Archive for June, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Excursie într-o minte violentă

Thursday, June 26th, 2008

Autor: Cristian Sturza
Editura: Vinea
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2008
Număr de pagini: 86

Miniantologie lirică

nici o victorie

nici o victorie
nimic de pierdut
autobuze pline de praf
ce se rotesc pe aceeaşi orbită
dintr-o staţie în alta

roller girl

o fată pe role străbate înserarea unei civilizaţii în declin
volume de sticlă reviste de staniol şi ziare de gheaţă
sunt antrenate în mişcarea ei dinspre culise
către punctul de fierbere
o adolescentă care cunoaşte – mai înţeleaptă chiar decât şerpii –
având ştiinţa crinilor şi a noroaielor alchimice
jucându-se cu lipitori şi cu iluzii pierdute
abia aveţi timp să-i admiraţi experienţa şi graţia
euforia brăzdată de riduri şi melancolia uşoară ca heliul
pentru că drumul ei dintr-o staţie de autobuz în alta
seamănă mult cu o seară la cinema
şi chiar în timp ce se avântă aerul dens o mângâie cu flăcări
ledurile roşii o avertizează
iar pe sub bluza inocentă furnicile negre încep să urce

te plimbi

indiferentă şi superbă
treci peste cuburile de bazalt
ca şi cum te-ai plimba pe o stradă
pavată cu grenade
abia amorsate

Texte preluate cu acordul autorului la data de 26 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Războiul mondial de catifea

Wednesday, June 25th, 2008

Autor: Nicolae Dan Fruntelată
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1995
Număr de pagini: 180
Postfaţă: Fănuş Neagu – Chintă roială de toamnă
Referinţe critice: Cornel Moraru, Doru Mielcescu, Ion Dodu Bălan, C. Stănescu, Hristu Cândroveanu, Vasile Sav, Marius Petrescu

Miniantologie lirică

Nivelul apelor

Pot, în cel puţin câteva limbi să vă spun,
nivelul Dunării creşte cu o ploaie
nivelul Rinului, nivelul Donului,
nivelul Arnului, nivelul Europei
creşte, creşte ca un aluat bezmetic
dacă vreţi, ne mutăm
pe Mississippi, pe Gange,
pe Ianţî, pe Amazon, pe Zambezi
dacă vreţi ne mutăm, dacă vreţi
ne înecăm cu doi centimetri de apă
e bine, e-atâta cât trebuie
pentru respiraţia noastră sacadată
pentru plămânii noştri limitaţi
şi tatuaţi cu floare de fum
e-atâta cât trebuie, nivelul apelor ştie
cum să ne liniştească şi să ne treacă
în regnul tăcerii
fiţi calmi, sunt aici şi pot să vă spun
în cel puţin câteva limbi
chiar dac-ar fi acestea ultimele
mele versuri frumoase
nivelul morţii creşte în fiecare zi
cu doi centimetri.

Cei ce se nasc după război

După război se-arată vitejii
noi, domnule, ne-am arătat după război
să-nsemne asta că nu suntem buni
că n-avem nicio şansă de a fi eroi?
Să-nsemne asta c-am ratat o moarte
ce-ar fi putut să ne numească mai bărbaţi
că o să-mbătrânim fără de glorii
de gloanţe şi de decoraţii vindecaţi?
noi, domnule, ne-am cam născut în locul
rămas pustiu la mesele de seară
când se făcea apelul de supravieţuire
şi îl striga vreo mamă mai amară
copilărind bătrâni în sate strâmte
ori în oraşe prăfuite chiar
aproape tot-am învăţat să credem
în ordinea unui străin abecedar
şi cauze am importat, şi filme
şi nume de eroi, şi cărţi, tipare
şi le-am plătit cinstit, şi pe deasupra
cum se plăteşte orice-nstrăinare
suntem acum bogaţi de amintiri
şi de uitări bogaţi, şi de cuvinte
cât am săpat şi cât vom mai săpa
după iubiri vândute de alţii, dinainte
nu-i nimeni vinovat, nu-i nimeni, nimeni
că noi ne-am arătat după război
ratând o moarte, poate chiar o viaţă
când am fi fost zadarnici şi eroi.

Altfel de artă

Profesori de greacă-s tot mai puţini
latina e demult o limbă moartă
în înaltele academii ale lumii
se învaţă acum altfel de artă
gramatica fricii-i la modă acum
disperarea ca o haină regală se poartă
se moare în apă, în aer, oricum
se umblă cu tancul pe hartă
bibliotecile ard tot mai des
alexandriile nu vor decât pâine
nu e timp de iluzii, de filosofări
ca o bombă cade ziua de mâine
dar lăsaţi, mai lăsaţi şi un loc pentru gând
şi pentru iubire şi pentru îndoială
opriţi-vă şi priviţi în oglinzi
mai duceţi-vă veacul la şcoală
dezgropaţi din cuvinte o stare de dor
vindecaţi-vă de singurătate
creşte iarba, nu vreţi s-auziţi
cum vuiesc în pământ seminţele toate.
Când e greu, când e trist, puneţi flori
în tranşeele lumii uscate
inventaţi bucuria unui joc de culori
între-atâtea sentimente uitate
Căci profesori de greacă sunt tot mai puţini
latina e demult o limbă moartă
în înaltele academii ale lumii
se învaţă acum altfel de artă.

Texte preluate din volumul „Războiul mondial de catifea” la data 25 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Dublu CD

Monday, June 16th, 2008

Autor: Mircea Cărtărescu
Editura: Humanitas
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1998
Număr de pagini: 211

Miniantologie

Fiara

ce fiară eşti! Te-ai oprit la vitrina cu ceasuri.
uneia ca tine pur şi simplu n-ar trebui
să i se dea voie să umble liberă. doamne, ce ţâţe
ce sfârcuri prin tricoul roşcat, Coca-Cola!
ce bestie eşti după gratiile blugilor tăi, după lacătul
bikinilor tăi. ce hălci de carne crudă trebuie să înghiţi
miorlăind ca leoaicele. oh,
ce femeie, doamne, eşti tu!

normal că nu pentru muritori.
ca să nu mori de stricnina părului tău
trebuie să fii blindat în tablă de citroën, bandajat cu bancnote.
acum te priveşti în vitrina cu ceasuri de damă
care-ţi aruncă scântei pe faţă. Preferi
un ceas electronic? eşti genul. bărbaţii prost îmbrăcaţi
şi chiar doi zugravi în ţoalele lor văruite
cu băştile pe ochi, se holbează la tine.

e toamnă pe Moşilor. asta mă-ndeamnă să-ţi compar
fundul cu luna plină. pentru tine sunt un nimic
dacă aş lua premiul Nobel te-ar impresiona banii.
să apar la televizor nu se pune problema,
sau să mă fi născut în Liban.
ce fiară eşti. ai trecut la vitrina de-alături:
Philipsuri la 11000, la 13000… ai buze frumoase, rujate haios
şi ochi deştepţi sau ochi imbecili. ce contează?

Fata cu şosete de diamant

zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă de verde brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenţa înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are costiţe
legate cu iţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.
ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine nu te-a iubit nicio fată…)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trasate de chinezi, cu penelul.

ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şodu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenţa înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

I♥NY

mi-am cumpărat, pentru madame,
pantofi de piele, cu catarame
şi mi-i privesc în plin soare
în vitrina cu piese pentru aspiratoare.
la blugi umblătorii merg ţais
şi mă simt ca într-un Lost Paradise
când calc cu talpa de crep
pe asfaltul de şerbet, de năut, de chinoroz, de salep…

e 1:34 şi iacă,
sunt iarăşi într-o dispoziţie elegiacă.
şi cred că tot răul
îmi vine de la metrăul
cu care am circulat.
nu ştiu, cred că am ceva la ficat.
drace, decât cu ţugul
mai bine tot pe jos, cu lănţugul
la gât.
(eu astăzi soarele l-am ocărât)

încorporată poftă, uite-o fată:
coboară din cer
pe o scară din pinioane, ambreiaje şi tablă de fier,
pe trepte de Mercedesuri, Buikuri, CD şi TC…
(de ce, domnişoară, de ce?
de ce tragi la păgân
şi nu la român?
de ce ochelarii-oglindă, de soare
şi unghiile de la mâni şi de la picioare
tricoul cu I♥NY şi cu camee
nu le suceşti către mine, femee?)

ah, doamne, ce fund avea!
crăpau pe el pescăruşii de catifea.
iar sânului ca şi pluşul
i se vedea prin tricou ţumburuşul.

mă-ntreb dacă măcar o clipă mi-a remarcat
cataramele rotunde de la piciorul plat.
a dispărut. asfalt de halva. depăşesc
firma roşie cu hieroglife de aur a restaurantului chinezesc.

(doamne, ce fund avea:
doar arcuri de oţel, buldozere, Derrida…)

Texte preluate în urma lecturii volumului „Dublu CD” la data de 16 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

De îndurare

Monday, June 16th, 2008

Autor: Nina Cassian
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 105
Grafică: Traian Alexandru Filip

Miniantologie

Cam aceasta ar fi

Din ce în ce mai des,
din ce în ce mai dureros,
îmi amintesc de câte un amănunt:
cum s-a strâmbat odată la mine un copil,
cum toate adresele la care am locuit
aveau nume de plante,
cum mirosea caietul de desen
şi, mai încolo,
atmosfera de sărut care mă înconjura,
umblam şi respiram sărut până la sufocare,
şi, mai încolo, sacii cu morţi
pe care-i căram în spinare
şi pe care încă-i mai car
-ei, da, cam aceasta a fost,
cam aceasta ar fi
ceea ce se numeşte viaţa mea,
cea în piele de mare,
în haină de iarbă,
în blestemul trecerii,
în chinul nefacerii.

Ca Ana

Am intrat cândva cu tine
într-o casă de dragoste
şi am ieşit fugind
de neînţelegere,
urând lunga şosea
şi cerul cu stele.
Atunci a căzut prima piatră
pe inima mea.
Acum zidirea s-a întregit.
Nu mai respiră nimeni înăuntru.

Pumnalul

Nu înţeleg de ce omul acela
mă urmăreşte cu ura lui
Nu i-am făcut nici un rău.
Copiii noştri nu s-au bătut niciodată.
Nu ne-am certat din iubire
sau pentru avere.
Şi totuşi, de câte ori trec pe stradă,
omul acela mă arată cu degetul
şi strigă: „Stârpiţi-l!”

Omul acela cutreeră satele şi oraşele
şi spune că nu poate trăi
din pricina mea.
„O să vedeţi, spune el, cum o să-mi dărâme
casa pe care vreau s-o ridic
şi o să-mi omoare vitele
şi o să-mi spurce ieslea”.

Nu i-am făcut nici un rău niciodată.
Da r cândva, demult,
omul acela a încercat să mă omoare
şi, deşi era noapte, i-am văzut
faţa schimonosită
şi o frunză lungă, tăioasă, sclipindu-i în mână.

Texte preluate în urma lecturii volumului „De îndurare” la data de 16 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Visul şi veghea

Saturday, June 14th, 2008

Autor: Dan Deşliu
Editura: Minerva
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1980
Număr de pagini: 255
Prefaţă: Nicolae Manolescu

Miniantologie lirică

Săracu taică-meu

Săracu taică-meu: hamal
de lux, ce-i drept,
o viaţă-ntreagă,
şi – Dumnezeu să-l înţeleagă,
c-un aer
foarte natural…
Bătrân pesemne de copil,
şi slut –
un semn de întrebare,
purtându-şi ghebul
în spinare
ca pe un rucsac
inutil.
Mereu în goană
după bani,
hrănit cu veşnica
speranţă,
mereu cu somnul în restanţă,
de treizeci,
patruzeci de ani…
Avea ceva
de câine bun,
în ochii
-    ce mi-e dete mie –
nostalgici de melancolie,
pierduţi
în ceaţa de tutun.
Cred că râvnea
un ţărm tihnit,
o mână pe obraz, uşoară,
o voce blândă,
bunăoară
să-i spună seara
„Bun venit!”.
Plecă,
pe-o targă de spital,
uitând cărările spre casă,
zâmbind
în liniştea gheţoasă,
c-un aer foarte natural.

Compasiune

În parcul veşted
vizavi de cer
am regăsit o statuie
pe care
o frecventam odinioară
Este poetul exilat
adică
poetul în genere
De când ne cunoaştem
încearcă să-mi spună ceva
cu gura crispată
într-un rictus de marmură
acum dintr-o dată
m-am dus lângă el
am pus palma pe soclu
şi-am şoptit

- Ştiu.

Stampă

Parcul vechi, cu iarba iască
şi frunzarele vâlvoi,
este, cu văpsele noi,
ca o ceaşcă chinezească.

Cu smarald şi cu topaz
şi cu nimeni pe alee,
care singură se-ncheie
într-o panglică de-atlaz.

Mai departe, cine ştie,
cu grilajele de fier
drumul iese lângă cer,
undeva, prin bălărie.

Tot mai stinsă, tot mai rară,
ca un murmur de havuz,
tot mai sună în auz,
depărtata primăvară…

Mai aduce vântul două
adieri, cu paşi mărunţi:
una veche, dinspre munţi,
alta dinspre suflet, nouă.

Bate vântul, bat şi eu,
amândoi bătem întruna,
şi-n havuzuri bate luna
îngânându-ne mereu.

Texte preluate din volumul  „Visul şi veghea” la data de 14 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Orion

Saturday, June 14th, 2008

Autor: Geo Bogza
Editura: Minerva
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1978
Număr de pagini: 271

Miniantologie lirică

Elefantiada

Iată-mă în sfârşit elefant.

Cu trompa mea
Vechi semn de întrebare
Cele mai vechi semne de întrebare
Absorb apa canalelor din Marte
Şi o împroşc mai sus de Zenit
Ca să sting Soarele.
Ţelul meu:
Să îngheţ universul
La zero absolut.

Atunci nemaiavând ce roade
Viermii vor pieri definitiv
Şi va începe era noastră
A
Elefanţilor.

Ioana Maria e o corabie de demult

Ioana Maria, tu eşti acum departe,
tu ai vrut întotdeauna să fii departe,
Ioana Maria.

Tu ai iubit mările pe care corăbii
plutesc zile şi nopţi la întâmplare,
şi porturile unde se întorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemenea,
munţi acoperiţi de zăpezi, insule şi oraşe necunoscute,
tot ce n-a fost aici şi a fost departe,
tu ai iubit,
şi depărtările au cântat în tine asemenea unor harfe,
toate cântecele pământului
şi ale mărilor,
cântece pentru călătoriile fără sfârşit, pentru călătorii fără urmă,
pentru toţi cei ce se desprind de ţărmuri şi se duc departe,
şi nici un cântec pentru depărtarea stelară din privirile mele,
când mă uitam la tine şi îţi spuneam:
Ioana Maria, eşti cea mai frumoasă floare din lume.

Urşilor polari

Mă tot întrebaţi,
Cine sunt,
De unde vin,
Unde mă duc.

Dar voi nu vedeţi?
Priviţi-mă bine!
Coloana infinită,
Brâncuşi a dăltuit-o
Uitându-se la mine.

Texte preluate din volumul  „Orion” la data de 14 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea


Harfa si minotaurul

Saturday, June 14th, 2008

Autor: Eugen Jebeleanu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1977
Număr de pagini: 448
Referinţe critice: E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Octav Şuluţiu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Miguel  Angel  Asturias, Ov. S. Crohmălniceanu, Edgar Papu, Al. Piru, Mircea Zaciu, Ion Caraion, Mihail Petroveanu, Georgeta Horodincă,  Aurel Martin, George Ivaşcu, George Tomozei, Nichita Stănescu, Ştefan Aug. Doinaş, Const. Ciopraga, Romul  Munteanu, Al. Protopopescu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, H. Zalis, Marcel Mihalaş, Alexandru Paleologu, Dumitru Micu, Valeriu Cristea, Dan Cristea, Nicolae Ciobanu, Ioan Adam, Dan Laurenţiu, Laurenţiu Ulici, Ana Blandiana, Aurel Gurghianu, Dinu Flămând, Nicolae Balotă, Victor Felea

Miniantologie lirică


Aquaforte

Beam băuturi aprinse
băuturi de brad tânăr care arde
băuturi de amurguri şi de înfrângeri încăpăţânate
băuturi care-mi depun scheletul drojdiei cu greu
băuturi de chilimbar care strigă “Osanna
celui care nu s’a născut
şi niciodată celui ce este”,
băuturi ale memoriei cântăritoare şi
ale memoriei imprudente
legându-se totdeauna la cap când n’o doare,
beam băuturile mării cu valuri lungi de leoaice
şi băuturile mătăsoase ale lunii larg legănătoare,
băuturile care iscodesc şi află
dincolo de ceea ce este,
beam băuturile care nu costă pe nimeni nimic.

Atunci  veniră guarzii planetei cu dinţi de cuarţ
şi-mi spuseră:  “Plăteşte”.
Şi am plătit. Şi m’au legat.

Carul cu grâu

Un car mărunt, cu grâu, ce trece
peste pământu’ntins şi rece

un car cu grâu ce se înclină
sub greutatea-i de lumină

un car cu grâu ce se apleacă
oftând încet şi vrând să treacă

printre chesoane, printre şire
de leşuri, printre cimitire –

şi trece, luminând cu spice
ucisul cer străpuns de-alice

Pisicul şi fiara

O crimă s-a produs, mai mică,
în noaptea neagră ca un dric:
o babă-naltă şi voinică
a îngropat, viu, un pisic.

Ucis, pisicu-i în grădină
şi-n noaptea neagră ploaia-l plouă,
iar baba ia din oala plină,
mâncând cu mâinile-amândouă.

Texte preluate din volumul  „ Harfa si minotaurul” la data de 14 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea


Ecce tempus

Saturday, June 14th, 2008

Autor: Ion Brad
Editura pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1968
Număr de pagini: 175

Miniantologie lirică

Cântecul

De unde cântecul, de unde,
Înfipt în inimă, vrăjitul?
Alint şi-nviforări profunde,
El, leac pe răni, tot el, cuţitul.

Din câte lacrimi arse-n doine,
Din sânge înflorind balade,
A fulgerat pe vânt şi moine
Această stea ce nu mai cade?

Remember

Zăpada îmi înăbuşe fereastra
Şi ară vântul prin văzduh pustiu…
Odată, tot pe-o noapte de gânduri reci, ca asta,
Odată, într-o noapte cu stele lipsă, ştiu,

M-ai dus cu tine peste sahara de zăpadă
Să-ţi scutur clopoţeii din râsul tineresc.
Erau cu noi doar lupii ieşiţi la drum să vadă,
Ca mii de semafoare de ochi ce strălucesc;

Erau cu noi doar anii, tot nenfricaţi ca lupii,
Tulburător de tineri, vreo douăzeci abia.
Zăpada îşi scosese, în dansuri stranii, stupii
S-adune  alb văzduhul în faguri reci de nea.

Ningea…  Ningea…  Pădurii i se albise creasta.
Doar râsul tău şi lupii. Mi-aduc aminte. Ştiu.
Zăpada îmi înăbuşe fereastra
Şi ară vântul prin văzduh pustiu…

Orgă

Mă pierd în ochii tăi şi beat şi treaz,
Cutremurat ca apele din iaz…
Eşti viscol alb – şi-n braţe de-o să-ţi cadă
Iubirea se preschimbă în orgă de cascadă,
Cu fluiere-amuţite în gheţuri vertical…

Şi doar la primăvară va hohoti în val…

Texte preluate din volumul  „ Ecce tempus” la data de 14 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Solara noapte

Friday, June 6th, 2008

Autor: Radu Boureanu
Editura Pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1969
Număr de pagini: 457

Miniantologie lirică

Amiază

Acuma, glasurile vieţii, ca nişte zorele,
au prins încet să-şi răsucească goarnele,
şi umbrele albastre de la pomi strâng în ele,
precum la melci se strâng în ele înseşi coarnele.

Aici este tăcere şi tristeţe ca în Valea Plângerii,
şi soarele de crucea cerului şi-a spânzurat
frumosul cap de aur.
Eu cred că-n valea asta, noaptea, umblă îngerii.

Aici chiar vorbele ca nişte mâini pot să trezească
amiaza – care goală-n lanul verde de porumb
s-a tolănit să aţipească.

Acum aş vrea să-ţi prind în palme sânul alb şi mic,
sânul rotund, unde bătăi de inimă zvâcnesc
ca zvârcolirea unui vierme
ascuns în miezul unui măr domnesc.

Poem anacronic

Ai dispărut aşa cum ar dormi
Rusalca în fântâna amintirii,
Port umbra ta în mine cum zidi
Manole umbra-n zidul mânăstirii.

Dacă te-ajung, eu n-am să te despic
Ca inima să ţi-o frământ sălbatec,
Te voi cuprinde-n palmă ca pe-un spic
De orz, rămas pe holdă singuratec.

Te voi închide-n scoica lui, să nu
Te mai culeagă-n pleoapă vreo făptură,
Pe tava lunii care apăru
Să te aşez, să ştiu că nu te fură

Nălucile ce-n horă te-mpresoară;
Şi dacă sunt făpturi şi te mai văd
De-acolo, din astralul lor prăpăd
Izbându-se de lună-n zbor, să moară.

Feroviară

Tu ai rămas acolo pe un peron de gară,
Cu gestul prins de aer şi cu batista spumă –
Cum urmăreai expresul care-a ţâşnit în seară
Ca o săgeată neagră dintr-un resort de gumă!

Eu am privit peronul cu încâlcirea vie
De gesturi şi de zâmbete şterse de distanţă;
Deasupra lor, ca luna peste haraci de vie,
Rotund, trona doar ceasul cu ace de balanţă.

Texte preluate din volumul „ Solara noapte” la data de 6 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Ora singură

Friday, June 6th, 2008

Autor: Valeria Boiculesi
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1972
Număr de pagini: 129

Miniantologie lirică

Dacă nu-nfloresc o zi

Doamne, eu nu pot trăi
dacă nu-nfloresc
o zi…

dacă n-o-nfloresc cu sânge,
ziua nu-i a mea
şi plânge;
dacă nu mi-o tai
din piatră –
ziua-aceea
nu mi-i vatră!

Doamne, eu nu pot să cant
dacă stau
şi nu sunt vânt
şi furtună
şi potop…

Nu sunt spic –
şi nu sunt plop…

nici măcar un strop de ploaie!

Clipa trece
şi mă-ndoaie…

Mi-ar trebui

Aşa
cum sunt eu de cuminte
mi-ar trebui o clipă
fără minte,
să mă dezbrac
plângând
ca o mireasă
şi să mă fac un
smoc de tămâioasă
şi să mă bag la maică-ta
în sân
şi sub cureaua câinelui bătrân
să nu mă latre dacă
mai rămân…

Deplin

Urcăm pe deal
ţinându-ne de vânt…

genunchii mei sunt goi
şi-i arde seara…

şi n-am luat cu noi niciun cuvânt…

la orizont
se desluşeşte
gara.

Şi-un tren
pe lungi mosoare trece
lin –
încovoindu-mi zarea cu arinii –

şi-naltă sunt –
şi mă cuprinzi
deplin,
cu ochii concentraţi în
două linii…

Texte preluate din volumul „ Ora singură” la data de 6 iunie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea