Posts Tagged ‘Mirea.Gabriel.Adrian’

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Poezia cinicului

Tuesday, December 8th, 2009

Autor: Mirea Gabriel Adrian
Sursa: mail
Data: 8 decembrie 2009

Cinicul cu limba bici și dinți de gheață
Termină și extermină
Pirat florar
Pericol social
Ne arată cum suntem  brută și burtă
Ne dă râs amar ca sentința pe viață.

Bate, privește chiorâș
E flamă și dramă
Ne face terci
Sau purici de cergi
Explodează, zâmbirea i-e crasă
Și privirea-i ridică-un vâj.

Jignește pe-oricine, nu-i pasă,
Adevărurile sale, orice coate-goale
Le pricepe, le-ncepe
Și de ură îi trage- una în gură
Și îl scuipă de parcă-i o piază.

Arată cu degetul creșterea strâmbă
Pierzătorii de vreme, nefăcătorii de teme
Ucigașii cu mască de blânzi,
Gesturile de tigri flămânzi
Flecarii, nemernicii, carii
Spăsmos spre el se scălâmbă.

Da, jignește pe toți ce-l ascultă
Îi trage în jos, între spini și bozi
Zâmbește-a călău și e bun de rău
Anonim cu vorbele sale de chin
Abia de răsuflă sub lovenia multă.

E târât ca un porc mort de ghete
Internat la ospiciu
Diagnosticat c-un viciu
I se fac injecții
Prin tot felul de secții
Apoi lăsat să zacă
Singur într-o cameră troacă
Afară prostia crește nămete.

Text preluat de pe mail cu acordul autoruluila data de 8 decembrie 2009

Selectarea versurilor de
Gabriel Mirea

Repetiţii

Friday, November 13th, 2009

Autor: Gabriel Adrian Mirea
Sursa: revista Poezia nr. 9 (50)/ 2009 Anul XIV
Data: iarnă 2009

Aici printre ceţurile groase
privesc o vreme, dispar apoi după-înălţimi,
mi-e capul greu şi mândru şi fantast,
am fost doar eu sau o nălucă!

Mă mişc pe planuri diferite de viziuni,
ochii tăi îmi vânează prezenţa,
m-ai văzut… respiri mai adânc a existenţă,
m-a acoperit ceaţa… izvorul îngheaţă-n durere.

Tu ţii minte toate locurile apariţiilor mele,
le-ai însemnat cu cruci, o câte cruci are de şters ceaţa,
câteodată sunt doar voaluri, sunt unduiri,
când m-ajungi în îmbrăţişarea ta e doar ceaţa.

În ochii mei se citea sinceritatea, durerea, chemarea,
de fapt tu citeai în dor ochii mei…
Reuşesc să străbat spre tine prin ceaţă
atunci când tu mă mişti prin tărâmuri cu erupţiile tale.

Iubito, între noi e doar un perete de ceaţă,
e aşa puţin, aşa uşor de trecut,
- Unde eşti iubitule, mi se ponoseşte trupul
în mângâierile tale de ceaţă, în vorbele tale de ceaţă.

Tresari… parcă am trecut pe lângă tine
sălbatec şi singur, fantast,
parcă nu aş trăi decât din măreţia
de a veni din ceaţă şi a pleca în ceaţă.

Text preluat din revista „Poezia” la data de 12 noiembrie 2009

Concursul 5 „Poemul citadin” – participanții și poemele lor

Wednesday, June 24th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor „POEMUL CITADIN”

1.    Valeriu CercelVacanţa mare !
2.    Elvis Dobrescu Oraşul
3.    Sandra AlinaAplecarea
4.    George AsztalosPoem intravilan
5.    LaviniaRemember
6.    Sava Iulyan Iubirea
7.    Cristina Balasa - Micul Paris
8.    Emanuel Banciu Strigoii
9.    Alexandru Piscu Veneţia
10.    Anca Rotar - And if I did?…

Valeriu Cercel

Vacanţa mare !

Dintre anii mei de şcoală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult…vacanţa mare !

Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aş fi prins la copiat,

Cărţile, de le-atingeam,
Fin,  cu deştele,  un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau şeptic….

Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de poveşti,
Şi de şuturi ce-am primit
După meciuri pe Giuleşti,

Uitam şi de tabla neagră,
Creta refuzând să scrie,
Cum sărea, fără Viagră,
Profesorul de chimie,

Uitam şi de profa Lia,
Mai ales cât de mişto
Învăţam geografia
Contemplând al ei popo’….

De şedinţe cu părinţii
Când eram serviţi pe tăvi,
Uitam la fel ca de sfinţii
Ridicaţi de tata-n slăvi,

Şi-a mea bancă, de la geam,
Nu puteam s-o reculeg,
Când la mare o frigeam
Cu vara unui coleg,

Dădeam lungi extemporale,
Sus pe “Babe”-n pragul serii,
Şi ce teze bestiale,
Jos, la “Peştera muierii”,

Nu-mi păsa de-o notă rea
La “Gambrinus”, “Bolta rece”,
Când vacanţa se-ncheia
Tot mereu cu nota zece,

Astfel, prins de-a vieţii roată,
Mi-aş dori ca în prezent,
Să rămân măcar o dată,
La vacanţă……repetent !

Elvis Dobrescu

Oraşul

Soarele tatuează trupul garsonierei,
Coboară ca un păianjen,
Şi tremură firul vieţii noastre ca o frescă
Şi paharele ciobite în care sângele
Strugurelui a împietrit,
Moliile destramă plictisite-n şifoniere
Gulere din blană de vulpe argintie,
Oraşul agonizează sub ochii noştri
Ca un câine împuşcat doar cu un cartuş,
Lumina solară îl înveleşte
Într-un cocon pufos şi prăfuit,
Din care ţâşneşte în zori
Un bizar fluture pestriţ,
Pe străzile înguste şi întortocheate,
Femei învelite în roşii rochii de mireasă,
Cu priviri iuţi de nevăstuică,
Îndrumă alaiul la funeraliile ţapului de carton,
Poeţii oraşului îşi fac mâinile căuş,
Beau stelele din fântână…
Şi fulgeră prin ferestre acoperite de cărţi
Femei învelite în olandină
Strălucitoare ca păsările colibri Implorând braţe de profeţi.

Sandra Alina

Aplecarea

Azi am plecat
Pământul tot s-a aplecat
Să-mi salute umbra
Eu nu mai sunt în nimic din ce am fost
Pomul s-a distrus
Pomul din care curgeau apele din fructe

S-a despărţit şi pasărea de floare
Mirosul din petală a pierit
Culoarea de pe trup de sărbătoare
Nu e aceeaşi de la început

Plecarea în sine mi-a adus
Alt drum

Aplecarea
Înaintea plecării
Anterioare
S-a dus…

George Asztalos

Poem intravilan

am adoptat un municipiu un cîine de pripas e drept
că mă cam enerva jigodia se băga îi spuneam
omeneşte cu un calm dubios
ţiba afară jigodie
şi el se scotea se gudura eficient

îi spuneam ţiba Metropolis aveam o febleţe
la numele ăsta festivist îmi evoca
romanţe poliţiste
înalte ca gardu’

în inima lui sunau
clopotele mîntuirii pe jeepuri
şi băteau tobele de eşapament
ale globalizării defectului de sferă

libertatea se întindea
cît un lanţ de cafenele
parţial virtuale cu separeuri
pentru sărutatul interzis

pe-acolo ne pierdeam şi noi regăsiţii
ne făceam zefir ne topeam
unul la alta pe buze
cu un tremur abia şoptit
torizi aşteptînd să vină
o diafană ploaie de obuze

în lung şi în defrişat
se sublimau păduri de beton termophanatic
la umbra lor deasă
cîte o mică parcare pentru copii
scoşi în lesă
din închisoarea Intel- Playstation
de comunişti cu peruci şi bastoane

în rest maidanezul meu vorbea cîineza de haită
se evidenţia şi el onorific la grămadă
in the wind of change totul era la fel
doar cozile s-au schimbat
de la halimentară
pe autostradă

Lavinia

Remember

Mai ieri ma ascundeam prin nori,
Cu soarele in par,
Strepezindu-mi dintii,
Furand din poala vremii, lungi recreatii,
Precum bomboanele ravnite,
Bine dosite, prin buzunarele bunicii,
Amagitoare vise, dormitand,
Sub palaria de pai, a verii.
Ma doare sufletul de atatea nerostite doruri,
Ce-mi macina soptite ganduri,
Amarnice iluzii desirandu-mi trupul,
Plonjand in foamea irationala
Ce nesatios, ma devoreaza,
De oameni, de  viata, de tot.

Sava Iulyan

Iubirea

Adesea imi aduc aminte
De clipe verzi si ofelite
Cum inima si lacrima
In minte isi purtau iubirea

Cum picaturi de zare
Curgeau pe fata lor
Cum adevar-ul ascudeau
Lasind minciuna-n cale

Cum roua diminetii
Inpoala le cadea
Si in adinc ea le soptea
Credinta pe toti vecii

Cristina Balasa

Micul Paris

Invartea nestinsele globuri de frumusete ,
Carandu-le stralucirea in trasura norocoasa
Ce stia neincetat sa picteze damele..
Cu o singura culoare..
Ce feminitate arzatoare !
Rochia in valuri dantelate fericea
Prin fumul de tigara ,langa printul epocal in costum..
..abajur si orologiu,
servieta si vesta,ah ce mai atractie fara scrum!
Glezne subtiri in dresuri lungi,ce parca nu se mai terminau,
Inocente surasuri pe chipuri angelice bucurau…
Ochii priviturii de cutezator cu eticheta,
Ce tresarea de-ndata de nicaieri,
cand picaturile aveau sa strice matasuri in panglici ..
si ce intrevedere memorabila,
dama,galantul,ploaia si o sueta
in sarutari cucerite,
sub o umbra de parapleu medieval
intr-o fantezie cu regi si regine,
si arhitectura impetuoasa a castelului-cladirea de pe Lipscani,
stapani ai tarabelor de mestesugari,
cumparam fericirea in stil baroc,
muzeu in mozaic de negustori,
dor imi este de al tau palat domnesc,
Dor!

Emanuel Banciu

Strigoii

Ma plimb pe centru,aglomerat
Pe langa mine trec cadavre neincetat
Ce fete au acum cu totii
Parca ar sti ca sunt ai mortii
Nu mai vezi in ochii lor o sclipire
Toti privesc in gol ca niste strigoi
Nu mai au nici o mandrie
De demnitate sunt toti goi.
Ma doare sufletul sa-i vad asa
Nu mai au nimic in comun cu viata
O, de as putea sa-i ajut cumva
Si-au pierdut de mult demnitatea
De-ar veni acum un salvator
Sa le faca chinul mai usor
Sa le dea si lor dreptate
Sa-i imbrace iar cu demnitate.

Alexandru Piscu

Veneţia

Ce tristă-i Veneţia iarna,
De dimineaţă până târziu!
De ce-ţi ascunzi a ta coroană,
regină, cu sufletul pustiu?
Vitrinele pline cu măşti
zac mute-n oraşul de apă,
iar piaţa ce tu o cunoşti
stă singură şi dezbrăcată.
Canalele poartă cu grijă
în umbre văzute din faţă,
gondole ce iar traversează
al apei covor fără viaţă.
O clipă am crezut că te văd.
Desprinsă erai ca din noapte,
sculptată din marmura care
adună-n ea lacrimi uscate.
Pe podul ce ne-am întalnit
şi astăzi păşesc cu iubire,
căci gândul m-aleargă uimit
ducându-mă iarăşi la tine.
Te caut pe străzi fără oameni
ca demonii să mi-i alungi.
Ce tristă-i Veneţia iarna
când nu te zăresc printre fulgi!
(18 iunie 2009)

Anca Rotar

And if I did?…

Îmi mai torn o ceaşcă de ceai.
Sunt urme de ruj pe marginea cănii.
Mă uit urât la mormanul de vase murdare.
Mai târziu – am mâini sensibile.
Verific dacă uşa e încuiată
(de două ori).
Merg cu capul în jos,
pentru că încerc să nu văd blocurile.
În autobuz îmi pun căştile şi citesc
(fără să-mi scot ochelarii de soare).
Mă aşez şi încep să apăs pe taste.
Nu mai ştiu ce înseamnă cuvintele de pe ecran.
Fumez prea mult
şi n-am de gând să mă las.
Poate că mai târziu ies la o bere.

Toate astea – ca să te sufoc.
Dar am aripi de fluture în stomac.
Nedigerate.
Şi ceva fluieră în capul meu.
Tot timpul.
Tot timpul.

Concursul 4 „Un poem cu amintiri” – participanții și poemele lor

Sunday, June 14th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor

1.   Mirela Pustiu
2.    Sandra AlinaPărerile Morţii
3.    Florin I. Cernat - Amintire din insula Vanikoro
4.    Alexandru Piscu Simplu
5.    Aura - Ia&dă  (poezie cu faţete)
6.    Aleksandar Stoicovici - În portul Dubrovnik
7.    Stan Georgiana - Stelele mării
8.    Smocot Ionut MihaiCraiul Amintirilor
9.    Valentina BecartÎn cioburi de oglinzi
10.    Cristina BalasaStofa de musafir
11.    Sorin LucaciO să-mi cumpăr oraşul acesta

Mirela

Pustiu,
Şi gândul tace,
Cuvintele sunt mute.
Plouă…
Un ticăit se-aude
Cum rupe brusc tăcerea.
E cel ce ţine timpul,
Îl simt cum se grăbeşte,
Iar ritmul lui m-agită.
Fiori se ţes îndată
Şi sunete pictează gânduri.
De ce nu tac odată?
Aş vrea să le opresc!
În amintiri mă-neacă…

Sandra Alina

Părerile Morţii

I

Au trecut ceaţa şi norii
A rămas doar părerea

Totul trece
Cum azvârlim ninsoarea
Din poteci

Chiar albul trece şi se duce într-un alt alb
Şi copacul trece
Înspre alt înalt

Chiar negrul se despică în alt negru
Nu-i nimeni să cunoască-ntunecimea
Ocean de negru larg

Ni se pare că trecem
Totul la trecut
Albul din alb e făcut
Negrul din negru priceput

II

Amintirea Părerii

Ştim că au fost păsări
Şi ouă, şi lut, şi dormire
Ştim doar atât

Am văzut albul pe cer cum zbura
Trecea fără început

Am simţit mugurul ce vrea să iasă
Fără a ieşi cu-adevărat

Copacul încolţit după-amiază
Şi desfrunzit
Nu vrea să se piardă pe sine

Am simţit
Cum lumea vine spre mine
Printre păsări şi zbor
Nu mi-am găsit un sfârşit

Marea părere de-a crede că ştim
Tot şi toate ce au fost
Nu o ştie decât sămânţa
Minusculă şi dusă în jos

Culoarea şi-a câştigat dreptul
De-a sta pe o floare
Noi o vedem
Dar nu o pricepem

Florin I. Cernat

amintire din insula vanikoro

cred că ţi-am spus sunt la perouse
am măsurat  adevărat
c-un  mic sextant  de pe-astrolabe
fără balast  amarul vast

eleonore  îmi este dor
cât  mi-e de frig  vreau să te strig
mult şi deplin  că sunt străin
în austral  singur pe mal

m-a mistuit  drumul vrăjit
s-a rupt în larg  şi un catarg
un deja-vu  din acaju
trunchi de bărbat  ros de păcat

corăbieri  pierduţi de ieri
marea de sud  care-o aud
îi cheamă iar  din estuar
frumoşi nebuni printre furtuni

Alexandru Piscu

Simplu

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit intr-o simpla zi de octombrie,
cand copacii inca dansau cu frunzele
iar soarele era la intalnire cu nu stiu ce astru ceresc
nefiind prezent si la intalnirea noastra,
desi imi doream atat de mult sa-i simt caldura si sa-mi lumineze gandurile.

Ne-am intalnit intr-o simpla zi in care lacul din parc era agitat
din cauza picaturilor dese de ploaie ce ii inundau adancurile,
intr-o zi in care lebedele se ascundeau prin nu stiu ce colturi,
probabil se intalneau si ele, cine stie?

Ce zi ne-am ales sa ne intalnim! Nimic nu ne-a oprit!

Era atat de simplu daca puteam sa-ti spun ca nu-mi gasesc umbrela,
ca nu stiu unde putea sa dispara, ca s-a evaporat,
dar n-am facut-o.

Macar tu puteai sa amani intalnirea noastra,
puteai pur si simplu sa spui ca te-ai imbolnavit,
dar iti doreai atat de mult sa ma vezi incat nu mai conta nimic.
Si ceasul de isi incurca orele si tot reuseai sa il pacalesti
prin nu stiu ce metode ale tale,
of, ce te mai pricepi sa pacalesti!

Era atat de simplu daca puteam fugi amandoi prin ploaie
fara sa ne udam hainele, fara umbrele.
Dar n-a fost simplu, caci o cascada ne-a acoperit cu totul,
ne-a ingramadit prin nu stiu colt al parcului langa lebede
si am fost nevoiti, uzi, asa cum eram,
sa ne refugiem fiecare la casa sa.

Am mai petrecut putin timp impreuna
caci si autobuzele parca mergeau din ce in ce mai greu pe apa.
Ne-am despartit atat de simplu, doar cu o sarutare pe frunte.

Ce ploaie, ce zi, ce intalnire!

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit niciodata.
Nu mai eram nevoiti sa fim o amintire,
chiar daca soarele nu isi aminteste de noi in acea zi.

Era atat de simplu daca nu ne-am fi intalnit,
dar n-a fost simplu!

(11 iunie 2009)

Aura

ia&dă
(poezie cu faţete)

ia, dă tu….
….că iau eu

dă-mi rouă de albăstrele să o adug în sticluţa cu otravă
să fac baloane de săpun şi să suflu cu plămânii

în adierea soarelui

ia-ţi de la mine margareta din plastic pe care o am agăţată
de ureche şi pune-o pe stradă să o calce

duhurile verii

dă-mi caravata ta cu buline roşii şi săruturi de femei uşoare
sa o pun soarelui dimineaţa şi să mă ard pe tâmple

cu pulbere de aur

ia-ţi mâna de pe mine şi geanta cu critici şi istericale, du-te în lume
să împrăşti venin pe unde treci cu bocancii tăi puturoşi

cu şireturi colorate

dă-mi cea de pe urmă monedă pe care ţi-am vârât-o
pe tăcute
în buzunarul spart de sticlele cu tonic şi nu uita

dobânda

ia-ţi, dă-mi, ia tu, dau eu, luăm amândoi şi bem din cupa cu apă
distilată
ce o păstram sub cheie, în corla iepurilor
nenăscuţi

din vis

Aleksandar Stoicovici

în portul dubrovnik

1.
am să le vorbesc despre degetele tale celor de acasă
când voi aduna merele picate la pământ
sau când voi ridica găleţile de grâu în pod
le voi spune poveştile tale despre dezertorii
care au fugit din propriile vieţi
şi despre bărcile albe care le-au ţinut loc de coaste
în tot acest timp

2.
ne-am dezbrăcat cu albia fierbinte legată de picioare
în portul Dubrovnik
o doamnă bătrână ne urmărea de la balcon
obişnuită cu micile nenorociri de zi cu zi
din când în când
se apleca peste balustradă şi ne vorbea despre Ecaterina cea Mare
sau despre copiii necinstiţi alăptaţi pe ţărmul adriatic

terasele mici erau neobişnuit de încăpătoare

ne agăţam hainele într-o tablă ruginită de şah
pânza portocalie ni se lipea de mâinile fierbinţi
toţi ne îndrumau să batem în lemn

3.
să vorbim despre camera verde în care a îngenunchiat Eliade

şi n-ai să-ţi mai doreşti vreodată
să pui mâna aspră pe tâmpla soldatului
care şi-a apărat ţara şi s-a scăldat în râul ce acoperă
sângele închegat

4.
viaţa e fructul oprit pe care ai vrea uneori să-l scuipi
cu tot cu seminţe

Stan Georgiana

Stelele mării

Păşesti pe nisip,
E prima oară
Un zâmbet apare
Te răscoleşte.
Nisipul e însă doar
O cale spre mare.
Nisipul rămâne în urmă,
Lupţi împotriva valurilor
Vrei ca toată marea sã fie a ta.
Atingi cu mâna strãfundul mării
Şi săruţi apa sărată.
Luna şi stelele asistã
La spectacolul tău.
Universul e doar marea şi tu.
Te uneşti cu ea
Şi deveniţi un suflet.
Acum eşti marea :
Vezi copii făcând castele,
Mame bronzându-se şi
Taţi înotând.
Dar trec indiferenţi
Pe lânga stelele mării…

Smocot Ionut Mihai

Craiul Amintirilor

Vântul mişcânduţi firele de păr ,
Ochii inlăcrimaţi , râzând alene .
Fiu de adam care ai muşcat din măr !
Acum rupi din aripa morţii pene .
Cu fiecare pană pe care o laşi în vânt :
O retrăire a tuturor amintirilor .
Fiecare lasandu-ţi cate un gând ,
E vremea fericirii , nu a regretelor .
O prima pană se scutură-n ceasul morţii ,
O retrăire de amintiri , inceputul vieţii .
De-a buşilea prin casă , un gând şi ai păşit ,
Doi paşi buni , unul greşit .
De pe aripi de înger , se desprinde a doua :
Gustul amar , sentimentele , răutatea
Văzând că-n a patra primăvară tătăl tău pleacă ,
Nu te-ai întrebat niciodată ca acum : Dar , dacă ?
Amintirile-s acum doar fulg de pene ,
Aripa zburătorului prin amintiri se cerne .
Iţi aduci aminte cum prin nisip te jucai ,
Ce linişte , ce iubire , ce fericit erai.
La amintirea bunicii care sigur e în depărtare ,
Revezi ziua în care ai citit din abecedare .
Fugind în braţele bunicii i-ai arătat că poţi citi .
-”Trecutau patru ani şi încă mai am răbdare”
Iţi reaminteşti copiii , năzbâtiile
Şi ziua în care l-ai descoperit pe moş crăciun .
Nu mai era moşul la care mergeai plângând .
Era familia ta ascuzându-ţi cadourile .
Alergai prin ploaie în drum spre şcoala dragă ,
Ţinându-se aproape , bunicul iţi oferea umbrela toată .
La fel ca atunci şi când ai primit coroniţă .
Bunic mai aveai , dar nu şi bunicuţă .
Primul sarut şi acum îl simţi pe buze ,
Cu dragostea arătată de buburuze .
Şi prima dată când ai facut dragoste
Nepriceput,timid te credeai o pacoste.
Prima oara când ai fumat pe ascuns
Când vecinii imediat teau spus .
Iar , acasa , când mama nu te-a mai certat ,
A doua zi cu pachetul de acasă când ai plecat .
Băutul cu amicii prin zone ascunse
Şi la fel ca bătăiele , cu urme , dar nespuse .
Şi clipele de tristeţe când ai terminat liceul ,
Findu-ţi frate la emoţii doar cerul .
Iar , primul volum publicat cu greu ,
Când ai crezut că l-ai prins de picioare pe Dumnezeu .
Primul loc de muncă chiar după facultate .
Facânduţi placere, propria parte de carte .
Iar , când iubirea “şi-a pus” inelul
Pe mâinile voastre tremurânde .
Aşteptându-vă , doar , eternul .
Sentimentul ce-n suflet te pătrunde .
Şi bătrâneţile ce şi-au luat tributul .
Încercând să-ţi aduci aminte doar trecutul .
Când , încet , pe rând , părinţii au plecat .
Şi socrii curând iau şi urmat .
Şi clipele bătrâneţii trăite uşor şi-n linişte .
Ce-ţi vin acum repede în minte .
Pe timp , ce parcurgi al amintilor drum ,
Spre al tău loc în rai .
Amintirile nu se uită nu se fac scrum !
Eşti al vieţiii , al amintirilor , propriu crai.

Valentina Becart

În cioburi de oglinzi

…..
În cioburi de oglinzi
mi-am zărit destinul
- siluetă graţioasă în nuanţe roz –
da! mi se potriveşte…
dar gândul
frânt mi-a fost
fără de veste
de neantul – ce m-ademenea…
………..
m-am apropiat un pas… poate doi…
şi mi s-a părut – cum un ochi străin
ca o fiară a nopţii
dintr-un colţ sticlos… mă pândea –
…………
… şi destinul se derula nemilos
arătând cu degetul
în sus… sau în jos!
……….
aşteptare încordată…
fulgurante imagini
pe retina-mi de sânge pătată
şi glasul fiinţei – năucită de spaimă –
ce striga:
„Salvaţi-l!”
şi funesta clipă – spre bucuria gloatei
în arena cu lei
mă târa…
mă târa…
…………..
În cioburi de oglinzi
mi-am zărit destinul
- paiaţă zdrenţuită… spoită-n roz –
şi-nspăimântat
m-am depărtat în grabă
un pas… poate doi…
şi-un glas străin, ascuţit, dureros
ca un colţ sticlos
în suflet mi s-a strecurat
s-a strecurat…

din ciclul (poeme becartiene)

Cristina Balasa

Stofa de musafir

Pe atunci cand cuvintele nu se auzeau ,cand slovele erau nescrise,
tabloul nepictat,cand zambetul schitat era esenta pura,
privirile rataceau in lumea incipienta,cautand -cu certitudine ca exista-marele inteles,
ce paradox,nici acum nu il stim!.
Atunci,cand umbra intuneca covorul din sufragerie “mergand in 4 picioare”,
cand fragezimea unui smoc din eul de altadat’ avea puternicia -ce paginile nu o arata-,
de a oferi un sens,
atunci,ochii sclipeau crezand ca ele sunt smaralde,fiintele umane..;
si nu, nu au fost,si am crescut o viata intreaga cu gandul ca ma indrept sper lucruri mari,
oameni mari,sanse mari,ganduri mari,vise mari,vieti mari ,nu!,
nimic grandios,
totul efemer,
nimic am detinut,
totul as fi pastrat,
eul de altadat’,batranii cu care am crescut,
pe atunci zile in care i-am avut,
nimic acum !,
nimanui sa ii sarut mainile,
nimanui sa ii intind mainile,
doar umbra-mi ramasa pe strazile murdare si la fel de mici,
doar hoinaresc prin nebunie si ah,ca imi place !,
sa nu stiu,sa nu vad,sa nu imi amintesc,
sa nu imi fi dorit sa cresc !.
Pe atunci,vorbeam cu ingerul meu pazitor,ha !,acum s-a ascuns de mine!
pe atunci tineam la subtioara timpul,abia asteptam sa treaca,
acum visez sa ii fur esenta,sa ii opresc acele,sa nu imi mai ticaie in nesimtire!
Ha ha ha,cata nebunie ¡,
si timpul trecu’ si ura am pentru el,
caci timpul mi-a luat mintea de copil si de atunci prea multe amintiri sunt
altfel!

Sorin Lucaci

o să-mi cumpăr oraşul acesta

m-am născut undeva într-un cătun în ucraina
aproape de cernăuţi
noaptea vorbeam mult în somn
după ce toată ziua spărgeam baloane rozalii de săpun în
urechea bunicului
“atcroite cnigu ” ţipa mama mereu
în timp ce eu citeam “suferinţele tânărului Werther”
îi spuneam că n-am chef să-nvăţ şi că
îl aştept pe tata până-şi termina borşul de peşte
pe vremea aceea aveam mult peşte prutul era aproape
şi plecam împreună pe ogredina
făceam fotografii la minut cu aparatul tatei smena
învăţam câte cinci cuvinte ruseşti pe an
aveam o copilărie fericită
atât de fericită încât ne ascundeam emoţiile prin hambare stranii
mai la vale aveam un lot mare de pământ
unde cultivam criza de hârtie
copiii satului ridicau lângă şcoală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă
într-un colţ al casei înconjurat de toate speciile
de pisici
“canarul începea să creadă în binefacerile coliviei”
într-o zi am primit nişte bani de la tata
eram bucuros
o să-mi cumpăr oraşul acesta, îi spuneam
o să vă arăt eu că o să-mi cumpăr oraşul
e ieftin
nu costă decât două ruble şi cincizeci
e frumos oraşul
văd totul ca-n palmă
mi-ar mai trebui o jachetă
s-a cam lăsat frigul

Concursul 3 „Un poem cu un adevăr distrugător” – participanții și poemele lor

Monday, June 8th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor

1.    Gia Adormire
2.    Adam PetreÎn întuneric (experimental) “fără cratimă”
3.    Luminita Sotnotis - Egoul surzilor
4.    Cristina BalasaSuflare de flori
5.    Adrian PaparuzDorinţă
6.    DeyuBacul
7.    AL3z - Papusa de portelan (Timpul mi-a distrus copilaria)
8.    Valentina BecartVersuri şchioape…
9.    Yigru Zeltil - Luna roz
10.    Sorin Lucaci - Acolo sus cineva mă citeşte
11.    Igor Ursenco - Impostorul

Gia

Adormire

lui Florian Pittis

Sunt pleoape ca doua cortine
Pe ochii lui in penumbra
Acorduri se canta crestine
Un zambet se-nalta la urma…

Pe ochii aprinsi de-ntuneric
Sunt pleoape cazute cu zgomot
Pasi cadentati, ropot puternic
Tresalta marunt inspre Mordor…

Sunt maini ca doua arcade
Spre inima lui ca o cheie
In soapta se canta balade
“Alinare Domnul sa deie…”

Spre inima rece de piatra
Sunt maini ce apara inca
Glasuri vibreaza o mantra
Un zambet se-nalta la urma…

Sunt flori ca doua coloane
Pe el ce sta ca un templu
Cuvinte sacre, profane
Aduceri aminte ne umplu…

Pe el ce acum nu mai e
Sunt flori, simboluri si smirna
Ploaie si lacrimi ne mangaie
Somnu-i sa-i fie in tihna…

5 august 2007

Adam Petre

În întuneric (experimental)
“fără cratimă”

Pluto cel ce vede în întuneric borcanul unei fetițe ce se joacă cu
chibrituri
Pluto cel ce vede în întuneric capete de îndrăgostiți fără trup
Pluto cel ce vede în întuneric vârful unui pantof de bărbat și o
pălărie
Pluto cel ce vede în întuneric singurătatea unui copac ce crește dintrun
buric
Pluto cel ce vede în întuneric o amantă ce arde tivul rochiei
Pluto cel ce vede în întuneric fiice fără mame fără buric fără
bărbați fără amantă fără tiv fără chibrit
deasupra unui borcan o fetiță aprinde fluturi cu gust de vin sau pălărie
sau bărbați sau mame sau tivuri de rochii arse

Pluto vede în întuneric:

borcanul fetiței ce se joacă cu chibrituri
capete de îndrăgostiți fără trup
vârful unui pantof de bărbat și o pălărie
singurătatea unui copac ce crește dintrun buric
cum o amantă își arde tivul rochiei
fiice fără mame fără buric fără bărbați fără tiv fără chibrit
fără amantă

deasupra unui borcan:

Pluto cu chibrituri aprinde fluturi cu gust de vin sau fetiță sau pălărie
sau bărbați sau mamă sau pantof
sau îndrăgostiți sau buric sau copac sau tivuri de rochii arse

deasupra unui borcan Pluto vede în întuneric

Luminita Sotnotis

Egoul surzilor

Cândva, în toate mă aflam, ca un hoţ de clipe efemere,
Din “Noul Testament” îmi dedicam câte o rugă şirului de iele.

În pieptul visului mai sunt întors din focul Iadului,
Cu trup de lut acelaşi gând, cenuşa risipită în suspinul neamului.

Această ţară care arde în toamna unui plop bătrân…
Cu toţii suntem o scrisă carte ca frunzele căzute-n chin.

Cu feţele-npăienjenite ne-aprindem tainic, ne vânăm,
Cu ochi închişi, lăcaşe sfinte, străinilor le dăm.

Din testamentul urbei noastre veacul acesta ne lipsea.
Slujea o boală de colaje, la parastasul umbrelor era.

Plin de venin, părtaş păgân, nuntea acest copac străbun…
Dar până unde? Până când? Vom da bir cu fugiţi de drum!?

Miracolul… aceeaşi coasă, seceră tragic ani întregi.
O, Patrie, vândută casă! La ce spectacol mai alergi?

Tot noi suntem anii pierduţi, tot noi suntem MIRACOL,
Iar vina Castei face punţi la vizionat spectacol.

Cândva, în toate mă aflam… atunci ca şi acum.
O, Patrie, si cum spuneam: Doar ţie mă supun!

Cristina Balasa

Suflare de flori

Pe cararea de acum mult pasita,
Reginele marii diademe si-au lasat,
Cand in zare, o umbra-ntr-o mantie lunga invechita,
Roadele diamantului si-a inzestrat.

De-o boare partasa minunii ceresti striga de dor,
Batrani din batrani, cu o mana in delir si una p-un sceptru
Miezul florilor, stalul marii si cavalerii lo,
Toate-s in urma celui mai cu plumb austru!

Si un’ sa ingrop imparatii inaltului albastru,
De solii chemati si de-o lume brianta doar in pala,
Cin’ sa stea la capatai, de-al cerului corb sihastru ,
De-n bocete inmarmurim ofranda de-o ultima petala?

C-un bor de bolta, stingher pribegesc
Pe-un spic de penita oropsit in bruma de randuri,
Cand lumea ochilor pleoapele-si odihnesc
Printre metale ce nu sticlesc, ramasa intre franturi.

Adrian Paparuz

dorinţă

te-aş mai deschide şi astăzi floare
uitare
scrisoare
mirare
iubito-paradis-e-numele-tău

curge prin mine dureroasă ninsoare
răbdare
culoare
atât de frumos am zburat amândoi

picuri mici licurici
obosiţi
mistuiţi
amintiri frământate de soare
suflet-furtună-de-mare

ţi-aş mai pune şi astăzi duios
curios
păcătos
sărutul pe buze şi gene
parcă aud şi acum râsul tău
adunând în mine poeme

aş mai pune o dată viaţă
gheaţă
dulceaţă
peste sânii tăi răstigniţi
rătăciţi
părăsiţi
împărţiţi
de căuşuri de palme străine

dar- nimic-din-ce-aş-mai-face-azi
mâine
mereu
nu mai poate ajunge la tine

eşti eternitate

Deyu

Bacul

Vine o zi, in care copil nu o sa mai fi
Vine o zi , in care vei incepe sa alergi dupa hartii
Vine o zi , in care o sa ai proprii tai copii
Vei sta intins si te vei gandi
La ce esti, la ce-ai putea sa fii
Vei munci ca un rob noapte si zi
Sa-ti vezi copii cu proprii lor copii
Vei avea sau nu nevasta?!
Vei avea sau nu o viata frumoasa?!
Astazi la fel ca ieri e o zi nefasta
Maine va fi mai bine?
Asta depinde numai de tine
Sa lasam astea pentru mai tarziu
Vine bacul si o lectie nu stiu
Mai sunt cateva zile…
Dar si astea vor trece in nestire …

AL3z

Papusa de portelan (Timpul mi-a distrus copilaria)

E rece…
Simt cum vantul imi cerceteaza trupul, vrajit probabil de frumusetea pe care inca o mai am…
Imi scarpina violent trupul, insa nu tremur… imi aduc aminte de tine…
Era o zi superba, iar soarele incalzea pamantul si cerul in acelasi timp.
Atunci a lasat pensula jos si mi-a zambit. Eram gata. M-a intors catre oglinda. Esti “perfectiunea ireala”!
Langa oglinda statea bland un inger gravat pe hartie. Semanam…
Atunci te-a chemat la sine… podeaua canta sub pasii tai apasati.
M-a luat in maini cu grija, ii simteam fiecare batatura din palma, si cu dragoste m-a asezat in bratele tale.
M-ai cumparat cu un sarut, cand el te-a intrebat ce primeste in schimb, apoi am pornit in goana spre camera ta.
Aud tropotele cailor cum bat drumul unison cu pasii obositi ai oamenilor
iar umbre de pasari, fara forme gratioase, danseaza pe podeaua mancata de carii.
Peretele ce ma protejeaza sta sa cedeze, e macinat de vant.
Cade spre pamant o caramida, inca cativa centimetri si-mi spargea cu nesabuinta trupul in mii de cioburi, disipandu-mi caldura.
“Te iubesc” imi sopteai ca sa nu te auda portretul din tabloul ce domina camera,
imi pieptanai cu drag parul, apoi il impleteai punandu-mi bentita mea preferata rosie,
imi vorbeai si ma intrebai zambind ce doresc sa port azi.
Imi faceai ceai si ma asezai frumos pe scaunul acela moale,
comunicam printre ganduri si zambeai dusa in reflexia portelanului meu alb.
Insa tu…ai gasit partea lacuita a timpului,
l-ai luat langa tine, ornandu-l cu pelerina mea ,
proaspat taiata din fata de masa cea noua,
si ai inceput sa-l plimbi cu tine la orice pas,
vorbindu-i ca vrei sa cresti mare.
M-ai lasat in ghearele fratelui tau, care mi-a marcat cu cerneala manuta fina.
A schitat pe mine trasee, stiind propabil ca in interiorul meu se afla nemurirea,
tezaurul pe care tu apoi l-ai adapostit in cutia plina de cuburi, caluti de lemn si cescute verzi de ceai.
Ranita, fara un nasture la rochita, caut disperata sa fac lumea mai buna,  sa zambeasca,
desi uneori , cand ma uit in bucata de tabla ce se afla langa mine, ma prabusesc in propria mea agonie…
Rochita mi-e murdara, un papuc rosu mi l-a luat Adolf ultima oara cand a scormonit prin cutie,
mi-a adulmecat parul, a simtit iubirea ce inca ti-o port, m-a luat cu dintii de par si m-a leganat brutal prin camera,
pana cand tu, desprinzandu-te de buzele lui, l-ai mustrat ca v-a deranjat.
M-ai prins anevoios de picioare, inghesuindu-mi viata in partea superioara a corpului.
Razand trageai de mine, iar Adolf voios tragea in cealalta parte, reusind sa-mi smulga o mare parte din par.
Te-a chemat langa el, zicandu-ti ca e gol si ca nu merita sa astepte pana ce joaca se va termina.
Putin stiai ca el urma sa-ti fure si ultima bucata de fericire,
ca pentru EL timpul are granulele numarate in clepsidra…
In haine verzui sub o simpla sigla, patat de sange, va cadea in poalele timpului, lasand pusca jos.
In jurul sau gloantele vor penetra bulele de aer fracturand cordonul spre sufletul sau,
ucigand sperante, nascand urlete de durere,
tragand cortina peste corpul sau muribund,
il vor ingropa in intuneric.
Adolf a fost chemat, asa ca m-a uitat complet cand mirosul mancarii i-a gadilit receptorii.
M-a lasat jos… insa am reusit sa te vad cum te apropii cu pasi grabiti catre el, cum iti repezi mana catre haina, lepadandu-te de ea ca de un pacat dinaintea preotului.
Vedeam picioarele metalice a patului care parca urmau a se surpa in ritmul miscarilor voastre simulacre.
Urletele tale imi muscau din inocenta,
ochii mei de sticla isi pierdeau claritatea,
ca o fantasma iti gaseam trupul cum se misca lin in lumina difuza.
Grosolan de mijloc te-a cuprins, lasandu-te fara ganduri, ranindu-te.
Sufletul de copil plangea in mine. Nu intelegeam de ce camera era bifurcata
in sentimente de durere si iubire, de ce urletele tale se intensificau necontrolat.
Am ramas intr-un colt, cu privirea catre patul pacatelor…
Am vazut cand l-ai palmuit atunci cand a zis ca trebuie sa plece pentru ea,
am vazut cum podeaua se umfla de la lacrimile ce le varsai in fiecare zi,
cum innebuneai parca cand vedeai ca formele ti se schimba, rotunjindu-se usor,
am simtit necunoasterea cum inabusea orice pasiune, ducandu-te spre autism,
cand…
am auzit pentru prima data un raset. Vibra la sclipirile de ingeri.
Podeaua a inceput sa se miste sub primii ei pasi, ajutand-o sa mearga.
Era gata odata sa ma gaseasca ascunsa dupa putredul ghiveci de ficus.
M-a privit cu ochii ei albastri, insa tu ai luat-o in graba departe de mine, trantind usa.
De atunci… singura caldura ce o simt in corpul acesta fara inima
e speranta ca te vei intoarce dupa mine.
Astept, cu un ochi spart, ca lumea de afara sa se linisteasca.
Desi camera nu mai e aceeasi, e patata de praf si
lumina o patrunde pe ici colo, sper sa ma regasesti.
M-am impotrivit vantului si n-am vrut sa plec capul in fata sa.
Raman aici pentru tine,
oricat de mult timp ar trece odata cu mine.

Valentina Becart

Versuri şchioape…

Am să scriu o poezie!
cu versuri şchioape
rime oarbe
şi metafore urlând
de-atâtea disecări
şi scormoniri prin măruntaie…
Va fi o jale în cuvânt!
vocale şleampete, peltice
vor mângâia cu braţ schilod
consoane strâmbe, fără eleganţă
ce vor călca mereu în străchini…
… eu ştiu
că vei dori să fugi
de-atâta zgomot
şi de-atâta disonanţă…
Am să scriu o poezie!
din fiecare gând infirm
vor răsări
cuvinte cangrenate, anchilozate
împiedicându-se mereu
de fiecare rând anemic
ce-l voi scrie
cu degete de sticlă
din amintiri uzate
şi cioburi de trăiri…

Yigru Zeltil

luna roz

scheletul aprig al acestor momente
luxurianta floare a ezitării
a doua piele
de cine se ascunde soarele printre nori
pe această imensă tablă de pinball a vieţii
ikusana
culorile specifice ale durerilor minore
aş vrea să nu cadă de pe urechea mea indigoul visului
(2 iunie 2009/ora 17:29)

Sorin Lucaci

acolo sus cineva mă citeşte
în paradis îngerii şi-au fabricat biblioteci din lemn de stejar cu furniruri
frumos aranjate pe autori pe selecţii de opere
volume cartonate îmbrăcate în aripi de fluture
decorate cu filigran de aur
antologii mai mult sau mai puţin colective
hi hi! şi eu care trag nădejde acum în secolul perfuziei cu bioxid de carbon
că undeva sus cineva mă citeşte
că undeva sus cineva mă iubeşte
cu bucurie cu înfrigurare cu ochiul deosebit de critic
al îngerului meduză al îngerului miriapod
al îngerului porcuşor de guineea
al îngerului labrador al îngerului furnică
iluzie mioapă în mintea trezorierului băncii de vise
pentru că aici jos lucrurile stau altfel
cu totul şi cu totul altfel
trebuie să depui eforturi serioase
să ieşi din anonimatul de stârc cenuşiu cu moţ
cu picioroange şi şăpcălie de basse-ball
aici jos nimeni nu te ia în serios aici jos nimeni nu te citeşte
cu atât mai puţin să iubească
păpădia în delir zborul îngerilor şi imaginaţia de metal a cuvintelor
aici jos trebuie musai sa faci parte dintr-o gaşcă de literaţi
aici jos poetul strungar cu poemul în menghină sfârtecat
forţându-l să stoarcă ultima lacrimă din cuvântul cer
ultimul ţipăt din cuvântul durere şi din cuvântul
metaforă
nu are nici o şansă, vă spun, absolut nici o şansă
poetul pescar cu peştisorul de aur momeală in inima de zinc a poemului
poetul bucătar poetul bişniţar
cu poemele frumos agăţate în cârlige de rufe pe taraba unsuroasă
este si merchandisingul o arta, nu?
poetul măcelar îngropându-şi faţa în hălcile cu sânge
şi vinişoare ale poemului
vă spun eu nu au nici o şansă
aici jos trebuie să-ţi faci loc să ieşi în lume să dai din coate
să şopteşti seara rugăciuni în urechea îngerului de tinichea
să faci incantaţii pe cocoaşa albastră a dromaderului călător
să petreci mult timp în preajma porumbeilor rotaţi şi a celor de agrement
să lucrezi mult la poemul manifest în grădina de vară printre berze şi licurici
printre pitici de ipsos şi muşuroaie de furnici
aici jos, vă spun, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel

Igor Ursenco

IMPOSTORUL
(Curriculum Vitae Abisal)

Să nu crezi niciunui cuvânt de-al meu!

Parcă aş putea să dau o replică
plauzibilă
la atâta
dragoste, trădare sau nădejde:

toate investite în mine
de duşmani, prieteni şi părinţi?!

Cum aş putea
răspunde deplin,
la toate aceste alterități –

cu singurul nume

pe care îl

port?

Concursul 2 „Un poem cu aristocrați” – participanții și poemele lor

Monday, June 1st, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor

1.    GiaBezmetica
2.    Maia - Necunoscutele din oglindă
3.    Mălin Dumitru - Poveste
4.    AlexinioÎntr-o inimă închisă
5.    Maru MalinescuPortret de nobil
6.    Adrian Paparuz - Balerina timpului
7.    Valentina Becart - Sălbatică eşti, iubito…
8.    Alexandru Pripon Respect
9.    Smocot Ionut MihaiSorţi de izbândă!
10.   Gina Gaftoi - Versuri Ridicole

Gia

Bezmetica

Zburdalnica sa zbor prin ploaie,
Bezmetica si de nimic,
Zburlita – vantul rece taie
Ca un imens dragon lihnit.

Cu ghiarele-i-de ironie cruda,
Cu aerul aristocratic, mort,
Se-nfrunta-n zarea vremii uda,
Inaintand ca pe un front.”

maia

necunoscutele din oglindă

Îndoieşte-te de cine vrei, dar niciodată de tine însuţi.
Christine Bovee

de ce
când trec
pe lângă
ea
mă împleticesc
de femei
ţintuite
în diafragme
vechi…
mi-e teamă…
în fiecare zi
mă privesc
cu alţi ochi
şi fibre
metalizate…
uneori
eram cea
de altădată
cu
un iris
verde
trist…
câteodată
mă privesc
murind
cu un defect
convex
lăsându-mă
fără
ochii
ce mă privesc
în fiecare zi…
………………….
oglinda
e lumea tuturor…
o stradă
cu sens
unic
a paşilor
din ochi

http://www.trilulilu.ro/rao633/8ff4eb7b9f6f22

Mălin Dumitru

Poveste

Prinţesa mea reală, albă, vie,
Îmbujorată-n tempera un pic
Te-aş duce  pe o insulă pustie
Într-un castel cât şoldul tău de mic.

Înconjurat de ape şi de vânt
Castelul meu lăuntric să te-aştepte
Şi să te văd din soare coborând
Pe razele împletite-n fine trepte,

Să fie luna mai pe dinafară
Pe dinăuntru luna lui april
Călcâiul înflorit să nu te doară
Când ai călca pe dorul meu tiptil

Şi să nu ştie nimeni unde-i uşa
Acestui rai pufos pentru iubit
Ori poate-un Ibsen, altul, în „Păpuşa”
Să scrie-n ce poem ne-am întâlnit

Iar când aş vrea să nu mai fiu acolo
Când mi-ar veni să pier şi să dispar
Tu să rămâi iubita lui Apollo
Şi să te plimbe fluturii-ntr-un car

Pân-ar veni tâmplarii-nsingurării
Şi ţi-ar ciopli o iesle de cristal
Unde să-mi naşti un fiu la malul mării
Să nu ştiu de-i al meu sau o fi al…

alexinio


intr-o inima inchisa,
iubirea e ca o fisa
iti deschid sentimentele pentru cineva
atunci cnd stai singur, o sa te gandesti numai la ea
si niciodata n-o sa fie indiferenta ca tigara stinsa

Maru Malinescu:


portret de nobil

In falduri stravezii de ceata era infasurat ..
era ninsoare
sau vartejuri nesfarsite de frunze erau
intunecand pamantul cu o mantie nesfarsita uitata
departarile-i ascundeau enigmele ruby-blue ..

adrian paparuz:

balerina timpului

fluierai a duminică
deşi era încă joi
joia neagră
când Iuda îşi număra arginţii
dar tu nu ştiai asta
şi nici nu ţi-ar fi păsat

fluierai a duminică
în fiecare zi
şi făceai piruete largi
într-o lume prea strâmtă
aşa cum te învăţase cândva
bunica în curtea ospiciului

fluierai senină
cu ploaia despicată pe umeri
numărând savant
toate secundele
despărţirii de mine

ar fi  târziu acum
să opresc numărătoarea ta infinită
azi
mâine
cândva

dar am să  vin
să te văd fluierând a duminică
în fiecare an
joi

valentina becart

Sălbatică eşti, iubito…

Sălbatică eşti, iubito,
ca muntele troienit
pe care ard
zăpezi imaculate…
din ochii ce-o văpaie
au tânjit
păsările nopţii
ciugulesc avid – lumina…

O! te-ndură!
cruda-ţi frumuseţe
poartă chinul, vina…

Cei ce-au cutezat
spre albul sfidător
crucificaţi sunt pe rând
de gându-ţi aprig
ce-a născut păduri
în care
doinele nu mor…

Din fiecare trunchi
ciopleşti cu migală
sicrie triste
ce vor fi
adânc îngropate
în inima-ţi împietrită…
… de dragoste şi lacrimi
fără parte…

Sălbatică eşti, iubito,
ca muntele,
ca viscolul,
ca furtuna ne-înduplecată
ce clatină orice gând
ce-ar năzui
spre piscul fericirii
şi spre inima-ţi
- floare de colţ –
atât de căutată,
căutată…

Alexandru Pripon

Respect

Patriarhale bărbi
Şi locul de la fereastră
E al meu
Că-mi vine să vărs
Mărite prinţ
Când mă preumblu
În rădvan
Cu dosul în faţă
Ca lumea
În care trăiesc
Şi nu pot decât
Să-ţi admir
Măscăriciul
Personalizat
Ce-ţi pescuieşte
Căpuşe
Din barbă
Cu limba
Scoasă
De concentrare
Sau din alte
Pârdalnice motive

Smocot Ionut Mihai

Sorţi de izbândă! Nașterea bilet de loterie.
Șansa unei vieţi. Viaţă aparținând aristocraţiei?
Trăind copilăria , fugind prin labirinturi..
Viaţa o desfătare în mici frânturi.

Să poţi alege, ca-n anii de demult.
Cine e deșteptul ? Cine e cel incult ?
Printre mii de rochii, să-ţi cauți dragostea.
Amintirea primului sărut să însemne pudra.

Trăsurile să-ţi dea onorul,
În întruniri de care depind doar vicii.
Sabia să fie doar decorul,
Condeiul  e cel care face prejudicii!

Printre marea castă, a străluciților aristrocrați.
Să se nască puţinii care au şi însemnat ceva.
Semenii să-ţi fie sclavi şi totodată damnaţi,
La o viaţă sub ura şi protecţia ta.

Azi  să salvezi o ţară,
Mâine  să o arunci într-un abis.
Vechea aristrocraţie, dulce si amară.
Ce a fost ea, un coşmar , un vis ?

Gina Gaftoi

Versuri Ridicole

In poală ţin cartea,
la picioare îmi stă Pufi,

umbreluţa mi-o aduce servitoarea,
ca să pot termina scrisoarea către iubi.

Asta era scris în jurnalul Alinei de demult,
încercări naive de versuri de-mprumut.

Astazi râd de ele, le ironizez,
privind cu-ndoiala cele ce creez.

Caci şi eu am pretenţia să scriu versuri lungi,
numai că mi-e teamă că ele-s doar nătângi.

Ici o vorbă goală, colo o potriveală,
mai o-nfloritură si câte-o beteală.

Vai, la un deget o băşică a apărut,
nu mai pot scrie de atâta gând.

Mintea mi-este plină,
doldora d’idei,

oare care-i rima
pentru ‘-ei’?

Notă – am încercat să nu postez poemele care nu aveau legătură cu subiectul concursului sau erau mai multe de la aceeași persoană

Gabriel Mirea

Catalin Racila Poemul rasuflarilor tale

Wednesday, May 27th, 2009

videopoem 5

http://www.youtube.com/watch?v=XIafqtJ485Y

regia Gabriel Mirea

Carmen Dominte Timpul cu gust amar

Tuesday, May 26th, 2009

Video 4

http://www.youtube.com/watch?v=bfsP64roOlM

regia Gabriel Mirea

Concursul 2 de poezii – tema – un poem cu aristocrați

Sunday, May 24th, 2009

Concurs de poezie! Tema săptămânii 25 -31 mai – un poem cu aristocrați. Sponsor: bookblog.ro. Câştigătorului îi va fi oferită cartea Benedetta Craveri – Amante si regine. Poemul său va fi de asemenea publicat pe pagina bookblog.ro. Participaţi! Ce vă costă! Vă rog să postaţi poezia dvs în comentarii sau s-o trimiteţi pe mail după procedura indicata în eticheta Contact. Un concurs presupune selectarea unei opere valoroase. Dacă nu câştigă nimeni în săptămâna concursului, premiul se raportează ca la Loto pentru săptămâna următoare. Creşte potul de cărţi. Nu se acceptă decât o singură poezie de la un autor și aceasta trebuie să fie originală.

Succes!

Gabriel Mirea

Concursul 1 „O declaraţie focoasă de iubire” – participanții și poemele lor

Sunday, May 24th, 2009

Participanți la concurs – în ordinea expedierii textelor

1.    Irina Sa-Ti cant un cantec
2.    Florin I. Cernat - Îţi voi săpa fântâni
3.    Mălin DumitruIubiri
4.    Mălin DumitruRisc
5.    Paparuz Adrian Dor
6.    Paparuz Adrian - Pagini de jurnal (4)
7.    Somesan Ovidiu Lacrimi şi flori în lumea unui om.
8.    Somesan Ovidiu Mai stai o clipă
9.     Alex Ursu - De ce nu intelegi
10.  Alex Ursu - Noaptea cu tine
11.    Catalin Racila - Poemul rasuflarilor tale
12.    Gina Gaftoi Declaratie
13.    Laura Holban - Ia-mă, am decis
14.    U. Mircea Fără titlu (Nu…)
15.    AL3zDemonul meu…
16.    Gabriel V. Andreescu - Iubirea…
17.    Moraru IonutImaginaţia gândirii
18.    Sorin Lucaci - zâmbetul tãu ca o avangardã
19.    Sorin Lucaciiubito îngerul bucãtãriilor transcedentale
20.    Sorin Lucaci Fără titlu (dimineaţa lumina sumbră a lucrurilor)

Irina

Sa-Ti cant un cantec:

Da-mi drumu-n Tine
sa ma-ngrop din ploi
printre albastru-verde de metal,
sa-mi curga-n ochi
furtuni de fluturi goi,
sa ma adormi
pe foi de mac

Arunca-ma prin Tine
in rosul trist sa-Ti mai citesc povestea,
sa-mi sufli vantu-n palme,
sa-mi dai doar dulci fiori,
sa dormi in sarutarea-mi
si-n plansu-mi sa cobori
un strop din vlaga-Ti sfanta -
adora-ma prin Nori!

Din mine-Ti fac o Lume:
s-o-mbratisezi cu brate,
s-o colorezi in Noi!

Florin I. Cernat

îţi voi săpa fântâni

când visul meu
răsfrântul
va picura lumina
iar fulgii din comete vor fi în noi stăpâni
când ochii tăi
albaştri
am să-i ating cu mâna
în urma ta
iubito
eu voi săpa fântâni

din magică suflare
ce-mi netezeşte palma
cuprinsă de căldura desprinderii de vară
vor fremăta domoale amiezile
rod dulce
şi-n care firul apei
în tine
se coboară

voi adâncii
sub sălcii
domestice spirale
şi toată amăgirea cu unda va pleca
tăiate cu migală în străvezii terţine
ofrande şi descântec
voi pune-n calea ta

pe sânii tăi
în volte
eu voi zdrobi săruturi
şi voi pătrunde-n tine prin porţi învolburate
când visul meu
flămândul
va degusta lumina
iar nuferii din cosmos vor adormi pe spate

Mălin Dumitru

Iubiri

Ce iubite am mai avut şi eu
Femei obişnuite care ştiau să spele
Să gătească, să facă dragoste şi din greşeală copii
Cunoşteau o mie de trucuri
Prin care să-şi înşele soţii, amanţii, iubiţii
Imitau privighetorile, mierlele, piţigoii
Până când reuşeau să-şi construiască
Pentru mine
O identitate seducătoare şi convenabilă
Întocmai ca floarea când înăbuşe fluturii
Ademenindu-i în jar de polen
Aveau şolduri mişcându-se în spirale euforice
Şi genele dese ca nişte semne de exclamare
Dinadins redactate boldit
Cu fiecare dintre ele îmi luam de la capăt viaţa
Mă copleşea o durere umedă şi ascuţită
Ca durerea din dinţii de lapte
Mă întorceam cu faţa spre fotografiile cu ruguri
Şi mi-aruncam inima-ntre gleznele lor
Aşa am ieşit din Eden
Pe poarta din spatele-amurgului,
Pe lângă pleoapele lor
Precum porţile-albastre ale zorilor
Ori precum greierii negri şi stinşi
Aşa mă-ndepărtez de formele lor mlădioase
Precum vântul când iese din vâlvătaia norilor
Şi cucereşte drumul pustiu…

Dumitru Mălin

Risc

De-aş şti să ard în dragoste ca focul
Şi inima mi-ar fi cuptor nebun
Te-aş tot pândi pe unde-i surd norocul
În braţe-un rug de trandafiri să-ţi pun.

Dacă-aş avea palate bizantine
Şi nu doar o colibă de doi bani
Te-aş izgoni la Polul Sud cu mine
Să stăm acolo mii şi mii de ani

Sau ţi-ş trânti peste surâs Sahare
Ori minus zeci de grade şi gheţari
Să nu dansezi la baruri şi la bare
Pentru băieţii posturilor mari

Aş face şi risipă de jăratic
Spre-a te-nştiinţa că-i febră-n jurul tău
Şi poate-aş jefui tărâmul arctic
Să-ţi potolesc din sânge duhul rău

Ci iscălindu-mi numele meu roşu
Pe umerii-ţi mai goi decât un pisc
Îşi spun mai bine simplu – hai la moşu
Şi riscă şi tu dacă şi eu risc!

Paparuz Adrian

dor

mi-e dor să-ţi îmbrăţişez cuvintele
legănate de-alint
cuvintele tale roşii astrale
coborâte şoptind
ca apa prin sete
mi-e dor să te visez
ţinându-te de mână
să-ţi ascult inima
şi gândurile fugărite de ploaie
mi-e dor să respirăm
dimineaţa lumina
să cântăm cu cocoşii iubirea

de surâsul tău dăruit mie
în fiecare clipă
din eternitate

Paparuz Adrian

Pagini de jurnal (4)

nu mai ştiu
cum arată
dragostea ta

oricât
mi-aş  răscoli
amintirile
chipul ei
îmi pare din ce in ce
mai străin

azi
din toţi
arborii
din grădină
voi sculpta
sărutul tău

apoi am să îl aşez
ca într-un sanctuar
în mijlocul inimii

voi putea astfel
să îngenunghez
dinaintea sa
întărindu-mi
credinţa

Somesan Ovidiu

Lacrimi şi flori în lumea unui om.

Pe străzi în noapte îti aud chemarea
În licărierea ce adie ca vânt de miazăzi,
Acolo îţi întâlnesc privirea şi buzele arzând
Acolo te găsesc cu umbra mea dansând.

Prin picături de ploaie te strecori
Un strigăt de plăcere tremură în urmă
Acolo atingi o piatră cu pielea ta cea fină
Acolo te găsesc dansând cu-a mea lumină.

Un suflet eşti în lumea mea de om,
Cutreieri prin gânduri, împrăştii fiori,
Iţi adun din priviri lacrimi cu flori
Un suflet eşti în lumea mea de om.

Iar eu sunt un suflet, un om doar un om
Căci mă doare prin gânduri şi iar am fiori
Acele priviri şi lacrimi cu flori
Mă ridică la cer, şi iar sunt un om.

În lumea mea de om un suflet eşti.
Împrăştii fiori, cutreieri prin gânduri.
Lacrimi şi flori ai în priviri adunate.
În lumea mea de om, un suflet eşti.

Somesan Ovidiu

Mai stai o clipã….

Pe cãrãri te gãsesc departe de lume
Scãldatã în  lacrimi de vise
Cum licãresti sub soarele vietii
Cãutând în praf o clipã de iubire.

Te amãgeşti privind în suflet
Asculţi o şoaptã,asculţi pãmântul
O mânã îţi tremurã prin iarbã
Iar pãrul tãu sãrutã vãntul.

Mai stai, acum în ceas târziu
Mai stai şi oglindeşte-mi luna
Priveşte chipul meu bolnav
Şi cu al tãu surâs oferã-mi lumea.

Alex Ursu

De ce nu intelegi

De ce nu vrei să inţelegi
Că fară tine viaţa nu mai are rost
Că fară tine eu nici nu mă mai simt
Că fară tine viaţa are gust de sec
Că fară tine simt că nici pot
Că să trăiesc si să iubesc nu pot

De ce nu vrei să inţelegi
Că doar cu tine pot să mai exist
Că doar cu tine eu am invăţat iubi
Că doar cu tine inima-mi imi bate
Că doar cu tine sufletul mi-e plin
Că să traiesc si să iubesc nu pot

Alex Ursu


Noaptea cu tine

Credeam ca noptile au menirea de a te adormi
Dar pentru mine nu sunt decat niste goluri imense de timp
Goluri in care visez dupa tine si sufar
Nu as vrea sa te-intristez

Fiecare clipa pe care o petrec fara tine devine un minut de suferinta
si simt ca am adunat atatea minute ca deja numar ore si zile
Zile, zile care trec fara tine

Singurul lucru care il mai percep destul de real este vocea ta
Vocea ta calda si plina de unduiri melodioase
Privirea ta dulce si plina de mister

Pe unda cea lacoma a sanilor tai
As vrea sa imi plec buzele mele avide de iubire
Sa-nchid ochii sub pleoapa soaptelor fierbinti
S-aud respiratia-ti cantand in surdina

Pe curba cea lina a coapselor tale
Sa-mi plimb incet deget cu deget
Sa simt cum tresari incet si mai tare
Sa te iubesc si sa-ti spun ca-mi esti draga

Mute-mi-s buzele in aceasta seara
Si gandul imi zboara iar doar la tine
Minutele is ore si orele-s zile
Si dorurile mele-s parca-s desarte

Catalin Racila

Poemul rasuflarilor tale

Vreau să-mi miroasă mâinile a o singură femeie,
m-am trezit bolnav de răsuflările tale,
Am adormit dorindu-mi să te strâng în brațe,
să mă inunde răsuflarea ta,
să nu mai respir aer, ci aer amestecat cu tine,
M-am îmbolnavit de tot ce-i al tău,
de ochi, de lumini, de lentile,
M-am îmbolnăvit de mâinile tale timide,
Ai apărut, așa, într-o iarnă, simplă
ca o lumină de vals,
Până și gheața de sub tălpi îmi șoptește,
sărut-o, iubește-o, sărut-o,
Vreau să mă distilez lângă tine,
dar vreau să mă distilez ușor, încet,
Pentru că ochii mă dor de ochii tăi,
buzele mă dor de buzele tale,
Pentru că mâinile mă dor de trupul tău,
M-am trezit bolnav de răsuflările tale,
de tine
Și acum îmi dau seama,
de ce vreau,
Să-mi miroasă mâinile a o singura femeie.

Gina Gaftoi

Declaratie

vreau sa imi strapungi pieptul,
sa te cuibaresc intre coaste,
capul tau sa se odihneasca pe san;

pasii mei iti cunosc urma,
degetele mainii se strang retinandu-ti caldura,
pielea tanjeste dupa arsura

buzelor tale care-mi soptesc intr-una
ca eu sunt, ca tu esti, ca noi suntem una!

Laura Holban

Ia-mă, am decis

Sunt o virgină ce-a aflat că vrea să renunţe
La a mai fi virgină.
Căci ştiu acum, că orice-ai face restul vieţii
Nu voi regreta c-am fost întâi a ta.
Că mă va iubi corpul tău
Plin de aluniţe de soare
Că voi fi simţit transpiraţia ta
În palmele mele reci pe spatele tău încins
Că-mi va mirosi camera şi patul
A piele intimă şi-a ud.
Căci ştiu ca nu voi regreta vreodată.

U mircea

Nu.
Se pare că nu ştiu.
Stau şi mă frământ şi îmi muşc
Buzele până sângerează
Foc şi pucioasă.

Încerc să iau o postură adecvată, dar spatele mi se-ncovoaie,
Privirea mi se pleacă,
Părul răvăşit, barba nerasă… nu
Nu sunt potrivite.

Diseară, înainte de apusul soarelui,
În timp ce îmi citeşti din vreo carte,
Iar eu stau lângă tine, cu capul plecat pe umărul tău,
Dacă am să-ţi spun că te iubesc, mă crezi?

AL3z

Demonul meu… sau îngerul nimănui…

Picuri roşii demonic plesnesc pământul,
O întreaga armată de pe mână mi se prelinge.
Nu mai simt nimic… nici măcar tăişul
Cu care-am scris haotic un singur nume.

Îl voi purta mereu în lumea mea cea gri
Făr’ de îngeri, demoni, umbre şi stihii…
Mereu vei fi cu mine, chiar dacă tu nu ştii,
Te voi chema neştiutor şi tu în vis vei răsări.

Pe podeaua rece, înghemuit în colţul meu cel şters,
Îngân acelaşi cântec, aceleaşi versuri făr’ de sens…
Aş ucide timpul doar să te pot ţine lângă mine
Neputincios strig: “ucide-mă… că-n braţe nu te pot ţine!”

Îţi văd umbra spre mine păşind încet,
Aud podeaua sub paşii tăi gemând,
Zâmbesc nebun umplut de frică, incert
Te conturez în mintea-mi făr’ de alt gând.

Şi te apropii lângă inima-mi amară
Prizonieră-n trupul meu gol şi muribund,
În beznă te simt zâmbind ca odinioară
Şi glasul tău dulce îl aud vibrând.

Cu spatele spre mine te găsesc în noapte,
Ca un cadavru în braţe mi te stingi,
Tremur gol lângă tine printre miile de şoapte,
Pierdut te rog încă o dată să mă atingi…

Iar tulburii mei ochi privesc în van
Dulcea căldură să ţi-o prindă,
Dar tu taci… tremuri şi cazi
Ca un demon departe de lumina lină.

Singur mă simt alături de corpul tău rece
Lasă-mă să-ţi sărut buzele de mormânt!
De mult mi-am dorit ca frigul să plece
Iar tu să devii al meu înger sfânt.

Cu mâna tremurândă trupul ţi-l cerc,
Formele tale din gând mi se trezesc,
Să prind în palme chipu-ţi încerc
Dar dispari de-ndată ce-l găsesc.

În fumul de ţigară formele-ţi pierd
Şi-ncep să-mi muşc scârbit buzele rănite
Nu cred vreodată că aş putea să te iert
Că nu vrei sau nu poţi să mă iei cu tine.

Sufletul tău în păcate se scaldă fericit,
Dă-mi voie să râdem în dulcea lor agonie,
Ia-mă cu tine împreună să păcătuim
Cedând enigmatic în a inimii nebunie.

De ce nu poţi să mă înţelegi?
De ce mereu trebuie să mint că te urăsc?
De ce nu poţi numele să-mi strigi
Fără să-mi zici apoi că mă urăşti?

Ca un ciuline de viaţa mea te-ai prins,
Malefică fiinţă dulce răzbunătoare,
Cu spinii tăi mărunţi pielea mi-ai atins
Şi plâng adesea că durerea nu moare.

Curge sângele meu cald pe podeaua rece,
Delirez în lumea mea sihastră pe neştiute,
Cu silă-mi privesc cavoul plin de odisee
Gravate pe poze, pe lucruri, pe inimi pierdute.

Răvăşit de amintirile mele nebune
Vocea ta halucinantă o caut absent
Neînţeles sunt, neînţeles voi rămâne
Izbind nepăsătoarea lume violent.

Cu puţina mea viaţă ce încă-mi curge prin vene
Pe aceeaşi stradă ticsită cu bălţi mă plimb incert
Aceiaşi paşi obosiţi îi târâi purtat de o lene
Iar în urma, siflant, stropi de sânge se aştern.

În spatele meu mi se ridică umbra
Şi-n praf, supusă, calcă odată cu mine
Printre mucuri de ţigară îmi pierd urma
Îngheţat tresar când te-ntâlnesc pe tine.

Viciu eşti pentru demonul din mine
Păcat că tu nu vrei asta să înţelegi
Ţi-aş face zilele de bucurii pline
Însă tu cu dispreţ mereu mă îndepărtezi.

În ochi te privesc… acum recunosc
Că ei ard mocnind ca flăcările iadului
Aş vrea să ştii cât de mult te ador
Demonul meu… sau îngerul nimănui.

Mă pedepseşti amarnic când tu poţi să zâmbeşti
Suflet făr’ de vină, pustiu ca mine pe acest pământ,
Nu mai zâmbi, te rog… că ai să mă îmbolnăveşti
Şi inocent am să surâd îndelung, de tot uitând.

Rod viermii al meu suflet vinovat
În urmă împroşcând venin
Tăcut-am până acum… disperat
Caut de la tine un simplu alint.

Mii de îngeri am rugat drumul să-ţi păzească
Să-ţi sărute paşii în fiecare dimineaţă
Ca-ntr-una din ele lângă mine să te găsească
Lipită de trupu-mi şi cu mâna pe faţă.

Nimic nu pot înţelege, căci tu nu vorbeşti pe-nţeles
Mereu cuvinte deşarte de pe buze ţi se preling.
Va trece un timp surd peste noi… şi-ncet
Mă vei uita, iar eu voi plânge al meu destin.

Tot ce-mi doresc e să te am aproape
Să te alint, să te sărut cu dor pe pleoape
Lasă-mă lângă tine… te rog… nu vreau să te pierd
Strânge-mă în braţe că altfel nu pot să te iert.

Gabriel V. Andreescu

Iubirea…

Nu am simtit iubirea ei
Decat atunci cand mi-a zambit
Ma tulbura privirea ei
Atunci cand ochii i-am zarit

Dar azi privirea-i o simt rece
Nici zambetul nu pare-al ei
Oare de ce iubirea trece
Cum au trecut si anii mei?

Moraru Ionut

Imaginaţia gândirii

Dar mintea
nu mi-i zăvorâtă,
nici inima, nici ziua,
iar frunzele-mi curg,
mereu tot curg
cum curge marea.

Şi caut: un miracol,
o sferă, o clipă,
un cuvânt tot caut,
ca să-mi deschidă suflul
s-alerg prin el plăpând.

Văd ora şi simt pământul
îngenuncheat plăpând de stelele-ncinse.
Dar nu le-ating, ci zbor
adulmecat de necuprins
vâslind
şi căpătându-mi vremea.

Mi-e dor de marea
de vremuri nesfârşite în concret…
Mi-e dor de-abisurile calde
ce-şi înspumează lava timpului
ce trece…

Şi suflul…
iar a înflorit.

Sorin Lucaci

zâmbetul tău ca o avangardă
pe noi doar un viciu neștiut pânã acum sau un scandal de proporții între
civilizații extraterestre
ne mai poate despãrți
cum desparți în silabe cuvantul târfã
ca un fum violet de țigarã împrãștiind rotocoale de senzații prin camerã
nepãsarea portretului pe peretele din stânga al sufrageriei
nici un mușchi de pe suprafața feței nu-i trãdeazã expresia clasicã
fotografia unui defunct veteran de razboi ca o evadare din propria moarte
zâmbetul tãu ca o avangardã ca o luminã difuzã aruncatã prin deschizãtura ușii
vorbele tale de duh ca niște umbre paralelipipedice
se ascund prin ungherele casei cu tapet vișiniu
semne disperate în geamul ferestrei
continuã, nu te opri, continuã și spune-mi aceeași poveste
mai spune-mi o datã “cântecul lui roland”
Sorin Lucaci
iubito îngerul bucãtãriilor transcedentale
iubito vezi cum se dilatã imaginea lui dumnezeu
între paginile cãrții de bucate
ca un duh argintiu peste aroma îmbietoare a bucãtãriilor bizantine
bolborosind vorbe cuminti în ceaunul cu mirodenii
cum ne plimbam prin bazarul de la capul podului galata
cu kilimuri și covoare turcești
și figurinele de alabastru
și cât de apreciate erau fondantele tale cu migdale
iubito îngerul bucãtãriilor transcedentale
și sufletele noastre intrate în revizia generalã a suvenirurilor
cu numele colegilor de clasã incizate pe coapsele tale virginale
unde se odihneşte paraliticul asemenea îngerului
într-un siloz de icoane nevrotice

Sorin Lucaci

dimineaţa lumina sumbră a lucrurilor
ca o ipocrizie pe deplin înţeleasă
sau mai exact ce a stat la baza actului estetic
ceva legat de imprevizibilul sudoarea unui marsupial
de suferinţă sau de boală
oricum ceva palpabil
vorbind despre existenţă priveam surâsul grefierului
multicolor absent într-o legendă care nu a facut senzaţie
priveşte poemul haşurat de priviri îngăduitoare
mult prea îngăduitoare
tolerante cu obstinaţie
salutul unei direcţii necunoscute
o simplă prăbuşire sau poate o metasarcină
râsul pervers asaltat de o lume perversă
retrăind lamentaţia ultimilor ani
o noua întâlnire la rouen cu vechii prieteni din şcoala gimnazială
mănuşi fără degete fireşti obişnuite cu greutăţile
tot atât de fireşti precum perceperea spaţiului
singurul mod de a trăi în absenţa publicului
acum când îţi împrăştii obsesiile gesturile gratuit
fără ca nimeni să ştie
în amintirea posterelor sălbatice şi a vizitatorilor prea bine îmbrăcaţi
ce se îngrămădeau în faţa ceasornicăriilor
în mine aud vocea nimănui în toată splendoarea ei scripturală
-enuma elish tablita a VI a –
ceva asemănător muzicii lui debussy
încerc sa descriu semnele orbilor lamentabil
ca în copilărie cu ultimii franci în buzunarul drept
al pardesiului tehnicolor
poate ca asta n-ar fi fost o problemă
atâta timp cât oraşul era pe deplin sănătos
dac-ai să ajungi să mă cunoşti
iată, îţi spun, iată poemul într-o primă odaie
palpabil cu vârsta a doua a copilăriei
liniştit pe masa de lucru noapte de noapte
fereastra dinspre gradina de vară
devine un exces implorând tristeţea ultimilor ani
frisonul obscen pe care atat de mulţi si l-au dorit
înainte ca zâmbetul arabiei felix să se fi stins
gorgone ridicând osanale la matineul ce anunţă mântuirea
într-o dimineaţă pe care tu nu trebuie să o cunoşti
decembrie – blândeţea nerostită a lucrurilor

Notă – nu am postat poemele care nu aveau legătură cu subiectul concursului și nici unul care era compilat din filmul „Declarație de dragoste”

Gabriel Mirea