Posts Tagged ‘Ursachi.Mihai’

V-ați uitat pe eticheta Cinicul de serviciu? A început un serial despre grădina Aken. Azi Știri pe scurt iar pe carteadeschisa.ro considerații articolul lui Maiorescu În contra direcției de astăzi în cultura română.

Arca

Tuesday, February 24th, 2009

Autor: Mihai Ursachi
Editura: Junimea
Locul: Iaşi
Anul apariţiei: 1979
Număr de pagini: 223
Alte poezii: agonia.ro
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Flanela

Îţi aminteşti desigur flanela violetă,
flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem
în cea mai frumoasă din serile noastre;
despre care spuneai că îmi şade
ca o armură de smalţ, ştii tu, în seara
când ne pornisem împovăraţi de garoafe şi iasomie
către Ierusalim… Când madam Zambilovici
ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum),
flanela pe care apoi am adus-o
fluturând ca un steag zdrenţuit în războaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu,
până ce-a fost absorbită prin pori şi s-a asimilat
în toate celulele trupului meu,
şi în schelet,
iar ţesătura ei sclipitoare a devenit un ţesut.
De ce încerci să negi,
de ce pretinzi că nu ştii ce flanelă,
ce seară, ce Ierusalim şi aşa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipăi, s-o vezi,
să o dezbrac, tocmai acum când nu se mai poate,
de ce pretinzi că nici n-a fost nicio flanelă,
că nu mă vezi, că nu mă simţi, că nu mă recunoşti?

Din reveriile domnului R. (I)

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
“mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
“aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi.”
Dar imediat încercând să repare greşeala, a spus,
şi de altfel aceasta-i era şi convingerea fermă
(pe care acum regreta s-o fi pus la îndoială):
“vă felicit pentru faptul că existaţi, domnişoară.”
Înţelegând (prea târziu) că întrecuse măsura
şi devenise cam cordial, se corectă cum urmează:
« vreau să spun, propriu-zis, că de fapt
mă felicit pe mine pentru faptul că existaţi.»
Abia acum domnul R. săvârşise o gafă enormă.
Cât ai clipi înţelese că ultima-i frază
era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride
şi intenţiuni refulate, ba chiar
de o vanitate absurdă (ca şi cum domnişoara
i-ar datora cât de cât existenţa),
că din aceasta reiese un fel autarhic
şi solipsist de a fi, în sfârşit, se făcuse ridicul.
Schimbându-şi cu totul dicţiunea, domnul R. deveni analitic:
«adică, voiam să constat că sunteţi o persoană sensibilă»
Formula aceasta avea evident un cusur:
cuvântul “persoană” strecura nu ştiu ce aluziv, ca şi cum
domnul R. fiind o persoană, domnişoara la fel, prin aceasta
o comunitate ar exista între ei,
un soi de frăţie, de apartenenţă
la aceeaşi familie.
«Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil.»
Şi după o pauză în care roşi :
«Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum,
posibilitatea unei atare idei, sau
bănuiala (în fond destul de obscură) despre putinţa,
în general, a ideii că în principiu
se poate admite că dacă
existenţa e genul suprem şi inexistenţa
există, atunci inexistenţa e existenţă, deci
nu există şi, în consecinţă…”
Aici domnişoara sensibilă N., din pricina
ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni,
în uşoara-nceţare a serii, aşa disparentă,
încât domnul R. a conchis: «Doamne, iarăşi vorbesc
singur pe stradă, probabil că iarăşi
am uitat să iau picăturile.»

Credinţa copilei

Fetiţa aceea, pe care atât o iubeam, mai credea
că din cochilia lui melcul plecase
undeva foarte departe
şi că se va întoarce,
drept care-i păstra cu iubire cochilia
şi îl aştepta.

Texte preluate din volumul „Arca” la data de 24 februarie 2009

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea

Benedictus

Saturday, November 29th, 2008

Autor: Mihai Ursachi
Editura: Compania
Locul: Bucureşti
Anul apariţiei: 2002
Număr de pagini: 288
ISBN: 973-8119-47-2
Prefaţă: C. Rogozanu – Poezia perenă: mod de întrebuinţare
Alte poezii: cerculpoetilor.net
Despre autor: wikipedia.org

Miniantologie lirică

Poezie pierdută

Iar poezia aceasta am scris’o
la o pădure, pe frunze gălbui de arţar.

Fără figură de stil,
cu o cerneală imperceptibilă.

Doar căprioarele, când rumegă frunzele scrise,
lăcrimează şi tac.

Acum voi pleca

Iubito acum voi pleca spre un ţărm cunoscut
să nu’ţi fie teamă calea e scurtă
şi fără primejdii, păduri melifere
îşi scutură floarea de-o parte şi alta

Să nu’ţi fie teamă voi veni îmbrăcat
în altfel de straie şi s’ar putea
să nu mă cunoşti poate că
voi avea şi alt chip să nu’ţi fie teamă

Voi fi cam ciudat tu să nu plângi atunci
toate se schimbă iată şi anii
aceia fierbinţi nu mai sunt
acum voi pleca spre un ţărm cunoscut.

Tripticul termenilor
sau încercare asupra cuvintelor

II. La iarmarocul de vorbe

Motto: Târgoveţi beau ţuică brează
la  “Bufetul Eneida”
iar fanfara intonează
“Marş din opera Aida”
“Hai la băiatu’, ia vorba fierbinte,
îţi ţine de cald şi te-ajută la minte!”

“Vând vorbe pestriţe orice măsură,
se potrivesc la orişice gură!”

«Închiriez arhaisme cu ora.»
«Cuvinte mecanice, Firma Pandora.»

«Vorba dulce mult aduce.»
«Repar la moment epitete năuce.»

«Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz,
vând vorbe de leac pentru văz şi auz!»

«Ia doamnă, ia doamnă, o vorbă de-amor,
pentru noptieră, în dormitor!”

“Atelier de’ndreptat adjective sucite.”
“Ascut la tocilă cuvinte-cuţite.”

«Poftiţi vorbe fragede pentru salată!»
«Poftiţi cu piper, vorbărie tocată!»

«Marele parc neologic. Real:
hiperbola care mănâncă mangal.»

«Must natural de cuvinte! Conţine
cele mai noi şi mai mari vitamine.»

« Aicea se vinde cuvântul cel mare,
doi bani kilogramul, să ia fiecare!”

Texte preluate din volumul „Benedictus” la data de 29 noiembrie 2008

Selectarea versurilor
Gabriel Mirea