Cântec de primăvară (2)
Thursday, April 30th, 2009Autor: Ion Mureşan
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 1-2/2008
Mie în somn mi-au îngheţat mâinile
pentru că în somn e foarte frig
M-au trezit şi mi le-au tăiat.
Dormi, puiul mamei, dormi!
Mie în somn mi-au îngheţat picioarele
pentru că în somn e foarte frig
M-au trezit şi mi le-au tăiat.
Dormi, puiul mamei, dormi!
Mie în somn mi-a îngheţat inima
pentru că în somn e foarte frig
M-au trezit şi mi-au tăiat-o.
Dormi, puiul mamei, dormi!
Acum sunt mort.
Eu nu voi mai muri niciodată.
Dormi, puiul mamei, dormi!
Text preluat din revista „Vatra” la data de 29 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Pasărea Phoenix răsfirându-se pe orgoliile istoriei
Thursday, April 30th, 2009Autor: Liviu Georgescu
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 1-2/2008
cenuşa pasării Phoenix
cu mirosul ei acid
cu stindardele putrede şi pline de aer usturător
cu toată nepăsarea şi laşitatea luată asupra ei
dimpreună cu toate crimele şi strigătele de disperare
cu miezul prăfuit de matcă
cu aurul sferelor
pasărea Phoenix
cu trupul ei pribeag şi plin de ardere
răsfirându-se pe orgoliile istoriei
Text preluat din revista „Vatra” la data de 29 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Porumbel
Wednesday, April 29th, 2009Autor: Ioan Moldovan
Sursa: revista vatra
Data:nr. 8/2007
Facem ce facem şi pierim
Cu degetele tale reci, Doamne, ne cânţi la chitară rece
Dar semnele îmbătrânirii-s multe
Ţigările se termină prea repede chiar fără să tragi din ele
pe pervaz păhărelele cu pască
se umplu cu apă de ploaie
În miez de noapte un porumbel prin somn
uguie de-ale sale
Trebuie să adormim toţi, fără vise, fără mirări, fără lumini şi muzici
Ca nişte miri aruncând cu inele în ultime ape letale
Text preluat din revista „Vatra” la data de 29 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Pasărea în văzduh
Wednesday, April 29th, 2009Autor:Ioan Mila
Sursa: revista vatra
Data: nr. 6/2007
De-acum n-o mai ajunge din urmă
nicio rachetă,
deşi rămâne pe loc
În sine, în marele sine
stăruie şi se avântă
fără aripi,
ea însăşi
a toate aripă,
şi îşi cântă
cântecul care începe
unde sfârşeşte glasul.
Pe spiritul ei ascuţit
lumina revărsată
se adună deodată
într-un singur punct orbitor
şi o ascunde
Spaţiul din jur
sfidează nesaţiul
şi se face văzduh
se umple de dor
N-o mai cuprinde
niciun decor
La infinit
arcul ei deschis
se închide din nou
în cu totul alt eu,
fără soroc.
Text preluat din revista „Vatra” la data de 29 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Poemul despre elocinţă
Monday, April 27th, 2009Autor: Radu Vancu
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 1-2/2008
Vai, săracele, vai, săracele neveste de alcoolici!
Cum nu le spune nimeni o vorbă bună când noi,
întorşi acasă înmiresmaţi
şi cu pieliţe pe ochi ca nişte mari păsări adormite,
le vorbim cu elocinţă şi clarviziune
despre lucrurile cu adevărat importante
Şi sărmanele neveste ascultă şi aprobă,
înjghebând cu răbdare în inima lor curată
discursul pe care, cu remarcabilă elocinţă,
ni-l vor dărui dimineaţa,
când ziua cu pânza ei ghimpată ne va însingura ochii.
Însă noi, înduioşaţi de propria bunătate,
nu băgăm de seama aceasta. Dimpotrivă, le vorbim
necurmat
despre ordinea ideală a lucrurilor, fără să observăm
că din republica dăruită lor
tocmai nevestele noastre iubite mai mult decât vodca,
tocmai ele lipsesc. Dar ele simt şi inima li se face
şi mai apăsătoare, se chircesc sub povara ei
şi se fac tot mai mici.
Până când vine dimineaţa cu elocinţa ei neîndurătoare,
sărmanele noastre neveste abia mai supravieţuiesc
propriei inimi
cu mare viclenie trebuie atunci să începem să ne târâm
spre inima lor şi să construim iar,
fără să prindă de veste.
Sărmanele noastre neveste,
prea mult le iubim ca să nu le dăruim perfecţiunea.
Fireşte că pentru asta e nevoie ca, dimineaţă după
dimineaţă,
să ne fie foarte, foarte ruşine.
Text preluat din revista „Vatra” la data de 26 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Călătoria
Thursday, April 23rd, 2009Autor: Ofelia Prodan
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 4/ 2008
nu mai găsim nicăieri loc unde să ne odihnim
cutreierăm pe sub străzi şi oraşe
de când furtuna cumplită a trecut peste noi
iar noi eram din ce în ce mai grei şi mai goi
trupurile noastre erau din ceară neagră
aerul căpătase miros de pământ
nu mai aveam chef de nimic
ţigările le aruncasem
Tudor mergea cocoşat şi vinul cel roşu
se scurgea din sticla lui
însă sticla nu se golea niciodată
mergeam fără să ne oprim
fără să ştim unde
hainele ni se topiseră
trupurile noastre negre luceau în lumina lunii
şi vântul bătea puternic şi ploua întruna
şi noi mergeam goi pe sub lume
şi n-am găsit loc pentru odihnă
doar o crâşmă prăpădită lângă un oraş mare
unde o chelneriţă grasă ne-a spus
cu o voce subţire prefăcută că
nu mai găsiţi locuri aici
încercaţi peste un an
cum de nu ştiaţi că nu mai sunt locuri
s-a mirat ea şi ne-a întors fundul mare şi pietros
pe care Tudor l-a ciupit iute şi a râs
Text preluat din revista „Vatra” la data de 20 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Poem din bucătărie (III)
Wednesday, April 22nd, 2009Autor: Alexandru Muşina
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 4 / 2008
Trăim
pe metrul pătrat
intimitatea din
Blocul de vizavi se aude
radioul programul I melodii
la cererea ascultătorilor
la fel
când vecinii trag apa, când se ceartă
cântecele lor de beţie
când
urlă bebeluşul de la scara cealaltă
tresar
Basty e calm de obicei dar
inimă de tată de
fiecare dată
Când merge la WC grasa trage întâi apa
altfel aş auzi
tot
Text preluat din revista „Vatra” la data de 20 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Ce faci
Monday, April 20th, 2009Autor: Maria Pal
Sursa: revista Vatra
Data:nr. 6-7 / 2008
bulversată inima ta
bate la porţi închise şi-nalte
bântuie lumea cu oasele rupte
şi-mpinge sângele-ncet spre canal
sinucigaşii zâmbesc privindu-ţi
părul albit peste noapte
ce faci cu ecoul ce morţii târăşte
cu spaima şi fuga nebună
cu mâinile ce-atârnă de plumb
la culesul stelar
starea asta de aşteptare ca şi cum
ceva ar urma să se-ntâmple
încă nu s-a-ntâmplat
ca şi cum ai simţi
cum ceva pluteşte în aer
adevărul e că de fapt
în aer nu pluteşte nimic
doar pasul discret doar norii,
rupând-o la fugă te-ar mai putea
face să mai speri şi să crezi
mărturie a unei zile
în care toate se-ntâmplă
de regulă altcuiva
sunt zile ca astea
despre care ai putea
să nu scrii pagini întregi
sunt una din cauzele
a ceea ce sunt
adevărul e că puţine
se mai pot întâmpla e aproape
ieri încă o zi în care
nu ai avut pentru ce să ieşi
nici cu flori în întâmpinare
nici cu sabia trasă din teacă
Text preluat din revista „Vatra” la data de 20 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Mama mea
Wednesday, April 15th, 2009Autor: Flavia Cosma
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 8/2008
Mama mea nu cânta la pian
Degetelor mele întinse, crescând,
Nu le găsea un rost
Nu le dădea poveşti,
Ea nu cunoştea
Sensul înalt al zborului
Firea ei nu era îndrăzneaţă.
Mama mea nu citea
Cărţile savante, marea literatură,
Poezia o făcea, rând pe rând,
Să râdă sau să plângă,
Ea fredona liniştit,
Cântece triste despre Iisus
În vremea aceea cuta din frunte
I se adâncea nătângă
Şi faţa-i devenea tot mai albă.
Mama mea nu ştia mare lucru
Despre treburile acestei lumi
Dar zâmbetul ei, ca flacăra lămpii,
Ştia totul despre toate cele.
Înainte de a se stinge, prea curând,
Lăsându-ne în braţe tot întunericul,
Nemărginit, flămând.
Bunica mea ştia şi mai puţine
Dar mâinile ei, vrăjitoare bătrâne,
Făceau şi desfăceau vieţile noastre
Năframă transparentă,
Miraculos cuvânt
Ca un vis înflorit
Întins peste hotare,
Ca o pală uşoară de vânt.
Text preluat din revista „Vatra” la data de 15 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
Influenţe
Wednesday, April 15th, 2009Autor: Diana Alexandra Busuioc
Sursa: revista Vatra
Data: nr. 5 / 2008
Am scos de sub
carapacea imposibilului
o speranţă.
O stare care are urgentă nevoie
de un transplant de lumină
o şansă.
În vântul destinului
zborul unor fluturi haotici.
Text preluat din revista „Vatra” la data de 15 aprilie 2009
Selectarea versurilor
Gabriel Mirea
