Archive for February, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Peisaj stradal

Friday, February 29th, 2008

Autor: Ştefan Baştovoi
Sursa: revista Tribuna
Data: nr. 48 / 1-15 septembrie 2004

La capătul drumului
cerul e ca obrazul.
Acolo ochii mei s-au odihnit
de greutatea întunericului.
Pustietate.
Şi drumul parcă e un hol.
Mişcând basmaua unei fete bicicliste
vântul îşi mână valurile.
În susul curgerii,
înspre izvoarele tainice ale vânturilor,
gândul meu a pornit.
Ca un peşte înfometat
al văzduhurilor.
Ape calde, ape curate,
în care gândul meu
şi-a depus icrele,
înainte ca să plece şi să nu mai fie.

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Zgomot alb

Friday, February 29th, 2008

Autor: Marcel Mureşeanu
Sursa: revista Tribuna
Data: nr. 28 / 1-15 noiembrie 2003

Levitez
poate nu-mi stă atât de bine
precum mă aşteptam,
nu-s nici prea jos
încât să poată câinii
să m-atingă
şi nici prea sus,
încât să nu mă poţi săruta,
e chipul meu din tinereţe acesta
îl suflă vântul ca pe-o petală
ca pe o canoe de spumă
numai cu voia mea
mi se întâmplă toate astea,
lunecă vântul şi mi te ridică alături
te-ntorci în coasta mea.
Doar până luăm înălţime,
până trecem de umbrele caselor
să nu ne vadă,
apoi mă voi trage din tine!
îmi zici;
levităm
nu vom mai atinge niciodată ţărâna
intrăm în altă neputinţă,
ai ei suntem!

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Ce sunt îngerii?

Friday, February 29th, 2008

Autor: Mihai Goţiu
Sursa: revista Tribuna
Data: nr. 18 / 1-15 iunie 2003

“Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare”
Îngerii sunt oameni mari
care au rămas copii.
Îngerii au aripi
pentru că sunt într-atât de bătrâni
încât picioarele nu-i mai ajută la mers.
Mai demult,
îngerii trăiau laolaltă cu oamenii mari,
toată ziua se încurcau printre picioarele lor
şi se jucau;
pe atunci nu aveau aripi
şi nu aveau grijă de copii,
pentru că nu ştiau că ei nu mai sunt copii.
Odată, tot atunci, demult,
mingea şutată de un înger
a făcut ţăndări
geamul unui om mare.
Supărat acesta l-a plesnit pe înger.
Când îngerul a început să plângă
omul s-a îngrozit,
recunoscându-şi tatăl.
A început să strige
ridicând întreaga stradă în picioare;
îngroziţi, la rându-le, de aşa minune,
vecinii omului şi-au pierdut cumpătul
şi au sărit cu toiegele la îngeri,
alungându-i din oraş.
Pentru fiecare lovitură primită
îngerilor le-a răsărit câte un fulg;
când îngerii au fost atât de bătrâni
încât picioarele nu-i mai ajutau la mers
fulgii s-au transformat în pene
şi îngerii şi-au luat zborul.
De atunci
îngerii nu mai vorbesc cu oamenii mari
şi au grijă de copii.
Ca să se răzbune,
îi ajută să devină oameni mari.
13.01.2003

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Irina – poveste de cartier

Thursday, February 28th, 2008

Autor: Paul Vinicius
Sursa: revista Tribuna
Data: nr. 8 / 1-15 ianuarie 2003

bărbaţii din blocul de vizavi au ajuns o ruină.
nevestele lor nu mai au ce să-şi smulgă din cap.
îi vezi dimineaţa plecând la serviciu
ca nişte năluci ce îşi duc pantalonii la grădiniţă.
noaptea încă le atârnă jalnic de chipuri;
ochi prinşi în păienjenişuri de riduri
ochi înroşiţi de sudură la viu
ochi înrăiţi
de bătrâni sălbatici voaiori.
cu toţii au căzut în patima astronomiei
din cauza irinei
din cauza ferestrelor ei luminate
noapte de noapte.
din cauza ceremonialelor trupului ei
spumă de spumă de lună.
irina nu este decât una.

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Fără titlu

Thursday, February 28th, 2008

Autor: Olga Ştefan
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 107 / 16-28 februarie 2007

*
noi doi împreună şi darla cu faţa la perete
o păpuşă e un artefact după chipul şi asemănarea
omului
îmi spui că te las să fii sănătos doar pentru că
nu mă pot plictisi de mine
că îţi vorbesc prin semne ca unui mut care vinde
în acceleratul cluj-deva-timişoara
brelocuri şi pixuri pe jumătate consumate.

corpul tău e un mărunţiş pe care cineva mi-l
aşează la dreapta
l-am cumpărat îl testez îl desfac cu dinţii
şi darlei i se aprinde o lumină roşie în cap
şi dacă o apeşi pe piept inima ei scoate un sunet
ca de sirenă.

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Portarul de la spital

Thursday, February 28th, 2008

Autor: Ioana Barac Grigore
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 106 / 1-15 februarie 2007

te-am aşteptat cu un buchet mare în braţe
la ieşirea din spital
portarul mă privea languros
ţuguia către mine buzele albe
îl priveam mă priveam în oglinda retrovizoare
îmi era dor de tine
buchetul era prea mare
el ţuguia buzele
eu mă priveam peste buchet
tu ieşeai şi din mers aruncai o fisă în tonomat
era margareta pâslaru
nu-mi aminteam melodia

erai înalt şi singur
te păstrai singur pentru cele mai bune haine
mi-am scos rujul din poşeta din piele de şarpe de
casă
era ciclamen prea tare pentru o lipsă de ocazie
prea moale pentru ultimul sărut

portarul a pus mâinile pe parbriz
părea că mă întreabă pe cine aştept pe cine-aştepţi
ţuguia buzele lui sărace
atunci ai apărut tu în paşi de dans
rujul s-a rostogolit între scaune
am ştiut că sunt vopsită greşit fără să mă privesc
peste buchetul cel mare

ai trecut dintr-o portieră spre alta ca un duh auriu
fredonai o melodie neamintită
aveai o aluniţă sub ochi pe obraz
îmi era aşa ca un fel de ceva din tinereţea mea
dacă îmi aminteam sigur muream chiar atunci de
dor

şi aşa ne-am petrecut unul pe altul
unul prin altul
până nu ne-am mai văzut
tu fredonai cu urme de ruj pe frunte
eu vopsită greşit
el ţuguia către mine buzele lui fără amintiri
text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Porumbeii din gări

Wednesday, February 27th, 2008

Autor: Ioan Milea
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 104 / 1-15 ianuarie 2007

Porumbeii sedentari din gări
nu se sperie. Nici şuiere, semnale
nu-i alungă. De un veac şi jumătate
ciugulesc mereu agale.

În cadenţă, printre şine şi traverse
caută fărâme. Cu bravură
îşi duc viaţa lor feroviară.
şi transformă gara în natură.

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Ţintă greşită

Wednesday, February 27th, 2008

Autor: Marcel Mureşeanu
Sursa: revista Tribuna – Cenaclul literar din Huedin
Data: Supliment nr. 103 nr. 8 / 16-31 decembrie 2006

Vin ploile. De pe versantul oboselii de timp
cad “pietre melancolice”
tocmai au închis drumul
au oprit cărăuşiile.
Stau toţi şi ridică din umeri
nu mai pot trece
se tulbură apa din sângele lor.
Atunci vine EA şi face un semn, susură:
nu aici v-am spus să cădeţi, proastelor!
Iar pietrele se ridică şi umblă
locul se face curat.
Ploile pleacă.

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Cântec de înserare

Tuesday, February 26th, 2008

Autor: Teofil Răchiţeanu
Sursa: revista Tribuna – Cenaclul literar din Huedin
Data: Supliment nr. 102 – nr. 7 / 16-31 octombrie 2006

Vine o vreme-odată când te simţi singur cuc
Şi drumurile toate tot înapoi te duc.
Tot înapoi în ceaţă şi-n amintire luneci
Şi orişice lumină cu umbra ta o-ntuneci
Şi, ca de piatră, paşii ţi-i porţi prin munte, grei,
De parcă tu proscrisul ai fi al unor zei,
Când limpedea lumină se face-n jur paloare
Şi orice dimineaţă îţi pare-a fi-nserare,
Când tinereţea-ţi pare o zare depărtată,
Un basm străvechi cu “odată au fost ca niciodată”,
Când, păcătos şi singur, te simţi al nimănui
Şi-l chemi, pierdut, pe Domnul şi el niciunde nu-i…

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008

Execuţia

Tuesday, February 26th, 2008

Autor: George Vasilievici
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr . 101 / 16-30 noiembrie 2006

poftim în încărcător! mă invită soldatul.
eşti visul frumos al glonţului,
acela de a masacra în inimă femeia
tiptil fără ca moartea să-l vadă.

ea trebuie eliberată,
dar asta nu se învaţă în armată,
ea a ţâşnit din ochii mei înainte de toate
şi-abia în urma sa privirea mea s-a deşirat
rupând în voi departe.

închide ochii! îmi spune soldatul
şi îmi îndeasă cu furca flori proaspete
sub pleoape.
text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de 20 ianuarie 2008