Archive for October, 2009

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

A treia şi a zecea natură

Friday, October 16th, 2009

Autor: Victoria Raicev
Editura pentru Literatură
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 196
Număr de pagini: 102

Miniantologie lirică

Alt om

Pământ de flori,
pământ
foarte negru şi foarte cald
ca sângele ce curge
dintr-o căprioară.

Femeile de la oraş
cum stau la rând
şi moşul cu tăiş în sprânceană,
cum îl vinde grăbit
s-ajungă din timp la pădure
şi să smulgă din rădăcini
un brăduţ
pentru groapa făcută
într-o noapte
sub coastă.

Cămăşile

Schimbăm cămăşile,
una după alta
cămăşi de lumină,
cămăşi de pământ,
cămăşi de piatră
dar pe sub fiecare, una
mai călduroasă ca toate
ne intră cu timpul
sub bronzul de piele.

Şi nopţile,
numai spumă de mare,
numai spumă de foc,
umblăm din lună-n lună,
din flori de măr în flori de măr
până când într-un loc
sfâşiem cămăşile de deasupra
şi rămânem în cămaşa nălbită de in
să gătim pământul de nuntă.

Ca la un semn

Barza din pictura chinezească
sus pe casă se opreşte
şi măsoară
în lungime şi-n lăţime
locul până unde ziua se măreşte,
dă cu pliscu-n ape
în pământ şi-n oameni
face ouă, le cloceşte
mult deasupra capului
vara între timp sporeşte,
puii se fac berze…
Şi conducem pân’ la mare
un popor de călătoare,
unele se urcă pe vapoare
altele în sân la căpitan
altele pe avioane
altele cu ochii după peşte
şi intrăm şi noi pe fugă-n stol
numai că ne rătăcim
şi venim pe jos acasă
pe cărarea fulgilor de barză
toţi la număr, grei la vorbă
marinari bătrâni pe mal
cu călcâiele oblojite-n valuri.

Versuri preluate din volumul ”A treia şi a zecea natură” la data de 18 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

A doua paranteză

Thursday, October 15th, 2009

grigore scarlat a doua parantezaAutor: Grigore Scarlat
Editura: Timpul
Locul: Iași
Anul apariţiei: 1999
Număr de pagini: 75
ISBN: 973-9210-86-4

Miniantologie lirică

Supremație

Sufletul pădurii –
Nu va pieri,
Chiar dacă securi și ploi
Acide și grosolana poftă
De a prelungi betonul,
Vor împuțina arborii.

Rădăcinile s-au ascuns,
Și nu vor fi de găsit
Un an, un veac,
Timp în care adâncul
Își va aduna forțele,
Pentru a-și redobândi
Pierduta supremație.

De acum

Prunii aflați,
Ca niște catarge – în Țara Oașului.
Poți crede că apare
O corabie prea plină,
Care s-a rătăcit
Sub steaua Echinoxului
De toamnă.

Și va mai pluti, în derivă,
Până ce zeci de mâini,
Vor culege fructele coapte,
Rupând crengi și vânturând frunze,
De acum, miracolul,
Iată, se sfârșește.

Venise iarna

Cum am uitat
Fata care s-a prăpădit
La zece ani, neîmpliniți,
Răpusă de banalul pojar,
Ce făcuse ravagii, în acel an?

Văzuse marea,
Se plimbase cu vaporul,
Din privirile ei
Mai zburau pescăruși.

Venise iarna,
Și fata făcuse boala copilăriei,
Numai că pojarul
Se transformase într-o corabie
Care nu a mai adus-o la mal.

Texte preluate din volumul ”A doua paranteză” la data de 15 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

A doua poartă

Wednesday, October 14th, 2009

gheorghe bumbestiAutor: Gheorghe V. Bumbești
Editura: Colecția Drum
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 136

Miniantologie lirică

Washington D. C.

Cad merele și aici
Ca în copilăria mea
Cad merele toamnei deșteptând vechi ecouri
Pentru nebănuite, nespuse tristeți
Venite de departe.

Câte-un vecin îmi spune:
De ce ești trist George?
Alții spre seară mă-ntreabă:
Cine a trecut ast-noapte în foșnirea vântului rece?
Prieteni, le răspund
Amintirea umblă câteodată desculță pe alei…
Fiți liniștiți,
Nimeni n-a trecut ast-noapte pe la noi.

Ah! de-aș putea să le povestesc
Cum cădeau merele toamna
În pierduta mea copilărie.
Aici se desprind
Ca niște stele putrede
De-atâta singurătate și tristețe.

Cum să-i arăt vecinului
Care citeşte numai ”Washington Post”
Cât de departe este ţara mea.
Tristeţile şi dorurile ei
Cum să i le înşir?
Tristețile și dorurile mele.
Niciodată ştiute, niciodată mărturisite:
Ca o legenda care-a murit
Fiindcă nimeni nu mai ştie s’o spună.

Cad merele toamnei și aici,
Numai eu nu sunt nicăeri…
Nicăeri nu mai sunt.

Ultima scrisoare

Iubito, numai fum e viaţa noastră
Şi’n amintire: abur de fantome —
Dă-mi mâna
Voi pleca departe
La margine de vis
Sau moarte
Şi singur sunt
Abstract şi trist
Ca un palat de ametist –
Silez verzui, amar granit
Urcând în timpul infinit.

Dă-mi mâna
Serile sunt reci
Și plumburii și ceața cade,
Iar părul tău
În mici cascade
De aur roșu și amurg
Îmi flutură în amintire.
Fum: viața noastră –
Vorbele: uitate
Sărutul lin și genele plecate
Ca o tăcere de mătase,
Ce dor adânc îmi scoate iar în față
Taina iubirilor sfioase
și ochii tăi cu semne de lumină?
Seara albastră,
Umeda grădină
Le-ai fi pierdut în drumul tău
Amar
De mai de mult —
Poate’n zadar.

Iar Amintirea: abur de fantome.
Nimeni nu va mai şti
Să te mângâie
Pe umerii tăi albi ca de zăpadă,
Să-ţi prindă’n păr
Cununi de alămâie

Și să-ți strivească trupul de regina
Cu mâna grea
De întristat olar
In după-amiaza scursă de lumină.

Toate s’au năruit, iubita mea:
Pe cerul stins n’a mai rămas o stea.

Misterul mort
La ora două poate
Pe lungi vibraţii cadenţate
Stă în albumul triofil, nescris -
Zvon lung de vis
Sau poate numai vis…

…Aşa plecai la margine de moarte
Singur și trist
Precum m’am fost ivit,
Asemeni unui gând care se urcă
Nestânjenit
În timpul infinit.

M-aţi cunoscut sau nu

Veni-va timpul să ne despărţim
Din viaţa smuls
Sau desprins lin.
Precum s’au dus pe drumul Infinit
Tremurătoare umbre fără nume:
Poeţii trişti.

M-aţi cunoscut sau nu
Cu-aceeaşi mască
Adânc
Intrată ‘n carne
In timpul care mi-a fost dat
Să cad, să mă ridic.
Să plâng, să uit
Iubind şi uneori urând tăcerea.
Chemând şi alţi întârziaţi
Pe drumul de visare şi nimic.
M-aţi cunoscut sau nu
Când mă’ ntorceam în lume, lângă voi
In putredele zori
In umede amurguri de zgură şi noroi.

Las printre voi ce-i mai curat
Din tot ce-am risipit și-am adunat.
Doi ochi de-azur
Ce-or plânge poate amintirea mea
Cândva,
Când greu amurgul se prelinge printre nori
Ca o’ntristare care curge’n timp
In ceas,
Un bun rămas şoptit cu’nfrigurare.
Așa cum tata ar fi vrut să spună
Fetiţei lui cu părul ca un abur
Abia ghicit, de lună.

Doi brazi apoi
S’arate tuturor
Amară setea mea neîmplinită,
Doi vulturi las
Să poarte’n zborul lor
Rotit, triumfător
Răsplata celui ce-a trudit
Urcând stingher
Pe stei lucios, spre cer:
Să poarte ei răsplata
În pumnul lor de fier.

Și las departe,
O prea departe poate –
Pierdută’n ceata tinereţii moarte,
Țara mea tristă şi frumoasă.
Domnul cu voi:
În orele amare.
Rugaţi-vă la Marea Îndurare.
Domnul cu voi:
În orele senine,
Rugați-vă și pentru ea și pentru mine.

Nu-i bine dar să cercetați
Voi ce măine vă veți apleca
Pe truda mea,
Peste durerea mea,
Cine am fost și pentru ce
Mi-a fost ursit
Să trec prin ani și veac
Sărac și rob
În visurile mele de sărac.

Am fost și eu un fir de viață-amară,
Cu rădăcinile înfipte în marea noapte a Durerii,
Un fir de vis am fost —
Un strop de ocean mânjit de lună.
Pe care omul în neliniştile lui
S’a aplecat cândva
Să vadă
Ca’ntr’un abis întors spre infinit:
Fiinţa Ta, o Doamne
Neîncăpută nici măcar în infinit.

Texte preluate din volumul ”A doua poartă” la data de 14 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

ABC

Sunday, October 11th, 2009

leonid dimov abcAutor: Leonid Dimov
Editura: Cartea Românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1973
Număr de pagini: 285

Miniantologie lirică

Ospeție

Fetele veneau dinspre sud, din Corint.
Trecuseră Dunărea pe biciclete de argint.
Mai aveau în irisuri negrul dricului trimotor:
bântuiseră molime-n țara lor.
Era toamnă și tremurau tufișurile învelite-n ceață.
la spatele alb al orașelor, de dimineață.

Ținea ochii strâns închiși, închipuindu-și chipuri de cenușă,
când îi bătură, grăbite, la ușă,
fetele sulugece de pașale și mameluci,
în acea dimineață cu ceai și papuci,
în acea dimineață de acvarelă căzută,
vorbindu-i o limbă necunoscută.
Au început să diretice, să gătească, să spele,
erau atât de rădăcinoase, de femele,
și niciodată nu-l priveau în ochi, fetele.
Numai în serile când îi lustruiau ghetele,
îi țineau haina de zile mari,
îi potriveau cravata cu șopârle zornăind printre icusari,
-în serile când lua tramvaiul spre Lânărie,
când pleca la amanta aceea tânără cu busuioace și Panaghie,
îl petreceau până în prag, vărsând uriașe lacrimi triste
șterse de el cu fel de fel de batiste.
Le vedea acolo stând așa, ca-ntr-o prostrație,
până ce dădea colțul aproape-alergând spre atție.

*

Trecuseră anii din dimineața aceea. Îmbătrânise.
Cea din Lânărie își făcuse un rost, apoi murise…
Numai fetele, fecioare și iubețe,
rămâneau la fel. Pârâiau de tinerețe.
Ba chiar, în ochii lor cu așteptări de baluri
se iveau târguri albe pe dealuri.
Era atâta nostalgie în ochii lor ca boarea
că-ntr-o seară își pierdu răbdarea
și, când îi făceau patul, pe neașteptate,
intră în odaia unde erau toate adunate,
le privi fix și le spuse: ”Na-vă,
pentru cât vă urăsc, o canistră de otravă,
căci vă voi ucide pe toate!”
Ele stăteau cu capetele plecate.
Miroseau a mirt. Lumina feștila.
Le privi fix și-l apucă mila.
Le pipăi viața rotundă și frumos mirositoare,
le-nveli în mantile să nu le fie răcoare,
simți că le-a fost atât de drag
încât le duse până-n prag.
Furișate-n curte, fetele din Corint
încălecară pe bicicletele de argint
fulgerând din pulpele o clipă dezgolite.
Le urmări până dădură colțul. Se-nchină la Trisfetite,
stinse candelele. Aprinse opaițele cu iască.
A doua zi începu să spoiască.

Cumpărături

Se făcea, îmi amintesc atât de clar,
Că eram într-un mare magazin alimentar
Saturat de miresme bizantine
Vanilie, scorțişoară, măsline.
Un magazin cât o cetate
Dar pierdut în semiobscuritate.
Pâlpâiau din când în când nişte lumini
Din rafturile cu produşi levantini
Către raioanele suplimentare
Cu textile şi lampadare
Când, dincolo de geamul unsuros,
Te-am zărit mestecând într-un fel de sos,
Menit a păstra heringi ori scrumbii
Şi m-am îndrăgostit de tine cât ai clipi.

Atunci ai zâmbit din pleoape,
Ai apăsat pe nişte supape,
Ai aranjat cutiile cu conserve de ghiborț,
Ţi-ai scuturat pletele, ţi-ai şters mâinile de şorţ
Şi ai venit în faţa mea.

Erai mică, aveai privirea grea,
Stăteai, desculţă şi trandafirie,
Ca-ntr-o poză din copilărie
Şi mi-ai spus că deşi trăieşti pentru mine
Prin odăi, tramvaie, prin magazine,
Nu va mai fi ce-a fost niciodată
Căci toată făptura mea e schimbată
Şi poate că nici nu mai ţii minte
Vremile fericite de la Aşezăminte
Cum râdeam amândoi deodată
La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.

Atunci m-am îndreptat spre manufacturi
Şi-am început să fac tot felul de cumpărături
Fără alegere, fără rost,
Pentru anotimpurile care-au fost.

Rondelul jucătorului pierit

Era grădina ca un labirint
Și, chiar la mijloc o popicărie
Și se vedea un jucător venind
Și-n palma lui o barcă de hârtie.

Doar râsete și forme de argint
Mai rămâneau în seara zmeurie.
Era grădina ca un labirint
Și, chiar la mijloc o popicărie.

Popicele-au căzut, alcătuind
Din clinchete și râs o melodie,
Iar jucătorul, când am vrut să-l prind,
Ca la un semn pierise, căci pustie
Era grădina ca un labirint.

Texte preluate din volumul ”ABC” la data de 11 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

30 de poeţi români

Thursday, October 8th, 2009

30 de poeţi româniAntologie de: Laurenţiu Ulici
Editura: Cartea românească
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1978
Număr de pagini: 257
Prefaţă: Laurenţiu Ulici – Specificul naţional al poeziei

Miniantologie lirică

Vasile Nicolescu

Coasta de azur

Deschizând cartea cu poze colorate
şi lipind-o de fereastra expresului
copilul striga fericit:
”Priviţi şi voi lumea, dragii mei, minunaţi-vă!”
Şi fluturii, iepurii, pisica şi câinele,
mingea şi scara, găletuşa, penele colorate
porniră în zbor peste lămâişul în floare,
peste mimozele aurind cerul, peste priveliştea
cu stânci de porfir,
peste stânci de porfir,
peste azuriile trepte ale mării.
Şi toţi călătorii,
uitându-ne unii la alţii,
făcurăm,
mai mult, sau mai puţin,
acelaşi lucru.

Gheorghe Tomozei

Bătrânul şi cărţile

Bătrânul scriitor era bolnav.
La librar, cineva răsfoia ultima lui carte
şi mi se părea că asist la o licitare de obiecte.
Mă aşteptam să văd pe coperţi
nasturii ori monogramele curioase ale cămăşilor lui,
ochelarii şi ţigaretul ieftin.

Ieri a murit.
Cărţile din biblioteca lui,
in-folii lucioase, bine hrănite,
pergamentele cojite şi albumele decolorate
vor fi trimise la anticariat, prin frig.
Bătrânul nu suporta să le fie frig,
ori să fie singure. În ele a rămas, poate,
cerneala sângelui lui.

Acum cărţile se vor risipi,
pielea lor se strânge de teamă,
oglinzile se descarcă de el.

Mircea Dinescu

Conversaţia

Aflând că scriu poezii,
un pictor – în care bătrâneţea îşi clăteşte cu sfială picioarele
ca-ntr-un lighean cu apă fierbinte
(sfântă simplitate: bătea, aşadar, în 50 de ani) –
e gata să-mi dea de pomană un trenci
(demodat, fireşte, dar cumpărat la Paris);
e dispus să-mi plătească berea şi impertinenţa
de-a-mi trâmbiţa genialitatea,
totuşi, înjurându-mă protector
(cu o pereche de schiuri în trei culori,
escaladase înalta societate şi n-a mai avut curajul să coboare);
totuşi, tuşindu-mi în obraz cu o anumită căldură
de clasic în viaţă
(ehei, vremea când era cel mai cub dintre cuburi)…
totuşi şi totuşi,
ce puteam până la urmă să fac,
decât să-i confund numărul de telefon cu nota de plată;
totuşi şi totuşi,
ce puteam până la urmă să-i strig,
decât:
”algebră sentimentală,
gol constructiv,
auroră zaharisită,
bate de trei ori cu degetul în pântecul maică-tii
şi intră
fără să aştepţi vreun răspuns”.

Texte preluate din volumul ” 30 de poeţi români” la data de 8 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

101 poezii

Wednesday, October 7th, 2009

dan laurenţiu 101 poeziiAutor: Dan Laurenţiu
Editura: Viitorul românesc
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1993
Număr de pagini: 130
ISBN: 973-95960-7-x

Miniantologie lirică

Să-ţi aduci aminte

Să stai singur părăsit de zei şi de oameni
inima ta să asculte bocetul
indiferent al vântului care îngroapă
sărbătoarea verii într-un cimitir al nimănui

să-ţi aduci aminte că mama
ta cândva a avut un copil graţios
că azi e bătrân şi umblă pe căi uitate
să-ţi aduci aminte de lacrimile ei

să te mai întrebi o dată
ce sens au toate acestea

dacă fulgerul de aur al iubitei
a căzut într-o ţară pustie

On revient  toujours

Totdeauna m-am temut de femeie
ascunde-mă mamă primeşte-mă
înapoi în pântecul tău
voi sta acolo ghemuit

ca un diamant
strălucind
într-un cuib
de mătase nocturn

voi fi ocrotit
de primejdii
nimeni nu va bănui
că m-am ascuns chiar acolo

la adăpost de privirile dogorâte de febră
ale acestor tinere preotese
care mă opresc în drum mă conduc
în faţa altarului şi-mi susură-n ureche

liturghia cea neagră  răstignit pe crucea de foc
parfumuri violete penumbra iatacurilor
cu muzica anotimpurilor
Vivaldi la căpătâi şi Elvis la călcâie

ce ospăţ senzual ce sudoare de cal
mamă ia-mă înapoi ascunde-mă în pântecul tău
voi sta acolo pitit adormit ca un diamant strălucind
într-o cutie de catifea într-un cuib de mătase neagră

Ave Eva!

În pântecul femeii cum doarme dus Cuvântul!
el a căzut acolo de unde? drept din cer?
dar nimeni nu răspunde; afară bate vântul
şi-un diavol şchiop alături de calul lui de fier

şontâc-şontâc aleargă alba odaliscă
surâzătoare, goală, lungită într-un cot;
vai! cât de inocentă-i! nu ştie ea ce riscă!
amuşinându-i coapsa cu măgărescul bot,

el scoate fum şi flăcări pe nările păroase;
miroase a pucioasă în răcoros eden
şi aerul se-ncinge; pleoape de mătase
clipesc, încep să vadă; ci demonul obscen,

cu cal cu tot şi coarne, stridentă fierărie,
ce-au tulburat şi râul şi verdele copac
cu păsări cântătoare, minune! – nu se ştie
pe unde o fi şters-o; în jur nu-i niciun drac!

şi deschizând albaştri ca două lacuri ochii
de-a binelea trezită din cel mai dulce somn
îşi pune trupul pudic sub paza unei rochii
căci vede cum alături de ea un tânăr domn

cu păr de aur moale adoarme-încet, când vântul
un marş funebru cântă la nunta cea de lut
din pântecul femeii eliberând cuvântul
care s-a-ntors la ceruri mâhnit de ce-a văzut

de-atunci poeţi cu lira şi îngeri cred că de va
mai reveni silaba divină printre noi,
la pântecul tău iarăşi va atrage! ave eva!
osana! slavă ţie! doar tu, din bieţi strigoi,

din şerpi şi duhuri rele, din monştri, lighioane,
orbecăind prin smârcuri, căzuţi din paradis,
ne  vindeci aste trupuri ingrate şi sărmane
şi zei atotputernici ne faci din noi.
FINIS.

Texte preluate din volumul ”101 poezii” la data de 7 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

110 poezii

Sunday, October 4th, 2009

emil isac 110 poeziiAutor: Emil Isac
Editura: Dacia
Locul: Cluj Napoca
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 187
Antologie şi prefaţă: Ioan Oarcăşu

Miniantologie lirică

Aşterne-mi

Aşterne-mi patul, mamă,
Să dorm pe albe perne.
Eu am păcate negre,
Şi lacrăme eterne.

Zadarnic vreau lumină,
Tot numai ceaţă-mi vine.
Eu am murit în alţii,
Ori ea muri în mine…

Maria mea

Maria mea frumoasă, Maria mea păgână,
În ochii tăi e noapte şi aur ai în mână.

Ieri, dragă, n-aveai aur. Şi astăzi eşti bogată.
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Ai fost… Parfum revarsă veşmântul tău de floare,
Tu vii de la iubire, căci faţa ta-i cu zare…

Şi tremuri de ruşine, Maria mea păgână…
Aduci atâta jele în aurul din mână.

Pe-un aur tu vândut-ai iubirea ta de fată,
Maria mea frumoasă, Maria mea curată.

Copilul lui Ştefan

Copilul lui Ştefan a murit azi noapte,
Un câne negru sufletul i-a dus…
Codrul de-atunci şopteşte şoapte,
Şi tremură-n aur stelele de sus.

Împrejurul mortului se-adună vecinii
Şi-şi fac cruce şi îngroziţi plâng –
Nimănuia nu-i e foame, şi-i vremea cinii;
O stafie albă s-a strecurat în crâng.

Copilul lui Ştefan a murit azi noapte,
Căci l-a chemat frăţiorul din pământ.
-Şapte ani oile nu vor da lapte
Şi miros de sânge va pluti în vânt…

”Vom lega blestemul cu un băţ de ţernă”
Spune fruntaşul şi oamenii cucernic se închină.
- Copilul lui Ştefan doarme frumos pe pernă,
Şi simte că nu el este de vină.

Texte preluate din volumul ”110 poezii” la data de 6 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Poezii și povești populare din Țara Lăpușului

Saturday, October 3rd, 2009

poezii și povești poluare din țara lăpușuluiAntologie de Pamfil Bilțiu
Editura: Minerva
Locul: București
Anul apariţiei: 1990
Număr de pagini: 541
ISBN: 973-21-0151-2

Miniantologie lirică

68 Vânătorul și personajul metamorfozat

Mândru-și cântă-on cerb în codru,
Dimineața lui Crăciun.
Nime-n lume nu-l aude,
Num-o dalbă-mpărăteasă,
De pe-o dalbă de fereastră.
La-mpărat o alergat,
-Da`nălțate împărate,
De doi ai și jumătate,
Mândru-și cântă-on cerb în codru.
Împăratu s-o sculat,
Pușca-n mână și-o luat,
Jos la codru-o alergat.
Află cerbu hodinin`,
Su` tufă de rojmalin.
`Tinsă pușca să-l împuște:
-Ho, ho, ho nu mă-mpușca,
Că io nu-s cine gân`ești,
Că nu-s fiară codrioară,
Dar m-o blăstămat maica,
Nouă ai și nouă luni,
Eu aii plini-mi-oi,
Jos la țară traje-m-oi,
Mesă mândre-ntinde-voi
Și seracii strânje-voi.

135 Incestul dintre frate și soră

La poartă la Țiligrad,
Șăde-on fecior de-mpărat.
Tăt în arme îmbrăcat
Și roagă pă maică-sa
Să-i deie pe soru-sa:
-Tu sorucă, Asimie,
Hai cu mine-n cununie.
-Eu atunci, frate-oi vini,
Când tu mie că mi-i face:
Pod de-arjint, păste pământ,
Pod de-aramă, păste vamă.
Io, frate, atunci oi vini,
Când tu mie chema-mi-i:
Sfântu soare nănaș mare
Și lumița nănășița,
Găinușa sococița
Și fușteii fecioreii
Și stelile fetile.
El atâta și-o umblat
Până ale le-o aflat.
-Tu sorucă Asimie,
Blem cu mine-n cununie.
În biserică o intrat,
Icoanile-o lăcrimat,
Și icoana Precistii
Din fundu besericii.
-Părinte, cum faci păcate,
Că cununi soră cu frate!
-Cunună, popă, și taci,
Că noi nu ne suntem frați,
Numa oamini buni și draji.

131 Nevasta fugită

Câte neveste-s fujite,
Tăte la Gherla-s oprite.
Mâncă pită, beu rachie,
C-o scăpat di la robie;
Mâncă pită, beu vinars,
C-o scăpat di la năcăz.
Pă su` poală de pădure,
Fuje-o nevăstucă-n lume;
C-on prunc mic nebotezat,
Fujită di la bărbat.
Fujè  la podu de-aramă,
Doar-or trece fără vamă;
Fujè  la podu de-argint,
Doar-or trece mai curând.
-Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Cu săcuri și cu pistoale,
Pă mine să mă omoare.
-Noi atunci podu te-om trece,
Când tu nouă ni-i plăti:
De tri pași, tri sărutate
Și să dormi cu noi o noapte.
-”Voi podu de nu mi-ți trece,
Rochie albă-oi sufulca,
Cizme negre-oi descălța,
Pân Dunăre m-oi băga,
Sufletu vost` samă-a da.
Pruncu de mi s-a-neca.
Samă-a da, samă să deie,
Că lăsaț` prunc mic să pieie.
Trece-mi-ți, podari, podu,
Că m-ajunje bărbatu,
Face-vă-ți milă de mine,
Și de cel care rămâne.

Texte preluate din volumul „Poezii și povești populare din Țara Lăpușului” la data de 3 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Iubiți-vă pe tunuri

Friday, October 2nd, 2009

iubițivă pe tunuri păunescu adrianAutor:  Adrian Păunescu
Editura: Eminescu
Locul: București
Anul apariţiei: 1981
Număr de pagini: 350

Miniantologie lirică

Mere și rouă

Carnea ta miroase-a mere și a rouă-nsângerată,
Carnea ta miroase-a mere, gura ta ta miroase-a mere,
Două clopote de mere și de rouă vor să bată
Unde stau acuma sânii luminați de-o rea plăcere.

Te cunosc de-atâta vreme, dulcea mea virgină sfântă,
Te cunosc de o secundă, straniul meu neant de mere,
Pe pereții finței mele aud gura ta cum cântă
Aud gura ta cum plânge, cum refuză și cum cere.

De iubire și de patimi nu ne-a mai ajuns pământul
Și acum plutim pe pietre, câte sunt aici pe lume,
Carnea ta miroase-a mere pe care le coace vântul,
Gura ta miroase-a flăcări peste brumele postume.

Cine ești, iubită tristă, cine ești de-ți dă putere
Îngerul de măr albastru ce păzește-această pace?
Culcă-ți capul pe o creangă, capul tău cu gust de mere,
Carnea ta miroase-a mere, ce se coc venind încoace.

Măicuță bătrână

Astăzi după asfințit,
Când e singur fiecare,
Anesteziați de soare,
Simțind blând ce e cumplit,

Am văzut și-am auzit,
Vestea cea îngrozitoare:
Mamă, știu cu disperare,
Mamă, c-ai îmbătrânit.

Cică niște croitori
Care de săraci se-ndură,
Bat la porți și iau măsură
La țăranii sărăciori.

Mamă, vezi-i cine sunt,
Că fac haine de pământ.

Fața de dincolo

Am să te invit odată
într-un colț de lume, hăt,
să-ndrăznesc și să-ți arăt,
fața mea adevărată.

Fața mea de mânz bolnav,
fața mea de lacrimi treze,
fața mea de metereze,
față de fricos și brav.

Dar când vei veni, iubito,
unde eu te voi chema,
să-ți arăt cum aș visa,
fața mea ce n-am pocit-o.

Tu să vii cu cineva,
că eu unde merg cu tine,
de atâta dulce bine
acolo voi rămânea.

Și să ai cu cin-pleca.

Texte preluate din volumul „Iubiți-vă pe tunuri” la data de 2 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Într-adevăr

Thursday, October 1st, 2009

adrian păunescu intr-adevarAutor:  Adrian Păunescu
Editura: Albatros
Locul: București
Anul apariţiei: 1988
Număr de pagini: 494

Miniantologie lirică

Mâini

I-a strâns mâna
atât de tare
încât a plecat
cu trei mâini.

Cleveteli de cartier

Și pe lângă tot ce mai reiese,
Kamadeva, Plopii fără soț,
Eminescu a avut procese,
Și a fost borfaș de cărți și hoț.

Lângă Doina și lângă Luceafăr,
Mai aflăm de la băieții buni:
Eminescu n-a fost tocmai teafăr
Și-a murit la casa de nebuni.

Ia mai adu chelner două sticle,
Ce să-ți spun, cocoane, dumneata,
O iubea pe Veronica Micle,
Dar, cu Mite Kremnitz, ce făcea?

N-a fost un model de dat la tineri,
Să-l păzim, că e contagios,
Ăștia micii, fără de rețineri,
Pot să-l tragă de pe soclu jos.

Ce ne facem noi, cu el de față?
Dacă nu mai iese din popor?
Dacă printre oameni se învață
Și devine bunul tuturor?

Bârfele acestea nici nu-s bârfe
Ci un adevăr adevărat,
Îi plăcea, se complăcea cu târfe,
Nici nu știu dacă era bărbat.

Da, a scris scrisori, dar netimbrate,
Care nu se iau în seamă, deci,
Făr-Frumos din lacrimă nu poate
Să-l mai scoată din biblioteci.

Niciun fel de pricopseală nu e,
Un poet trăind e un blestem,
Mai degrabă să-l păstrăm statuie,
Și citim din dumnealui ce vrem.

Vânătoarea din urmă

Sfârșit de vânătoare de giganți!
E-o seară roșie ca remușcarea
De dinainte de-a ne prinde marea,
La berării e muzică de danț.

Ce amintiri aduce înserarea
Parcă-i suflarea triștilor amanți,
În Atlantida nu mai sunt atlanți,
Doar sculptori, negustori și disperarea.

Ultima noapte. Parcă-i foc în ierbi;
Cei care azi se mai împerechează
Mai bine-ar fi până la capăt sterpi.

Dinspre fântâni e-un sâsâit de șerpi,
Iar dinspre larg, zăduf ca de amiază.
Deodată cade sângele din cerbi.

Texte preluate din volumul „Într-adevăr” la data de 1 octombrie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea