Archive for November, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Benedictus

Saturday, November 29th, 2008

Autor: Mihai Ursachi
Editura: Compania
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2002
Număr de pagini: 288
ISBN: 973-8119-47-2
Prefaţă: C. Rogozanu – Poezia perenă: mod de întrebuinţare
Alte poezii: cerculpoetilor.net
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Poezie pierdută

Iar poezia aceasta am scris’o
la o pădure, pe frunze gălbui de arţar.

Fără figură de stil,
cu o cerneală imperceptibilă.

Doar căprioarele, când rumegă frunzele scrise,
lăcrimează şi tac.

Acum voi pleca

Iubito acum voi pleca spre un ţărm cunoscut
să nu’ţi fie teamă calea e scurtă
şi fără primejdii, păduri melifere
îşi scutură floarea de-o parte şi alta

Să nu’ţi fie teamă voi veni îmbrăcat
în altfel de straie şi s’ar putea
să nu mă cunoşti poate că
voi avea şi alt chip să nu’ţi fie teamă

Voi fi cam ciudat tu să nu plângi atunci
toate se schimbă iată şi anii
aceia fierbinţi nu mai sunt
acum voi pleca spre un ţărm cunoscut.

Tripticul termenilor
sau încercare asupra cuvintelor

II. La iarmarocul de vorbe

Motto: Târgoveţi beau ţuică brează
la  “Bufetul Eneida”
iar fanfara intonează
“Marş din opera Aida”
“Hai la băiatu’, ia vorba fierbinte,
îţi ţine de cald şi te-ajută la minte!”

“Vând vorbe pestriţe orice măsură,
se potrivesc la orişice gură!”

«Închiriez arhaisme cu ora.»
«Cuvinte mecanice, Firma Pandora.»

«Vorba dulce mult aduce.»
«Repar la moment epitete năuce.»

«Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz,
vând vorbe de leac pentru văz şi auz!»

«Ia doamnă, ia doamnă, o vorbă de-amor,
pentru noptieră, în dormitor!”

“Atelier de’ndreptat adjective sucite.”
“Ascut la tocilă cuvinte-cuţite.”

«Poftiţi vorbe fragede pentru salată!»
«Poftiţi cu piper, vorbărie tocată!»

«Marele parc neologic. Real:
hiperbola care mănâncă mangal.»

«Must natural de cuvinte! Conţine
cele mai noi şi mai mari vitamine.»

« Aicea se vinde cuvântul cel mare,
doi bani kilogramul, să ia fiecare!”

Texte preluate din volumul „Benedictus” la data de 29 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Locuri comune

Thursday, November 27th, 2008

Autor: Adrian Păunescu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1986
Număr de pagini: 311

Miniantologie lirică

Noi şi furtuna

Credeam că din puterea noastră tună
Şi că din satul nostru se strâng norii,
Din nişte nervi şi vorbe provizorii,
Eram convins că secretăm furtună.

Pe urmă am crezut că nu se poate;
Că suntem mici cu-atâta cer pe case,
Ca vreo furtună-n pumni să ni se lase
Şi-am zis că-i rodul mult mai multor sate.

Şi când nimic n-am mai ştiut din toate,
Precum nici azi nimic nu se mai ştie,
Simţind în piept o inimă pustie,
Cu tremurări mereu mai vinovate,

Am hotărât că altfel nu se poate
Şi te-am pierdut pe veci, copilărie.

Ieri, tinereţea

Ieri, m-ai căutat, iarna mea,
ieri, m-ai blocat într-o fereastră de chiciură,
să văd spectacolul frunzelor toamnei
şi iată-mă alb.

Mai eram încă tânăr,
mai încălzeam cu palma
toate lucrurile pe care le atingeam,
acum braţele îmi sunt reci.

Dimineaţa aceasta sparge oglinzi
de-a lungul râului dat cu brumă,
soarele-i sus, dar printre nori
şi el e ca mâinile mele.

Ieri, ultimele fructe au fost zdrobite,
de azi-noapte mustul a şi-nceput să fiarbă,
tu, iarna mea, de unde ai venit
că şi aşa sângele îmi era înzăpezit.

Parcuri devastate, soldaţi căutând bucătărese,
trenuri deraiate, radiouri vorbind,
ţărani cu lemne-n căruţe, ţărănci cu vreascuri în braţe
orăşeni neştiind ce va fi.

Ieri, vara nu murise de tot,
ieri, Dumnezeu respira blând deasupra apelor,
ieri, mai eram încă tânăr,
ieri, mai nădăjduiam.

5 septembrie 1985, Săliştea Sibiului

Operaţii de salvare

Fără şanse
Rătăceam pe malul lacului
Şi lebede singuratice
Începuseră să mă caute în apă.
Şi barcagii
Aşezau vâslele pe bărci
Să nu piardă
Clipa cea mare
Şi trecătorii începuseră să întoarcă
Şi ei capetele
Spre lacul unde
Trebuia să mă fi înecat
Şi vorbeam între noi
Despre aceasta
Şi lebede singuratice
De un alb corupt
Neliniştite dădeau ocol
Adâncului învolburat
Şi am vorbit cu toţi,
Şi am râs cu toţi,
Şi n-am vrut să mor
Şi cu plăcere particip
Alături de lebede,
Alături de barcagii
Şi de voluntari
La operaţiile de căutare
A cadavrului meu
Şi atât de convinşi suntem toţi
Că lucrul acesta s-a petrecut
Încât încep să mă tem
Că mă vor găsi.

6 decembrie. 1986

Texte preluate din volumul „Locuri comune” la data de 27 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Imne

Thursday, November 27th, 2008

Autor: Ioan Alexandru
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1977
Număr de pagini: 196
Prefaţă: Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Miniantologie lirică

Clopotarul

Acolo-n Transilvania în satul meu
Voi fi purtat de alţii într-o seară
Şi aşezat pe deal în ţintirim
Adăugat la neamul de sub ţară.

Să-mi facă petrecanie ca la ţărani
Şi un bătrân mă spele la fântână
Mă-nfăşure în pânză de cânepă de-o fi
Şi o făclie-n mână mi se pună.

Apoi m-aşeze-ntr-un sălaş curat
Şi preotul din sat mă prohodească
Şi să se roage toţi câţi vor putea
Ca ţărna-n pacea ei să mă primească.

Un prapor alb să fie, al Mirelui frumos
La casa maicii spânzurat de poartă
Şi un colac şi un ulcior cu grâu,
Şi un ştergar i-atârne într-o toartă.

Mă pună-n dricul carului cu fân
Şi înjugaţi doi bivoli din poiată,
Un om de treabă meargă-n fruntea lor
Şi satul meu cu-ncetul să-1 străbată.

Cădelniţa oprească la fiece răscruci
Ca din scripturi părintele să spună
Astfel iubiţii mei din vămi în vămi
Vom trece-aşa cu bivolii-mpreună

Copiii din clopotniţă acolo sus
Să privegheze cum învie satul
Şi clopotarul pleacă dintre noi
Pe clopotul cel mare la-mpăratul.

Trisagion

Cunosc un înger nevăzut
Ce stă acolo în lumină,
Şi cântă singur bucuros
Un imn ce nu se mai termină.

Cântă atât de tare că n-auzim nimic,
Doar îngheţăm pe drum de bucurie.
Cad scorburi mari de aur peste noi
Şi bolovani greoi de nebunie.

Cântă un înger şi-i de-ajuns
Pentru întreaga stinsă omenire
Din şase aripi zguduind
Planeta asta şubredă-n vestire

Trisagion Trisagion Trisagion
Podeaua cerurilor crapă
Şi năvălesc corăbii din Ether
Pe-ntunecimea vămilor de apă.

Cântă un înger singur nevăzut
Fără de trup e, numai străvezime
Popoare mari de lacrimi în el s-au ghemuit
Venind puhoi din pustiime.

Nu spune răspicat nimic
Dar cântă miriade dintr-o dată
În jurul unui tron de foc
Pe care arde Mirele din Tată.

Valuri oceane se reped
Să-nghită îngerul lumină
Dar nimbul unui prunc în zori
Aleargă după fluturi pe colină

Şi-un mânz abia născut pe câmp
Calcă stângaci pe clopote de rouă
Şi puii vulturilor în fântâni
Se văd întinşi cu braţele-amândouă.

O, dimineaţă, linişte în veac
E-atâta bucurie-n mine
Că am orbit nainte de a fi
Şi cu orbirea intru în lumine

Ce văd e demn de nevăzut
Căci nevăzutu-n mine guvernează
Icoana unui  şarpe mort
Cade din soare ]a amiază.

Imnul orfanului

Lelea Mărie cerne grâu
Jarul curat cade-n covată
Şi pleava găunoasă vântul nemilos
O ia-n vârtej spre zarea blestemată

Cu poala suflecată-n brâu
Şi cu năframa-ncinsă-n spate
Văduvă rămasă cu şapte băietani
Toţi păstori pe câte şapte sate

Când coboară brumele din gros
Şi începe postul nostru mare
Vin păstorii la măicuţa lor
Cu câte o oaie în spinare

Văduva măicuţă-ncinge foc
Şi pogoară caşii de la grinda
Şi aduce lapte covăsit
Peste mămăliga aburindă

Pruncii stau în jurul mesei strânşi
Uriaşi cu mâinile uşoare
Mămăliga cât un cap de bou
E zdrobită cu o sucitoare

Dezveliţi pe creştet vâlvătăi
Păstorii fac un semn al răstignirii
Pe umere şi pieptul lor
Vestind crucificarea omenirii

Hristoase Doamne-ţi mulţumim
Pentru mălai şi pentru stână
Pentru olei şi pentru grâu
Şi pentru vinul-apa din fântână.

Măicuţa văduvă lasă în foc
Să se prelingă-o lacrimă fierbinte
Îşi face cruce mare mulţămind
Preabunului şi Sfântului Părinte.

Satul se coace-n cuibul lui ceresc
Miroase-a smirnă şi a omenie
Miroase-a-nviere şi-a curat
Miroase-a om scăpat în veşnicie.

Texte preluate din volumul „Imne” la data de 26 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri

Thursday, November 27th, 2008

Autor: Ion Bănuţă
Editura: Tineretului
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1963
Număr de pagini: 216

Miniantologie lirică

Mesagerul

Vântul din nimic şi seară
a bătut c-un clonţ de ceară
în fereastra cenuşie,
golind casa de pustie.

El, dintr-o mânie seacă
şi miresmi dintr-o prisacă,
a intrat pe-un fir de soare
cu merinde la-nchisoare.

Şi de-atunci îl iau cu mine
şi-n poeme, şi-n pădure,
şi las cântul să mă fure
când la rău , şi când la bine.

Nostalgie

Lângă plînsul lui amar,
plopul şade-n rugăciune.
Trece iarna pe hotar –
frunzele n-au să mai sune!

Umbra

Umbra s-a desprins în seară
de străvechiul ei copac.
Şi, cum nu ştia să umble,
a căzut pe lună-n lac.

Texte preluate din volumul „Versuri” la data de 25 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poezii

Monday, November 24th, 2008

Autor: Margareta Sterian
Editura: Alicat
Locul: Bucurerşti
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 247
ISBN: 973-87152-4-5
Prefaţă: Ana Blandiana – Un imn oboselii senine
Alte poezii: agonia.ro
Despre autor: romanialibera.ro

Miniantologie lirică

Norul

Te privesc norule şi ştiu că sunt sora ta;
te-nfiripi, te destrami, arzi, te întuneci,
te-avânţi, te risipeşti şi iar te aduni din
zdrenţele tale;
dezlegată sunt ca urzeala ta călătoare -
de ce nu plutesc tot atât de sus?
Te zbaţi, nu te joci – se vede de-aici;
cauţi şi tu ceva, ca şi mine;
niciodată goana nu va înceta…
Rareori, ca mioarele ne odihnim în zile senine.

Pe fereastră pasărea a zburat

Pe fereastră pasărea a zburat,
coloratele-i pene au pavoazat pervazul;
numai moţul negru îl mai purta întreg pe cap.
Striga: „Vreau să mă zdrobesc, să scap!
De ce e aici atât de cald? De ce nu e frig?
De ce nu stau grăunţele risipite pe jos?
De ce trebuie din blid să le ridic?
De ce numai tu să mă iubeşti?
De ce numai pe tine sa te iubesc eu?
De ce să nu m-aplaude lumea-ntreagă când mă despoi
Şi mă tăvălesc, dacă vreau, şi-n noroi?”
„O, nu te lăuda atât”, i-am spus, „nu te mai lăuda,
nu te crede nici o părticică din inima mea.”

Drum de întoarcere

Pajişti de floarea-soarelui
ivite la-nceputul verii,
surate în strai auriu,
de când alergăm împreună?
O bornă şi încă una…
Florile au adormit cu capul în piept.
Acum ce mai vine?
Eu, ce aştept?

Texte preluate din volumul „Poezii” la data de 24 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

În crângul Alexandra

Sunday, November 23rd, 2008

Autor: George Virgil Stoenescu
Editura: Univers Enciclopedic
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2001
Număr de pagini: 229
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Rondelul papagalului obez

Un papagal obez şi fără har
Era bolnav de-o gravă bulimie,
Mânca şi noaptea în bucătărie
Nu mai cânta, era tot mai bizar.

Cu ochii lui rotunzi de caviar
Însingurat în neagră văduvie,
Un papagal obez şi fără har
Era bolnav de-o gravă bulimie.

Cumplit de rău, teribil de clonţar
Pe Alexandra o muşca de ie,
Invidios şi pus pe felonie
Pentru mâncare te juca la zar,
Un papagal obez şi fără har.

Rondelul spahiului melancolic

La piramide ţanţoş un spahiu
Purta turban din fire de mătasă
Napoleon găsindu-l cilibiu
Şi l-a făcut curtean de soi în casă.

Acum e melancolic şi pustiu
Asediat de-o tandră baroneasă,
La piramide ţanţoş un spahiu
Purta turban din fire de mătasă.

Prea sedentar şi foarte durduliu
Din când în când cu-o voce cavernoasă
Recită din Coranul veşnic viu
Alunecând în clipa somptuoasă
La piramide ţanţoş un spahiu…

Rondelul beizadelei

Sub cerul Bosforului sta semeţ
Între popice dup-o jaluzea
În fini şalvari un aprig turculeţ
Trăgând întruna dintr-o narghilea.

Cu nasul acvilin şi pârul creţ
Cu ochi prelungi, Mehmed beizadea
Sub cerul Bosforului sta semeţ
Între popice dup-o jaluzea.

In minte-l fulgera un gând răzleţ
Cu degetele barba forfecea
Bătea cadânele c-un făcăleţ
Nervos că a pierdut o mahmudea
Sub cerul Bosforului sta semeţ.

Texte preluate din volumul „În crângul Alexandra” la data de 23 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poziţia Lotus

Saturday, November 22nd, 2008

Autor: Ion Maria
Editura: Vinea
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2008
Număr de pagini: 95
ISBN: 978-973-698-195-1
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

scriu

scriu pentru mai puţini
decât sunt într-o sectă
dar nu contează
important este cine
te citeşte
poezia nu arată
la fel
când e citită
de-un diavol
sau de un sfânt

acesta nu este un poem

acesta nu este
un poem
este doar inima mea
întoarsă pe dos
ca o mănuşă
vara
expuse îi sunt toate intimităţile
sângele bălteşte peste tot
acesta nu este un poem
acesta este doar
o măcelărie
sufletul poetului
atârnă în cârligul din pod
e tăiat şi expus
până va putrezi
în cer

singurătate

sunt un om singur
atât de singur
încât
de tristeţe
şireturile
mi se dezleagă
singure
de la pantofi

Texte preluate din volumul „Poziţia Lotus” la data de 22 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

La noapte va ninge

Friday, November 21st, 2008

Autor: Matei Vişniec
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1980
Număr de pagini: 97
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Despre sinucidere

E o zi
când fluturele vine
şi mi se aşează
pe ţigara aprinsă
eu îl privesc uluit
cum se face scrum
îmi dau seama că este vorba
de o sinucidere
cu substrat politic
dar nu înţeleg de ce a ales
tocmai ţigara mea

Despre 0.1.2.3.

Soldat 0.1.2.3.
eşti învinuit
că n-ai păzit bine
livada împăratului

Ştiai doar că trecătorii
scrijelesc fel de fel de lucruri
de cuvinte şi lucruri
pe scoarţa arborilor
ştiai că toate acestea
răzbat multiplicate
pe coaja fructelor
şi mai ştiai că aceste fructe
se servesc
la masa împăratului

Despre ochiul drept

Am aflat că nu prea vezi cu ochiul drept
zise leul
da, nu prea văd, zise păzitorul leului
ce nenorocire, ce nenorocire,
zise leul, şi nici cu urechea dreaptă
nu prea auzi, nu-i aşa,
nu prea, într-adevăr, nu prea, zise păzitorul leului
ce nenorocire, ce nenorocire, zise leul

Dar tu, zise păzitorul leului
ai labele paralizate, nu-i aşa,
aşa e, aşa e, zise leul
rău, foarte rău, zise păzitorul leului
şi nici mirosul tău şi nici colţii tăi
nu mai sunt ca înainte
aşa e, zise leul, aşa e,
ce nenorocire, ce nenorocire,
zise păzitorul leului

Texte preluate din volumul „La noapte va ninge” la data de 21 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Faust XXI

Thursday, November 20th, 2008

Autor: Ion Stoica
Editura: Ex ponto
Locul: Constanţa
Anul apariţiei: 2007
Număr de pagini: 93
ISBN: 978-973-644-639-9

Miniantologie lirică

Cândva, la vamă

-Aici e vama, pune tot pe masă,
N-aduci în ţară tot ce-ţi umblă-n gând,
Eu sunt aici fiindcă de ţară-mi pasă,
Nu ca să-mi iau simbria fluierând;
-Dar n-am nimic, n-am cumpărat o scamă,
Urăsc să fac bagaje şi să car,
Ştiam că mă veţi scotoci la vamă
Şi nici n-aveam vre-un ban în buzunar;
- Hai las-o dom’le, haide că n-am vreme,
Dolari, inele, ceasuri, scoate tot,
Sunt învăţat cu tot felul de scheme,
Toţi spun că n-au nimic, pe urmă scot;
- Dar eu chiar n-am, v-am spus-o mai nainte,
Un paşaport, o poză de copil,
Bagajul meu de gânduri şi cuvinte,
O croznă de nesomn şi… ceva stil;
- Să nu mă iei la vale că nu ţine,
Eu ştiu până-n rărunchi să te descos,
Dacă mai treci o dată pe la mine
Te pun să-ntorci şi vorbele pe dos

Turism

Îmi place sa călătoresc;
Aleg întotdeauna
Trasee necunoscute;
Ultima oară
Am călătorit prin cer;
Mă aşteptam la ceva extraordinar!
Când colo, un spectacol
Cam plictisitor,
Nu semăna deloc
Cu ce-am citit în reclame;
Un vânt care mergea lângă mine,
Gâfâia cu ultimele puteri
Şi înjura la fiecare pas;
Dincolo de lună
Sforăiau nişte îngeri,
Sub o stea palidă
Se mişcau ceva umbre,
În semiobscuritate
Şi parcă se vedeau la orizont
Nişte castele, cam ţigăneşti;

Nu cumva

Care dintre cele două lumi posibile
Este cea adevărată?
Lumea plus sau lumea minus?
Sau, dacă amândouă sunt adevărate,
Care e cea mai bună?
Sau, dacă amândouă sunt bune,
În care dintre ele trăiesc eu?
Dacă eu trăiesc în lumea plus
Care eu sunt eu?
Eu cel plus sau eu cel minus?
Şi dacă în lumea plus
Trăiesc eu cel plus,
Iar în lumea minus
Trăiesc eu cel minus,
Ce s-ar fi întâmplat
Dacă în lumea plus
Aş fi trăit eu cel minus,
Sau în lumea minus
Aş fi trăit eu cel plus?
Şi dacă eu cel plus,
Trăind în lumea plus,
M-am întâlnit cu tine,
Care tu eşti tu?
Tu eşti tu cea plus,
Sau eşti tu cea minus?
Şi dacă eu sunt eu cel plus
Şi tu eşti tu cea plus,
De ce ne-am atras,
Dacă plus cu plus se resping?
Şi dacă eu sunt eu cel minus
Şi tu eşti tu cea minus
De ce ne-am atras,
Dacă minus cu minus se resping?
Şi dacă eu sunt eu cel plus
Şi tu eşti tu cea minus
Şi ne-am atras conform legii,
De ce nu ne înţelegem?
Şi dacă eu sunt eu cel minus
Şi tu eşti tu cea plus
Şi ne-am atras conform legii,
De ce nu ne înţelegem?
Nu cumva mai este altă lume?
Nu cumva mai sunt şi alte semne?

Texte preluate din volumul „Faust XXI” la data de 20 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Monolog în Babilon

Wednesday, November 19th, 2008

Autor: Alexandru Philippide
Editura pentru literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1967
Număr de pagini: 121
Alte poezii: poezii.t2i.info şi cerculpoeţilor.net

Miniantologie lirică

răzvrătire

Visez o răzvrătire a lumii vegetale.

De la lichenii palizi ai cercului polar
Pân’ la giganţii arbori ai zonei tropicale,
Ciuperci sau flori, mlădiţe sau trunchiuri colosale
Pornesc să-nfrunte omul, uzurpator flecar
Al mutei lor domnii primordiale.

Păsările călătoare
Au dus din continent în continent
Vestea cea mare;
Şi-acum, în orice vrej, în orice floare
E demonul revoltei, subtil şi violent.

Eucalipţi şi  cedri cu braţe  uriaşe
Şi baobabi bubonici cu trupul numai noduri
Se năpustesc năprasnici spre marile oraşe
Zdrobind palate, fabrici, gări, hale, turnuri, poduri.

Din ecuatorialele coclauri
Lianele cu braţe de hidre şi balauri
Se furişează şi se-ntind,
Îşi iau avântul
Şi-ntr-o reţea de funii vii cuprind
Pământul.

Şi arbori fără nume, giganţi cu braţe-căngi,
Ies fioroşi din junglă cu uraganu-n coarne
Purtând, drept coliere, şerpi boa şi, drept goarne,
Maimuţe urlătoare împleticite-n crengi.

Un pâlc de mari sequoia porneşte la asalt.
Şi înghiţind distanţe de ceasuri dintr-un salt
Vijelios  ajunge drept la ţel:
Şi  iat-un  zgârie-nouri de piatră şi oţel
Se prăbuşeşte alb, inert, înalt,
Titan tembel.

Din  taiga  purced oştiri de pini,
Fac paşi de şapte poşte săltând din rădăcini
Ca nişte strâmbe picioroange
Şi sunt atât de deşi încât întorc din cale
Largile fluvii  ecuatoriale
Făcând o gârlă seacă dintr-un  Gange.

Din   crengi ca din ascunse catapulte
Sar stânci întregi zvârlite la depărtări de stele
Şi cad peste pământ atât de  multe
Încât astupă mările subt ele.

În orice fir de iarbă un ghimpe  încolţeşte,
În  fiecare frunză un ochi ascuns palpită;
Şi în pămînt tuberculi şi bulbi scobesc hoţeşte
O boştiură perfidă ce-i gata să te-nghită.

O forţă-năbuşită de mii şi mii de ani,
Ascunsă-n pulsul molcom al sevei, îşi ia  vânt
Cu zbucium de cutremur şi clocot de vulcani;
Şi  era  vegetală  rencepe  pe  pământ…

… Ca să  dureze  pân-atunci  când,  poate,
În  viitoare vremuri depărtate;
Metalele din beznă şi pietrele scuipate,
Surori cu-acelea care ard în stele.
Din noaptea nemişcării se vor trezi şi ele.

Alai

Venise-acum şi-acel prea tainic ceas
Ce încă nu-şi aflase-n vreme rândul.
Pe care îl trăisem doar cu gândul.
Dar nu-i dădusem încă-n mine glas.
Ceas de  plecare şi de  bun rămas.

Mergeam printr-un tărâm de glod şi fum.
Bătut de vânturi şi uitat de soare.
Năstruşnici oameni mă-nsoţeau la drum!
Aveau cătuşe, lanţuri la  picioare.
Şi chipuri parcă înmuiate-n scrum.

Ciudaţi ocnaşi! Pe faţa lor murdară
De zgură şi de praf nu se vedea
Nici deznădejde, nici durere-amară.
Cătuşa o purtau ca pe-o brăţară.
Şi lanţul greu de fier ca pe-o cordea.

Am  început  atuncea să mă  mir:
La  nuntă  merg, ori  la spânzurătoare?
Fiindcă gloata  lor  zornăitoare
N-o împingea din urmă niciun zbir
Cu bici  de piele şi şuierătoare.

Pe-ncetul o-ndoială  mă cuprinse:
Eu singur eram liber printre ei
Şi totuşi parc-aş fi fost eu, nu ei,
Cu mâni şi glezne în cătuşe prinse,
Iar   ei, ocnaşii – păzitorii   mei!

Cu glasul ruginit de lungi tăceri
I-am întrebat atuncea cu sfială:
Sunt osândiţi? sunt temniceri?
Ca să-mi alung  cumplita  îndoială
Ce-mi  grămădea  în  inimă  poveri.

Dar ei, cu-acelaşi pas, cu-acelaşi scrum
Al neclintirii  negre  pe figură,
Învăluiţi în pâclă şi în zgură,
Mergeau, tovarăşi credincioşi de drum,
Cu ochi lunateci şi-ncleştată gură.

Ce glumă crudă şi ce vis nerod!
M-am repezit să ies din trista turmă.
Să scap de-acest tărâm de fum şi glod
În care spaime vechi te-ajung din urmă
Şi  te-nsoţesc  cu-absurdul  lor  prohod.

Zadarnic însă pasul mi-l grăbii
Şi începui s-alerg prin glod şi şanţuri,
În urma  mea, cu clinchete  zglobii,
Suna mereu alaiul meu de lanţuri.

Incomunicabilul

Din craniu mi-au lăsat doar o fâşie,
Un ciob ca să-mi servească de suport;
Şi-acum, zbârcit şi puhav, pe tipsie.
Stau la hotarul dintre viu şi mort.

Cu vinişoare fine mă legară
De-o inimă de gumă, de bronhii de oţel.
Un sânge care nu-i al meu strecoară
În mine-o existenţă fără ţel.

Aud fără ureche şi văd fără privire,
Aşa cum simţi în braţul absent un puls bătând.
Trăiesc în mine însumi ca pură amintire.
Fiinţa mea e numai memorie şi gând.

Atâtea miliarde de celule
Sunt vii degeaba, iscă  în  zadar
Dorinţe şi voinţe, porunci pe care nu le
Îndeplineşte niciun mădular.

Sunt împânzit cu sârme şi cu ace.
Electrice imbolduri mă bântuie mereu…
Cu-aceste meşteşuguri subtile, orice-aţi face,
Tot nu puteţi pricepe ce-i în adâncul meu.

Veţi aduna desigur un vraf şi înc-un vraf
De foi lucioase, pline de linii negre, care
Tot urcă şi coboară, dar nu veţi fi în stare
Din mine să desprindeţi măcar o cugetare
Cu   simplul vostru  encefalograf.

Ce spun acele linii cine ştie?
Voi numai de la mine puteţi afla, dar cum,
Când între voi şi mine nu este niciun drum
Şi gândul meu e mut pe veşnicie?

Un scris din care nimeni nimic nu înţelege,
Din care doar atât puteţi alege
Că eu exist, făptură sibilină.
La pragul dintre viaţă şi maşină.

Atâta numai? Prea puţin. Mai este
Până s-aveţi din miezul meu vreo veste.

V-ar trebui o nouă născocire,
În aşa fel ca, fără mijlocire,
De-a dreptul să se-atingă gândire cu gândire,
Iar eu să pot în voie să cutreier
O omenire  toată  numai  creier.

Dar  pân-atunci,  misterios şi mut,
Rămân un exilat în absolut.

Texte preluate din volumul „Monolog în Babilon” la data de 19 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea