V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

La porţile nopţii

Autor: Ionel Teodoreanu
Editura: Minerva
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1970
Număr de pagini: 196

Miniantologie lirică

Joc de iarnă

Oraşul era acelaşi
Exact
Halucinant de intact
Vitrinele toate,
Gălbui luminate,
La fel desuete şi decolorate
Pe străzile goale
Aceleaşi! cu umbră în ele şi şoaptă ferită perechi provinciale
Alene ningea,
Dar cădea cu vechimi noua nea,
Turbure, sură, deasă,
Ninsoarea sporea îmbulzită, lânoasă
Din ea.
Iarna în alb  mătăsos ca o raclă-o mireasă.
Copii
Clădeau un om de omăt cu vrăbii în pumni şi în glasuri zurlii.
Lunar
Omul creştea bulbucat şi cu ochi ca de zar.
De ce
Îmi vine deodată atâta pustiu de melancolie?
Ai cui sunt? Ai mei?
Genunchii aceştia grei?
Iată-mă alb ca o navă în ceaţă,
Ivit în oglindă, faţă în faţă.
Cine e omul acesta nins?
M-am scuturat de omăt,
Dar nimic nu cădea fumuriu
De pe fiinţa nălucă, pe pragul pustiu
Eram eu – nu nins –
Singur, bătrân, învins.

Neauzit de încet,
Moartea clădise din mine un om de omăt.

La porţile nopţii

Am ajuns? Mi-s tălpile sânge
De-atâta pustiu de cale
Stau frânt, aşteptând pe prag de prăpastie în umeda vale.
Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare –
Ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare.
Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea? Prăpădul? Ori zvon de-urale?
O, Tată-al speranţei, te-ntreb, Tu răspunde-mi:
Sunt Porţile Nopţii? Sau Porţile Tale?

Quosque tandem…

Dar până când doi şi cu doi or să facă tot patru?
De-ajuns cu acest teatru
Al ipocritei, hibridei şi consacratei logice.
Pentru ce?
La gunoi cu sclerozatele aritmetice,
Daţi-mi absurdul unde e seva,
Adam şi cu Eva,
Proaspeţi, nemijlociţi, ieşiţi din mâna lui Dumnezeu,
Neştiutori de bine şi de rău;
Erau în rai, dar nu în logică,
Atunci cînd au rodit  prin şarpe
Fapta ilogică
A păcatului ispititor.
Bravo lor!
Ei doi, oameni de sânge şi lut,
Au vrut
Iubirea
Şi, gâlgâind de sevele ei, au vâslit în neştire,
Frate şarpe,
Ademenire de harpe,
Bine-ai făcut
Dându-le lor neştiutul ştiut
Ci vie
A şarpelui unduioasă domnie,
Atunci eu, omul, punându-mi
Superba tichie – a nebunului –
Voi răcni în stupida ureche  a surdului:
«Uită-te la mine: Sunt Împăratul Absurdului!»

Texte preluate din volumul „La porţile nopţii” la data de 27 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Tags:

2 Responses to “La porţile nopţii”

  1. George PENA Says:

    PĂŞESC ÎNAINTE

    De obicei am încredere-n oameni,
    în prieteni, şi-n destinul meu;
    culegem, desigur, ceea ce semeni,
    eu îi respect, de obicei, pe oameni.

    Uneori se trişează, devin obsceni,
    şi uită chiar de bunul Dumnezeu;
    eu nu vreau să mai aud de vicleni,
    iubesc sărăcia, bunii mei săteni.

    Întotdeauna, eu îmi iubesc oamenii,
    şi domniţele albastre mă iubesc;
    mă îndrăgesc, de multe ori, ţiganii,
    îmi iubesc, întotdeauna, oamenii.

    Şi păşesc înainte, inima cântă,
    iubirea mea se uită la mine;
    anii mei se iau între ei la trântă,
    păşesc înainte, inima mea cântă.

  2. George PENA Says:

    VA VENI PRIMĂVARA

    Uite, mamă, iar va veni primăvara,
    Şi colţul ierbii va răsări pe glie;
    Tu ai îmbătrânit şi-ntotdeauna seara
    Îl mai plângi pe tata, mort de-o veşnicie.

    Căldura va ţâşni şi ea cât de curând,
    Eu voi pleca, să mai tai,încă, la vie;
    Vântul mă va batjocorâ sfidând,
    Berzele în cercuri, se vor aduna pe glie.

    Câinele nostru mă va petrece în zori,
    Oprindu-se mereu pe lângă garduri;
    Am să strâng din lizieră,iarăşi, viorele
    Aşa cum o făceam de-atâtea rânduri.

    Eu trebuie să merg din nou sub zare,
    Unde mor ciocârliile, duios cântând;
    Cu faţa arsă şi năucit uşor de soare
    Şi cu toate zările pe umeri, fluierând.

    George PENA

Leave a Reply