Archive for March, 2009

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

O mie şi una de poezii româneşti VI

Tuesday, March 31st, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Aureliu Busuioc

Vecinii

Am încercat să cânt în casa mea:
Vecinii adormiseră abia.

Atunci mă tolănii şi eu în pat:
Îşi amintiră ei că n-au cântat

Mă pregătii înfrigurat să beau
Era târziu, vecinii se-nchinau.

Pornii atunci să plâng ce-aveam de plâns :
Vecinii mei râdeau voioşi la prânz.

Cercai să spun soţiei că-s haini:
Soţia mea plecase la vecini.

Strigai atunci degrabă la copii:
Copiii mei săpau la ei în vii.

Vroiam să-i cert. Dar nu se mai putea:
Vecinii chefuiau în casa mea.

Darie Magheru

Balada împuşcatului

cum stinsă-îi demult cea din urmă ţigară
şi vinul de-aramă cocleşte-în pahar
ciocni-vom prieteni ultima oară
pentru omul prea blond împuşcat pe trotuar

poate-o femeie cu părul de lună
şi umeri fierbinţi îl aşteaptă-n zadar
nu-îi nimeni s-o ştie nu-îi nimeni să-îi spună
că omul pera blond fu-mpuşcat pe trotuar

poate-un copil avea drag şi cuminte
că mâinile-în moarte-a deschis parcă l-ar
fi căutat şi atunci să-îl alinte
omul prea blond împuşcat pe trotuar

dar soarele-în cale-i nu va-înceta
nici curgerea vremii cu dulce şi-amar
femeia în braţe străine-a uita
de omul prea blond împuşcat pe trotuar

copilul va creşte cuminte şi-înalt
de tată-întrebând doar uneori rar
el ochi va avea tot albaştri de smalţ
ca omul prea blond împuşcat pe trotuar

şi zile-or descreşte şi zile-or să crească
aramă e toamna şi iernile-îs var
dar nimeni din drumu-i n-o sta să gândească
la omul ce-a fost împuşcat pe trotuar…

în tâmplele noastre îngheţ pune luna
când vinul din sânge coclit e şi-amar
ci blond va rămâne prin vreme întruna
doar omul acesta-împuşcat pe trotuar !

Lucian Valea

Ora de închidere

În fiecare seară ca-ntr-un bar
din care uiţi să te mai duci acasă,
eu mă afund în carte solitar
şi de ce spun cuvintele nu-mi pasă.

E-o hărmălaie pe la mese, dar
în mine cade-o burniţă geroasă,
care-mi înghiaţă vinul în pahar
de nu mai vrea nici îngheţat să iasă.

Din când în când mă face să tresar
vreo umbră prelingându-se mâloasă
ci coborând ciudat prin galantar,
să mă insulte ori să mă descoasă.

Mi-e bucuria însă în zadar –
barmanul e plecat de mult de-acasă
şi şase-şase nu mai dau la zar
şi nici nu se mai poate şase-şase.

Aşa petrec în carte ca-ntr-un bar,
din care uită omul să mai iasă
şi-n care nu-i măcar un ospătar
să-mi facă plata, să m-alunge-acasă,

cu glas distins, cu gest superior
„E ora de închidere, señor!…”

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VI” la data de 31 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti VIII

Monday, March 30th, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Mihai Cantuniari


Lecţia întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară  cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge,în care  înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi .

Dorin Tudoran

Străinul

Trecea pe sub geamul meu
cărând un sac în spinare,
am deschis fereastra să-l văd
şi mi s-a părut, sacul, plin cu ninsoare.

N-am apucat să-1 strig,
s-a întors spre mine fără mirare
şi mi-a spus: „Domnule, vă-nşelaţi;
eu mă ocup cu spuma de mare”.

Răspunsul meu a întârziat
şi omul şi-a aprins, liniştit, o ţigare,
a tras primul fum, a tuşit uşor,
apoi: „Da, cu spuma de mare”.

Nu ştiam ce să zic, era ca şi cum
aşteptându-mă la nişte sărbători
cineva întorsese calendarul pe dos
şi-n casa mea pătrunseseră alte culori.

Vrând, nevrând, întâlnirea se prelungea,
omul fuma lângă sacul său peticit,
întrebările mele se-nnodau în gât
iar el îmi spunea: „Sunteţi, oarecum, răcit?”

„Nu! Nu, domnule; Nu!
vroiam doar să vă întreb, dacă se poate:
Cine sunteţi? De ce treceţi pe-aici?
Şi ce Dumnezeu căraţi în spate?”

Omul şi-a aruncat chiştocul,
l-a strivit cu tocul pantofului,
a ridicat sacul pe umeri
şi mi-a spus: „Fiu al Norocului,

cum ai deschis tu fereastra
tocmai când drumul meu era pe sfârşite?
Cum de nu ţi-ai văzut de-ale tale,
de treburile tale obişnuite?”

„Domnule, încep să cred şi eu
că n-a fost o simplă întâmplare
şi că deschizând fereastra
lucrul acesta nu va rămâne fără urmare.”

„Fireşte, fireşte, Fiu al Norocului,
chipul tău e al unui om care nu minte,
dar, ascultă-mă, lasă-mă să-mi văd
de drum înainte,

nu te gândi că n-ai aflat
nimic despre omul ce-a trecut
pe sub fereastra dumitale” -
apoi, a tăcut.

Nici eu n-am mai zis nimic
numai că privind mai atent,
mi-am dat seama că nu mai eram
în cameră, ci pe aleea de ciment,

care duce spre poarta curţii mele
şi-atunci l-am întrebat pe trecător:
„Este adevărat?”, „Adevărat,
iubite al meu cetitor!”

„Cum «iubite al meu cetitor»?
doar suntem doi oameni care
stau de vorbă pe o alee
faţă în faţă, pe câte două picioare!?’

„Fiu al Norocului, de ce nu mă laşi
să-mi văd de drum, iar matale
să-ţi vezi de treburi, omule,
de grădină, de casă, de hangarale?”

„Dar, bine, dumneata intri
în curtea omului, nechemat,
apoi mai şi zici: «lasă-mă!»,
«mă duc», «am plecat»?”

„Fiule, Fiu al Norocului,
dar asta ai înţeles abia
când te-ai trezit în curte.
De la geam credeai, nu-i aşa?

că treceam pe sub geamul tău
ducând în spate un sac cu ninsoare;
du-te în casă, închide fereastra -
eu mă ocup cu spuma de mare.”

„Am să plec, nu-i nici o îndoială,
dar nu pricep nimic, şi-ncepe
să-mi fie, parcă, rău, să ameţesc,
să mi se pară că visez. Pricepe

însă că doresc să-mi spui
numai atât: Cine eşti.
Apoi, ne-om vedea fiecare de-ale noastre;
Dumnezeule, cum mă priveşti!”

„Fiu al Norocului, domnul meu, cetăţene!
intră odată în casă, curmă-ţi chinul;
nu ai nimic de aflat, linişteşte-te:
Eu sunt Străinul.”

Nicolae Dabija

Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

…Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi l
egat ca un lanţ de podea.

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VIII” la data de 30 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

…la vară, tot tu vei fi aceea

Sunday, March 29th, 2009

Autor: Niculina Oprea
Editura: Asociaţia Scriitorilor Români
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 58
ISBN: 973-85903-9-6
Prefaţă: Horia Gârbea – Vara care va veni

Miniantologie lirică

***

pielea i se încreţise pe chip
ar fi vrut să iasă din ea
cum ieşea adesea din pantofii care
îi aminteau de străzile unde
se risipeşte

ea nu e tăcută şi tandră

se aprinde ca arcul voltaic

arde până îşi face inima scrum

***

seara când îi cânt

tâmplele i se înroşesc ca bujorii din
curtea casei

carnea îi miroase a fagure cu miere

cu vârful degetelor îi desenez conturul

la un gest greşit s-ar revărsa ca vulcanul

din scrumul mângâielilor s-ar înălţa o
gară pustie

***

femeia cu pasărea pe cap traversează
piaţa romană

în umbra ei îl recunosc pe cel pierdut

pasărea e pregătită de cină

femeia îşi prinde obrajii în palme

tace călcând apăsat

Texte preluate din volumul „…la vară, tot tu vei fi aceea” la data de 20 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

O mie şi una de poezii româneşti VII

Friday, March 27th, 2009

Antologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: du Style
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1997
Număr de pagini: 427
ISBN: 973-9246-27-3
Prefaţă: Laurenţiu Ulici

Miniantologie lirică

Nicolae Turtureanu

Fereastră

Ceva, să intre prin fereastra albă
o pasăre fără de cuib sau doar
o pasăre cu aripa rănită
sau nici atât: o pasăre măcar.

Sau altă vietate, spre exemplu
o pasăre. Ceva rotund în orice caz
şi dacă are aripi va şti să-şi zugrăvească
cântecul verde-n lemnul din pervaz.

Desigur, este liberă să fie
orice – un strigăt sau o piatră, sau nimic –
Totu-i să intre prin fereastra albă
să intre prin fereastra închisă, vreau să zic.

Şi dacă are aripi va şti să taie sticla.
Oricum, să fie ceea ce numim
pasăre-diamant, pasăre-somn, pasăre-basm
crescând din pana bunilor fraţi Grimm.

Dar nu-i obligatoriu, o, nu-i obligatoriu
să poarte-ntr-însa viaţă sau neviaţă
şi nici să aibă chip, ci numai un contur
al lucrurilor ce mor spre dimineaţă.

Poate să fie plânsul sau cântecul tău trist
sau ochii tăi lovindu-se de geam,
Totu-i să intre pe fereastra albă,
să intre prin fereastra închisă, cum spuneam…

Mircea Ciobanu

Vântul Ahab

Am fost poet în vremea lui Ahab.
Vântul trecea pe deasupra,
îmbătrânind tot mai puţine cuvinte spuneam.
Stam între dune, scriam pe nisip
doar pentru vânt, pentru limba şi rariţa lui
neştiutoare de semne.

Vântul Ahab se numea.
Stam între dune, la poarta cetăţii.
Ziua-n amiaza cea mare
pe ziduri dansa o femeie –
eşarfa-ntre pulpele ei
flutura, flutura ca un şarpe plăpând.
Ce s-a-ntâmplat mai apoi,
domnule, nu mai ţin minte.
Somnul m-a-nvins chiar acolo sub ziduri,
nu mai ţin minte nimic.

Ştiu că e frig şi c-am fost
sub Ahab, vinovat de trufie.
De mâna lui, ah, n-am cântat,
De tristeţea lui n-am scris o vorbă.

Domnule, cum se numea
dansatoarea cu pulpe de-aramă
dacă vântul Ahab se numea ?
dacă pe ziduri femeia-nteţea răsuflarea
mulţimii? Ce scrie în cărţile vechi?

Mircea Micu

Îmi scrie mama

Îmi scrie mama : ţi-am făcut mormânt
că nu se ştie ce şi cum şi când…
Tu chiar dacă te ţii în Bucureşti
ştiu eu cât de străin şi singur eşti.
Are gărduţ de fier ce ne desparte
dar vom fi mai aproape după moarte.
E din beton. Să nu fii supărat,
dar toţi vecinii s-au asigurat.
Ţi-am pus compot de vişini şi gutui,
şi dacă vrei să ţi-l trimit, să-mi spui.
A venit toamna. Vremea e ploioasă
şi poate n-ai să poţio veni pe-acasă.
Să nu te culci târziu. Ştiu eu cum eşti
şi să te-mbraci mai gros, să nu răceşti.
Noroc şi sănătate, dragul meu.
Mormântul de beton l-am plătit eu…

Texte preluate din volumul „ O mie şi una de poezii româneşti VII” la data de 27 martie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Sărbătorile neputinţei

Tuesday, March 24th, 2009

Autor: Octavian Soviany
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 150 (1 – 15 decembrie 2008)

II.
S-a dus la dracu toată elocinţa
Iar sunetele pier ca-ntr-un abis
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta umblă prin paris

Ca doi apaşi cu creştetele ninse
Şi buzele strâmbate-n chip şi fel
Ei cântă ca armatele învinse
Un cântec melancolic de bordel

Ce spune despre viaţă că e tristă
Şi picură de fiere şi venin
Frumos ca o studentă maoistă
Şi negru ca pădurea din katyn

Să dea la dracu toată elocinţa
Pierind apoi de propriul său ecou
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta cântă în metrou

Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine
Un câine răpciugos şi fumuriu
Şi ce adună astăzi pradă mâine
Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de  20 ianuarie 2008

Ţâpuritură

Tuesday, March 24th, 2009

Autor:Ioan Pintea
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 146 (1 – 15 octombrie 2008)

prietenilor poeţi din Maramureş

Mă!
eu când am făcut Maramureşul,
zice Dumnezeu,
m-am răzgândit de trei ori
şi abia a patra oară l-am inventat
nu mai era lut nu mai era piatră nu mai era lemn
nu mai era apă
nimic nu mai era
a trebuit să deschid din nou cerurile
şi direct din Rai
cu tot cu oşeni
cu tot cu Gutâi
cu tot cu Săpânţa
să confecţionez Maramureşul!

Mă!
da’ nu l-am gătat
şi tot lucrez la el
n-am pic de odihnă
mai am de cioplit câteva porţi şi o troiţă
Duminica stau şi-l privesc
pot fi întrezărit când nu plouă
cu desagi înfloraţi şi cu clop
plutind ca un personaj din Rousseau Vameşul
pe deasupra lui!

Mă!
zice Dumnezeu
eu sunt un cocon
în fiecare noapte
împreună cu îngerii
cu arhanghelii
cu heruvimii şi serafimii
cobor
prin paratrăznetul bisericii din Ieud
şi cu un cuţitaş de lemn
răsfoiesc
până la dimineaţă
cărţile vechi de la strană
şi cântăm Aleluia!

Haleluya!
cum ar spune Leonard Cohen.
Bătrânii dieci pe care îi auziţi
la Liturghie
sunt doi dintre ei
îi cheamă
Mihail şi Gavriil
stau de câteva zile în grădină sub pruni
la Deseşti
de la ei am învăţat şi eu
să beau dimineaţa câte un păhăruţ de horincă.

Mă!
zice Dumnezeu
ca să fiu sincer nici nu vreau să-l termin
pentru că în acest caz
ar trebui să-l abandonez
cad uneori pe gânduri şi îmi curg lacrimi
şi mi-e foarte drag
mi-e tare drag
am hotărât într-o zi sfârşitul lumii
apocalipsa
dar de pe-acum mă cuprinde mila
şi, credeţi-mă, voi face cumva
voi găsi pe Lot moroşanul
şi focul îl voi stinge pe loc
cu o ţâpuritură din Oaş.

şi ca să vedeţi şi voi
că nu-i gata
îl voi striga, aici la Sighet, pe nume: Maramu!
Mă!
Maramu!

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de  20 ianuarie 2008

Naftalina

Tuesday, March 24th, 2009

Autor: Lorand Pethó
Sursa: revista Tribuna
Data: Nr. 148 (1 – 15 noiembrie 2008)

nu mai aştept
e ultima zi de dans
vă las Madame
mutilat de unghii
şanţul m-a ridicat
la rang
de partizan
cavalerul temut al
nopţii

vă las Madame
încă un pas spre
iad
un pas de spirt de
pahar cu stele
de ştrengar beţiv
sfânt sub stele
azi şi lanţul a expirat

corpul miroase-a naftalină
epilat doarme un animal
nu plângeţi totul va fi bine
e ultimul dans de partizan

text preluat cu acordul revistei Tribuna la data de  20 ianuarie 2008

Ceva nou

Friday, March 20th, 2009

Autor: Baciu Ioana
Sursa: mail
Data:18 martie 2009

Ceva nou
îmi apare, ca şi cum
o maşină fără sunet
goneşte aiurea printre bălţi.
Ceva nou,
ca o adiere grotescă
de pace, suflând a aer de Copou,
care aş fi eu
dacă nu m-aş fi născut.

Mă miră
că sunt în faţa unei tremurătoare vieţi adumbrite,
de poveşti false,
de poveşti isterice,
de poveşti ascunse privirii transcendentale.
Mă inspiră o adiere prea tristă,
o imagine a unui vis pe care l-am avut în Copou:
se făcea că era cald, că stăteam pe bancă
şi citeam.
Citeam, într-o căldură patetică,
dar dormeam pe bancă.
Şi m-am trezit.
Şi era real,
real precum ceva ca o maşină,
ca un Copou.

text preluat cu acordul autorului la data de 18 martie 2009

Dans

Friday, March 20th, 2009

Autor: Dumitru Mălin
Sursa: mail
Data: 14 martie

Nu-s pregătit să primesc cumpătarea
Chem taurii negri cu coarnele dese şi lungi
Dansez neîmpăcat prin ploaia iluziilor
Cele de-acum dezbrăcate de zboruri
De jocuri,
De focuri, de chipuri, de trup…

Taurii negri cu coarnele dese şi lungi
Scapără-n muget
Pieptu-mi sfărâmă-n amurg
Cum să-i mai pot îmblânzi cu speranţe
Zadarnice de primăvară
Cum să-i mai mint că am cearcăne albastre
Şi buze vrăjite şi clocot senin în priviri?

Ah, cum roiesc peste tot îndoielile,
Cum se deschide fereastra neliniştilor
Bombăne tunetul
Fulgerul tropăie greu
Ce-o să mă fac eu de-acum cu osia ruptă
La carul destinului
Abur de clipă ce sunt,
Ce-o să mă fac cu-amăgirile mele
Cele mai înalte ca valul de vânt?

Răspunsul îl ştiu – cumpătarea,
Dar nu-s pregătit pentru drumul cuminte prin fum
Încă roiesc peste tot amăgirile
Încă dansez prin primăvara de păsări
Ori de iluzii
Dezbrăcate de chipuri şi trup.

text preluat cu acordul autorului la data de  14 martie 2009

Iluzii personale

Friday, March 20th, 2009

Autor: Cristian Lisandru
Sursa: mail
Data: 7 februarie 2009

Am curăţat un şemineu imaginar
Din cabana mea imaginară
Şi am aruncat în el, spre incendiere totală,
Iluziile personale…
Am aprins un trabuc imaginar,
Am băut un strop de coniac vechi,
Păstrat pentru ocazii deosebite,
Şi am devenit călăul propriilor iluzii
Fără să am vreo urmă de remuşcare…
Am urmărit în tăcere cum fostele iluzii au ars…
Mai întâi mocnit, ca într-un preludiu,
Apoi cuprinse de flăcări hulpave,
Mistuite grabnic şi transformate în cenuşă…
„N-ai să poţi renunţa niciodată la iluziile tale…”
Tânguirea iluziilor torturate
Ajungea până la mine din şemineul imaginar,
Dar am rămas mai departe în fotoliu,
Trimiţând rotocoale de fum către tavan…
Am fumat trabucul până la capăt,
Am golit sticla de coniac,
Păstrată pentru ocazii deosebite,
Şi – privind pe fereastră către un munte imaginar –
Am aşteptat răsăritul incandescent al soarelui
Făcându-mi iluzii…

text preluat cu acordul autorului la data de 7 februarie 2009