V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Cum citeşte sfântul

Autor: Leo Butnaru
Sursa: revista România Literară
Data: nr. 45/13.11. 2009

Cum citeşte un sfânt?
Întâi
de la privirea lui
se aprinde primul cuvânt
care
cu flăcăruia sa
luminează următorul cuvânt
ce se aprinde şi el
în continuare de rând
luminând
şi aprinzând
al treilea cuvânt
ce-l luminează
şi-l incendiază pe următorul…

Anume aşa citeşte un sfânt
cuvânt cu cuvânt
ce se aprind
pe următorul cuvânt luminând
aprinzând…

Anume aşa – luminează
aprinde
arde
cuvânt după cuvânt
fără a lăsa urme
scrum de sens
mai rarefiat
mai dens
încât
nimeni nu ştie ce a citit
totuşi
un sfânt…

Text preluat din revista România Literară la data de 4 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Tags:

2 Responses to “Cum citeşte sfântul”

  1. sorin lucaci Says:

    ceva ca o nãlucire cu bot de iepure şchiop

    la ora când te dezmiardã pãrul cârlionţat al copilului
    strângi jucãriile într-un coş şi rãsufli uşurat
    toate lucrurile stârnesc o revoltã a lucrurilor
    toate zãpezile capãtã sens printre aburii
    rãstigniţi în somnul pãsãrilor
    ce lasã o dârã de curcubeu pe un colţ de cer
    toate drumurile sunt pavate cu aurul nebunilor
    îţi aduci aminte oraşul pãrãsit într-o noapte ca aceasta
    când îngerii evadau din spaţiul lor închis şi absurd
    coboram alene dalele de piatrã din besancon
    drumul şerpuia în zig zag spre plajã
    şi cerul ca o lãmâie stoarsã din care mai picura rãzlet
    câte un strop de amãrãciune
    ne îmbia prin cafenelele cu iz romantic
    nici oraşul adormit printre gureşe gospodine toamna târziu
    între sfecla de zahãr cu nume de curtezanã
    şi pãstârnacul libidinos nu mai dãdea semne
    pereţii caselor erau aproape drepţi
    strãzile erau aproape asfaltate
    câmpurile aproape cultivate
    oamenii aproape aveau ce mânca,
    tu erai aproape frumoasã
    şi goneam amândoi în cãutarea unui punct de sprijin
    era ceva acolo ca o ademenire cu ochi de pisicã
    ceva ca o nãlucire cu bot de iepure şchiop
    şi-n palmele goale nu aveai decât o bucatã din
    nostalgia unei zile pe care-mi scrijeleai numele

  2. Dan Dănilă Says:

    Nebunie

    Să aştepţi neantul fără să ştii cum arată
    o petală de nalbă contra luminii, un cer
    nerăbdător al mărturisirilor. De abia se
    luminează şi coboară în pivniţa cu apă
    de trandafiri şi umbre presate o cratimă.
    Frazele rupte sunt piesele unui puzzle
    imposibil de rezolvat, ar însemna să fii
    recreatorul sinelui. Sineala nici ea nu e
    doar albastru, se vede cenuşa subtilă a
    oaselor calcinate peste timpul pierdut.
    Arta comparaţiei, cea mai subtilă muză
    fără templu, singurul mod de a deschide
    capacul fără a fi muşcat de cerberi sau
    senzaţii parabolice. Altfel vezi dacă îţi
    ridici părul de pe ochi în faţa evidenţei
    şi pălăria. Doar vorbind despre ninsori
    vei fi mai pur în fiecare nouă dimineaţă.

    Dan Dănilă

Leave a Reply