Archive for October, 2007

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Silabe omnivore

Wednesday, October 31st, 2007


Autor: Ioana Ieronim
Editura: Liternet
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 90
Grafică: Tom Brânduşi şi Adrian Tăbăcaru
Cronici: Iulia Popovici – Versuri de trecere (editura Liternet)
Ioan Holban – Poezia ca artă a distanţei (ziarul Evenimentul)
Iolanda Malamen – interviu cu Ioana Ieronim – “Să nu ne lăsăm înşelaţi de gălăgia şi aglutinările vremii” (ziarul Ziua)

Miniantologie lirică

Cum să scrii un poem într-o vale din Pirinei?

Discutând cu Amadeu, Isidre, Jana şi Xavier

cum ai putea găsi atâtea cuvinte
câte suflete are vântul
câte foşnete are iarba şi glasuri pământul
câte cântări are pasărea-n zori şi pe-nnoptat?

cum să găseşti dintr-odată cuvinte pentru
câte feluri există de a purta poverile-n spate
sunt copii? sunt cartofi? sunt părinţi?

în câte feluri izbesc zmeiele pământul – de la
violent la moderat…?

cum să scrii un poem în această
lume de piatră şi soare, fiinţe frunzişuri
unde toate s-au spus clipă de clipă se spun
în cheia deplinătăţii divine?

Cum să scrii un poem? Îl vei scrie
la loc strâmt
după ce-ai închis toate ferestrele
afară, poate, de una

Pirinei

Dacă Dumnezeu ne-ar vorbi în această clipă,
am avea nevoie de traducere
spune Francesc Parcerisas, poetul
tinerilor filologi în sala de curs

A traduce cuvântul lui Dumnezeu
după munţii pe care El a încercat
tiparul de făpturi omeneşti, de cetăţi
de stâne, de case

Munţii ca nişte cărţi uriaşe, cu filele lor cristaline
tăiate la margini de gheţuri
netezite de soare şi ploi
muiate în aurul iubirii Sale

Aici, o lecţie înţeleasă, iată
line terase pe faţa muntelui
săpate pentru şirurile de vii pe araci
pentru livezi.
Fân şi paie strânse-n baloturi rotunde
mai mari decât statul de om
- e vară târzie, toamnă, rodul greu
a rupt ici-colo ramurile prea tinere
sau prea bătrâne

…Fortăreţe, conace pe culmi şi în clinii de piatră
sate din piatră urmărind design-ul muntelui
şi alcătuirilor sale durabile,
oraşe după chipul şi asemănarea
flamboyantelor înălţimi …

Când Dumnezeu ne vorbeşte
avem nevoie de traducere…
cu mâinile Lui a modelat aici forma de catedrală.
Călători în octombrie, pe faţa muntelui
ni se arată
urma degetelor, caldă

New York

să alegem punctul de pornire New York
nori se agaţă de ascuţişurile clădirilor
un Cyrus grăbit albeşte unica stea ce se mai vede
e o goană în cer o nebunie, nori în devălmăşie
sete nepotolită

privite de sus: şiruri de maşini somnoroase în zori
de la Est la Vest, Sud la Nord
cordoane de maşini până dincolo de orizont
continuate cu trăsuri cai măgăruşi tancuri cămile
bocanci soldăţeşti picioare goale
elipse fluide revenind aici la această
aliniere perfectă Vest-Est, Nord-Sud
viteza asemenea stării pe loc
infinite şiruri alb-alb/roşu-roşu
ochi de pisică în ochi de pisică

“de unde începe pielea mea?”
întreabă un băieţel sorbind cu paiul din cutia Mini-Tropical
“mamă, lumea de unde începe?”
Texte preluate cu acordul editurii Liternet la data de 23 septembrie 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Scrisoare către Ioan din Patmos

Wednesday, October 31st, 2007

Autor: Silvia Chiţimia
Sursa: Revista România Literară
Data: nr. 46 din 20 noiembrie 2002

A venit mai repede decât
Credeam
Nebuna de la sfârşitul timpului
Acoperind cu fustele-i negre
Totul împrejur
Transformând în scrum
Lucruri inefabile, ucigând
Blândeţea, seninătatea, prietenia.

M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Aşezată pe mormanul global
De gunoi.
Nu prea se mai văd stele pe cer
Pentru că nu există ochi care să le privească,
Oamenii nu mai au chipuri
Feţele lor sunt ecrane violacee,
Degetele lor au devenit tastaturi,
Inimile lor, harduri.
M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Într-un colţ îngerul surâde
“Bucură-te încă” îmi şopteşte el, “bucură-te
În chilia ta cu cărţi
De pe mormanul global de gunoi
Ce te poate înghiţi în orice clipă.

”Bucură-te încă”, îmi zice el
“Ţi-a mai rămas fântâna inimii
Acolo mai poţi vedea
Cer, stele oameni dragi
Zâmbind
Ca odinioară”.
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Fără titlu

Wednesday, October 31st, 2007

Autor: Ştefan Radof
Sursa: Revista România Literară
Data: nr. 47 din 27 noiembrie 2002

*
* *

Un urlet de sunete şi culori
cutreieră oraşul dimineaţa.

Alungaţi tot mai des
Din pădurea interzisă,
Cu ochii scoşi
Poeţii cântă în neştire.

Nişte închipuiţi hrănindu-se
Cu starea metafizică a materiei,
Ce ucenicie în deşert
Pentru slujitorii speranţei…
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Dacă eşti

Wednesday, October 31st, 2007


Autor:
Mihail Mataringa
Sursa: mail
Data: 30 octombrie 2007

Pe o mare de smarald
Pe un munte de bazalt
Ori pe căile cereşti
Ce contează, dacă eşti!

Că eşti rază ori suspin
Ori izvor, ori strop de vin
Din neant de mă priveşti
Ce contează, dacă eşti!

text preluat cu acordul autorului la data de 30 octombrie 2007


Sala de aşteptare

Wednesday, October 31st, 2007

Autor: Matei Ghigiu
Editura: Liternet
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 163
Grafică: Ilinca Bernea
Cronici: Ilinca Bernea – În şoaptă (editura Liternet)
Alte poezii: aici (poezie.ro)

Miniantologie lirică

o simplă victorie

eram din ce în ce mai puţini din ce în ce mai nesiguri
cu fiecare bob de clepsidră se mai scurgea dintre noi unul
până când puteam să ne numărăm pe degetele unei singure mâini
să ne ţinem minte numele să ne împărţim unul altuia frânturi de tristeţe
până la urmă aşa puţini cum suntem va trebui să ne răspândim
unul acolo altul într-o altă direcţie
până la urmă va trebui să rămână doar unul
şi va fi o singură întrebare şi ne va trebui un singur răspuns
altfel toată jertfa noastră va fi zadarnică
eram din ce în ce mai laşi din ce în ce mai singuri
înainte nu se zărea nimic înapoi se înălţa zidul
de-a lungul lui uşile prin care intrau şi ieşeau în continuu unii şi alţii
cineva ne alesese la întâmplare dar dintre noi toţi numai unul era cu adevărat folositor
eram din ce în ce mai bătrâni din ce în ce mai bolnavi
nu mai eram mulţi dar nu mai ştiam căci uitasem să numărăm să ne strigăm pe nume
din coate ne crescuseră alte oase de care ne sprijineam nesiguri
călcam încet căci era o singură cale restul erau intersecţii
încă eram şi asta era important

tangir

corăbiile începeau să moară încet în pânze băteau iernile grase şi albe
ne ascundeam în spatele matelotului
cârmea liniştit îngheţase cu mâna pe osia timpului
nu există o ordine a revelaţiei aşa cum nu există nici o ordine a obiectelor
bunăoară bărbaţii care îşi duc femeile în locuri din astea gen eiffel sau empire state building
au un handicap emoţional înfiorător
eu aş duce o femeie să-i arăt firul de iarbă
i-aş lipi urechea de pământ să-i înveţe coacerea
aş duce o femeie în închisoarea prin gratiile căreia casanova a privit pentru ultima oară apusul
aş duce o femeie în deşert sau la pol acolo e măreţia
aş iubi-o în cortul din piei de şarpe şi pânză
am aprinde împreună cele o mie de lumânări ale trecutului
soarele ar cădea ca o bilă roşie la marginea orizontului
am plânge în roşu am depozita vise i-aş dărui zilnic câte un nume
ea m-ar desface în bucăţi s-ar îmbăia în sângele meu cald
în noi s-ar naşte o pasăre cu zborul de gardă la porţile aerului
o să încerc zadarnic să mă vindec de tine
să nu ucidem acum paradisul îmi şopteşti
şi-mi aprinzi păsări la capătul podului să nu-mi rătăcesc amăgirile

importanţa simţurilor

iată cum pe aceeaşi stradă merg alături de o femeie
nu din întâmplare desigur altfel nu am mai exprima toate acestea într-un poem
ea gândeşte despre mine ce bărbat înalt
şi ce mângâieri profunde am putea împărţi dacă ar fi să fie
mă uit şi eu în adâncul ei ca marinarul în unduirile capricioase
desigur avem acelaşi mod de a rezona la nivelul percepţiilor
ochii ei sunt albaştri
ce păcat că sunt orb îmi spun pipăindu-mi neliniştit hornul fumegător al pipei
mă invită să ne înlănţuim mai pe seară
eu îi dau de înţeles că aş prefera să fluierăm
declinând astfel importanţa simţurilor
şi toate astea pe fondul unei iluzii trecătoare

Texte preluate cu acordul editurii Liternet la data de 23 septembrie 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poem sau poezie?

Tuesday, October 30th, 2007

Jesús Herrera Peña, un autor chilean a ridicat această problemă într-o intervenţie pe net:

N-ar fi bine oare să numim POEZIE doar textul care are ritm şi rimă, cu o anumită melodie interioară?
În schimb s-ar cuveni să fie numite POEME textele cu versuri fără rimă sau prozele poetice  întrucât nu se supun niciunui fel de reguli de versificaţie. Sunt mult mai libere din punct de vedere ideatic, dar forma lor va fi întotdeauna nearmonică. Poezia este o formă muzicală a cuvântului. Poemul – o formă arhitecturală.
Am putea vorbi în fond de două genuri distincte – conform aceluiaşi autor – întrucât fiecare are modul său propriu de construcţie.

Gabriel Mirea

Octombrie

Tuesday, October 30th, 2007

Autor: Monica Pillat
Sursa: revista România Literară
Data: nr. 45 din 13 noiembrie 2002

Cum Te-aşteptam, iată că vine
O boare rece care-aduce
În caldul vieţii veştejirea.

Dau să mă sprijin de o creangă,
Scad sub coroanele de raze,
Mă subţiez în sul de ceţuri,

Nădăjduiam să Te întâmpin,
Dar mintea-ngălbeneşte, se prefiră,
Şi îmi ajung absentă ca un templu
Din care n-a rămas decât arcada.
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Ce-o să facă Îngerul

Tuesday, October 30th, 2007

Autor: Ion Pop
Sursa: revista România Literară (Din ciclul Elegii în ofensivă)
Data: nr. 43 din 23 octombrie 2002

Ce-o să facă Îngerul când va fi nevoie
să strivească atâţia viermi dintr-o dată,
ca să mă elibereze?
Îi va fi, desigur, scârbă puţin,
apoi va apăsa cu cele
şapte sute şaptezeci şi şapte
de călcâie ale sale,
toate de oţel şi nemuritoare.
Şi va spune apoi: acum eşti gata,
aşteaptă numai o clipă
ca să suflu praful şi duhoarea
de pe tine,
o, trup curat,
suflete,
fluture drag.
Îţi dau încă o dată drumul.
O lampă care te va orbi
pâlpâie, nu departe,
sub ochii mei care
au şi început să plângă.

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Tinereţea frumuseţea şi moartea poemului

Tuesday, October 30th, 2007

Autor: Nicolae Ţone
Sursa: revista România Literară
Data: nr. 41 din 16 octombrie 2002

din femeie în femeie călătoreşte tinereţea frumuseţea şi moartea poemului
rafinat şi viril
din femeie-n femeie călătoreşte fiul meu nenăscut trandafir cu tijă de trestie
garoafă cu petale de trandafir
am fost un mare norocos al acestei lumi prăbuşită iremediabil în moarte
abia mângâiată de viaţă
am fost poate chiar leul şi nu umbra leului am fost poate chiar tigrul şi nu
umbra tigrului
am mâncat oricum din femeie cu mare poftăciune tăciune după tăciune
am sorbit tot până la ultima celulă de carne linguriţă după linguriţă
şi ceşcuţă după ceşcuţă de speranţă şi disperare
femeia este de la-nceputuri marea în care picură toată sarea lumii şi cea aievea
şi cea din haos din necuprins
femeia e sfoara singura pe care nu poţi s-o rupi cu dinţii şi nici cu cine ştie
ce ferăstraie meschine
femeia e fluierul e muzicuţa este armonica este orchestra maxima
*
din femeie în femeie călătoreşte tinereţea frumuseţea şi moartea poemului
rafinat şi viril

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Tags

Monday, October 29th, 2007


Autor:
Dinu Flămând
Editura: Liternet
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 78
Grafică: Andana Călinescu
Cronici: Maria Popescu – Butucea – Tags sau despre meta-phore (editura Liternet)
Cornel Mihai Ungureanu Românii au sabotat cu dezinvoltură temeliile bunului simţ (editura Liternet)
Nicolae Băciuţ – În refracţia poeziei (revista Nord litera)
Iolanda Malamen – Interviu cu Dinu Flămând “încerc să mituiesc eternitatea” (Ziarul Ziua)

Miniantologie lirică

Femeia îndrăgostită

Face paşi mari spre o lizieră interioară
unde şoapte de acacia îi aruncă în păr
ultimele reflexe de soare marin – levitează
prin apele freatice ale unui surâs lunar

mă cuprinde într-o largă privire indulgentă
laolaltă cu florile cărţile şi agrafele de pe masă
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele

şi care o fac de tot intangibilă parcă înfăşurată
într-o lumină interioară şiroind de jur împrejurul ei
dimineţile îi sunt irigate de o muzică vegetală
gesturi de umbră mângâie contururi numai de ea ştiute

şi amintirile ei aleargă spre viitor
cu o forţă ce scutură din rădăcini imposibilul
fericirea ei epidemică vindecă între noi
indiferenţa acestei zile, urâtul, resentimentele

iar eu o pândesc pe la toate uşile
şi absorb din hainele ei noul miros
şi stau în calea mâinilor ei să culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie săracă
imensă milă

iar cum se îndepărtează în lungul ţărmului
mă preling de sub tălpile ei ca refluxul
flacără a secretului
metamorfoză
femeia mea
îndrăgostită dar nu de mine…

Tags

Vagoane de tren ies din bezna periferiei
cu furioase inscripţii pictate în timpul nopţii
când spre gările de triaj se strecoară frustraţii suburbiilor
să-şi tatueze pe uşi numele şi uimirea
de a se vedea în chiar ciclonul uitării – acolo unde
a fi se zvântă extrem de repede şi devine un a fi fost
decolorat pe vitrine murdare – graffiti
călătorind pe carcasa metrourilor spre centrul oraşului
pe liniile circulare ale indiferenţei – răcnete anonime
în curentul rece al timpului prin galeriile
unde absenţa e polenizată de forfota şobolanilor
la trecerea convoaielor de cuvinte – tags
pe crusta zidurilor citite numai de ochii orbilor
şi un fel ghemuit de a zgândări inutilitatea
când fără-de-perechea se izbeşte de propriul ei umăr
în singurătatea lumii – Dasein
al foburgurilor şi sictir al sictirităţii
nimicul sare capra peste spinarea logicii
iar neantul neantizează dând zor să afle
de ce există ceva şi nu mai degrabă nimic –
ceva nimic sosind cu metroul mai degrabă decât ceva ceva
şi ceva mai degrabă existând ca neexistentul
doar în deschiderea furiei lui spre lume – defilare
de fraze vagon prin albeaţa ochiului
poezie-incizie – parazit al transportului în comun
viaţă pe hârbuitele autobuze-metaforă
ajunse la capătul liniei şi golite repede
în depouri sub jetul chimic
ce dizolvă literele…

Exterior

Aceasta e timpul exteriorului:
oameni în exteriorul lor şi al lucrurilor
respinşi de oameni şi de lucruri spre interiorul
exteriorului – mă iau în braţe şi mă transportă
concav
din afară spre în afară –
delir al abandonului
cum doar preoţii vulcanilor
îl mai practicau
în triasic.

Nimeni nu e absent din exterior
pielea începe să stea pe noi
ca parantezele
tot ceea ce mai era încă înghesuit
în neînţeles
dă năvală afară unde se adună mulţimea lumii.
Acesta e timpul certitudinii
inutile
cuvintele te împing din tine
să navighezi oblic
pe marea vizibilului
şi doar teama
prin mormintele jefuite ale zeilor
pe întuneric
mai secretă
luminiscenţa
interioară
a licuricilor.
E timpul mesajelor fără destinaţie:
reflex de oglindă din mâna copilului
care se joacă pe dealul din faţa casei tale
soare indirect al misterului scos pe uşă
cu violenţă.

Texte preluate cu acordul editurii Liternet la data de 23 septembrie 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea