cinci Lei,
Cǎ vezi cum e ,nevastǎ-mea…
Moralǎ-mi face…dumneaei !…

Vino te rog cu mine-acasǎ,
Sǎ vadǎ şi ea cum aratǎ,
Un individ ce nu fumeazǎ,
Nu-i cartofor şi nu se-mbatǎ !

Texte preluate cu acordul autorului la data de 30 iulie 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

În dulcele stil douămiist…

Tuesday, July 31st, 2007

Autor: Cristian Vasile Apostol
Sursa: revista Convorbiri literare
Data: februarie 2007

într-o tristă zi de mai
am primit citaţie
mă chemau la tribunal pentru două volume
de versuri…

m-am hotărât să mă apăr singur
întrucât
muza mea se ocupa de procese
mai bănoase şi mai lesne de câştigat

nu mai îmi amintesc judecătorul
nu era preşedintele usr, nici un monstru
sacru, romantic sau clasic

dar ţin bine minte că am avut un juriu post
modern

au fost chemaţi ca martori vreo cincizeci şi
de poeme şi nu le-am
putut interoga.. mi-era milă

procurorul însă a tăiat în slovă vie
a argumentat atât de bine
încât rimele au început
să se bâlbâie
şi să tremure din sprâncene:
“Iartă-ne, Iartă-ne…”

în afară de pledoaria iniţială nu am reuşit
să scot niciun cuvânt tot procesul
dar nici nu m-am putut abţine
să surâd
din ce în ce mai senin

au deliberat ca “12 oameni furioşi”
probele crimei: stiloul şi maşina de scris
au fost întoarse pe toate părţile
până când steluţa montblanc s-a aruncat în cer
şi banda cu tuş a început să sângereze

verdictul: Vinovat…

nici acum nu aş şti cum să le mulţumesc
deplin
m-au eliberat şi m-au învăţat să… pierd.

ah, nu m-am lecuit…
va urma…

text preluat cu acordul revistei Convorbiri Literare la data de 23 iulie 2007

Rană albă

Tuesday, July 31st, 2007

Autor: Valentin Talpalaru
Sursa
:revista Convorbiri literare
Data: ianuarie 2007

“Oricât mi-ai da, înmiit
vei primi îndărăt ”
mi-a cerşit orbul privirea
dându-mi înmiita lui beznă.
Din ce în ce mai bogat,
înmiit mai bogat,
am început să urlu
ca lupii
de preaplinul începutului
chiar acolo, lângă locul
care se aprindea
ca o rană albă.

text preluat cu acordul revistei Convorbiri Literare la data de 23 iulie 2007

Constatare

Tuesday, July 31st, 2007

Autor: Gheorghe Grigurcu
Sursa: revista Convorbiri literare
Data: februarie 2007

Ne face
să fim noi înşine
doar Lumea
această funie
care ne leagă
cum un snop
căci fiecare eu
e numai dezbinare
un ascunziş
plin umplut cu alte euri
cum un cuibar
de ouă.

text preluat cu acordul revistei Convorbiri Literare la data de 23 iulie 2007

Cântecul ultimei nopţi de toamnă

Monday, July 30th, 2007

Autor: Ion Munteanu
Sursa: revista Argeş
Data: martie 2007

miresme târzii forţează lucarna
busuiocul şi cimbrul au invadat bătătura
din ce mansardă va coborî iarna?
din ce butoi cu vin ne-om parfuma gura?

hai, vino, iubito cât mai e gaz în lampă
cât timp vinul e dulce şi cartea de poeme nu-i roasă
eu sunt din sat cel mai dat în stambă
tu eşti dintre toate cea mai frumoasă

şi-or veni peţitorii, şi-or veni lăutarii
vinul va curge pe noi direct din tavane
eu voi dansa precum căluşarii
vor plânge viori şi acordeoane

şi vino cât timp mai lungesc sărbătoarea
de taină a mirelui (trupului meu)
din mansarda mea va începe ninsoarea
de mâine aici va fi iarnă mereu

din mansarda mea va începe ninsoarea
de mâine aici va fi iarnă mereu

text preluat cu acordul revistei Argeş la data de 11 iulie 2007

Elegie la picioarele scării

Monday, July 30th, 2007

Autor: Liviu Ioan Stoiciu
Sursa: revista Argeş
Data: februarie 2007

Joi, 1 februarie, iarna
anului 2007, Bucureşti, termometrul de afară: 10 grade,
grade rău prevestitoare, nu
pot să cred, demonul îndoielii mă pune iar la încercare,
ce e cu mine?
Am o spaimă nouă, că mă înec în Marea
Mediterană: unde? De unde până unde, recunosc, “sunt o sumă
a dezacordurilor
cu lucrurile”. Cu lucrurile memorate: cu
ciudatele lor conexiuni. Privesc în gol pe fereastra
apartamentului – aerul face
valuri uriaşie, valuri de mare, după o noapte de coşmar,
de idioţenie
şi nelinişte. După
ce am aflat că a murit marţi seara, la
Fundeni, scriitorul Gheorghe Crăciun.
Durerea
piciorului meu stâng
vătămat
la Mănăstirea Putna acum fix o lună s-a accentuat brusc, s-a
învineţit iar, poate ar trebui
amputat, mă bat cu pumnul în cap, fac o cruce, scuip în aer
să nu
mă deochi: întors de pe o parte pe alta în pat,
zvârcolit, urlând că mi s-au răsucit alte vene, mi s-a tăiat
în somn creierul, ce am
mai visat? Am visat că trecusem graniţa cu Ucraina,
la Gura Putnei, urcam, coboram, erau drumuri pline de praf,
nu eram
accidentat, ţopăiam… E atât de nedrept: l-aş chema pe
Gheoghe Crăciun acum la mine, cum
l-am chemat pe Mircea Ciobanu când a murit, să-mi dea
un semn,
să-mi spună dacă există milă pe lumea
cealaltă. Fiindcă ştiu
deja esenţialul – de la Mircea Ciobanu, care
mi-a aprobat cererea cu ani în urmă: m-am trezit atunci
cu un câine
vagabond acasă la mine la uşă,
uşă uitată neîncuiată, la bloc, în Piaţa Unirii! Câinele
a apăsat pe
clanţă la 12 noaptea: am sărit în sus, i-am văzut
albul ochilor bulbucaţi în uşa deschisă, în întuneric -
dar nu avea
cum să-mi vorbească, nu? Să
dea de gol faptul că morţii… Morţii pleacă într-o altă
viaţă! E adevărat, Gheorghe
Crăciun? Pleacă? Se strămută… De ce nu. Se strămută
morţii într-o
altă dimensiune? Într-un alt
sistem de referinţă, mai degrabă… Vorbesc
singur. Privesc absent pe fereastră, devin atent, s-au tulburat
valurile în aer: e
ceva între seninătate şi sânge, scurs de sus. Mă concentrez:
pescăruşii
scot sunetele guturale ale gâştelor din copilăria mea,
ce blasfemie, sunt
valuri de rău: poate ar veni Gheorghe Crăciun, dacă l-aş chema,
sub
înfăţişarea unui pescăruş alb de Dâmboviţa, poate…
Mi-ar bate cu ciocul în
geam să-i deschid, să-l mângâi. Câinele trimis de Mircea
Ciobanu-după-ce-a-murit nu voia decât să-l
mângâi…
40 de zile sufletul lui Mircea Ciobanu m-a însoţit peste tot, aşa
aş păţi şi acum dacă l-aş chema pe
Gheorghe Crăciun? Nu. Nemaiavând sprinteneala de altădată…
Nu se poate să-l deranjez şi pe el, să-l
instig la rătăciri, rătăciri
omeneşti, e un păcat de neiertat: ce să fac? Să-l linguşesc,
să-i cânt în strună? Gheorghe Crăciun mi-a
telefonat pe mobil când eram
operat cu genunchiul în spital, pe 14 ianuarie,
şi m-a încurajat, i-am
rămas dator: ce s-a întâmplat cu el
după aceea? Cum să-i stau şi eu alături acum? Ar
trebui să mă sinucid, de şapte ani mă tot ameninţ singur
cu moartea,
dar nu sunt lăsat decât să mă chinuiesc… “Sunt chinurile
eului, bătrâne, chinurile
iadului sunt chinurile eului”… Poftim?
E atâta revoltă şi ură în noi, încât…

Demult simt nevoia să merg la un cimitir:
ce mai însemn eu? Nimic: mă
stric pe zi ce trece… Privesc pe fereastră, de acasă, sprijinit
în două cârje – o aripă neagră lăsată din cer cu
încetinitorul a alungat toţi pescăruşii, a crescut presiunea
în atmosferă,
a apărut altă aripă neagră, încă una: nu sunt nouri?
Mă încarc energetic. Număr şapte, 21,
56 de aripi negre, în trepte, ce-or fi însemnând? Aud o voce
cunoscută: “Vreau să prind puteri ca să urc
scara aceea”… Mă sperii, tu eşti,
Gheorghe Crăciun?

text preluat cu acordul revistei Argeş la data de 11 iulie 2007

Iesle

Monday, July 30th, 2007

Autor: Coniţa Lena
Sursa: revista Argeş din volumul în pregătire Vecernii Astrale
Data: aprilie 2007

Mi-e moale ca de ploaie
mi-e reavăn de pământ
şi dulce mă jupoaie
vedenia de gând

lăsată înspre Paşte
ca într-un ou ferice
fecundă picătură
cu plodul ei delice
de smirnă şi de nard
rupând amprente sfinte
când rugăciunea-mi ard
golită de cuvinte

mai moale ca o ploaie
mai reavăn ca pământul
în ieslea mea de oaie
cu miei tăindu-mi gândul.

text preluat cu acordul revistei Argeş la data de 11 iulie 2007

Clubism

Sunday, July 29th, 2007

Autor: Eugen Suman
Sursa: revista Sisif
Data: numărul 10

poezia-fiara mă înhaţă la ore târzii.
scribi tembeli îmi aduc elogii exact atunci când nu trebuie.
cu poezia la braţ intru în clubul de noapte.
se deschide la şase şi se-nchide la şapte.

femei frumoase îşi tremură curbele pe ritmuri simfonice,
bărbaţi puternici le înfulecă.
un braţ trage poezia mai aproape.
celălalt, cu o mişcare perfectă, absolut perfectă,
ridică paharul perfect, absolut perfect, de pe masă.
ritmurile se degradează.
femeile uşoare încep să plutească.
timpul se retrage discret cu una dintre ele.

pe ringul de dans poezia-fiară a sfâşiat toate iluziile.

text preluat cu acordul revistei Sisif la data de 19 iulie 2007

Oraşul trestiei de zahar

Sunday, July 29th, 2007

Autor: Mihai Ene
Sursa: revista Sisif
Data: numărul 7

trăiam printre trestii de zahar oraşul-stufăriş
mă primise pe potecile lui croite cu maceta
cu prapuri mă primise din papura de marochin
vieţii mele îi crescuseră frunze lungi şi aspre
cu care mă flagelam în fiecare dimineaţă
imediat după cafea printre vecinele trestii
de zahar aromele sângerii bântuiau nările
sălbatice de dezgust apoi râdeam isteric în
mâini cu maceta cu diamante plecam pe
străzile noduroase la cules aplauze portocalii
portocalii de la marginea drumului alcătuiau
o grădina cunoscută mie din afişe mai vechi
trestiile se întorceau de la tăiat trestie seara
cu o aură glorioasă pe chip mă dispreţuiau
între noi nu putea fi vreo legătură de sânge
aflasem şi eu asta când îmi întindeam la soarele
de plastic venele cu pene bleu-marin cu care îmi
marcam drumul spre eşafodul din centru oraşului.

text preluat cu acordul revistei Sisif la data de 19 iulie 2007

Risipirile

Sunday, July 29th, 2007

Autor: Raissa Simion
Sursa: revista Sisif
Data: numărul 3

Te-ai dat ca o târfă
Pe-o ţuică
Tu – pe-o floare!
Te-ai dat ca o târfă
Într-o bombă-mpuţită
Pe-un muc de ţigară,
Tu – pe-o dezmierdare!
Acum, cu sufletul asprit,
Tot ca o târfă,
Îţi risipeşti florile căpătate
Dup-o noapte de dragoste
De la un iubit beat,
Desuet,
În praful uliţilor
Să le calce
Trecătorii, necunoscuţii!
Te-ai dat aşa -
Ca o târfă,
Ieftin, ori degeaba.
Pentru că vezi tu,
Viaţa ce-i?
- O TÂRFĂ!

text preluat cu acordul revistei Sisif la data de 19 iulie 2007