V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Arca

Autor: Mihai Ursachi
Editura: Junimea
Locul: Iaşi
Anul apariţiei: 1979
Număr de pagini: 223
Alte poezii: agonia.ro
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Flanela

Îţi aminteşti desigur flanela violetă,
flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem
în cea mai frumoasă din serile noastre;
despre care spuneai că îmi şade
ca o armură de smalţ, ştii tu, în seara
când ne pornisem împovăraţi de garoafe şi iasomie
către Ierusalim… Când madam Zambilovici
ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum),
flanela pe care apoi am adus-o
fluturând ca un steag zdrenţuit în războaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu,
până ce-a fost absorbită prin pori şi s-a asimilat
în toate celulele trupului meu,
şi în schelet,
iar ţesătura ei sclipitoare a devenit un ţesut.
De ce încerci să negi,
de ce pretinzi că nu ştii ce flanelă,
ce seară, ce Ierusalim şi aşa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipăi, s-o vezi,
să o dezbrac, tocmai acum când nu se mai poate,
de ce pretinzi că nici n-a fost nicio flanelă,
că nu mă vezi, că nu mă simţi, că nu mă recunoşti?

Din reveriile domnului R. (I)

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
“mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
“aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi.”
Dar imediat încercând să repare greşeala, a spus,
şi de altfel aceasta-i era şi convingerea fermă
(pe care acum regreta s-o fi pus la îndoială):
“vă felicit pentru faptul că existaţi, domnişoară.”
Înţelegând (prea târziu) că întrecuse măsura
şi devenise cam cordial, se corectă cum urmează:
« vreau să spun, propriu-zis, că de fapt
mă felicit pe mine pentru faptul că existaţi.»
Abia acum domnul R. săvârşise o gafă enormă.
Cât ai clipi înţelese că ultima-i frază
era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride
şi intenţiuni refulate, ba chiar
de o vanitate absurdă (ca şi cum domnişoara
i-ar datora cât de cât existenţa),
că din aceasta reiese un fel autarhic
şi solipsist de a fi, în sfârşit, se făcuse ridicul.
Schimbându-şi cu totul dicţiunea, domnul R. deveni analitic:
«adică, voiam să constat că sunteţi o persoană sensibilă»
Formula aceasta avea evident un cusur:
cuvântul “persoană” strecura nu ştiu ce aluziv, ca şi cum
domnul R. fiind o persoană, domnişoara la fel, prin aceasta
o comunitate ar exista între ei,
un soi de frăţie, de apartenenţă
la aceeaşi familie.
«Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil.»
Şi după o pauză în care roşi :
«Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum,
posibilitatea unei atare idei, sau
bănuiala (în fond destul de obscură) despre putinţa,
în general, a ideii că în principiu
se poate admite că dacă
existenţa e genul suprem şi inexistenţa
există, atunci inexistenţa e existenţă, deci
nu există şi, în consecinţă…”
Aici domnişoara sensibilă N., din pricina
ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni,
în uşoara-nceţare a serii, aşa disparentă,
încât domnul R. a conchis: «Doamne, iarăşi vorbesc
singur pe stradă, probabil că iarăşi
am uitat să iau picăturile.»

Credinţa copilei

Fetiţa aceea, pe care atât o iubeam, mai credea
că din cochilia lui melcul plecase
undeva foarte departe
şi că se va întoarce,
drept care-i păstra cu iubire cochilia
şi îl aştepta.

Texte preluate din volumul „Arca” la data de 24 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Tags:

Leave a Reply