Archive for June, 2009

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Concursul 5 „Poemul citadin” – poemul câștigător

Wednesday, June 24th, 2009

Iată cel mai frumos poem citadin din cele primite în opinia mea. Am mai nominalizat și poemele Cristinei Balașa – Micul Paris, Emanuel Banciu – Strigoii, Alexandru Piscu – Veneția, dar și cel al lui George Astaloș – Poem intravilan. Autorul va primi cartea lui Milan Kundera – Cartea râsului și a uitării.. Poemul său va fi de asemenea publicat pe pagina bookblog.ro. Felicitări poetului Elvis Dobrescu.
A, şi nu vă descurajaţi, mai avem premii de dat şi încă o provocare. Scrieți un poem dedicat următoarei teme.

Gabriel Mirea

Elvis Dobrescu

Oraşul

Oraşul

Soarele tatuează trupul garsonierei,
Coboară ca un păianjen,
Şi tremură firul vieţii noastre ca o frescă
Şi paharele ciobite în care sângele
Strugurelui a împietrit,
Moliile destramă plictisite-n şifoniere
Gulere din blană de vulpe argintie,
Oraşul agonizează sub ochii noştri
Ca un câine împuşcat doar cu un cartuş,
Lumina solară îl înveleşte
Într-un cocon pufos şi prăfuit,
Din care ţâşneşte în zori
Un bizar fluture pestriţ,
Pe străzile înguste şi întortocheate,
Femei învelite în roşii rochii de mireasă,
Cu priviri iuţi de nevăstuică,
Îndrumă alaiul la funeraliile ţapului de carton,
Poeţii oraşului îşi fac mâinile căuş,
Beau stelele din fântână…
Şi fulgeră prin ferestre acoperite de cărţi
Femei învelite în olandină
Strălucitoare ca păsările colibri
Implorând braţe de profeţi.

Concursul 5 „Poemul citadin” – participanții și poemele lor

Wednesday, June 24th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor „POEMUL CITADIN”

1.    Valeriu CercelVacanţa mare !
2.    Elvis Dobrescu Oraşul
3.    Sandra AlinaAplecarea
4.    George AsztalosPoem intravilan
5.    LaviniaRemember
6.    Sava Iulyan Iubirea
7.    Cristina Balasa - Micul Paris
8.    Emanuel Banciu Strigoii
9.    Alexandru Piscu Veneţia
10.    Anca Rotar - And if I did?…

Valeriu Cercel

Vacanţa mare !

Dintre anii mei de şcoală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult…vacanţa mare !

Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aş fi prins la copiat,

Cărţile, de le-atingeam,
Fin,  cu deştele,  un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau şeptic….

Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de poveşti,
Şi de şuturi ce-am primit
După meciuri pe Giuleşti,

Uitam şi de tabla neagră,
Creta refuzând să scrie,
Cum sărea, fără Viagră,
Profesorul de chimie,

Uitam şi de profa Lia,
Mai ales cât de mişto
Învăţam geografia
Contemplând al ei popo’….

De şedinţe cu părinţii
Când eram serviţi pe tăvi,
Uitam la fel ca de sfinţii
Ridicaţi de tata-n slăvi,

Şi-a mea bancă, de la geam,
Nu puteam s-o reculeg,
Când la mare o frigeam
Cu vara unui coleg,

Dădeam lungi extemporale,
Sus pe “Babe”-n pragul serii,
Şi ce teze bestiale,
Jos, la “Peştera muierii”,

Nu-mi păsa de-o notă rea
La “Gambrinus”, “Bolta rece”,
Când vacanţa se-ncheia
Tot mereu cu nota zece,

Astfel, prins de-a vieţii roată,
Mi-aş dori ca în prezent,
Să rămân măcar o dată,
La vacanţă……repetent !

Elvis Dobrescu

Oraşul

Soarele tatuează trupul garsonierei,
Coboară ca un păianjen,
Şi tremură firul vieţii noastre ca o frescă
Şi paharele ciobite în care sângele
Strugurelui a împietrit,
Moliile destramă plictisite-n şifoniere
Gulere din blană de vulpe argintie,
Oraşul agonizează sub ochii noştri
Ca un câine împuşcat doar cu un cartuş,
Lumina solară îl înveleşte
Într-un cocon pufos şi prăfuit,
Din care ţâşneşte în zori
Un bizar fluture pestriţ,
Pe străzile înguste şi întortocheate,
Femei învelite în roşii rochii de mireasă,
Cu priviri iuţi de nevăstuică,
Îndrumă alaiul la funeraliile ţapului de carton,
Poeţii oraşului îşi fac mâinile căuş,
Beau stelele din fântână…
Şi fulgeră prin ferestre acoperite de cărţi
Femei învelite în olandină
Strălucitoare ca păsările colibri Implorând braţe de profeţi.

Sandra Alina

Aplecarea

Azi am plecat
Pământul tot s-a aplecat
Să-mi salute umbra
Eu nu mai sunt în nimic din ce am fost
Pomul s-a distrus
Pomul din care curgeau apele din fructe

S-a despărţit şi pasărea de floare
Mirosul din petală a pierit
Culoarea de pe trup de sărbătoare
Nu e aceeaşi de la început

Plecarea în sine mi-a adus
Alt drum

Aplecarea
Înaintea plecării
Anterioare
S-a dus…

George Asztalos

Poem intravilan

am adoptat un municipiu un cîine de pripas e drept
că mă cam enerva jigodia se băga îi spuneam
omeneşte cu un calm dubios
ţiba afară jigodie
şi el se scotea se gudura eficient

îi spuneam ţiba Metropolis aveam o febleţe
la numele ăsta festivist îmi evoca
romanţe poliţiste
înalte ca gardu’

în inima lui sunau
clopotele mîntuirii pe jeepuri
şi băteau tobele de eşapament
ale globalizării defectului de sferă

libertatea se întindea
cît un lanţ de cafenele
parţial virtuale cu separeuri
pentru sărutatul interzis

pe-acolo ne pierdeam şi noi regăsiţii
ne făceam zefir ne topeam
unul la alta pe buze
cu un tremur abia şoptit
torizi aşteptînd să vină
o diafană ploaie de obuze

în lung şi în defrişat
se sublimau păduri de beton termophanatic
la umbra lor deasă
cîte o mică parcare pentru copii
scoşi în lesă
din închisoarea Intel- Playstation
de comunişti cu peruci şi bastoane

în rest maidanezul meu vorbea cîineza de haită
se evidenţia şi el onorific la grămadă
in the wind of change totul era la fel
doar cozile s-au schimbat
de la halimentară
pe autostradă

Lavinia

Remember

Mai ieri ma ascundeam prin nori,
Cu soarele in par,
Strepezindu-mi dintii,
Furand din poala vremii, lungi recreatii,
Precum bomboanele ravnite,
Bine dosite, prin buzunarele bunicii,
Amagitoare vise, dormitand,
Sub palaria de pai, a verii.
Ma doare sufletul de atatea nerostite doruri,
Ce-mi macina soptite ganduri,
Amarnice iluzii desirandu-mi trupul,
Plonjand in foamea irationala
Ce nesatios, ma devoreaza,
De oameni, de  viata, de tot.

Sava Iulyan

Iubirea

Adesea imi aduc aminte
De clipe verzi si ofelite
Cum inima si lacrima
In minte isi purtau iubirea

Cum picaturi de zare
Curgeau pe fata lor
Cum adevar-ul ascudeau
Lasind minciuna-n cale

Cum roua diminetii
Inpoala le cadea
Si in adinc ea le soptea
Credinta pe toti vecii

Cristina Balasa

Micul Paris

Invartea nestinsele globuri de frumusete ,
Carandu-le stralucirea in trasura norocoasa
Ce stia neincetat sa picteze damele..
Cu o singura culoare..
Ce feminitate arzatoare !
Rochia in valuri dantelate fericea
Prin fumul de tigara ,langa printul epocal in costum..
..abajur si orologiu,
servieta si vesta,ah ce mai atractie fara scrum!
Glezne subtiri in dresuri lungi,ce parca nu se mai terminau,
Inocente surasuri pe chipuri angelice bucurau…
Ochii priviturii de cutezator cu eticheta,
Ce tresarea de-ndata de nicaieri,
cand picaturile aveau sa strice matasuri in panglici ..
si ce intrevedere memorabila,
dama,galantul,ploaia si o sueta
in sarutari cucerite,
sub o umbra de parapleu medieval
intr-o fantezie cu regi si regine,
si arhitectura impetuoasa a castelului-cladirea de pe Lipscani,
stapani ai tarabelor de mestesugari,
cumparam fericirea in stil baroc,
muzeu in mozaic de negustori,
dor imi este de al tau palat domnesc,
Dor!

Emanuel Banciu

Strigoii

Ma plimb pe centru,aglomerat
Pe langa mine trec cadavre neincetat
Ce fete au acum cu totii
Parca ar sti ca sunt ai mortii
Nu mai vezi in ochii lor o sclipire
Toti privesc in gol ca niste strigoi
Nu mai au nici o mandrie
De demnitate sunt toti goi.
Ma doare sufletul sa-i vad asa
Nu mai au nimic in comun cu viata
O, de as putea sa-i ajut cumva
Si-au pierdut de mult demnitatea
De-ar veni acum un salvator
Sa le faca chinul mai usor
Sa le dea si lor dreptate
Sa-i imbrace iar cu demnitate.

Alexandru Piscu

Veneţia

Ce tristă-i Veneţia iarna,
De dimineaţă până târziu!
De ce-ţi ascunzi a ta coroană,
regină, cu sufletul pustiu?
Vitrinele pline cu măşti
zac mute-n oraşul de apă,
iar piaţa ce tu o cunoşti
stă singură şi dezbrăcată.
Canalele poartă cu grijă
în umbre văzute din faţă,
gondole ce iar traversează
al apei covor fără viaţă.
O clipă am crezut că te văd.
Desprinsă erai ca din noapte,
sculptată din marmura care
adună-n ea lacrimi uscate.
Pe podul ce ne-am întalnit
şi astăzi păşesc cu iubire,
căci gândul m-aleargă uimit
ducându-mă iarăşi la tine.
Te caut pe străzi fără oameni
ca demonii să mi-i alungi.
Ce tristă-i Veneţia iarna
când nu te zăresc printre fulgi!
(18 iunie 2009)

Anca Rotar

And if I did?…

Îmi mai torn o ceaşcă de ceai.
Sunt urme de ruj pe marginea cănii.
Mă uit urât la mormanul de vase murdare.
Mai târziu – am mâini sensibile.
Verific dacă uşa e încuiată
(de două ori).
Merg cu capul în jos,
pentru că încerc să nu văd blocurile.
În autobuz îmi pun căştile şi citesc
(fără să-mi scot ochelarii de soare).
Mă aşez şi încep să apăs pe taste.
Nu mai ştiu ce înseamnă cuvintele de pe ecran.
Fumez prea mult
şi n-am de gând să mă las.
Poate că mai târziu ies la o bere.

Toate astea – ca să te sufoc.
Dar am aripi de fluture în stomac.
Nedigerate.
Şi ceva fluieră în capul meu.
Tot timpul.
Tot timpul.

Poeme sentimentale

Saturday, June 20th, 2009

Autor: Mircea Micu
Editura: C.N.I. Coresi
Locul: București
Anul apariţiei: 2004
Număr de pagini: 120
ISBN: 973-570-279-7

Miniantologie lirică

Nocturnă

Eu dorm în patul unui mort,
Şi noaptea mă trezesc din somn
Şi văd cum peste trupul meu
Se-apleacă, surâzând, un domn.

Are un chip frumos şi alb
Şi când zâmbeşte, mi se pare
C-aud lătrând întârziaţi
Câinii zăpezilor polare.

El însuşi vine de la Nord
Şi răspândeşte din veşminte
Un frig ciudat, răcoare grea,
De nemişcate oseminte.

Nu mă întreabă cine sunt
Surâde unui gând şi tace
Şi doar pupilele mă-mpung
Din groapa lor, ca nişte ace.

Eu dorm în patul unui mort
Şi nu ştiu cine e şi când
Vine din partea lui de frig
Şi mă priveşte-aşteptând.

Așteptare

A cules mama dovlecii
Morcovii i-a îngropat.
Iarna ca o cloșcă albă
Se înfoaie peste sat.
Iepuri mișună-n grădină
Printre verze ce-au albit.
Scade ziua, crește luna
Și poștașul n-a venit.
O să vină sigur mâine.
Ah! Bețivul de poștaș,
Poartă-n geanta lui de piele
Vești din marele oraș.
Cade noaptea, mama coase
La dantela de bumbac.
Ochii ei ca două stele
Picură în vârf de ac.
Umblă iepurii-n grădină,
Verzele s-au ofilit.
Iese mama și se uită
Dar poștașul n-a venit.
Poate c-a uitat la crâșmă
Veștile de la oraș
Poate că l-au mâncat lupii
Pe bețivul de poștaș.

Poetul

lui Nichita Stănescu

Trece o umbră solitară
Prin parcul marelui oraș
Puțini o văd, ea are trupul
Acoperit de-un fum albaastru.
Se mișcă aerul în urmă
Atât de nevăzut și lin
Nădăjduind înlocuirea
Grăbită și neașteptată.
E ceasul trist, e ceasul zero
și Timpul prins în turnuri vechi
intră în clopote imense
și bate lung, silabisind.

Texte preluate din volumul „Poeme sentimentale” la data de 20 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Concursul 4 „Un poem cu amintiri” – poemul câștigător

Monday, June 15th, 2009

Pace și bine!

Iată cel mai frumos poem cu amintiri din cele primite în opinia mea. Am mai nominalizat și poemele Valentinei Becart - Cioburi de oglinzi, dar și cel al lui Sorin Lucaci - O să-mi cumpăr oraşul acesta. Autorul va primi cartea lui Mircea Cartarescu De ce iubim femeile. Poemul său va fi de asemenea publicat pe pagina bookblog.ro. Felicitări poetului Alexandru Piscu.
A, şi nu vă descurajaţi, mai avem premii de dat şi încă o provocare. Scrieți un poem dedicat următoarei teme.

Gabriel Mirea

Alexandru Piscu

Simplu

Era atât de simplu dacă nu ne-am fi întâlnit într-o simplă zi de octombrie,
când copacii încă dansau cu frunzele
iar soarele era la întâlnire cu nu știu ce astru ceresc
nefiind prezent și la întâlnirea noastră,
deși îmi doream atât de mult să-i simt căldura și să-mi lumineze gândurile.

Ne-am întâlnit într-o simplă zi în care lacul din parc era agitat
din cauza picăturilor dese de ploaie ce îi inundau adâncurile,
într-o zi în care lebedele se ascundeau prin nu știu ce colțuri,
probabil se întâlneau și ele, cine știe?

Ce zi ne-am ales să ne întâlnim! Nimic nu ne-a oprit!

Era atât de simplu dacă puteam să-ți spun că nu-mi găsesc umbrela,
că nu știu unde putea să dispară, că s-a evaporat,
dar n-am facut-o.

Măcar tu puteai să amâni întâlnirea noastră,
puteai pur și simplu să spui că te-ai îmbolnăvit,
dar îți doreai atât de mult să mă vezi încât nu mai conta nimic.
Și ceasul de-și încurca orele și tot reușeai să îl păcălești
prin nu știu ce metode ale tale,
of, ce te mai pricepi să păcălești!

Era atât de simplu dacă puteam fugi amândoi prin ploaie
fără să ne udăm hainele, fără umbrele.
Dar n-a fost simplu, căci o cascadă ne-a acoperit cu totul,
ne-a îngrămădit prin nu știu ce colț al parcului lângă lebede
și am fost nevoiți, uzi, așa cum eram,
să ne refugiem fiecare la casa sa.

Am mai petrecut puțin timp împreună
căci și autobuzele parcă mergeau din ce în ce mai greu pe apă.
Ne-am despărțit atât de simplu, doar cu o sărutare pe frunte.

Ce ploaie, ce zi, ce întâlnire!

Era atât de simplu dacă nu ne-am fi întâlnit niciodată.
Nu mai eram nevoiți să fim o amintire,
chiar dacă soarele nu-și amintește de noi în acea zi.

Era atât de simplu dacă nu ne-am fi întâlnit,
dar n-a fost simplu!

Concursul 4 „Un poem cu amintiri” – participanții și poemele lor

Sunday, June 14th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor

1.   Mirela Pustiu
2.    Sandra AlinaPărerile Morţii
3.    Florin I. Cernat - Amintire din insula Vanikoro
4.    Alexandru Piscu Simplu
5.    Aura - Ia&dă  (poezie cu faţete)
6.    Aleksandar Stoicovici - În portul Dubrovnik
7.    Stan Georgiana - Stelele mării
8.    Smocot Ionut MihaiCraiul Amintirilor
9.    Valentina BecartÎn cioburi de oglinzi
10.    Cristina BalasaStofa de musafir
11.    Sorin LucaciO să-mi cumpăr oraşul acesta

Mirela

Pustiu,
Şi gândul tace,
Cuvintele sunt mute.
Plouă…
Un ticăit se-aude
Cum rupe brusc tăcerea.
E cel ce ţine timpul,
Îl simt cum se grăbeşte,
Iar ritmul lui m-agită.
Fiori se ţes îndată
Şi sunete pictează gânduri.
De ce nu tac odată?
Aş vrea să le opresc!
În amintiri mă-neacă…

Sandra Alina

Părerile Morţii

I

Au trecut ceaţa şi norii
A rămas doar părerea

Totul trece
Cum azvârlim ninsoarea
Din poteci

Chiar albul trece şi se duce într-un alt alb
Şi copacul trece
Înspre alt înalt

Chiar negrul se despică în alt negru
Nu-i nimeni să cunoască-ntunecimea
Ocean de negru larg

Ni se pare că trecem
Totul la trecut
Albul din alb e făcut
Negrul din negru priceput

II

Amintirea Părerii

Ştim că au fost păsări
Şi ouă, şi lut, şi dormire
Ştim doar atât

Am văzut albul pe cer cum zbura
Trecea fără început

Am simţit mugurul ce vrea să iasă
Fără a ieşi cu-adevărat

Copacul încolţit după-amiază
Şi desfrunzit
Nu vrea să se piardă pe sine

Am simţit
Cum lumea vine spre mine
Printre păsări şi zbor
Nu mi-am găsit un sfârşit

Marea părere de-a crede că ştim
Tot şi toate ce au fost
Nu o ştie decât sămânţa
Minusculă şi dusă în jos

Culoarea şi-a câştigat dreptul
De-a sta pe o floare
Noi o vedem
Dar nu o pricepem

Florin I. Cernat

amintire din insula vanikoro

cred că ţi-am spus sunt la perouse
am măsurat  adevărat
c-un  mic sextant  de pe-astrolabe
fără balast  amarul vast

eleonore  îmi este dor
cât  mi-e de frig  vreau să te strig
mult şi deplin  că sunt străin
în austral  singur pe mal

m-a mistuit  drumul vrăjit
s-a rupt în larg  şi un catarg
un deja-vu  din acaju
trunchi de bărbat  ros de păcat

corăbieri  pierduţi de ieri
marea de sud  care-o aud
îi cheamă iar  din estuar
frumoşi nebuni printre furtuni

Alexandru Piscu

Simplu

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit intr-o simpla zi de octombrie,
cand copacii inca dansau cu frunzele
iar soarele era la intalnire cu nu stiu ce astru ceresc
nefiind prezent si la intalnirea noastra,
desi imi doream atat de mult sa-i simt caldura si sa-mi lumineze gandurile.

Ne-am intalnit intr-o simpla zi in care lacul din parc era agitat
din cauza picaturilor dese de ploaie ce ii inundau adancurile,
intr-o zi in care lebedele se ascundeau prin nu stiu ce colturi,
probabil se intalneau si ele, cine stie?

Ce zi ne-am ales sa ne intalnim! Nimic nu ne-a oprit!

Era atat de simplu daca puteam sa-ti spun ca nu-mi gasesc umbrela,
ca nu stiu unde putea sa dispara, ca s-a evaporat,
dar n-am facut-o.

Macar tu puteai sa amani intalnirea noastra,
puteai pur si simplu sa spui ca te-ai imbolnavit,
dar iti doreai atat de mult sa ma vezi incat nu mai conta nimic.
Si ceasul de isi incurca orele si tot reuseai sa il pacalesti
prin nu stiu ce metode ale tale,
of, ce te mai pricepi sa pacalesti!

Era atat de simplu daca puteam fugi amandoi prin ploaie
fara sa ne udam hainele, fara umbrele.
Dar n-a fost simplu, caci o cascada ne-a acoperit cu totul,
ne-a ingramadit prin nu stiu colt al parcului langa lebede
si am fost nevoiti, uzi, asa cum eram,
sa ne refugiem fiecare la casa sa.

Am mai petrecut putin timp impreuna
caci si autobuzele parca mergeau din ce in ce mai greu pe apa.
Ne-am despartit atat de simplu, doar cu o sarutare pe frunte.

Ce ploaie, ce zi, ce intalnire!

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit niciodata.
Nu mai eram nevoiti sa fim o amintire,
chiar daca soarele nu isi aminteste de noi in acea zi.

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit,
dar n-a fost simplu!

(11 iunie 2009)

Aura

ia&dă
(poezie cu faţete)

ia, dă tu….
….că iau eu

dă-mi rouă de albăstrele să o adug în sticluţa cu otravă
să fac baloane de săpun şi să suflu cu plămânii

în adierea soarelui

ia-ţi de la mine margareta din plastic pe care o am agăţată
de ureche şi pune-o pe stradă să o calce

duhurile verii

dă-mi caravata ta cu buline roşii şi săruturi de femei uşoare
sa o pun soarelui dimineaţa şi să mă ard pe tâmple

cu pulbere de aur

ia-ţi mâna de pe mine şi geanta cu critici şi istericale, du-te în lume
să împrăşti venin pe unde treci cu bocancii tăi puturoşi

cu şireturi colorate

dă-mi cea de pe urmă monedă pe care ţi-am vârât-o
pe tăcute
în buzunarul spart de sticlele cu tonic şi nu uita

dobânda

ia-ţi, dă-mi, ia tu, dau eu, luăm amândoi şi bem din cupa cu apă
distilată
ce o păstram sub cheie, în corla iepurilor
nenăscuţi

din vis

Aleksandar Stoicovici

în portul dubrovnik

1.
am să le vorbesc despre degetele tale celor de acasă
când voi aduna merele picate la pământ
sau când voi ridica găleţile de grâu în pod
le voi spune poveştile tale despre dezertorii
care au fugit din propriile vieţi
şi despre bărcile albe care le-au ţinut loc de coaste
în tot acest timp

2.
ne-am dezbrăcat cu albia fierbinte legată de picioare
în portul Dubrovnik
o doamnă bătrână ne urmărea de la balcon
obişnuită cu micile nenorociri de zi cu zi
din când în când
se apleca peste balustradă şi ne vorbea despre Ecaterina cea Mare
sau despre copiii necinstiţi alăptaţi pe ţărmul adriatic

terasele mici erau neobişnuit de încăpătoare

ne agăţam hainele într-o tablă ruginită de şah
pânza portocalie ni se lipea de mâinile fierbinţi
toţi ne îndrumau să batem în lemn

3.
să vorbim despre camera verde în care a îngenunchiat Eliade

şi n-ai să-ţi mai doreşti vreodată
să pui mâna aspră pe tâmpla soldatului
care şi-a apărat ţara şi s-a scăldat în râul ce acoperă
sângele închegat

4.
viaţa e fructul oprit pe care ai vrea uneori să-l scuipi
cu tot cu seminţe

Stan Georgiana

Stelele mării

Păşesti pe nisip,
E prima oară
Un zâmbet apare
Te răscoleşte.
Nisipul e însă doar
O cale spre mare.
Nisipul rămâne în urmă,
Lupţi împotriva valurilor
Vrei ca toată marea sã fie a ta.
Atingi cu mâna strãfundul mării
Şi săruţi apa sărată.
Luna şi stelele asistã
La spectacolul tău.
Universul e doar marea şi tu.
Te uneşti cu ea
Şi deveniţi un suflet.
Acum eşti marea :
Vezi copii făcând castele,
Mame bronzându-se şi
Taţi înotând.
Dar trec indiferenţi
Pe lânga stelele mării…

Smocot Ionut Mihai

Craiul Amintirilor

Vântul mişcânduţi firele de păr ,
Ochii inlăcrimaţi , râzând alene .
Fiu de adam care ai muşcat din măr !
Acum rupi din aripa morţii pene .
Cu fiecare pană pe care o laşi în vânt :
O retrăire a tuturor amintirilor .
Fiecare lasandu-ţi cate un gând ,
E vremea fericirii , nu a regretelor .
O prima pană se scutură-n ceasul morţii ,
O retrăire de amintiri , inceputul vieţii .
De-a buşilea prin casă , un gând şi ai păşit ,
Doi paşi buni , unul greşit .
De pe aripi de înger , se desprinde a doua :
Gustul amar , sentimentele , răutatea
Văzând că-n a patra primăvară tătăl tău pleacă ,
Nu te-ai întrebat niciodată ca acum : Dar , dacă ?
Amintirile-s acum doar fulg de pene ,
Aripa zburătorului prin amintiri se cerne .
Iţi aduci aminte cum prin nisip te jucai ,
Ce linişte , ce iubire , ce fericit erai.
La amintirea bunicii care sigur e în depărtare ,
Revezi ziua în care ai citit din abecedare .
Fugind în braţele bunicii i-ai arătat că poţi citi .
-”Trecutau patru ani şi încă mai am răbdare”
Iţi reaminteşti copiii , năzbâtiile
Şi ziua în care l-ai descoperit pe moş crăciun .
Nu mai era moşul la care mergeai plângând .
Era familia ta ascuzându-ţi cadourile .
Alergai prin ploaie în drum spre şcoala dragă ,
Ţinându-se aproape , bunicul iţi oferea umbrela toată .
La fel ca atunci şi când ai primit coroniţă .
Bunic mai aveai , dar nu şi bunicuţă .
Primul sarut şi acum îl simţi pe buze ,
Cu dragostea arătată de buburuze .
Şi prima dată când ai facut dragoste
Nepriceput,timid te credeai o pacoste.
Prima oara când ai fumat pe ascuns
Când vecinii imediat teau spus .
Iar , acasa , când mama nu te-a mai certat ,
A doua zi cu pachetul de acasă când ai plecat .
Băutul cu amicii prin zone ascunse
Şi la fel ca bătăiele , cu urme , dar nespuse .
Şi clipele de tristeţe când ai terminat liceul ,
Findu-ţi frate la emoţii doar cerul .
Iar , primul volum publicat cu greu ,
Când ai crezut că l-ai prins de picioare pe Dumnezeu .
Primul loc de muncă chiar după facultate .
Facânduţi placere, propria parte de carte .
Iar , când iubirea “şi-a pus” inelul
Pe mâinile voastre tremurânde .
Aşteptându-vă , doar , eternul .
Sentimentul ce-n suflet te pătrunde .
Şi bătrâneţile ce şi-au luat tributul .
Încercând să-ţi aduci aminte doar trecutul .
Când , încet , pe rând , părinţii au plecat .
Şi socrii curând iau şi urmat .
Şi clipele bătrâneţii trăite uşor şi-n linişte .
Ce-ţi vin acum repede în minte .
Pe timp , ce parcurgi al amintilor drum ,
Spre al tău loc în rai .
Amintirile nu se uită nu se fac scrum !
Eşti al vieţiii , al amintirilor , propriu crai.

Valentina Becart

În cioburi de oglinzi

…..
În cioburi de oglinzi
mi-am zărit destinul
- siluetă graţioasă în nuanţe roz –
da! mi se potriveşte…
dar gândul
frânt mi-a fost
fără de veste
de neantul – ce m-ademenea…
………..
m-am apropiat un pas… poate doi…
şi mi s-a părut – cum un ochi străin
ca o fiară a nopţii
dintr-un colţ sticlos… mă pândea –
…………
… şi destinul se derula nemilos
arătând cu degetul
în sus… sau în jos!
……….
aşteptare încordată…
fulgurante imagini
pe retina-mi de sânge pătată
şi glasul fiinţei – năucită de spaimă –
ce striga:
„Salvaţi-l!”
şi funesta clipă – spre bucuria gloatei
în arena cu lei
mă târa…
mă târa…
…………..
În cioburi de oglinzi
mi-am zărit destinul
- paiaţă zdrenţuită… spoită-n roz –
şi-nspăimântat
m-am depărtat în grabă
un pas… poate doi…
şi-un glas străin, ascuţit, dureros
ca un colţ sticlos
în suflet mi s-a strecurat
s-a strecurat…

din ciclul (poeme becartiene)

Cristina Balasa

Stofa de musafir

Pe atunci cand cuvintele nu se auzeau ,cand slovele erau nescrise,
tabloul nepictat,cand zambetul schitat era esenta pura,
privirile rataceau in lumea incipienta,cautand -cu certitudine ca exista-marele inteles,
ce paradox,nici acum nu il stim!.
Atunci,cand umbra intuneca covorul din sufragerie “mergand in 4 picioare”,
cand fragezimea unui smoc din eul de altadat’ avea puternicia -ce paginile nu o arata-,
de a oferi un sens,
atunci,ochii sclipeau crezand ca ele sunt smaralde,fiintele umane..;
si nu, nu au fost,si am crescut o viata intreaga cu gandul ca ma indrept sper lucruri mari,
oameni mari,sanse mari,ganduri mari,vise mari,vieti mari ,nu!,
nimic grandios,
totul efemer,
nimic am detinut,
totul as fi pastrat,
eul de altadat’,batranii cu care am crescut,
pe atunci zile in care i-am avut,
nimic acum !,
nimanui sa ii sarut mainile,
nimanui sa ii intind mainile,
doar umbra-mi ramasa pe strazile murdare si la fel de mici,
doar hoinaresc prin nebunie si ah,ca imi place !,
sa nu stiu,sa nu vad,sa nu imi amintesc,
sa nu imi fi dorit sa cresc !.
Pe atunci,vorbeam cu ingerul meu pazitor,ha !,acum s-a ascuns de mine!
pe atunci tineam la subtioara timpul,abia asteptam sa treaca,
acum visez sa ii fur esenta,sa ii opresc acele,sa nu imi mai ticaie in nesimtire!
Ha ha ha,cata nebunie ¡,
si timpul trecu’ si ura am pentru el,
caci timpul mi-a luat mintea de copil si de atunci prea multe amintiri sunt
altfel!

Sorin Lucaci

o să-mi cumpăr oraşul acesta

m-am născut undeva într-un cătun în ucraina
aproape de cernăuţi
noaptea vorbeam mult în somn
după ce toată ziua spărgeam baloane rozalii de săpun în
urechea bunicului
“atcroite cnigu ” ţipa mama mereu
în timp ce eu citeam “suferinţele tânărului Werther”
îi spuneam că n-am chef să-nvăţ şi că
îl aştept pe tata până-şi termina borşul de peşte
pe vremea aceea aveam mult peşte prutul era aproape
şi plecam împreună pe ogredina
făceam fotografii la minut cu aparatul tatei smena
învăţam câte cinci cuvinte ruseşti pe an
aveam o copilărie fericită
atât de fericită încât ne ascundeam emoţiile prin hambare stranii
mai la vale aveam un lot mare de pământ
unde cultivam criza de hârtie
copiii satului ridicau lângă şcoală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă
într-un colţ al casei înconjurat de toate speciile
de pisici
“canarul începea să creadă în binefacerile coliviei”
într-o zi am primit nişte bani de la tata
eram bucuros
o să-mi cumpăr oraşul acesta, îi spuneam
o să vă arăt eu că o să-mi cumpăr oraşul
e ieftin
nu costă decât două ruble şi cincizeci
e frumos oraşul
văd totul ca-n palmă
mi-ar mai trebui o jachetă
s-a cam lăsat frigul

Aleea cu ghimpi

Sunday, June 14th, 2009

Autor: Ioan Ruș
Editura: Lider
Locul: București
Anul apariţiei: 2006
Număr de pagini: 71
ISBN: 973-629-099-9

Miniantologie lirică

Unei pudice

S-a scandalizat deodată,
Iar din ochi vărsa scântei;
„Gluma asta-i decoltată”!
(Nu ca decolteul ei!)

Fiului meu

— Iubite fiu, când mergi la tuns?
Iar el pe loc mi-a şi răspuns
C-un glas ce denota plăcere;
- Când părul meu va face pere!

Mitocanului

Oftează insul din rărunchi
Săpându-şi numele pe trunchi.
A izbutit, n-a fost uşor,
În fine, e nemuritor!

Apreciere

Văzând o Evă libertină
Un ins a spus: „Ce piele fină!”
Se referea, om cu umor,
La pielea ei… de la taior.

Inginerului inventator Iustin Capră

Dacă mă gândesc mai bine
Fac această constatare;
Dumnealui e prima „Capră”
Pricepută la motoare.

Texte preluate din volumul „Aleea cu ghimpi” la data de  14 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Îngerul și chinoviarhul

Saturday, June 13th, 2009

Autor: Alex Gregora
Editura: Fundației ”Constantin Brâncuși”
Locul: Târgu-Jiu
Anul apariţiei: 1998
Număr de pagini: 106
ISBN: 973-98183-8-2

Miniantologie lirică

FLAUT

Târziu, pe insulă,
la depozitul cu sânge, un vultur
şi atâtea plante oarbe
hrănesc noroiurile,
şi obosesc treptat,
iar somnul va fi
fără îndurare.

Îngerul creşte,
în provincii i s-a
găsit sufletul
cel de toate zilele.

Îngerul aşteaptă,
sânge trupului îşi caută.

Îngerul, iată-l,
sărută buzele mesenilor
din urmă.

SĂ-L POT PRINDE VIU

Şapte gropi i-am săpat îngerului,
i-am lovit ochiul,
i-am lovit limba,
i-am lovit aripa,
i-am tăiat măruntaiele,
să-l pot prinde viu şi înfrigurat
într-un nor al revederii.

Îi scriam atunci, o
de-aș putea să am un vis,
să treci prin mine cu învierea.

I-am lovit ochiul,
i-am lovit limba,
i-am lovit aripa,
șapte gropi i-am săpat îngerului.

DIN VIESPE

Atunci se întorcea îngerul
într-o lumină cu o mie de viespi.

Atunci părea a fi adevărat
precum un vas cu fructe crude.
I se îngăduia să vâneze
pe-o haină să-şi odihnească genunchii.

Atunci şi lacrima părea
din viespe a fi făcută.

Texte preluate din volumul „Îngerul și chinoviarhul” la data de  13 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Puls contra puls

Friday, June 12th, 2009

Autor: Ioan Mazilu-Crângașu
Editura: Eminescu
Locul: București
Anul apariţiei: 2008
Număr de pagini: 192
ISBN: 978-973-22-1058-1
Prefață: Nicolae Dragoș – În templul sonetului

Miniantologie lirică

Pro domo

Profesorul întreabă:
„Ce este Poezia ?”
Vreo duzină de braţe
zvâcniră în sus
ca nişte cozi de pisici…
Dar profesorul nu alese
niciunul;
se-ntoarse cu un umăr către clasă
privind la geamul ferestrei
care trebuia spălat, apoi,
spre tabla plină
de haşuri dezordonate
ale buretelui trecut peste
formule, scheme, diagrame,
declinări, conjugări şi
din nou către clasă
arătând către un băiat
al cărui nume nu l-a ştiut
niciodată…
„Tu…”, spuse profesorul,
„știi ce este Poezia?”
Băiatul se ridică,
îşi trecu o mână peste frunte
şi cu ochii aprinşi de lumina
trimisă prin geamul murdar
care trebuia spălat,
al ferestrei.
spuse:
„Azi noapte, mama,
mi-a făcut o surioară!”

Experienţă

Lumea a îngheţat!
Oamenii se sparg atât
de uşor,
sau se topesc
lăsând o zeamă roşie
pe care Pământul
o strânge la
pieptul său.

Alcool

Flăcări intră în păsări,
păsări intră în sticle,
licorile bat din aripi,
noi zburăm!…

Texte preluate din volumul „Puls contra puls” la data de 12 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Umbra

Thursday, June 11th, 2009

Poeme Zen

Autor: Bogdan I. Pascu
Editura: Azero
Locul: București
Anul apariţiei: 2005
Număr de pagini: 63
ISBN: 973-87296-6-1

Miniantologie lirică

*

Obrazul lunii
— mai alb ca zăpada
ce îl sprijină

*

Gutui înflorit
- în mijlocul grădinii
horă de îngeri

*

Doar orbul merge
pe drumul plin de ceaţă –
fără o ezitare

*

Repede ploaia
goleşte străzi şi parcuri -
Unde-i oraşul?

*

Las umbra să mă întreacă
Să rătăcească drumul
Ce o lega de mine

Texte preluate din volumul „Umbra” la data de 11 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Puntea de hârtie

Wednesday, June 10th, 2009

Autor: Horia Gane
Editura: Cartea Românească
Locul: București
Anul apariţiei: 1986
Număr de pagini: 69

Miniantologie lirică

Amurg

Hipnotizate străzi dau în amurg.
Priveşti, înţelegi, nu-nţelegi, întrebi.
Aşa faci de-o viaţă!

Albinele îndulcesc lumina.
Frunzele îşi moaie vârful în rugină
ca într-o călimară.

Soarele alcătuit din ierburi palide
ne înavuţeşte.

Avem acum atâta aur!
Şi cald, şi blând şi
pentru o mare singurătate.

Zece mii de cârje

Am văzut zece mii de cârje în curtea
unei fabrici de recondiţionare. Zece
mii de cârje într-o zi însorită, cu
lemnul la subsuori lustruit ca razele,
aruncate grămadă.
Întâi mi-a venit să râd imaginându-mi
cinci mii de oameni ţopăind ca nişte canguri
în aşteptarea cârjelor reparate.
Cangurii mi s-au părut, apoi, lăcuste.
Lăcustele chiar poartă căşti şi luptă
la baionete. Lăcuste dintr-acelea pe care
le prindeam in copilărie sărind prin
tranşeele rămase după război şi le-nfigeam
în cârlige — momeală pentru peștii postbelici.
Dar zece mii de cârje sunt o pădure uscată,
prin care un invalid, trecând din două-n două,
poate face o minunată plimbare de cinci mii
de paşi. Zece mii de cârje sunt şi cinci mii
de picioare rămase în cizme şi care, singure,
nu ştiu încotro s-o apuce.
Noapte-am visat cârjele întorcându-se reparate
mărşăluiau viguros purtând căşti şi la şold
baionete. Şi-o pereche de cârje ca de copil,
s-a luat după mine: „Vino cu noi, sau…!”

Și eu de spaimă ţopăiam ca un cangur,
și de teamă mi se făcuse inima cât o lăcustă,
și nu eram decât un biet peştişor postbelic.

N-am avut încotro: mi-am desprins un picior
l-am trimis la război.

Casă mică

Intr-un ţinut foarte mic, foarte mic,
am o casă foarte mică, foarte mică.
Mergând, port ţinutul sub paşi,
intrînd, casa respectuos se ridică.

Încap exact între podea şi tavan,
fereastra suportă doar o privire,
vorbesc cât să umplu un singur cuvânt,
o nepotrivire.

De fapt, nici nu spun nimica, nimic,
de fapt, nu visez nimica, nimică,
într-un ţinut foarte mic, foarte mic
intr-o casă foarte mică, foarte mică.

Texte preluate din volumul „Puntea de hârtie” la data de  10 iunie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea