Posts Tagged ‘Isanos.Magda’

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Poezii

Wednesday, February 25th, 2009

Autor: Magda Isanos
Editura: Libra
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1996
Număr de pagini: 310
ISBN: 973-9016-42-1
Alte poezii: romanianvoice.com şi poezii. t2.info
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Dumnezeu

Oamenii bogaţi au făcut icoane,
catapitezme-aurite şi strane,
însă Dumnezeu n-a venit
în locul astfel îngrădit.

Bogaţii stăteau groşi, împovăraţi
şi se  uitau la sfinţii frumoşi îmbrăcaţi.

În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
făcându-i să înflorească. Fugea la săraci,
cerându-le mămăligă şi ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
şi s-ascundea în floarea de finic,
ori s-apuca să crească-n păpuşoaie,
s-ajute furnicile la muşuroaie,
să dea pământului mană şi ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
şi oamenii îl plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând : «Pământul meu…»
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopârţind, împărşind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.
Cu secetă şi ploaie-ngheţată lovind într-una,
se făcea mare şi-nfricoşat,
ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o pasăre la el.
Codobatura, sau un porumbel,
şi spunea: “Doamne, mi-a căzut puiul jos.
Zi-i să se facă iară frumos,
să răsară soarele şi să-l găsesc…”

“Facă-se voia ta, sol păsăresc…”
Şi Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
şi s-apuca alte lucruri să facă.

Murim ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee,
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picatură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt – şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

Ion

Aş cânta liniştea din ograda mea
Seara – când creşte în cireş o stea –
mă mai uit o dată la curechi şi bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.

Faţa dumnezeului meu e-mblânzită.
Când mângâi pe grumaz câte-o vită,
sau când m-aplec să culeg un trifoi,
văd urma lui în ţarină la noi.

Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpuşoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul ţarinei mele –
printre cartofi dormind ca printre stele.

Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar,
Dumnezeu, ca si mine, -i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-aşteaptă să lege…

Şi pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi.
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi.
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.

Texte preluate din volumul „Poezii” la data de 25 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Cântarea munţilor

Sunday, April 27th, 2008


Autor: Magda Isanos
Editura: Minerva
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 1988
Număr de pagini: 265
Prefaţă: Constantin Ciopraga
Site dedicat: isanos.ro
Alte poezii: poeziile. com ;
Poezie.ro
Romanian Voice

Miniantologie lirică

La marginea cimitirului

Este la marginea cimitirului,
lângă bunic, un loc prea potrivit,
să-mi uit de toate şi să-i ţin şi lui
când noaptea-i lungă, iarna, de urât.

Mi-ar fi-n pământul cald aşa de bine,
şi trupu-n iarbă bună mi-aş preface,
să-l pască vite pripăşite şi sărace,
ce-or cere şi-o-ndurare pentru mine,

la marea judecată. Voi uita
ce-am fost, şi-mprăştiată-n forme noi
voi pierde până şi-amintirea ta
Legănându-mi ochii prăbuşiţi şi goi

cu veşnicia, mă voi odihni.
Şi puf de păpădii m-a tămâia,
Nici nu m-oi bucura, nici m-oi mâhni
că-i neagră ţărna de deasupra mea.

Dar ploile cu-ncetul m-or pătrunde
păcatele să-mi spele de pe oase -
şi-asemenea rădăcinii ce se-ascunde
eu presimţi-voi zilele frumoase,

şi-oi scoate-n chip de floare, din pământ -
obrazul tinereţii de-altădată,
să-l ardă soare şi să-l bată vânt,
voioasă să şi-l prindă-n păr o fată!

Călătorie

Am să-ncep o călătorie,
către sud, către sud, cum îţi place ţie.
Pe frunte-am să-mi pun viorele,
şopârle-n loc de salbe uşurele,

şopârle verzi, din verzile pădurile,
vor înălţa fierbinţile lor guri
pân’ la urechea mea, să-mi dea poveţe,
ziua şi noaptea drumul să-nveţe.

Pădurile şi toate florile
vor creşte-acoperindu-mi pieptul şi subţiorile,
însă eu am să merg mereu -
deasupra capului c-un curcubeu.

La dreapta c-un râu încă tânăr, voios,
pornit şi el, ca şi mine, pe jos,
râu străbătut de fulgere de mrene;
şi-ndată ce-om ajunge ne-o fi lene,

şi ne-am culca-n nisipuri amândoi,
de soare străvezii, sătui de ploi,
vom adormi cu pleoapele deschise,
prins fiecare-n delta lui de vise.

Bărbatul

Umplând încăperea şi inima toată,
bărbatul venii de-afară, din zloată;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduia lepădându-şi cojocul.

Parc-ar fi un stejar stufos
gândii în taină, dar era frumos.
Se supăra şi-ndată râdea.
Acum-am să-l fac să nu mai poată pleca.

“Tu eşti subţire şi ageră ca o nuia”,
îmi spunea uneori,
eşti plină de ghimpi şi flori;
teme-te de mâna mea, c-ai să mori

Puterea izvora potolit,
din braţele şi pieptul lui dezgolit

Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
când o da geană prin geană,
să-i aflu taina şi să-l robesc
visului meu pământesc.

Texte preluate din volumul “Cântarea munţilor” la data de 27 aprilie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Nu ştiu cum s-a făcut

Thursday, July 12th, 2007

Autor:Magda Isanos
Sursa: cerculpoetilor.net
vol. Poezia ieşeană contemporană
Data: 1968

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat 
Nu mai e mândru şi încondeiat.
 
Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte. 
Toate erau mai frumoase-nainte.
 
Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit 
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.
 
Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele, 
ca-n nopţile copilăriei mele.
text preluat cu acordul site-ului Cercul Poeţilor Dispăruţi la data de 13 iulie 2007