Archive for December, 2008

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Anno domini

Tuesday, December 30th, 2008

Autor: Florenţa Albu
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1991
Număr de pagini: 157
ISBN: 973-23-0299-2
Alte poezii: versuri şi creaţii.ro

Miniantologie lirică

O disperare mică tenace

Astă seară şi noapte
iese o disperare mică din zid
o şobolancă tenace
plină de colţi –

ea roade ea surpă
casa răbdarea
veacul tixit.

Ea plânge o plângere mică –
neputincioasă să surpe totul
iese din ziduri din noi –
ea plânge o plângere mică tenace.

Doamne, nu-i timpul trecut! –
plânsul-râsul se-aud prin ziduri
prin betoanele
sicriaşele noastre de fier-beton

-o disperare o fiară mică tenace
surpând,.

Călătoria

Călătorim tixiţi indiferenţi
ne lovim unii de alţii
ne-ndepărtăm străini –

privim nicăieri
ochi orbi pe un geam
ochii presaţi
-uscate aripioarele
culorile imaginaţiei
desenele viului.

Ochi de mumie pictaţi
Pe geamul călătoriei.

Si dincolo-n noaptea oraşului
alţi ochi
tixiţi presaţi indiferenţi

ochi ficşi în
eternitatea mişcată.

Huzur

E linişte. E cald.
Astăzi oraşul huzureşte.
Mai are încă ce mânca.
E linişte e cald în casă.

Deşteptătoarele n-au mai sunat
în zori prin hrube îngheţate.
Un vis burghez visează fiecare.
O zi – pomană de an nou.

Numai poetul – cobe
cântă în bradu-mpodobit
poemul trist prevestitor.

Şi mâine
iar mizerie şi frig
discursuri laşităţi istorice
- noii îmbuibaţi de istorie

Si mâine – acelaşi viitor.

Texte preluate din volumul „Anno domini” la data de 30 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Trophonius şi alte poezii

Tuesday, December 30th, 2008

Autor: Dumitru Bălăeţ
Editura: Rottarymond
Locul: Râmnicu-Vâlcea
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 160
ISBN: 10973-877-03-1-9
O mărturie: blogul tânărul scriitor

Miniantologie lirică

Cascadă în soare

Femeie frumoasă ca apa unei cascade
în soare
şuvoaiele trupului tău
îmi ridică întunericul
de pe ochi…

Unde dormeam cai nupţiali
au păscut sărătura
sângelui meu
şi setea lor creşte
privindu-te…

Iată-i cum aleargă acum,
cu frâiele rupte
şi roţile carălor hurducând
pe un camp fără margini
spre tine.

Primeşte-i, alină-le setea,
mângâie-i, cu răcoarea
trupului tău coborâtor în abisuri…

Femeie frumoasă ca apa unei cascade
în soare.

Ce rămâne

Ce rămâne din vultur?…

Nici penele, nici ghearele,
ci numai privirea aceea înaltă
deasupra munţilor,
nemărginita privirea deasupra munţilor…

Deasupra munţilor

Asupra munţilor.

Roi de fluturi, ideile

Şi au venit din mari depărtări şi l-au petrecut
ca un roi de fluturi, ideile.
El era cu faţa întoarsă spre nevăzutele stele
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Peste coline trecea dus de aripi fără de număr,
albele, de-o parte şi de cealaltă, zbătându-se.
Lacrimile cerului în ierburi sclipeau
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Şi nimeni nu ştia de unde-i venise pedeapsa,
poate doar în vis se petrecuse aceea…
El trecea cu faţa întoarsă către cerul nemaivăzut
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Si peste colinele mari era atâta lumină,
pe unde zburau în jurul lui, ca un roi de fluturi, ideile…
In florile câmpului bătea un vânt de aripi fără de număr
şi avea în piept înfipt
un cuţit de ivoriu.

Texte preluate din volumul „ Trophonius şi alte poezii” la data de 30 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poeme

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Miron Radu Paraschivescu
Editura: Timpul
Locul: Iaşi
Anul apariţiei: 2000
Număr de pagini: 185
ISBN: 973-8003-57-1
Prefaţă: Ilie Constantin – Între discurs şi expresia lapidară: stângăcia mimată

Miniantologie lirică

Veghe

Ca Filip al doilea în Escorial
Mă plimb tăcut prin sala de spital

Ingândurat şi trist şi strâns în mine:
Armada mea o fi ajuns ruine ?

Imperiul luminat de veşnici sori
Îmi zace măcinat de negustori,

Atâtea vămi deschise mi-l despică
Şi Ţările de Jos mi se ridică.

Iar când privesc prelung într-o oglindă
Văd toată dogma noastră suferindă.

Vioara

Cum stă-n sicriul ei cel mic culcată,
Vioara pare moartă înc-o dată.
Încremenit, arcuşul subţirel
i-a amuţit alăturea şi el,
cel care sprinten alerga pe strune,
şi nicio melodie nu mai spune,

Voi ştiţi prea bine că sunt o vioară
Prieteni, care cântă să nu moară.

Florile

Lui Rafael Alberti

Florile legănate pe câmp
Dau din cap
Si clipesc parcă din pleoape.
Florile vin din pământ.
Pentru noi, orbii din fund,
Ele sunt periscoape.

Texte preluate din volumul „Poeme” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Româniada

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Adrian Păunescu
Editura: Păunescu
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1994
Număr de pagini: 267

Miniantologie lirică

Din gară-n gară

Cea mai urâtă faimă ne omoară
In Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară
Din patria strămoşilor martiri.

Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.

Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Ii vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.

Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Si facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultímele ştiri.

Furăm şi păcălim cu-o artă rară,
Europenii ne şi zic fachiri,
Că nici nu ştii, în fiecare seară,
De la români ce-i bine să admiri..

Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară
Şi-n lacrimi gust sărat de amintiri
Si-apoi murim şi noi, din gară-n gară,
Sărmani români, la ultimele ştiri.

Vânătoare de români

Dacă ei la moarte
Vor să ni-i condamne,
Tu, pe fraţii noştri,
Apără-ni-i, Doamne
.

Ce pădure, Doamne, ce pădure,
Latră-n depărtare nişte câini,
Mareşalii stelei sângerânde
Ies la vânătoare de români.

Ca să-şi strige zdravăn libertatea,
Nu mai au popoarele plămîni,
Astfel, trec şi ele cu vederea
Marea vânătoare de români.

Lupi şi porci mistreţi şi urşi şi capre,
Lei împletoşaţi şi tigri spâni,
Vânătoarea lor, oricât de dulce,
Nu-i ca vânătoarea de români.

Îi omoară unde-i prind cu ochiul,
La hotare, la femei, la stâni,
Ce frumos sfârşit de săptămână,
La o vânătoare de români.

Circ pe Prut şi cimitir pe Nistru,
Sânge nou năzare în fântâni,
Ce pădure, fără milă, Doamne,
Si ce vânătoare de români.

Tehnică militară

-Au cu ce voiţi a bate
Oştile nenumărate,
Ce v-au arestat pământul
Si v-au pângărit cuvântul ?

Nu aveţi şi voi oştire,
Ca duşmanul s-o admire ?
-Mai avem, dar e subţire,
Cartea noastră de citire.

-Dar aveţi cumva rachete?
-Un popor de feţi şi fete.
-Nu aveţi o strategie?
-Ce o fi să fie, fie.

-Nu aveţi batalioane ?
-Bărbiereşte-te, Ioane,
Pune-ţi haina pentru moarte
Si bocanci, că pleci departe.

-Însă ce înseamnă Ionul ?
-Ăsta ni-i batalionul.
-Arme-aveţi şi voi grămadă ?
-Un caval şi o baladă.

-Pân-la urmă, aveţi oaste?
-Nişte doine de-ale noastre.
-Dar fetişul vostru cine-i?
-Zborul tragic al albinei.

-Cum îi spune celui care
Dintre voi e cel mai mare?
-Alţii altfel poreclescu-l,
Noi îi zicem Eminescu.

Texte preluate din volumul „Româniada” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Tirada de pe muntele placid

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Anca Pedvis
Editura: Fundaţiei Culturale române
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2003
Număr de pagini: 75
ISBN: 975-577-268-x
Prefaţă: Nina Cassian
Despre autor: un interviu cu autoarea pe youtube.com

Miniantologie lirică

Statuia

Când o găsiră,
avea ochii lipiţi
cu urdori de noroi
şi-aripile înglodate…
reprezenta un înger
transgresând,
cu sabia lui tocită, stări :
de fapt, de graţie, de perplexitate…

O scoaseră cu grijă
din uterul ei umed, de pământ,
care duhnea a cârtiţă,
a ciupercă şi a lavă…
o spălară. O hrăniră
cu bucăţele de mirare,
cu laudă, nu prea grasă,
cu aerul mai pur,
dintre octave…

Promisă uitării de muzeu
(sortită celor mai pe înţeles,
celor cu-atât mai pe deplin uitaţi,
cu cât sunt pomeniţi mai des),
ea fu-ngropată-n linguşeli,
ca în mătăsuri moi şi ude…

Până ce piatra, de răsfăţ,
uită de felul ei de piatră
şi începu cu vremea să asude…

În casă la noi…

În casă la noi,
tata urla până plezneau oglinzile.
In preajma lui,
aerul era gros ca un mortar
în care răsuflările noastre săpau
timide tunele…

Când tata venea acasă,
eu eram prima care mă aruncam
în puţul fără fund al fricii.
Acolo, lupi mă înşfăcau
Şi-mi jupuiau veşnicia de pe suflet,
Secundă cu secundă…

În casă la noi, noaptea
se lăsa ca un armistiţiu.
Pereţii oftau o linişte grea.
Pe sub paturi, întunericul
se lăţea, ca o baltă de sânge.

În humusul pernei,
hrănite cu plâns,
creşteam licheni, ciuperci
şi speranţe nătânge…

În casa bunicii

În casa bunicii
ochiul albastru al levănţicăi
clipea, uscat, între albituri,
iar florile de cerceluş atârnau
din ghivece cu limbile scoase.
În casa bunicii
scara bătrână, de lemn, gemea seara,
sub paşii celor ce se-ntoarceau din viaţă.
Geamurile, pictate de noapte în indigo,
erau zgâriate de unghiile ascuţite
ale stelelor…

Casa bunicii era atât de ticsită de îngeri,
încât nimeni nu îndrăznea să înjure.
Dacă-l pomeneam pe dracu’
(ca un preludiu la focurile Gheenei),
bunica ne freca buzele cua rdei iute,
până ni se umflau aidoma ciupercilor…

Înainte de culcare –
cu virtuozitate de violoncelist –
bunica îşi împletea coada,
subţire ca o sfoară.
Apoi îngenunchea la altarul patului,
îşi şuşotea rugăciunea
în urechea lui Dumnezeu
şi se strecura între cearceafurile apretate,
foşnind ca un lan de porumb…

Deasupra,
nava podului pocnea şi scârţâia
sub greutatea nopţii.
Înăuntrul ei, ningea abundent
cu praful unor ziare
bolnave de febra altor vremuri.
Acolo mă furişam,
întinzându-mă pe spate,
ca gândurile să-mi curgă orizontal,
asemeni râurilor.
Acolo visam să mă fi născut la Paris…

Sau deloc.

Texte preluate din volumul „Tirada de pe muntele placid” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poezii

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Radu Săplăcan
Editura: Charmides
Locul: Bistriţa
Anul apariţiei: 2003
Număr de pagini: 148
ISBN: 973-85067-5-1
Prefaţă: Mihai Dragolea – Prietenia dintr-un manuscris

Miniantologie lirică

Guaşă

oraş în costum de scafandru
străzi mai albastre, cer mai elastic –
amintiri ale corpului
începând de la umeri…

sub umbrelă,
ca într-o plasă de fluturi.

Factorul şarpe

în postul Crăciunului se evocă cu strălucire:
luminiţe de ceară, sănătate cu furca, chiar
robusta floare de criţă –
se iubeşte floarea de mălai,
steaua din palmă,
cuţitul gras…

Liber arbitru

Poporul privitor
se înghesuie pe potecă –
unul strigă:
“e acolo, în poiană,
un copil cu o pasăre pe piept” –
miroase a iască iar în piaţă
se devorează
păianjeni roşcaţi.
În plămâni un câine
îşi miroase
umbra…

Texte preluate din volumul „Poezii” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Aproape negru

Tuesday, December 23rd, 2008

Autor: Niculina Oprea
Editura: Muzeul Literaturii Române
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 86
ISBN: 973-7751-15-9
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

înaintea stingerii

ea nu te aşteaptă îndrăgostită
ca orice femeie

ea îţi taie calea
ca apa

ca focul

nevăzută deschide uşa sufletului

se aşează între amintirile tale

tăcută şi tristă cum doar
înaintea stingerii se poate afla

o fiinţă omenească

sunetul flautului

aminteşte-ţi sunetul flautului şi refugiul
dimineţilor noastre

tata asuda pe schelele timpului

mama ne aducea într-o cupă viaţa ei
pe sfârşite: luaţi-o, aşezaţi-o pe tabla
de şah! –

limba i s-a uscat rostind aceste cuvinte

regină cu trupul însângerat

poartă sunetul flautului printre morminte

acest fulg de zăpadă

despre dragoste nu se vorbeşte

despre dragoste se scrie zile întregi

nopţi întregi

poeţii scriu despre ceva pe
care n-au pus degetul

simt fluidul cum îi traversează

eu numesc dragoste acest fulg de zăpadă
care mi se topeşte pe buze

care-mi aminteşte în fiecare iarnă
că sunt o altă femeie

Texte preluate din volumul „Aproape negru” la data de 23 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Pe muche de şuriu

Wednesday, December 17th, 2008

Cânturi de ocnă

Autor: George Astaloş
Editura: Tritonic
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2001
Număr de pagini: 308
ISBN: 973-8051-00-2
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Balada mincinosului zelos

La geamul din sufragerie
Sta cearceaful atârnat
Şi microbii de ftizie
Se tot scurgeau treptat
Pe lângă drum pe lângă gard

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea..

Dac-oi mai minţi minciuni să-mi îngheţe ţuica-n pruni î
Şi s-atâme-n creanga seacă ţurţurii cât o cinzeacă
Să-mi îngheţe şpriţu-n viţă iarna la bătut halviţă
Când arde plachiu-n flec de prea mult lăsat de sec

Dac-oi mai minţi minciuni să-mi cadă sticla din mâini
Când oi vrea s-o dau turnată cu gagicării de toartă
Şi să mi se-nfigă-n miale cioburile date-n boale
Boale de căzut la pat cu maţu din maţ uscat

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint şi nu mint bine să dea salvarsanu-n mine
Salvarsanu cu cinci cruci şi cu ace groase-n buci
Care-ţi seacă vinele şi-ţi seceră binele
Din creştet până-n călcâie cu doctori la căpătâie

Dacă mint şi nu mint bine să cadă casa pe mine
Şi să-mi taie maioneza tocmai când mi-oi face freza
Cu cărare la mijloc să mă ţină boloboc
Cu zmacuri şi briantine ca să dau luciri din mine

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint cu mincinoase să-mi intre trăscău-n oase
În oase şi-n carnea moale bâţâită de damblale
Cu tremur de văduvă trasă până-n măduvă
Făcută capră la zid din focosu de carbid

Dacă mint cu mincinoase să dau strâmbe-n babaroase
Trase ştaif de sus în jos cu gânduri de dus şi-ntors
Şi puse-n picior de drac potcovit în parpalac
Ca plăcile de patefon Olimpia şi Odeon

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Dacă mint şi zic minciuni să mă treacă prin tăciuni
Şi să mă deoache-n soare pân-o da bălosu-n floare
Floare dalbă cu ajur de prin brânza dinprejur
Răscoaptă în mămăligă de bravul soldat Bulică

Dacă mint şi zic minciuni să mă ia piranda-n pumni
Şi-n şuturi de dat afară pe viscol la drum de seară
Ea să se-ntindă cu alţii eu să-mi zgudui singur lapţii
Ea să zbenguie taraba eu să bat pe tuşe laba

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

De-oi minţi minciuni zvântate să-mi intre cartea pe date
Şi oasele pe plătoiu până un-se bagă roiu
Când dă ziua-n crăpătură şi pasu pe scurtătură
Fără sfanţ în caraiman cum ţi-e dat când n-ai bulan

De-oi minţi minciuni zvântate să-mi cadă urâţii-n spate
Tocmai când m-oi dădea călare pe mânzat de fată mare
Fată mare perpelită ca guvidele pe plită
Perpelită şi lăsată cu zgaiba nescărpinată

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Din minciuni şi minciunele m-am trezit la Măgurele
C-o zeghe crescută-n spate pe vreo câteva karate
Fără apă nici săpun cum e dreptu mai comun
Când dă grande procuroru şi-ţi taie din mers cotoru

Din minciuni şi minciunele mi-a dat bişniţa-n belele
Belele cu lipsuri mari de fineţuri pe dolari
Cu arsuri şi praf de puşcă scăpărat la ceas de duşcă
Nu tu paşti nu tu crăciune doar pachet cu lanţuri bune

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

De-atâtea minciuni minţite scoase pe nemiluite
Cade omu-n obiceiuri de vorbe şi de condeiuri
Vorbele ca să le spună condeiu să cânte-n strună
Ba pe faţă ba pe dos pentru un ciolan de ros

De-atâtea minciuni minţite când pe blat când pe-auzite
Când servite pe tipsii când puse-n caligrafii
Ca pe vremea lui Pandele care mă făcu surcele
In rahat să-i bată nasu cum băteam cartea cu asu

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Cine-o minte ca să mintă să se cureţe-n oglindă
De lindini şi filipeşti pe la uşi pe la fereşti â
Şi să-i cadă-n pleoape soiu când i s-o trezi şiştoiu
Din blestemu de mezat pus pe ras tuns şi frezat

Cine-o minte ca să mintă să-i cadă duşmani în ghindă
În cărţi în cafea şi-n bobi şi în hoitu dat la corbi
Să-i curgă trâncii pe nas când o vrea să spună pas
Şi să-l şteargă de pe rol când o spune pas-parol

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Că cine-a minţit mai minte şi cine s-a prins se prinde
Şi-ţi pune păcate-n cârcă să le duci şi s-o dai zbârcă
S-o dai zbârcă flutureşte că n-oi fi neamu lui Peşte
Să pui în carabă lozu şi să-ţi plimbi cum vrei găozu

Mincinosu-i mincinos le scoate din maţu gros
Şi le trage şlefuite când la rând când pe sărite
Când le trage când le zice ace brice şi carice
Ba e hopa ba-i Mitică ba e-n cur ba se ridică

Că şi eu câte-am păţit în viaţă!

Minciuna-i ruptă din rai dacă n-ai minciună n-ai
Nici tu spusă nici nespusă nici firfirici pe parnusă
Că nu ţi-e nici cald nici bine dacă n-ai minciuni pe tine
Cu care să ieşi în lume şi să te strecori pe bune

Că dacă-s minţite greu te-apasă la portmoneu
Iar dacă-s minţite lung câte-ţi dă tot nu-ţi ajung
Că aşa te pui pe rele şi te-nveţi să bagi în ele
Minciună după minciună zece strâmbe una bună

Că şi eu câte-am păţit în viaţa!

Doamne dacă mă iubeşti loveşte-mă să loveşti
Cu bancnote de hârtie una ţie una mie
Bancnote ţesute-afară şi-aduse biteş în ţară
Din americi depărtate că suntem făcuţi pe luate

Cu minciuni fierbinţi să se-aleagă preşedinţi
Preşedinţi şi şefi de state să le mintă ei pe toate
Pe toate şi-ncă ceva că aşa-i politica
Una zice ş-alta face când vorbeşte parcă tace

Las-o-aşa cum a căzut şi umblă!

Balada încornoratului pirpiriu

Inel inel de aur
Cu piatră scumpă la miljoc
Eu te-am iubit copilă dragă
Da tu n-ai avut noroc

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea…

Omu bun e păgubos şi pe faţă şi pe dos
Şi pe dunga banului şi-n gura băcanului
Cum o dă şi cum o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe nasoale cu flitu din sarsanale

C-aşa se-ntâmplă cu mine tocmai când dădui de bine
Şi când făcui şi eu cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari cu languste şi homari
Şi Şampanii cu fâs-fâs din spume de jos în sus

Hopa hopa Europa-i naşu!

Asta la prima vedere că langusta mea-i muiere
Şi homarii-s turnători când îţi bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian când luate din caraiman

C-a rămas şampania paştii şi grijania
Lu Pândele lui acolo care m-a dublat în solo
Ca să mi-o soarbă-nspumată când o scarpină la noadă
Pe remorcă şi s-a dus c-o dă cu roţile-n sus

Hopa hopa Europa vine!

Şi mă scoate din noroace ba cu strâmbe ba cu cioace
Pus pe rele cum era duce-l-ar d-aicişa
Că aveam viaţă frumoasă când mi-a pus zbanghii-n casă
Să mă ia şi să mă ducă unde-i pedeapsa mai lungă

Abia m-am dat jos din pat că m-au şi îmbulinat
Să nu văd timpu cum trece cu şampania la rece
Şi cu glojdu în belele ca să se-nfrupte Pandele
Care mi-a luat de la gură şi potol şi băutură

Hopa hopa Europa trece.

Mă vându gagica mea dar-ar filoxera-n ea
Mama ei de pocnitoare vedea-o-aş cu burta mare
In Herăstrău pe-nmuiate făcând ca pluta pe spate
Cu nuferi pe abdomeni din Pipera şi Fundeni

pe Pândele şucăreţu da-i-aş cu roşcove creţu
Că şi-l pune-n găurici şi îl stoarce de lipici
Că eu când n-am avut zmac mi-a pus ţuiu pe batac
Şi cum n-a mai vrut de mine mi-a dat schimschi din bobine

Hopa hopa Europa creşte!

Eu ieşeam să dau cu zoru ea-şi regla carburatoru
Eu la strâns daruri babane ea la bubuit banane
Eu dam la ciuperci ca prostu ea îşi chivernisea rostu
Eu cu pălicarii-n spate ea cu zbengu-n paturi late

C-aşa i-e omului dat să se topească pe blat
Cu bezne adânci în becuri si cu tălpăsita-n flecuri
Abia de ieşeam pe uşă că i-o da altu-n căpuşă
Ce nu ştie bărbatu află cu toptanu satu

Hopa hopa Europa-i mică!

Bărbatu-i deştept cu caru şi-o are-n crăcan cât păru
Şi mai creşte când se pune să o dea pe fapte bune
Adică s-o pună-nfiptă când biboanţă e zbârlită
Cu sămânţă la năduf jos sub Arcu de Triumf

Unde s-a deschis capcana şi-ţi dă ia tăbăcit blana
Cu jocuri şi ţipete între buze vinete
Date cu sugiuc de seară s-alunece ca să pară
Prinse cu ocaua mică şi sughiţu-n gingirică

Hopa hopa Europa zburdă!

C-aşa o ţineam pe-a mea din măsline la cafea
Când o luam şi-o ghiftuiam cu caimace pe divan
Din tălpi până-n creştete să-i sară lacătele
Şi să mi le dea ţâşnite cu iz de mehlem fierbinte

Până când secat din foaie o lăsă Gogu mai moale
Mai moale şi mai mocnit tocmai bun de soilit
În vise cu sforăieli nu tu dop nu tu scrobeli
Nici pompier nici instinctor să-i dea găoace-n fior

Hopa hopa Europa rabdă

Ferească-te Dumnezeu să vadă că te dai zmeu
Dar c-o pui doar pe jumate acolo unde se zbate
Pescăria pe uscat cu pofte de scărpinat
Până-n fundu adâncimii unde-i jarul mâncărimii

Dumnezeu să te fereastră să ai birlicu de iască
Şi când vrei să-l pui pe tare să se-ndoaie din intrare
Răstignit cu capu-n jos ca popicu-ntors pe dos
Şi să-ţi ia Pândele locu c-aşa-mi fu mie norocu

Hopa hopa Europa noastră!

Mi-a luat locu la biboanţă ca să-mping la tărăboanţă
După judecăţi în curs şi procese cu recurs
Pârlit şi cu banii luaţi mama lor de avocaţi
Se dau lei şi paralei şi n-au cuvinte pe ei

Ş’-uite-mă în pensioane să-mi pună gaştoana coarne
Ca să-mi curgă balele când şi-o pune gioalele
Pe umerii lui Pândele să-i facă scoica surcele
Şi ţâţele-acordeon ca la Falk şi Aftalion

Hopa hopa Europa trage!

Că parc-o şi văd în şa cu raşpa trasă-n chisea
Călărie cu frecuş pân’ s-o face derdeluş
Din şolduri şi din buric fiindcă tot nu sunt nimic
Cu brânzeturi de trapist fiindcă tot nu mai exist

Hopa hopa Europa uite popa nu e popa
L-a urcat în sus pe gambă cu mătănii la carambă
Şi focuri de-a buşilea să-i belească pielita
Şi să i-o dea peste cap cu guler şi cu hap-hap

Hopa hopa Europa-aşteaptă!

Tu comanzi sticle de bere eu cu lanţuri la picere
Tu sorbi spuma lui Pandele eu mă frâng în lanţuri grele
Eu fac harta României pe cerceafu puşcăriei
Frecos-frecos rade-i pluşu şi bate-i tihnit albuşu

Tu pui sticlele la gheaţă eu sunt condamnat pe viaţă
Tu destupi sticle-nfundate eu sunt condamnat la moarte
Eu îmi dau calu la apă tu te tragi vârtos în ţeapă
Eu îmi dau duhu din mine tu dai cu Pandele-n tine

Hopa hopa Europa e-n călduri!

Balada gagicăresii păguboase

Dar-ar Dumnezeu să dea
Să ardă baraca mea
Şi să rămână numai parii
Să se-nţepe comisarii

Păi nu-i nimica trece şi-asta draga mea…

Cât a dat-o huţa-huţa şi i-a şi săltat maimuţa
Maimuţa cu acareturi în care ţinea băneturi
Ca să-şi cumpere ciorapi să facă fâs şi să crapi
Ciorapi de bulane lungi cu mătăsuri trase-n dungi

In dungile dinapoi împletite-n ochiuri moi
Ca să mi te bage-n boale când te uiţi să ţi se scoale
Ca Foişoru de Foc din Pache până-n Cocioc
Căruia-i ţâşneşte duhu că aşa i s-a dus buhu

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Adezgo mânca-ţi-aş gura cum n-a văzut fundătura
Fundătura Făurari unde-s Dudeştii mai mari
Şi-ntunericu mai des când se iese la cules
Cu musca pusă pe rele şi tocurile spre stele

Mai moale cu pasajul că-şi găsi gagica naşu
Tocma când din nebunii trecuse pe melodii
La flautu fermecat morfolit în lung şi-n lat
Morfolit şi făcut os cu gingia-n sus şi-n jos

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Uite geanta nu e geanta ca-n piaţă la Banu Manta
Şi bănet şi ciorăpei îi pierdu c-un şo pe ei
Cum se spune pe la noi loveaua din doi în doi
Cum se spune la Galaţi ruptă şi cu banii luaţi

Sus în buza lui Vitan unde nen’tu Plută-i han
Cu haremuri drăgăstoase şi gagici gagicăroase
Cărora le ia caimacu şi le pune-n scoică zmacu
Cu strigăt de nuntă mare şi clăbuci la îmbucare

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Plută fiul lui Mardare care uite-atât o are
Si ti-o-nfige-n măruntaie curcubeu ca după ploaie
Cometă pe firmament cu coadă şi supliment
Că te stoarce până crapi şi te scoate din ciorapi

Că la ce-o mai servi luxu dacă nu zbârnâie fluxu
In reflux de ţeava plină pusă-n pielea de găină
Creşte creşte dinăuntru când îţi bate Plută untu
Mai bine te laşi umplută decât să te dai stătută

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Plută din Crucea de Piatră care dacă ţi-o arată
Vânătă şi jucăuşe îţi taie sughiţu-n guşe
Şi glasu cu vino-ncoace călare şi dări şi stoarce
Ca să-ţi iei din drâmbă leac şi caise coapte-n fleac

Mai bine cu banii luaţi şi cu zbenguială-n lapţi
Decât cu ciorapi pe tine şi cu blana-n naftaline
Decât cu rostu uitat şi ochiu neremaiat
De cornul descântecului în fântâna pântecului

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Mai bine sări din lovea da să-ţi stea Plută proptea
Acolo jos la găoace unde fofoloanca toarce
Şi se vede airoplan cu picioarele-n tavan
Gata de aterizare când se lasă Plută mare

Mai bine să zaci întinsă şi de mădulare prinsă
Ca nodurile-n butuc arzoaică trasă pe rug
Când pe burtă când pe spate când mai jos pe săturate
Cu jaru aprins în zmârcuri şi lapte bătut în sfârcuri

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

C-aşa-i carnea de muiere multă-i dai mai multă cere
C-aşa-i carnea ei făcută se dă mică şi vrea multă
C-aşa-i carnea fără os te seacă cu dus şi-ntors
C-aşa-i carnea fragedă te trage la pagubă

Came din carne făcută cusută şi descusută
Care-ţi ia somnu din gene când scânceşte sau când geme
Ca ventuzele din spate trase-n zeamă pe mutate
Ca ventuzele pe piept eu sunt strâmb tu fă-mă drept

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

C-aşa-i viaţa când trăieşti faci ce faci s-o-nveseleşti
Cu măduva din ciolan în făclia de ciocan
Ca să vadă că ţi-e dragă ca o lujeră de fragă
O fragă de fată mare cu gânduri de răsturnare

Răsturnare-n tumbe moi făcute uşor în doi
Până când alunecă şi vine de spumegă
Fragă dulce la chindii cu reflexe rozalii
Şi cu tremurarea toată că se duce doar o dată

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Am luat-o că mi-a venit şi c-aveam chef de iubit
Chit că mi-au sărit ciorapii duşi pe sâmbetele apii
Cu Plută sorbi-i-aş zeama că scarmănă bine blana
Cu Plută mânca-i-aş mielu că ştie să facă felu

Cu pufuri şi mângâieri să te-aducă la plăceri
Ca să-ţi vină când îţi vine nu ca să-i fie lui bine
Că nu ştii cum te-mpresoară când te ia pe dinafară
Şi îţi pune cu descânt bucurii în locul sfânt

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Şi ce-am tras-o pe luate între ţâţele-adunate
Că-mi urcase spuza-n floare cu furnici în amigdale
Ca să-l fac de sârguinţă să-şi dea duhu din fiinţă
Cu ţâşnit de fagure izbucnit din prapure

Decât să-mi adoarmă crinul mai bine trec şi-mi fac plinu
Din gherţoiu lui nea Plută cu care mă dau umplută
Ca să nu mă fac stropită cu degetu la omidă
Frecos frecos pe uscat cu târtiţa la miezat

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Cine-o vrea ciorapi de damă să-şi strângă lipiciu-n palmă
Cine-o vrea ciorapi cu dungă patu să nu-i mai ajungă
Să-i cadă la aşternut vise rele de zăcut
Să-i cadă la drum de seară singurări de foc şi pară

Unde-i lege nu-i tocmeală când ridic capu din poală
Ţin cărarea străbătută ca să-i dau ţâţă lui Plută
Ţâţa mea cu lăptărie mulsă din anatomie
Ca să te pună la supt şi să mi te lase rupt

Aoleu ce-am luat-o-aseară Geto!

Texte preluate din volumul „Pe muche de şuriu” la data de 17 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Lumina Dardaniei

Thursday, December 11th, 2008

Autor: Baki Ymeri
Editura: Muzeul Literaturii române
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 104
ISBN: 973-7751-28-0
Postfaţă: Marius Chelaru
Despre autor: scriitori români contemporani

Miniantologie lirică

Ultimul cuvânt

Aici odihneşte
Cel care n-a fost bun
De nimic altceva…
Decât de iubit.

Femeia
Care la mine venea
Avea mireasma
Colinei de fragi.

Trecătorule,
Află şi tu
Cum şoptea:
Fă cu mine ce vrei –
Dumnezeu ne-o ierta!

Frică

La cinsprezece ani
Furi primele mere –
In sâni le ascunzi.
Bagă vecinii de seamă.
La şaptesprezece ani
Văd şi eu
Că ţii ascunsă în sân
Privirea vecinilor.
La optsprezece ani
Mergi la piaţă:
Nu vinzi acolo nimic
Dar te întorci bogată acasă.
Bogăţia ta aspră
Ne umple de frică.

Argument

Pentru nevinovăţie
Nu găsesc argumente.
Sunt doar un maestru
Care te-a ales
Devorându-te
Intr-o noapte.
Doar zorii zilei
Pot să aducă
La picioarele tale
Argumentul luminii.

Texte preluate din volumul „Lumina Dardaniei” la data de 11 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Versuri

Saturday, December 6th, 2008

Autor: Elena Văcărescu
Editura: Albatros
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1971
Număr de pagini: 223
Prefaţă: Zoe Dumitrescu-Buşulenga
Alte poezii: agonia.ro
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Vocea ta

Ca-n serile de vară, pe asiatici fluvii,
În vocea-ţi vastă, moale, dorm magice efluvii;

Ea  inima-mi   revarsă, asemeni unui vin,
E-aidoma-n culoare cu-apusul purpurin.

E-asemeni dimineţii  pe  bolta-nsângerată,
Cântarea-i   e   de   aur,   de  vocea-ţi   de-i cântată.

Când în a vocii tale fierbinte izbucnire
Aud tumultul mării şi-a codrilor vuire.

Când vocea  ta se scurge în legănări  încete,
Şi-n risipite-acorduri ca desfăcute plete,

Grădini  văd, suspendate, cu arbori nalţi, crescuţi,
Pe oceane blonde, cu marinari pierduţi.

Lădiţe parcă scutur, de cedru, cum e-aceea
Dospind otrăvuri puse de Fedra sau Medea.

Legănător de valuri şi insuli, ce istm oare,
Ce balsamuri, ce umbre şi ce  măslini în floare,

Ce ritm şi ce parfumuri, puterea şi-au unit,
Să-ţi  poată  face glasul atât  de molcomit?

De n-ar mai fi pe lume, mâini, glasuri de izvoare.
Şi-n spaţiu respiraţii plutind rătăcitoare,

De-ar  fi  ca  omul, fruntea pe sânul lui plecând,
Să nu audă-n trupu-i, lin sângele bătând,

Ea, vocea ta, o dulce şi caldă floare vie,
Ea, vocea-ţi, cu-al ei tremur de viaţă care-adie,

Ar dărui pădurii al apelor murmur
Iar  spaţiului   suflarea. Şi, peste tot, în jur,

Un sunet nou de viaţă ar prinde-al vremii caier,
Căci vocea  ta-i văpaie şi val, şi dans, şi aer…

Molcoma filozofie

Ţii minte?-n seara-aceea vorbeam filozofie  —
Subiect fatal de care eu mă  feresc, se ştie.
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.
Cât tu vorbeai de aprigi dureri, de şovăirea
Ce  copleşeşte  omul  când  cercetează  firea,
Cât timp vorbeai de soartă, de lumea noastră şi
De fericirea care o bănui, dar nu ştii
De nu-i înşelătoare şi-ntr-adevăr există:
În mine o idee dospea, mai puţin tristă,
Gândeam că fericirea s-o aflu dac-ar fi,
Departe, prea departe să merg n-ar trebui.
Ar fi destul ca mâna-mi în mâna-ţi să se-aşeze
N-ar trebui ca mintea-mi alt vis să  mai viseze,
Alt vis ce-aicea poate nicicând s-ar împlini.
Pentru-a  iubi viaţa aşa cum vreau, n-aş şti
Mai dulce mângâiere în dorurile-mi crunte,
Ca degetele tale să-mi pui, când plâng, pe frunte,
Şi să cufunzi, lin, ochii-ţi în ochii-mi ce zâmbesc.
N-am înţeles vreodată, şi vezi, nici nu doresc
Decât o fericire: să te aud pe tine
Vorbind şi depănându-ţi cuvintele  senine.
E tot ce-ar cere vieţii, vezi tu, inima mea.
De altceva nu-mi pasă; chiar moartea, ce-ar fi ea?
Cu-nceata-i muşcătură, uitarea însăşi poate
De tine să mă rupă. O, dac-aş şti că poate
O lacrimă pe groapa-mi, milos, mi-ai dărui,
De aur viitorul mi l-aş închipui !

Să nu aducem vorba despre filozofie –
E-un  subiect de care eu mă  feresc, se  ştie!
Căci o roşeaţă urcă pe fruntea mea uşor,
Devin îngândurată, iar tu, un visător.

Mona
(după un sonet breton)

Sub un mesteacăn, unde râul sapă,
O fată-a pus picioarele în apă.

Şi lacrima-i, prin flori, imaculată,
Sporeşte roua-n jur împrăştiată.

O pasăre îi spuse într-un tril:
„Ce tulburi apa, jucăuş copil?

De-o tulburi cu desculţele picioare.
N-oi mai vedea nici stele lucitoare,

Nici cuib şi nici aripile-mi cum sunt,
Nici raze gingaşe de soare sfânt.

N-o tulbura, fecioară preacurată!
Sub pasăre sta creanga-ncovoiată.”

Atunci fecioara ce plângea i-a spus
Acelei păsări dintre ramuri, sus:

„Când voi pleca pe-aleea-ndepărtată,
O să te vezi în unda tulburată,

Când nu-mi voi mai scălda piciorul gol,
Vedea-vei, pasăre cu zbor domol,

Şi cuibul tău, şi-al stelei juvaer,
Şi muşchiul verde, şi albastrul cer.

Ce n-ai cântat când am venit eu, oare,
Cu dragul meu pe-aceste lungi ponoare?

Când noi striveam ferigile în drum,
Ce nu-mi spuneai cu vocea de acum:

«O pleacă, tânăr cu priviri de ghiaţă,
Nu-i tulbura şi inimă şi viaţă.

Hai, pleacă, cu privirea ta şireată;
Nu tulbura o inimă de fată,

Ce nu mai vede-acum în depărtare
Lucind văzduhul şi voiosul soare.

Şi nu mai ştie-n vălurile-i grele
Seninul cer şi aurul din stele.»”

Texte preluate din volumul „Versuri” la data de 6 decembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea