Archive for August, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Va fi o fugă

Sunday, August 31st, 2008

Autor: Ion Cocora
Editura: Palimpsest
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2007
Număr de pagini: 113
ISBN: 978-973-7697-25-7
Ilustraţii: N.D.Vlădulescu
Despre Ion Cocora: Ioan Holban – Poezia concretă (Evenimentul regional al Moldovei)

Miniantologie lirică

Într-un nor de fum

O matahală de înger
mi se aşază pe creştetul de copil
acoperit cu păr mătăsos auriu
ieri pe bordura trotuarului
a descoperit gustul nicotinei
cu muncitorii de la canalizare
acum zice că locul lui e pe creştetul meu
că nu va pleca de aici niciodată
fumează ţigară după ţigară
până când capul începe să-i plutească
într-un nor de fum
mai zice apoi metafora e gata
că nu-i mai rămâne decât să-şi pună
semnătura sub poem

Sfârşitul lumii

Te mângâi cu duşul în baie minute în şir
eu te privesc şi exclam a rămas tot copilă
dar nimic pentru mine nu mai e cum a fost
nici alfabetul ce-l inventez pe trupul tău gol
nu-l mai citesc cu nările precum caii

ar fi trebuit să-ţi bat în cuie tălpile şi palmele
să nu te mai poţi ridica de pe masa de biliard
şi să mă implori să-ţi caut rochia

ceea ce cândva era începutul lumii
acum e sfârşitul ei

Pe un pat aşternut în amurg

Îţi întind un pahar cu astenie de primăvară
ochii tăi nu au de ce să se-ntunece bea-l până la fund
dacă vrei feminitatea să-ţi crească în lumina lumânărilor
ca părul adolescentelor în noaptea de sânziene

aşa vei fi toată un lujer de smirnă în fantezia bătrânului poet
care în versuri mult prea sentimentale nu-ţi va ascunde
că i-ai făcut inima ţăndări dar că puterile nu l-au părăsit
şi va duce până la capăt descrierea în care îl aştepţi goală

întinsă pe un pat aşternut în amurg pe grămezi de zmeură coaptă
în care trupu-ţi asediat de voluptăţile unei morţi pretimpurii
gâlgâie între cearceafuri cu arome de cerneluri subtile
iar elitele descoperă plăcerile vieţii ca nou născuţii biberonul

Texte preluate din volumul „Va fi o fugă” la data de 31 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Fabule

Saturday, August 30th, 2008

Autor: Dumitru Corbea
Editura: Jurnalul Literar
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2000
Număr de pagini: 80
ISBN: 973-9365-21-3
Ilustraţii: Ion Podocea
Alte poezii: aici (cercul poeţilor.net)

Miniantologie lirică

Măgarul cărturar

Căra măgarul cărţi în spate,
Abia păşind de greutate.
Trosnea samarul pe spinare
De tomuri vechi şi scrieri rare.
Când se-ntâlnea cu alt măgar în cale
Zicea că nu stă la taclale,
Că el e filosof şi literat,
Că nu va trage plugul la arat…
Stăpânul, văzând că oboseşte,
La un popas pe nişte creste,
I-a spus-o clar şi răspicat,
Să fie ca morală de aflat:
-Să ştii, micuţule măgar,
Eşti cărăuş, nu cărturar.

Vipera şi omul bun

O viperă, din nişte uscături,
Avea necaz, încurcături.
Se străduia să iasă la liman
Şi s-a rugat de-un trecător sărman
S-o scoată din acea capcană,
C-ar face-o faptă bună, o pomană.
Omul prea mult n-a cugetat,
Căci trebuia un vraf de crengi înlăturat,
Fiind bucuros că putea face-un bine
Şi cuiva căruia nu i se cuvine.
Vipera a sărit şi l-a muşcat de faţă,
Drept mulţumire c-a scăpat cu viaţă.

O faptă bună, nelalocul ei,
Aduce şi necaz, de obicei.

Măgarul

Răgea măgaru-n disperare,
De parcă lupul îl avea în gheare,
Cu tonuri groase şi subţiri,
Nebun, cuprins de năluciri.
S-au adunat în juru-i ciori,
Guzgani speriaţi, chiţcăitori,
Au mai venit şi porci-mistreţi,
Un cârd întreg de certăreţi.
Măgarul tot zbiera-nainte,
Sperând pe cei veniţi să-ncânte
Cu glasul său de strigător,
Privindu-se într-un izvor.
Dar cei veniţi, cu toţii într-un glas,
Strigatu-i-au: – Bravo! Vocea ta de bas
Ne-a răscolit şi ne-a adus aici.
Aşa să cânţi şi vocea să nu-ţi strici.
La auzul atâtor laude primite,
Măgarul a-nceput să bată din copite,
S-aplaude şi el cu cei care-au sosit
Pentru-un succes atât de strălucit.

Natura i-a lipsit de dar
Pe cei atraşi de-un răget de măgar.

Texte preluate din volumul „Fabule” la data de 30 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Alter ego

Friday, August 29th, 2008

Autor: Ştefan Augustin Doinaş
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1970
Număr de pagini: 205
Redactor: Elis Buşneag

Alte poezii: aici (romanianvoice.com)

Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

În aşteptare

Dacă-aş putea să prind în scobitura
urechii mele zgomotele toate
de pe pământ, – aş auzi şi pasul
cu care-mi dai târcoale pe departe.
Ori, poate, stai de mult în faţa mea;
dar eşti atât de mare. Că prin zarea
făpturii tale ce cuprinde totul
zăresc pe ţărmuri cerbul cu coroana
de coarne-mpărăteşti incendiate;
şi-n urma lui, sub ramuri, vânătorul
ţintindu-l şi-aşteptând să se desprindă
unul de altul, în văzduh şi-n apă,
botul sorbit – de botul care soarbe…

Vine un ceas

Vine un ceas, când ridicând privirea
descoperi în azurul beat ivirea
unor cumplite păsări: nu pot fi
decât acvile de la miazăzi,
reflexul la zenit al faptei tale.
Adormi sub zborul lor. Ca să te scoale,
un zeu la pândă a tocmit pigmei.
Şi  te trezeşti în zori, te uiţi la ei,
Şi – „parc-au mai crescut…” – îţi spui deodată.
Te uiţi în sus, în zarea fără pată:
şi păsările au crescut. Le sorbi
cu ochii mari, înspăimântaţi: sunt corbi.
Ai vrea să-ntrebi, apoi renunţi. Mai bine:
pigmeii sunt de două ori cât tine…

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.

Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.

Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,
trece prin ac, prin con, prin obelisc,
prin munte, şi – murind la voi în braţe –
nunteşte cu regina suprafeţei.

Texte preluate din volumul „Alter ego” la data de 27 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Carte de vise

Thursday, August 28th, 2008

Autor: Leonid Dimov
Editura: Eminescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1991
Număr de pagini: 243
ISBN:973-22-
Lector: Viola Vancea
Despre Leonid Dimov: wikipedia.ro
Alte poeme: aici (cercul poeţilor.net) şi aici (poezie.ro)

Miniantologie lirică

Vol. Pe Malul Stixului (1968)

II

E-un ou adânc odaia-n care mor
Cu trandafiri albaştri la perete.
Nici geamuri, nici lucarne, nici pridvor,
Ci doar, la depărtări egale, pete,

Elipse descrescând urmez în zbor
Încet, spre centru, desfăcut în cete:
Stau zile grămădite-n coridor
De vizitiul dus ca să se-mbete.

Aşteaptă-n radă veselul vapor
Feeric, sub presiune, mugitor,
Cu ochi de căpitan ţintind lunetă.

Ci eu aici elipse noi încerc
Tot mai rotit, mai iute, mai în cerc
Şi simt un miez de suflet cum regretă.

Vol. Carte de vise (1969)

Vis cu institutoare

Jos, în uriaşa bucătărie de internat,
Institutoarea mea, tânăra mea institutoare de agat,
Mulatră, cu pielea foşnind de bună,
M-a chemat din ochi să-mi spună
Să-ngenunchi, aşa cum sunt, scofâlcit şi cu chelie,
Să-mi aşeze pe creştet talpa ei liliachie.
Rătăcea miros ameţitor peste duşumele –
Se prăjeau într-o tigaie nesfârşită chiftele –
Şi era o dimineaţă posomorâtă şi amară
Din anii de şcoală primară.
Mi-am văzut atunci obiectele, etatea,
Am văzut care era realitatea,
Mi-am pus mâinile pe degetele arătătoare
Ale nemuritoarei mele institutoare
Şi, poate de aceea, poate din alt motiv,
Am lovit-o-n laringe cu trident milostiv
Şi-am zburat apoi greoi şi vâscos
Până-n dantelatul orăşel de os
Unde şi ieşiseră gazetele de-o centimă
Cu-ntr-o limbă moartă ştiri despre oribila crimă.
Eram vesel şi copilăros
Şi dansam chiar de bucurie într-o curte din dos:
Tocmai intrase pe portiţa de piatră
Institutoarea mea, tânăra mea institutoare mulatră.

Vol. Semne cereşti (1970)

Rondelul jucătorului pierit

Era grădina ca un labirint
Şi, chiar la mijloc, o popicărie
Şi se vedea un jucător venind
Şi-n palma lui o barcă de hârtie.

Doar râsete şi forme de argint
Mai rămâneau în seara zmeurie.
Era grădina ca un labirint
Şi, chiar în mijloc, o popicărie.

Popicele-au căzut, alcătuind
Din clinchete şi râs o melodie,
Iar jucătorul, când am vrut să-l prind,
Ca la un semn pierise, căci pustie
Era grădina ca un labirint.

Texte preluate din volumul „Carte cu vise” la data de 27 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Eclectica

Wednesday, August 27th, 2008

Autor: Gabriel H. Decuble
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2007
Număr de pagini: 66
ISBN:978-973-23-1884-3
Un interviu realizat de Mihail Vakulovski: aici (tiuk.reea.net)
Despre volum: Doris Mironescu – Decuble, între Gabriel şi Horaţiu (Suplimentul de cultură)

Miniantologie lirică

limita

mă mişc    se mişcă
mă fac că n-o văd   vine mai aproape
dă din fund ca o felină
mai mai să-mi sară la gât

eu o vreau ea se recuză
îi spun galeş peras perataki mu vino
la taica aristotel
hai la babacu să     te fac tratat de filosofie

hoaşca dracului nici nu mă bagă în seamă
aş vrea să o ţin strâns
s-o leg de marginea patului de calorifer
să-i torn pe gât alcool cât cuprinde
scopolamină
aşa cum am văzut eu în filme că se face cu spionii

prinşi
să toarne şi ea la rândul ei tot ce ştie
de moarte   de viaţă    de experienţe fancy
de ridicări la cer sau coborâri în infern

aş   ţi-ai găsit
cât gândesc eu aici la masa de scris
se face iar ziuă
şi nici n-am băgat de seamă cum a trecut noaptea
de parcă între ele    noapte şi zi
n-ar fi iarăşi ceva

asemănător cu mereu altceva

intermort

mama omida: duh al poetului, de eşti printre noi,
arată-te!
eu:!?
mama omida: îţi văd aura neciobită de vremi radiind
peste semeni…
eu:!?
mama omida: îţi văd trupul hieratic înnegrind hârtia
tirajelor…
eu:!?
mama omida: copiii te învaţă la şcoală, nu te poţi
sustrage…
eu:!?
mama omida: firme de advertising te citează
copios…
eu:!?
mama omida: epitaful tău a ajuns sloganul unui
producător de pantofi…
eu:!?
mama omida: ştim că eşti nemuritor, oricât au
încercat avangardiştii secolului 20 să te
numicească…
eu:!?
mama omida: să şteargă memoria numelui tău…
eu:!?
mama omida: frisonul ce-l simt nu e închipuire. e
dat de lectura versului tău…
eu:!?
mama omida: răspunde odată!
eu:!?
mama omida: domnu’ istoric şi critic literar, coane,
mai pune o sută, că nu răspunde…

românească

4

- Bade, învăţat de soi,
ce-i acela un moroi?
- Ia seama, măi Gămălie,
că-ţi umblă gura zurlie !
De moroi doar de vorbeşti,
îţi şi intră prin fereşti.
Repede, fereacă uşa !
Stane, tu adă ţepuşa !
Nu sta locului, Iovane,
dă fuga după icoane !
Gruia, Mircea, Ghedeoane,
scotociţi degrabă-n pod
poate daţi de vreun năvod!
Tu ce-ai adus, măi, Năstasă
cu suflare de pucioasă ?
- O elice de arţar
găsită prin buzunar…
- Pune-o aici în colţ, pe Price,
nu văd ce-ar putea să strice.
Strângeţi-vă-acum în cerc,
scoateţi limba ca de melc
şi rostiţi pe îndelete
să-nţeleagă şi-un proclete:
“Muguraş fraged de cruce,
în tării să mi-l aburce;
mugur ciuntit de iască
de copaci să mi-l trântească;
muguroi de usturoi,
să-i pută a dorohoi;
muguruţ de neg de broască
râioasă-n palmă să-i crească;

Texte preluate din volumul „Eclectica” la data de 27 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Vânătoare cu şoim

Tuesday, August 26th, 2008

Autor: Ştefan Augustin Doinaş
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1985
Număr de pagini: 182

Miniantologie lirică

cronica fiinţei duble

mi-am pus fiinţa dublă pe cântar

erau egale-n patimă şi-n har
nătânga-n stânga
înţeleapta-n dreapta
la muzică
la sabie
şi la ţintar

apoi s-au dus
era-ntr-o zi de luni

şi toată viaţa au făcut minuni
nătânga-n stânga
înţeleapta-n dreapta
prin iarmaroace
la răscruci
şi sub aluni

acum zac pe pragul unei mori
nătânga-n stânga
înţeleapta-n dreapta
şi fiecare-i strigă celeilalte!
mori!

ca două limbi ce joacă pe comori
la locul unde se usucă fapta

cheia

el nu ştia ce broască are cheia
dar era domn aşa se prenumea
el deschidea şi închidea de-aceea
a vrut s-o vâre şi-n urechea mea

el era tare dornic să deschidă
-e cheia viselor! l-am lămurit
am mai păstrat sub ea ca-ntr-o firidă
partea din mine care n-a murit

el nu ştia deloc virtutea cheii
dar era domn avea curteni destui
-deschideţi-l! strigau în jur lacheii
aceasta-i cheia nebuniei lui!

el m-a deschis şi iată-mă: dovadă
a ce n-a vrut s-audă şi să vadă

pasărea

nu: nu ştiu numele
acelei păsări!
ce trece peste voi
n-am întâlnit-o niciodată
şi nu ştiu
dacă fluieră în zbor
ca lişiţa
sau fâlfâie
ca barza
nu ştiu dacă vreodată se aşează
nici felul
bobului
ce-l ia în plisc
nici forma ouălor încondeiate
pe care le cloceşte-n mânăstiri
şi nici dacă ţivleşte
sau numai picură
din aripi smirnă
ştiu doar că-i zic mereu:
salut
avano!
coşmar al unei insule de guano

Texte preluate din volumul „Vânătoare cu şoim” la data de 26 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Doresc ca micile mele rânduleţe

Saturday, August 23rd, 2008

Autor: Tudor Muşatescu
Editura: Coresi
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2003
Număr de pagini: 207
ISBN:973-570-249-5
Prefaţă. Florica Ichim – Un cavaler ludic
Ediţie îngrijită de Bogdan Muşatescu

Miniantologie lirică

Cântec de chef

Mai adu-mi vin. Singurătatea-mi îneacă gâtul ca un praf.
Şi să-mi aduci pe cel mai oacheş ţigan, de colo, din taraf,
Să beau cu el şi-apoi să-mi cânte.
Să-mi cânte mult, cu ochii-nchişi
Romanţe de pe vremea-n care fecioare anemice, blânde,
Plângeau iubiri aeriene sub floarea albilor caişi.

Ce negru eşti, ţigane, şi ce vioară veche…
Să nu-mi cânţi după note, să-mi cânţi după ureche
Si să te-naşţi pe vârfuri cu fiecare notă
Si ochii-nchişi tot timpul. Am bani străvechi, de aur…
Si-s vesel, măi ţigane, căci semeni a balaur
Cu labele în ghete şi coada-n redingotă.

Tu ai iubit vreodată? de ce-ai iubit ţigane?
Avea ochi albi şi umezi ca miezul de castane
Şi buze ca măceaşa şi sânii tari ca piatra?
Şofran avea pe pielea întinsă pe obraji
Şi bani de fier cu toartă, în salbe, pe grumaji
Şi-n sânge focul aprig cu care creşte şatra?

Te-ai îmbătat ţigane, dacă începi să plângi,
Îţi tremură vioara căci simte cum o strângi
Şi-arcuşul ţi se-ndoaie, în mână, că-l frămânţi
De ce-ai iubit, ţigane? De ce nu vrei să mori ?
Eu nu plâng. Bea ca mine şi spânzurăte-n zori…
Dar nu. Tu ai vioara şi tot mai poţi să cânţi.

Interior

lui Adrian Maniu

Nedesluşit, amurgul jilav şi stins, de toamnă
Pătrunde în odaie greoi şi obosit
Asemeni unui schimnic cu rasa mucezită
Intrând, adus de spete, în golul unui schit.

Pe mobile, în umbră, se-anină grav, tăcerea…
In falduri de-ntuneric tot sufletu-mi se-ngroapă
Si-ascult cum trece udă, de-a lungul străzii, vremea
Bătându-mi în ferestre cu clipe moi de apă.

Să biruie amurgul, cu braţele livide
Lumina, spre ferestre, se strânge ca un val
Si-nvinsă, istovită, se clatină şi cade
Ca o tragediană în strigătul final.

S-au tapetat pereţii cu pânze lungi de doliu,
Ca un gropar, amurgul mormântu-a prins să-i sape
Şi-n colţul lui de cinic, pianul îşi arată
Gingii de palisandru şi-un rânjet alb de clape.

In fund, oglinda albă, sub draperii, se-mbracă
Cu aripi mari, căzute şi grele de-ntuneric
Si-aşa cum mă priveşte, opac şi fix, îmi pare
O pasăre de noapte c-un ochi holbat şi sferic.

Ca o fantomă – alături – deschiolate braţe
Fotoliul, înspre mine, întinde să mă cheme.
Şi pare, în tăcere, ceasornicul pe masă
Un şoarece domestic ce ronţăie în vreme.

Portretele pudrate din ramele ovale
Zâmbesc postum prin bezna ce vine să le-ngroape
Si-n ultima lumină, bunica mă priveşte
Cu nostalgii albastre de sub amurg de pleoape.

Final

Iubirea noastră, Riri, se va sfârşi. Ce vrei,
Iubirea… e o vorbă, un mic pseudonim
Ce ne-amuzăm să-l punem acelui obicei
De-a-ne culca-mpreună convinşi că ne iubim.

O, nu… nu fac o glumă sau scenă de prost gust
Nu sunt bolnav (cu toate că sufăr de migrenă)
Nici n-am băut nimica… lichior, malaga, must,
Ori altă băutură de marcă indigenă.

Atunci?… O întâmplare, un lucru de nimic,
Am întâlnit pe stradă trecând o-nmormântare;
Idei asociate… amurg… anticipare…
Şi am venit la tine cu şovăiri de dric.

Nu mă-nţelegi… Acuma, mi-eşti încă dragă, Riri,
Căci îmi iubesc în tine amorul meu limfatic.
Dar va veni şi ziua firească-a despărţirii…
Când?… O necunoscută-ntr-un calcul matematic.

O! va veni şi ziua când în rochiţa roz
Îţi vei cânta atentă “bucata” la pian,
Când, pentru prima oară, defunctul Berlioz
Mă va surprinde, Riri, cu ochii în tavan.

Şi va veni şi noaptea când, goală, încolăcită
Te vei lungi-ntre perne, cu capul blond pe mână,
Si-mi voi fuma ţigara privind către ispită
Cu ochi blazat de sculptor, conturu-ţi de cadână.

Si va veni şi-amurgul (şi poate nu de toamnă)
Când paşii tăi, mecanic, te-or duce către uşă
In clipa când urechea-ţi fragilă de păpuşă
Va auzi în fine, din nou, banalul « Doamnă ».

Si vei pricepe atuncea, în clipa despărţirii,
Lugubra amăgire a vorbei « împreună »
Si-om îngropa în vreme, amorul nostru, Riri,
Banal, ca într-o raclă, un mort de moarte bună.

Texte preluate din volumul „Doresc ca micile mele rânduleţe” la data de 19 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Apelul de seară

Friday, August 22nd, 2008

( o panaramă a poeziei româneşti de la origini până în prezent)

Autor: Lucian Perţa
Editura: Grinta
Locul: Cluj-Napoca
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 384
ISBN:973-7651-47-2
Despre volum: Ioan Groşan (ziarul Ziua)

Miniantologie lirică

Gheorghe Istrate (1940)

Sceptrele copilăriei

eu sunt poetul ce şi-n somn
îşi poartă masca lui de domn

metafora pân’ mi-a fost coaptă
rosteam poemele în şoaptă

dar zeii-n numele dreptăţii
mi-au smuls sceptrul singurătăţii

şi dintr-o gară ireală
m-au transferat în capital

în zodia şarpelui născut
la trei reviste-am încăput

şi-am dat drum liber poeziei
de la Tribuna României

da-n somn mai am câte-un coşmar
pe roşu-mi intră un marfar.

Constantin Abăluţă (1938)

Omul

un om a venit la mine
şi eu nu eram acasă
şi m-a aşteptat doi ani
a fumat în lungul zilei
mele de naştere a zvârlit scrumul
în depărtarea care ne ţinea aşa

pe scara de lemn
omul s-a oprit
ascultă şi păru-i albeşte
luminând deodată casa-ntreagă
tâmplar să fi fost
el netezeşte o masă şi lasă
talaşul
să se-mprăşie prin curţi
şi doi geamgii
îi potrivesc o lumină străină în ochi
şi fug fără să-i vadă nimeni

eu l-am văzut
după doi ani
prin zidurile caselor eu l-am văzut
şi am fugit departe
pe câmpuri prin grădini
din calea lacrimilor lui
o doamne
cât am fugit.

Emil Brumaru (1939)

Elegie

O, vechi şi dragi bucătării de vară,
Simt iar în gură gust suav de-amiază
Şi în tristeţea care mă-nconjoară
Din nou copilăria mea visează.
Ienibahar, piper prăjit pe plită,
Peşti groşi ce-au adormit în sos cu lapte,
Curcani păstraţi în zeama lor o noapte
Spre o delicateţe infinită.
Ciuperci cât canapeaua, în dantele,
Icre cu bob bălos ce ochiu-şi cască,
Aluaturi tapisate crescând grele
Într-o dobitocie îngerească,
Moi miezuri de ficaţi în butoiaşe
De ou de melc, înlăcrămate dulce,
Mujdeiuri ireale, şunci gingaşe
Când sufletu-n muştar vrea să se culce,
Si-n ceainice vădindu-şi eminenţa
Prin fast de irizări şi toarte fine
Ceaiuri scăzute până la esenţa
Trandafirie-a lucrului în sine!

Texte preluate din volumul „Apelul de seară” la data de 19 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Opere 1

Friday, August 22nd, 2008

Autor: Leonid Dimov
Editura: Paralela 45
Locul: Piteşti
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 232
ISBN: 973-697-941-5
Prefaţă: Ion Bogdan Lefter – Leonid Dimov, “Oniricul postmodern”
Alte texte: aici (scribd.com)

Miniantologie lirică

Destin cu bile

Vaporul vechi cu două roţi uriaşe
Pluteşte pe sub poduri, prin oraşe,
Licori albastre, galbene, verzui
Pe puntea lui spălată, sorb dudui
Si cavaleri în frac cu mov joben
Ţinând de zgardă bile din eben:
Rotunde, roşii, cu desen subţire,
Ovale, verzi, cuprinse-n negre fire,
Cu clopoţei, cu ciucuri, cu lumini,
Cu trandafiri pictaţi, cu flori de crini,
Cu valsuri, cu parfum de liliac,
Chineze, cu dragoni şi vârcolac,
Franceze, cu perechi dansând gavote,
Barbare, cu imagini vizigote,
Si doamnele, ce râset ţes pe punte
Si cum dezleagă pălării şi funte
Când trec deşerte cheiuri şi palate
Cu monştri la fereşti iluminate.
Atunci, în noapte, când se schimbă garda
Aprind vedenii bilele şi zgarda
Iar domnii cu joben, încinşi în frac
Atoateştiutori, surâd şi tac,
Iar doamnele mai tare râd şi sorb
Cafele din felgean de fildeş orb.

Nemurire

Vezi cum umblă lucrurile goale
Parcă trecem noi şi ele stau ?
Cum lucesc din smalţurile din bagale,
Si din toate câte le mai au?

Stai aşa, o veşnicie. Iată
In dulapul de deasupra ta
Stau ciopliţi în teiuri sâni de fată
Si beţivi căzuţi lângă cana.

N-are scară casa. Doar o trapă.
Ţine-te-ntr-o mână peste flori.
Să le rozi rizomii roz din apă
Dulci rogozi foşnesc nerăbdători.

Stampă

Să strângem din copacii joşi
Şi să le dăm ofrandă dimineţii.
Azi s-au ivit în ceaţă prinţi frumoşi
Si bube vechi le scormone poeţii.

Să plângem de destinu-le amar
Când rătăcesc la noi, după iubite.
Dar să-i uităm. Vor nimeri ei iar
La mese de legendă, rotunjite…

Salcâmii gem de floare dureroasă
Cad lumânări nătânge-n tânăr crâng.
Priveşte: călăreţi mergând spre casă
Ne poartă bucuria la oblânc.

Texte preluate din volumul „Opere 1” la data de 22 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poezii antipoetice

Thursday, August 21st, 2008

Autor: George Magheru
Editura: Eforie
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2002
Număr de pagini: 206
Gravură: I. Al. Steriadi

Miniantologie lirică

Cântece moderne

5.

Iubirea ta: copii sculaţi în zori
şi declamând într-un conservator.
Iubirea mea: crater profund vorbind;
adâncuri către cer senin pornind.
Iubirea ta: cântări ce se răscoală
fiindcă răsună pe-o cutie goală.
Iubirea mea: în noaptea care tună
un clopot agitat de o furtună.
Iubirea ta: şampanie de un ban
ce-aruncă dopul până în tavan.
Iubirea mea : mă-nconjură pe loc
ca pe Saturn inelele de foc.

(ciclul Oglinzi pasionate)

Cântec chinezesc

Ceas cu gong
Lotuşi ning.
Ming şi Song
Song şi Ming.

-“Liliachii
ochi ai Tsu,
draga-mi fii!”
Şi ea fu.

Ia-n ce chiag
de flori Lo,
e Huang-ho
Yang-ce-chiang.

Ceas cu gong.
Lotuşi ning.
Ming la Song,
Song la Ming.

(ciclul Silabe potrivite)

Cântece pentru înconjurul lumii

III
La El Gaì

La El Gaì
spumegă caii,
par trei stafii,
cască niznaii.

Si învià
iute tipsia
şi îmbià
vinul gingia.

Fetei, spahiii
îi saltă iia.
La El Gaì
e coaptă via.

(ciclul Silabe potrivite)

Texte preluate din volumul „Poezii antipoetice” la data de 21 august 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea