Posts Tagged ‘Butnaru.Leo’

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Cum citeşte sfântul

Thursday, February 4th, 2010

Autor: Leo Butnaru
Sursa: revista România Literară
Data: nr. 45/13.11. 2009

Cum citeşte un sfânt?
Întâi
de la privirea lui
se aprinde primul cuvânt
care
cu flăcăruia sa
luminează următorul cuvânt
ce se aprinde şi el
în continuare de rând
luminând
şi aprinzând
al treilea cuvânt
ce-l luminează
şi-l incendiază pe următorul…

Anume aşa citeşte un sfânt
cuvânt cu cuvânt
ce se aprind
pe următorul cuvânt luminând
aprinzând…

Anume aşa – luminează
aprinde
arde
cuvânt după cuvânt
fără a lăsa urme
scrum de sens
mai rarefiat
mai dens
încât
nimeni nu ştie ce a citit
totuşi
un sfânt…

Text preluat din revista România Literară la data de 4 februarie 2010

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Ea şi coperta a IV-a

Tuesday, December 18th, 2007

Autor: Leo Butnaru
Sursa: Revista România Literară
Data: nr.32 din 11 August 2006

Din cărţile mele
poezia se adresează lumii:
„Sunt aici împreună
cu cobaiul meu”, zice
scoţând degetul printre file
şi arătând spre poza mea
de pe coperta a IV-a.

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Spectru

Friday, October 12th, 2007


Autor
: Leo Butnaru
Sursa: Revista România Literară
Data:
nr. 27 din 11 iulie 2001

Moţăiam în acceleratul Iaşi-Timişioara.
Grupuri de recruţi încercau să cânte ceva trist, dar
nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De
atare necaz precoce
junii ieşeni, podoiloaieni ori cotnăreni
beau bere, după care chiuiau şi mai piţigăiat decât
cu două staţii înainte. îi scotea din impas
locomotiva ce hăulea polisemantic spre
vârfurile Făgăraşiilor…
…Ţin bine minte toate astea. Eram
împreună cu Emilian şi Leonard, colegi
dedaţi voluptos rostului lor, dar, ca şi mine,
oarecum în răspăr cu el. La
o bruscă ieşire dintr-un tunel prelung
după ce ne izbi în faţă violenta lumină montană
deodată îl văzurăm pe
Sfântul Ioan Gură de Aur care
nu-şi purta nimbul peste creştetu-i creştin, ci
în jurul gurii scumpe având
îndungata lumină ovală.

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007