Archive for May, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Cocoşi de vânt

Sunday, May 25th, 2008

Autor: Radu Boureanu
Editura: Tineretului
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1968
Număr de pagini: 71

Miniantologie lirică

Cocoşi de vânt

Bat, nopţile, aripi de tablă
Îi răsucesc aripi de vânt
Să trâmbiţeze spre pământ
Sonore, sparte guşi de tablă.

Spre zori piruetează-n gol
Într-o frigare Inutilă;
Aveau o creastă juvenilă
Galinaceii regi pe sol.

Acum sunt împăraţi de creste
De tablă, răsuciţi de vânt,
Când provocaţi de pe pământ
Cucurigesc către poveste.

O, păsări cu destin metalic!
Cocoşi de vânt rotind în gol,
Ce soartă rea să fii simbol
Chiar dacă eşti cocoşul galic.

Fântâna

Unde-am săpat-o oare, până la ce adânc,
Şi când i-am pus olacul sub cumpăna de soare,
Găleata-întâia când i-am umplut-o cu răcoare
Ca să ascult, trăgând-o, căzuţii stropi cum plâng?

Şi turmele de buze cât au sorbit-o-n timp?
Şi palmele, obraze câte-au spălat cu lună?
Strig peste ghizd, adâncul de amintiri răsună,
Luceafărul îşi sparge pe fund săltatul limb;

Mi-am aruncat privirea şi chipul în fântână
Şi mă privesc, cu mine schimbând priviri şi salt
Pe unda uleioasă şi nu cresc mai înalt;
Lângă Luceafăr chipul meu spart vrea să rămână.

Ca să întorc privirea cu alt obraz spre cer
Să uit unde fântâna săpată mă păstrează
În cleştele uitării şi-al iernilor cu ger;
Uitatul să nu suie în timp pe nicio rază.

Viziune

E ca o pernă marea, albastră, din atlas
şi două lotci săltate la ţărmul de argint
sunt parcă papuceii fetiţei, ce-au rămas
de-atunci în amintire, pe valul în alint.
E ţărmul prea departe cu vârstele din noi,
De mult pierduţi, acum, par fabuloşi papucii
brodaţi cu perle albe de lacrămi joacă goi
pe larg oftat de mare pornit din piept de fată;
sunt două lotci papucii ce i-ai jelit odată?
Îi văd , oftează marea?… Foşnesc pe dealuri nucii.

Texte preluate din volumul „Cocoşi de vânt” la data de 25 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea


Ruinele poemului

Saturday, May 17th, 2008

Autor: Liviu Ioan Stoiciu
Editura: Pontica
Locul: Constanţa
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 79

Miniantologie lirică

Cometele descompuse

Aduse în haită pe nisipul fierbinte să
sfârâie – pocitaniile
destinului celor morţi, rămase fără sens: în ibrice,
care dau pe afară, umflate. Pocitaniile
destinului celor morţi?

Fumam, cu ochii în gol. Neatenţi, ne ghiceam unul
altuia în zaţul
ceşitilor golite şii descompuneam
cometele din jur, puştoaice agăţate pe plajă – aici
puneam pulberea, acolo gheaţa,
dincolo gazul metan, dincoace hidrogenul! Ce
trufaşi eram

Mărgeaua de sub limbă

Cu atât mai de necuprins, noaptea, este
când intră şi iese pe
horn. Când apără satul de grindină
întreaga vară. Cel
pe care eu îl credeam pierit demult: cu
bonetă de lână creaţă, reapărut în carne şi oase -
dat cu alifia ta magică pe bot. cu o bătăie lungă pe inimă. O
bătaie lungă de inimă pe geam. O nouă
bătaie?

La geam, face semne
disperate de afară. El – venit din cine ştie ce
lume, “de dincolo de senzaţie”. Aşa. Picurat
cu lumânarea: are

ochii în piept, e
cu pene de găină pe tot corpul. A
venit să ne ceară iar, drept răsplată, pentru
că a apărat satul de grindină, mărgeaua de sub limbă.
Mărgeaua în care este ascuns izvorul
mângâierii

Peştele în coteţ

Se juca în praf cu vârful piciorului
gol, făcea semn: cu
ochii pe mărăcinii înverziţi – o fetiţă ieşită din
locuinţele semiîngropate, folosite
în epoca migraţiilor. Liniştită. Pe o colină care
vine din infern. Aştepta, poate, să
bată măreaţa oră a prânzului, a ceasului foamei, când
ea îşi pierdea înfăţişarea.

Îşi ridica sprâncenele. Scrie
mai departe în praf: peşte în coteţ. Şi
nu mai ţine bine minte ce. Era
un miros de nuci proaspete, stătea să plouă. Un
fluture cu cap de mort, pe un ţăruş, apoi şi ţinerea
ei de minte, în general – împrăştiată
peste tot. Avea dreptate, toate trebuiesc pe lume să
fie orânduite şi legate cât mai bine
unele de celelalte, fără să ţii cont de invidia ce le roade.
Nici de invidia Tablelor Legii. Ea,

siluetă de zeiţă, învrednicită să fie mai
aproape de propriul sine, sine de băiat. Se juca cu
praf şi scria cu vârful piciorului gol

Texte preluate din volumul “Ruinele poemului” la data de 17 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Anotimpul umbrelor

Friday, May 16th, 2008

Autor: Radu Gyr
Editura: Vremea
Locul: Bucureşiti
Anul apariţiei: 1993
Număr de pagini: 232
Postfaţă: Barbu Cioculescu

Miniantologie lirică

Rondelul unui iconar

Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană,
şi-a zugrăvit-o lâng-o strană,
cu ochi adânci şi chip suav.

Îl despuiară de sutană
şi-l biciuiră pe mârşav
Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană.

Dar anii-au stins orice prihană
şi-au pus modelului scârnav,
pe zid, lumină de icoană
Monah robit de-o curtezană,
era-n Bizanţ un biet zugrav.

Rondelul unei haimanale

Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale,
cum trec atâtea haimanale
spre zarea lor şi-a nimănui.

Pe chip avea un cântec moale
şi-n ochi văzduhul nu ştiu cui.
Trecea şi el pe drum hai-hui,
fluieră-vânt şi coate-goale.

Dar ochii mei şi-ai dumitale
de ce plângeau în urma lui,
în fundul vechii mahalale?
Fluieră-vânt şi coate-goale,
trecea şi el pe drum hai-hui.

Rondelul unui saltimbanc

Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nşele
scotea luceferi din pingele,
grădini de flori din cozoroc.

Ştiam că-s mofturi şi vopsele,
plecam şi suduiam cu foc.
Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nşele.

Plecam şi iar veneam la ele,
şi ne rugam, vrăjiţi de joc,
să ne mai facă flori şi stele
Un saltimbanc pornit să-nşele,
ca-n orice fel de iarmaroc.

Texte preluate din volumul “Anotimpul umbrelor” la data de 16 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Scrisori către plante

Thursday, May 15th, 2008

Autor: Virgil Carianopol
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 399
Prefaţă: Sultana Craia

Miniantologie lirică

cine m-a strigat
când îmi curăţam flautul de cântece?

cine m-a cunoscut
când în suflet îmi putrezeau femeile de iubire?

cine mi-a întins braţele
când dimineţile se târau prin casă ca preşurile?

cine m-a întrebat de mine
când îmi întorceam drumurile ca vitele de la păşune?

cine m-a mângâiat
când liniştea îmi crescuse pe frunte ca un muşchi?

oh mările atârnate de proră
deşerturile adormind cu oazele de gât.

prietene tu ai suflet?
pe tine te-a întrebat cineva de suflet?

cine-ţi va peria hainele de insomnii
când mâinile nu se vor mai întinde după vis?
(1933)

între ferestrele tăiate de umbra voastră
ori în notele zornăind ca durerea
am întins mâinile după zarzărele coapte ale plecării.

am văzut tramvaiele
cărând bucureştiul la periferie
dimineţile frecându-se somnoroase la ochi
şi m-am plecat peste pervazul vorbei
ca peste un şanţ.

dar nimeni nu va şti trecutul meu istoric
trecutul meu extraordinar exuberant
trecutul meu ridicol
nimeni nu va desluşi peisajul
lăsat cu papucii la intrarea în vis.
pentru că tramvaiele au trecut prin fereastră
şii acum prietene
tramvaiele au intrat în mine.
(1933)

La Rostov

Am intrat de mult în tot oraşul
Şi ne-am răsfirat curând prin case.
Ochii dau de paturi şi femei
Cu priviri şi vise de mătase.

Oasele zdrobite parcă-s arcuri,
Gem de trudă şi trosnesc din greu.
Raniţa-i parcă de piatră-n spate.
Ne mai ţine numai Dumnezeu

Dincolo de uşa unde stau
Un fruntaş cu ochii ca de pară,
a-ncolţit, ca lupul, o kirghiză,
cu ochi verzi şi părul de secară.

Îl aud oftând de parcă-ar plânge
Şi afară o lună cât Rusia
Înfloreşte zâmbetul pe buze
Şi aprinde-n sânge bucuria.

Vreau să dorm, să dorm fără sfârşit,
Niciun gând nu vreau să mai frământ.
Ah! Ce bine trebuie să fie
Când se culcă viaţa sub pământ!

Dar aud prin şoapte şi-apoi tare
Dincolo iubirea cum se zbate:
-Hai femeie, scoate-ţi şi cămaşa
Mâine, vine altă unitate.
(vol. Poeme de pe front)

Texte preluate cu acordul editurii Eminescu la data de 27 august 2007

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Kairos

Sunday, May 11th, 2008

Autor: Horia Stamatu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1995
Număr de pagini: 279

Miniantologie lirică

Soroc

Trei cioroi la o viroagă
în potopul de ninsoare
ori aşteaptă ori se roagă
să răsară Negru-Soare

Şi când frigul îi înjunghe
- crivăţ vânăt tae’n os -
ei în loc să îngenunche
sboară zmei de abanos

Răsucindu-se’n vârtejul
Nebuloaselor de fulgi.
Iată, soarele cel negru!
Raze cârâieli prelungi.

Duhul care peste ape
a sburat pe ceruri sfânt
au venit să îl îngroape
cioclii Duhului cel Strâmb.

Fabula III

Sus pe plai
în cer mă spălai
ziua cu soare
noaptea cu amnare.

Pe limanul ars
de mare şi sare
valul m-a tras
cu oftări amare-

Din toate pădurile
s-aude atât:
toate gândurile
mor de urât.

Beţi de nămeţi
din ceaţă şi ghiaţă
Geţi cu săgeţi
aduc dimineaţă.

Peisaj foame

Înfometaţii mâncau din boii soarelui
le-au ars măruntaele foamea de
trăznet foamea de păcură foamea
de ciment foamea de fier de foame
ideile mame şi-au lepădat
toţi pruncii au înviat la ultima
colindă sună bănetul în toate
zările s’au aprins din focul
vărsat viii şii morţii beau din
toate zările vin la praznic
oase de zei. Adulmecă.

Texte preluate din volumul “Kairos” la data de 11 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

Saturday, May 10th, 2008


Antologie: Simion Dănilă
Editura: Facla
Locul: Timişoara
Anul apariţiei: 1978
Număr de pagini: 194
Cuvânt înainte: Al. Jebeleanu

Miniantologie lirică

Nicolae Taţomir

Toamnă

O veveriţă roşcată şi galbenă
Sare din ram în ram,
Ronţăind
Frunzele verzi ca pe nişte alune.

Sfârşindu-şi ospăţul,
Se tolăneşte sătulă din zare în zare,
În timp ce blana-i roşcată şi galbenă
Îi năpârleşte treptat
Cu fiecare adiere

Virgil Teodorescu

Măcinul, toamna

În şanţuri toată frunza s-a strâns căci toamna vine.
Ca-ntr-o măcelărie hălci mari de sânge pline
atârnă norii umezi de-al cerului cârlig
şi verzele în straturi se zgribulesc de frig,
în vreme ce oleandrii au adormit în sere.
Un cârd de gâşte albe mânate de-o muiere
trec pe şosea. Trec oameni cu bărbi de sfinţi, blajini,
căruţele se-nşiră spre târgul din vecini
hurducăind prin bura subţire, de alice.
Par turmele de case la orizont pitice
şi-n salturi mari amiaza goneşte spre-asfinţit.
Dar la hotarul serii hangerul ruginit
al muntelui deodată la ea a tăbărât
şi-acu-n Măcin se-ntoarce să moară de urât.

Virgil Carianopol

Peisaj

A luat toamna un penel în mână
Şi din creangă-n creangă a umblat.
S-a-ndoit şi s-a suit bătrână,
Frunzele la pomi de le-a pictat.

Ce frumos tablou făcuse-aseară,
Peste tot, prin parcuri şi ogrăzi.
De la roşu până la roz şi ceară
Se-ntreceau culorile, pe străzi.

Oamenii grăbiţi de ale vieţii
N-au şezut să vadă ce era.
Soarele în roşul dimineţii
Peste galben parcă sângera.

Azi spre-amurg, părându-i fără viaţă
Ce pictase zilnic, înapoi,
A şters frunza cu un vânt de gheaţă,
Şi-a lăsat tabloul fără foi.

Texte preluate din volumul “Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” la data de 10 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea


Arma secretă

Friday, May 9th, 2008


Autor: Eugen Jebeleanu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1980
Număr de pagini: 167

Miniantologie lirică

Dacă

De patruzeci de ani e mort -
Să-nnebuneşti
Pământul i-a înfulecat
ciupercile rotulelor,
sparanghelul acelor
strălucitoare tibii.
Şi dacă toate acestea
ar duce la ceva
Să-nnebuneşti
Şi dacă
ar duce şi nebunia
la un cât de neînsemnat înţeles,
măcar cât
“Mane, Tekel, Fares”.

Dacă m-aş strânge
chiar acuma
de gât.

Cu înţelegere

Dar eu care-mi văzui în zdrenţe mama
să nu ştiu ce îmi spuneţi voi?
ce este drama şi ce-i comedia
şi ce este Irod şi ce-o mai fi
rămas din bărbile asirienilor?

Poate însă, tu, gingaşă
fiară, ia seama
proverbială a fost blândeţea mea
şi este,
însă din lâna ei
nasc leii.
Şi asta-i
o altă poveste

Greblă

Să fiu o greblă
o greblă dintr-un fier mai trainic
care în zori şi către seară
purtată de o mână gânditoare
să pieptene încet pământul
şi să descopere
din cine e făcut

Texte preluate din volumul “Arma secretă” la data de 9 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Vitralii

Thursday, May 8th, 2008


Autor: Constantin Chioralia
Editura: Pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1967
Număr de pagini: 110

Miniantologie lirică

Nocturnă

E noapte; târziu este ceasul;
Pe-o stradă îngustă cât pasul,
Cu garduri din fier, curţi din piatră,
Treaz, numai un câine mai latră.

În strada mimând un cavou
Se-ngână lătrat şi ecou;
Prin ziduri înalte se bate
Un câine c-o singurătate.

E lună, dar chiar de n-ar fi,
Neonul s-aţine pe-aici
Să spele cu ploaia-i de clor,
De noapte, ursuzul decor.

În ăst nefiresc abia viu,
Lătratul cel gros şi domol
Dă-ntindere unui pustiu
Şi-adânc unui gol.

Primăvara

Ce stofă pentru cântec, primăvara,
Cu ciocârlii sorbite de amiază!
Printre araci, şoldanii o iau rara
Când vinul încă-n coarde somnolează.

Mai tare decât iarna, ea împinge
Din nou, sub nostalgii, nămeţi şi lupi;
Lumina care-n vetre ni se stinge
Începe să s-aprindă-n flori şi stupi.

Aud un glas. Se râde pe aproape;
N-aţi crede. E un orb adevărat,
Cu vise în loc de irişii sub pleoape,
C-un băţ – doar pentru alţii – colorat.

Sub alte zodii se strămută ţara,
Se mistuie-n scatii zburdalnici, corbii.
Hm, nu e de glumit cu primăvara:
Râd şi orbii!

Moartea lui Don Juan

Sunt pur! Sunt pur!
Stâlp dăltuit în bloc de-azur.
Femeile-au rămas în drum, de mine,
Ca petece în câte-un mărăcine.

În muchiile-mi goale de rugină
Îmi cântă vânturile de lumină;
Cu mâna care s-a plimbat pe sâni,
De ivăr caut cerul cu bătrâni.

Pe pieptul peste care ibovnice
S-au iscălit cu răni şii cicatrice
Aştept stigmate de anahoret;
Pe buze, un burete cu oţet.

Texte preluate din volumul “Vitralii” la data de 8 mai 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Şi caii fug…

Wednesday, May 7th, 2008


Autor:
Claudiu Diţă
Sursa: revista Argeş
Data: ianuarie 2008

Şi caii fug, şi caii fug
Ca flăcările pe un rug,
Pe faţa mea aleargă roată
În lacrimile mele-noată
Prinşi peste piept de al lor jug.

Şi caii fug, şi se-nvârtesc
În paşii mărunţi şi-n dans grotesc,
Pe pieptul meu copita scurmă
Lăsându-şi grea potcoava-n urmă,
În dans nebun se învârtesc.

Mi-au smuls şi inima din piept,
Pe ochi mi-au pus plămânul drept,
Şi se-nvârtesc, şi asprul trap
Mă biciuie ca un satrap,
Doar moartea pot s-o mai aştept!

Şi mă priveşti, mă zvârcolesc,
Nu pot privirea-ţi s-ocolesc,
Priveşti spre ochii mei învinşi,
Plămânii ard, cărbuni încinşi,
Mă-nţeapă crunt şi ameţesc.

Te uiţi la inima ce nudă
Se zbate-n sânge rece, udă,
Şi râzi de trapul nebunesc
În care caii mă lovesc -
Şi caii-au început să râdă…

text preluat cu acordul revistei Argeş la data de 11 iulie 2007

Copil din flori caut ghiveci

Wednesday, May 7th, 2008

Autor: George Vasilievici
Sursa: revista Argeş
Data: martie 2008

Inima lui George este acum offline.
Nici George nu mai ştie parola.
Toate astea pentru că George
stă de atâta timp cu inima deschisă
încât nu mai are nevoie de ea.

George uită tot ce nu îi mai trebuie.
George a învăţat chiar să doarmă
cu inima deschisă şi să se trezească
cu tot felul de oameni în ea.

Deşi nu dormea şi nici măcar
nu ar putea spune că era obosit
George s-a trezit cu Ea în inima lui.

Stau acolo de ceva vreme.
Vorbesc şi fac poze.
Şi cum în inima lui George
se face uneori atât de cald
încât nimeni nu poate suporta
Ea îl ia de mână
şi îi zice hai pe afară.

Este o noapte mult prea frumoasă,
atât de frumoasă încât nu merită
să stăm nici măcar într-o inimă.

Aşa se trezeşte George pe hol
de mână cu Ea care observă
că şi-a uitat cheile de la inima ei
în inima lui George.

Mă întorc imediat. Zice Ea.
Aşteaptă-mă aici.
Înainte să iasă din inima lui George
cu cheile de la inima ei în mână,
Ea trage din obişnuinţă
siguranţa uşii de la intrarea
în inima lui George.

Trânteşte uşa cu putere.
Se zguduie pereţii.

Afară este într-adevăr o noapte frumoasă.
Atât de frumoasă încât până şi George
este de acord că o noapte ca asta
nu merită pierdută nici măcar într-o inimă.
Nu la fel stau lucrurile şi cu dimineaţa.

Dimineaţa oamenii obosesc
după o noapte ca asta şi se întorc
fiecare pe la inimile lor.

Nimeni nu doarme în altă inimă.
Nici măcar Ea.
Numai George stă acum singur
în faţa inimii sale şi bate degeaba
ca disperatul cu mâinile şi cu picioarele
în uşa de la intrare.

text preluat cu acordul revistei Argeş la data de 11 iulie 2007